Mihai Fifor: „Parlamentarii PSD de Arad au votat pentru eliminarea pensiilor speciale”

vot psd arad scaled
Distribuie:

Deputații PSD Arad, Mihai Fifor și Adrian Alda, împreună cu senatorul PSD Arad Eusebiu Pistru, au votat astăzi în ședința reunită a Parlamentului eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor.

Eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor era absolut necesară pentru ca apoi să avem legitimitatea de a vota tăierea celorlalte pensii speciale. Spre deosebire de alte partide, care doar au spus că vor să elimine aceste pensii, dar nu au făcut nimic când au fost la guvernare, PSD duce la capăt acest proiect și obține un vot de adoptare în Parlament. Reprezentanții poporului nu trebuie să fie mai «speciali» și să aibă privilegii față de cei pe care îi reprezintă.  Spre deosebire de reducerea celorlalte pensii speciale, care reprezentau un jalon în PNRR, eliminarea pensiilor speciale parlamentare nu au fost incluse în acest program și nu reprezentau un angajament față de Comisia Europeană (intenționat sau nu, USR a omis să le treacă!). Așadar, nu exista o presiune de la Bruxelles pe acest subiect (mai ales că Parlamentul European oferă pensii speciale euro-deputaților). A fost o decizie voluntară a PSD din perspectiva principiului de echitate socială și a legitimității publice de a realiza reforma pensiilor speciale. Ar fi fost imoral ca parlamentarii care, prin votul lor, vor reglementa tăierea pensiilor speciale pentru alte categorii să le mențină în cazul lor”, afirmă președintele PSD Arad, deputatul Mihai Fifor.

Categorie: Politice
Etichete: Mihai Fifor, pensii speciale, PSD, PSD Arad
Distribuie:
Articolul anterior
Spectacol în premieră pe scena Teatrului Național din Timișoara
Articolul următor
Un timișorean s-a dat polițist în Arad și a ars-o pe agentul imobiliar. A reușit să producă 650 de Euro și a fost reținut pentru ÎNȘELĂCIUNE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie