[ACTUALIZARE]
Marți, 28 noiembrie 2023, începând cu ora 13:00, la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad a fost organizată lansarea volumului „Gheorghe Oprean – o viață închinată unirii românilor și înălțării Bisericii Ortodoxe” – autor Răzvan Ducan.
Alături de Răzvan Ducan, autorul volumului au vorbit despre carte dr. Nicolae Băciuț – editorul volumului magistratul dr. Horea Oprean, nepot al preotului Gheorghe Oprean și dr. Doru Sinaci. Moderatorul a fost prof. Ioana Nistor. În sala s-au aflat urmașii lui Gheorghe Oprean.
Magistratul Horea Oprean:
„Gheorghe Oprean a fost fratele bunicului meu. Suntem aici ca să ne bucurăm de omagierea unchiului și datorăm acest privilegiu, în exclusivitate, autorilor care au avut răbdarea și bucuria ca să realizeze această carte. Gheorghe Oprean a fost nu numai protopop de Târnăveni și ctitor al Bisericii „Sfântul Gheorghe” din Târnăveni, ci a fost secretar general al Unirii Transilvaniei cu România la Viena, când s-a depus jurământul trupelor române. A fost un personaj extraordinar din punct de vedere al istoriei”, a declarat dr. Horea Oprean.
Nicolae Băciuț – editorul volumului:
„Lansarea acestei cărți la Arad era un lucru aproape obligatoriu în memoria luptătorului pentru credința strămoșească și pentru Marea Unire. El s-a născut în județul Mureș, dar a studiat și și-a consolidat opțiunea sa profesională la Arad. Prezența noastră la Arad încearcă să descopere pentru publicul de aici o carte a unuia dintre cei mai importanți luptători pentru Marea Unire din județul Mureș”.
Răzvan Ducan, autorul cărții:
„Am venit din județul Mureș de la aproape 400 de kilometri pentru a-l comemora pe marele luptător pentru Marea Unire, care a fost Gheorghe Oprean. Niciodată nu este târziu pentru un erau al neamului să fie comemorat. A fost în prima linie a mareului eveniment de acum 105 ani. El a acționat în două direcții cum e și titlul acestei cărți. Una este în direcția Unirii Mari, în calitatea de preot căpitan a fost secretarul senatului sau sfaturilor ofițerilor și soldaților români, catonați la Viena”.
Atmosfera evenimentului a fost întregită de un recital muzical susținut de Andrei Gurău – voce și Alexandru Bozgan – taragot, cursanți ai Școlii Populare de Arte Arad, sub coordonarea dir. prof. Vasile Rus.
Despre Gheorghe Oprean – autorul Răazvan Ducan la 48 de ani de la moartea Protopopului ortodox Gheorghe Oprean, în 2022, într-o postare pe pagina sa de facebook:
Trebuie să recunosc că am fost dintotdeauna fascinat de personalitățile politice și militare ale timpului, de acei oameni care au pus interesele sociale și naționale mai presus de cele personale, acestea din urmă neglijându-le uneori până la sacrificiu. Una dintre aceste puternice personalități, din păcate mai puțin cunoscute, a fost (și este) Gheorghe Oprean. Fără a face parte dintre numele de primă mărime, vehiculate prin cărțile de istorie (atâtea cât au mai rămas vehiculate!), părintele Gheorghe Oprean merită memoria istoriei pentru contribuția adusă la realizarea idealului dintotdeauna al românilor transilvăneni – Unirea cu Patria mamă, România, și pentru aportul la promovarea și emanciparea bisericii noastre naționale, Biserica ortodoxă, pe cursul mijlociu al Târnavei Mici.
Născut la 6 octombrie 1891, la Laslăul Românesc (astăzi, Laslăul Mare, în județul Mureș), în familia învățătorului-director Teodor Oprean, Gheorghe, cel de al cincilea copil din cei șase ai acestuia, a făcut primele clase la Dumbrăveni, apoi încă opt clase la vestitul liceu brașovean „Andrei Șaguna”, unde îl are ca profesor, printre alții, pe Virgil Onițiu. Dorind să se facă preot, a urmat Academia Teologică din Arad, dându-și „calificația” la Sibiu. Hirotonit ca preot la 31 ianuarie 1915, i se încredințează parohia din satul Suplac, pe Târnava Mică (astăzi în jud. Mureș).
În toamna anului 1916, primul război mondial fiind în desfășurare, este „luat” din mijlocul credincioșilor, fiind mobilizat în armata austro-ungară și, după ce i se dă gradul de căpitan, este repartizat ca preot militar la Regimentul 64 Infanterie din Orăștie, regiment format în proporție de 90% din români. Ca atâția alți români ardeleni, a fost trimis pe câmpurile de bătălie ale Italiei, luptând, în felul său specific, alături de aceștia, într-un război care nu era al lor. Aici, pe muntele Meleto, din Tirol, scapă ca prin minune de moarte, fiind salvat de doi camarazi. Toamna anului 1918 găsește Regimentul 64 Infanterie, dislocat la Viena. Aici, preotul militar Gheorghe Oprean, plin de entuziasm la cei 27 de ani ai săi, intră în efervescența în creștere, ale luptelor (deocamdată politice) de emancipare națională ale popoarelor subjugate în nefirescul imperiu austro-ungar. Simțind că sunt momente prielnice și pentru românii ardeleni, în vederea câștigării independenței, ca pas absolut necesar pentru mai vechiul ideal, de unire cu frații de peste Carpați, pe fondul intrării în derivă a imperiului bicefal, preotul Gheorghe Oprean se implică în organizarea soldaților și ofițerilor români, în special cei sosiți la Viena, din această armată imperială de compromis.
La Viena, în cafeneaua „Vestmünster” unde se întâlneau de obicei românii, îl cunoaște pe sublocotenentul de infanterie, Iuliu Maniu. Ulterior, la inițiativa acestuia, în prezența a 40-50 de ofițeri și „împreună cu o mulțime de subofițeri și soldați, în data de 31 octombrie 1918, în restaurantul „Veigel” din Dreherpark din Viena ia ființă „Senatul (Sfatul) central al ofițerilor și soldaților români din Ardeal, Banat și Bucovina”, subordonat încă de la început Consiliului Național Român, ce-și avea sediul la Arad. În funcția de secretar general al Senatului…. „la început, la sfârșit” a fost ales preotul Gheorghe Oprean. Scopul organizației, în care părintele a avut un rol important (prin ,mâna lui veneau și ieșeau toate documentele și actele vehiculate) era „realizarea idealurilor noastre, ale strămoșilor și ale moșilor noștri, adică pentru eliberarea și unirea noastră, a tuturor românilor”, idealuri de care tânărul preot de pe Târnava Mică era puternic cuprins. În acest sens, e demn de amintit răspunsul pe care Gheorghe Oprean l-a dat unui coleg, la plecarea târzie de la ședința de constituire a organizației. „Măi, Oprene – i-a spus acesta – tu nu-ți dai seama ce prostie ai făcut astă seară, primind să fii secretarul acestora. Ai grijă că va trebui să iscălești multe celea, ca secretar, și apoi cum mai mergi acasă, în Ardeal?”. „Eu i-am răspuns indignat că soarta mea depinde de soarta neamului și că am nădejde că, pe când voi ajunge acasă, Ardealul nu se va mai numi Ardeal, ci România”. Și, într-adevăr, premoniția sa se va îndeplini nu peste mult timp.
Ca membru fondator al Senatului…., a participat la organizarea unui număr de 60-70.000 de soldați și ofițeri români, ardeleni, bănățeni și bucovineni, luând parte efectiv la acțiuni menite să aducă servicii scopului propus: a confecționat cocarde tricolore, pe care le-a împărțit împreună cu „Apeluri”- „fluturași” tipăriți, privind menirea organizației, prin gările și piețele Vienei; a fost la Budapesta împreună cu Iuliu Maniu, într-o acțiune diplomatică; a contribuit la apariția ziarului organizației, intitulat „Timpul nou” etc. În calitate de secretar general al Senatului…, a scris „Protocoalele” (procesele verbale) ședințelor oficiale (în număr de 12) ale acestuia și a ținut „Cartea de evidență” a tuturor militarilor români trecuți prin capitala imperiului.
Un fapt demn de amintit este acela al încrederii de care se bucurau soldații și ofițerii români din armata imperială. Numai așa se explică de ce, în acele luni de haos generalizat, ca urmare a destrămării imperiului, la cererea autorităților din Viena, românii sunt rugați să mențină liniștea și ordinea în capitala imperiului. Gheorghe Oprean va exclama, în acest sens: „Mare minune!. Să ajungem noi, românii, să păzim comorile Vienei, noi care de sute de ani, am fost împilați de perfida Vienă!”.
În preajma reîntoarcerii în țară a regimentelor românești organizate de Senatul…, pentru a participa la Adunarea de la 1 decembrie 1918, de la Alba Iulia, „la Viena, la 17 noiembrie 1918, s-a sfințit steagul nostru tricolor și s-a depus jurământul de către toți ofițerii și soldații români, în curtea cazărmii, acum a noastră, „Franz Ferdinand”, cu nespus de mare însuflețire”, așa cum mărturisea însuși părintele Gheorghe Oprean, în puținele rânduri lăsate despre eveniment. „Din inițiativă proprie (…), ca să eternizăm acest act istoric al neamului”, după cum mărturisește, acesta a adus și un fotograf. (Acest fotograf a fost Samoilă Mârza, devenit ulterior „fotograful unirii”, fiind singurul care a imortalizat la Alba Iulia, la 1 Decembrie 1918, momente ale Marii Uniri. Inițial făcuse câteva fotografii și în satul său, Galțiu, din apropiere de Alba Iulia, cu oamenii care în acea dimineață de 1 decembrie 1918 au mers la Alba Iulia.). „Eu, secretarul am scris pe placa fotografică, formula de jurământ: „Jur credință națiunii române și supunere în toate Consiliului Național Român. Nu voi sta decât în serviciul neamului românesc, pe care nu-l voi părăsi la nici un caz și sub nici o împrejurare. Așa să-mi ajute Dumnezeu”, jurământ la care au aderat, cu glas sugrumat de emoție, mii și mii de soldați și ofițeri români din armata imperială.
Reîntors în țară (prin Serbia), cu una din garniturile de trenuri puse la dispoziție regimentelor românești, în vederea participării la Marea Adunare de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, preotul militar Gheorghe Oprean s-a alăturat celor peste 100.000 de români care-și manifestau, în vechiul Bălgrad, dorința de unire pe veci cu patria-mamă, fiind participant și martor, în același timp, la un act de o covârșitoare importanță pentru neamul nostru.
După realizarea idealului național de unire a tuturor românilor într-un singur stat, act desăvârșit lan 1 Decembrie 1918, părintele Gheorghe Oprean s-a consacrat, în continuare, apărării unității României, proaspăt întregite, de data acesta, firesc, în armata română.
Astfel, în contextul atacului samavolnic a țării întregite, de către „armatele roșii” ale lui Bela Khun, în aprilie 1919 părintele Gheorghe este chemat din nou sub arme și participă, în cadrul Regimentului 107 Infanterie, la campania de pe Tisa contre Ungariei bolșevizate. (Ulterior va fi decorat cu Crucea comemorativă a luptelor de pe Tisa 1916-1919.) După împlinirea misiunii și înfrângerea armatelor atacatoare, acesta este demobilizat la 31 octombrie 1919 și se reîntoarce pe plaiurile Târnavei Mici, continuând să-și păstorească enoriașii din parohia din Suplac, fiind transferat ulterior, în anul 1921, în parohia din Cuștelnic, sat aflat la 3 km de Târnăveni, având în păstorire și filia Târnăveni. (La Cuștelnic se va implica mai târziu la ridicarea unei biserici ortodoxe de piatră, având hramul „Sf. Nicolae, a cărei realizare s-a făcut practic între 1936-1938). Cea mai mare parte a vieții sale și a misiunii bisericești „ca om al lui Dumnezeu”, a desfășurat-o însă la Târnăveni unde, timp de peste patru decenii, a fost un stâlp al ortodoxismului și al românismului. Personalitatea sa puternică și-a lăsat adânc amprenta în viața obștească a urbei, și nu numai.
Pe linia religioasă, unul dintre meritele majore ale părintelui Oprean este că a reușit să reînființeze și să organizeze parohia ortodoxă din Târnăveni, după aproape o sută de ani de la desființare. Ulterior a reușit înființarea protopopiatul ortodox, Gheorghe Oprean devenind, începând cu data de 29 iulie 1928, primul protopop al Târnăveniului.
Fire dinamică, având un simț gospodăresc deosebit, părintele Gheorghe Oprean nu s-a mulțumit numai cu atât. A strâns rândurile credincioșilor de rit ortodox și, cu mari eforturi, a reușit să construiască, între 1927-1937, în centrul orașului Târnăveni, o frumoasă biserică, biserica „Sf. Gheorghe”. Construcția bisericii a durat 10 ani, perioadă în care a cumpărat și reamenajat o casă parohială (ulterior protopopiatl) înființând și un cimitir ortodox. A ridicat, în Târnăveni și în zonă, troițe în memoria eroilor neamului, fiind și inițiatorul câtorva organizații zonale de susținere a bisericii ortodoxe. (Acesta în pofida faptului că între 1929-1932 a fost transferat la Cluj , în calitate de preot misionar al Episcopiei Vadului, Feleacului și Clujului.) Dinamismul să nu s-a manifestat doar în activitatea religioasă, acesta desfășurând și o puternică activitate social-obștească.
A fost un activ susținător al culturalizării maselor, susținând în acest scop numeroase conferințe, pe diverse teme de interes, în fața meseriașilor (mai ales), dar și a elevilor. Pentru o scurtă perioadă de timp a fost cadru didactic și chiar director (1922-1923), la Școala de Stat pentru băieți „Andrei Bârseanu” (actualul Gimnaziu de Stat ”Traian”) din Târnăveni. A fost membru activ al Despărțământului ASTREI din Târnăveni și pentru un timp președinte al acesteia. Ca militant pentru idealurile Partidului Național Liberal, al cărui membru a fost, a ajuns senator de „Târnava Mică” (între 1934-1937), în puterea legislativă de la București. În timpul celui de al II-lea război mondial, a fost inițiatorul și organizatorul unor acțiuni de ajutorare a răniților din spitalul din Târnăveni, a refugiaților din Ardealul „cedat” prin Dictatul de la Viena, și mai târziu a refugiaților basarabeni.
Pe lângă marea dragoste de oameni pe care a avut-o, părintele Gheorghe Oprean a fost și un mare român, patriotismul său, atât de necesar în aceea perioadă, ca și astăzi, de altfel, s-a manifestat de câte ori a fost necesar. De exemplu, la biserică, după fiecare slujbă, încheia, invariabil, cu cuvintele: „…Și tot ce-i românesc nu piere și nici nu va pieri”.
După război s-a opus din instinct sovietizării țării și instaurării unei ideologii străine de poporul român. În curtea Întreprinderii chimice din Târnăveni (viitor Combinat chimic) vorbea muncitorilor: „Nu vă lăsați înșelați! Comunismul e un butoi cu pulbere. Un singur chibrit și sare în aer”. Această atitudine de protest fățiș i-a atras ura autorităților comuniste, obediente față de regimul de la Moscova, care, la început, l-au scos din biserica pe care el a construit-o și din casa parohială pe care acesta o cumpărase pentru biserică. Anul 1950 a fost cel al începutului calvarului compus din înjosiri, umiliri, percheziții, anchete, amenințări. Ca apoi totul să culmineze cu trimiterea sa la Canal, din 15 aprilie 1952 până în 1 iunie 1953, apoi, cu domiciliul obligatoriu, în Târnăveni, „fără slujbă, fără salariu, fără locuință”. A supraviețuit datorită vinderii unor obiecte din casă (i se permisese ulterior să locuiască, cu soția sa, în subsolul Casei protopopiatului din Târnăveni) și a ajutorului primit de la enoriași, care îi aduceau, cum puteau: „ouă, făină, slănină ”.
Este repus parțial în drepturi în 1967, cu condiția să predea „Protocoalele” (procesele verbale) și „Notele istorice”” ale „Senatului (Sfatului) ofițerilor și soldaților români ” de la Viena, din 1918, fapt care se și întâmplă. Acestea fuseseră ascunse cu mare grijă în iconostasul Bisericii „Sf. Gheorghe” din Târnăveni, biserică pe care părintele Gheorghe Oprean o ctitorise.
În anul 1968 este „dus” la Alba Iulia, când se aniversau 50 de ani de la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918, spre „a fi arătat” mulțimii, ca semn „al respectului” arătat de comuniști supraviețuitorilor, participanți și înfăptuitori ai acestui mare act din istoria neamului. Nu i s-a dat voie să ia cuvântul, deși ar fi vrut și i se promisese acest lucru, fapt care l-a afectat foarte mult.
A murit la 17 septembrie 1974, la Târnăveni, ultimii ani petrecându-i imobilizat la pat de o hemiplegie. A fost înmormântat în mijlocul cimitirului de la „Trei brazi” din Târnăveni, pe care acesta îl înființase. Și dacă dorința sa ultimă a fost, citez: „Să mă duceți la mormânt cu carul cu boi și, pe copârșău, să fie tricolorul românesc, chiar numai cât un deget, numai să fie”, aceasta i-a fost îndeplinită. A fost petrecut la groapă, cu jale, de o mare de oameni, care l-au înțeles și prețuit.
În anul 1995 i s-a acordat „post mortem” titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Târnăveni. În anul 1999, apărea, după doi ani de cercetare, cartea subsemnatului, ”Gheorghe Oprean – o viață închinată unirii românilor și înălțării bisericii ortodoxe”, Ed. Tipomur, Tg. Mureș. (183 pg.) În anul 2003, am propus și s-a acceptat ca Despărțământul ASTREI din Târnăveni să se numească Gheorghe Oprean. Tot în anul 2003, pe fațada Bisericii „Sf. Gheorghe” din Târnăveni, Primăria municipiului a montat, prin contribuția artistului plastic, Victor Cristea, o placă de marmură și un altorelief de bronz cu chipul părintelui Gheorghe Oprean. În anul 2018, am reeditat cartea menționată (apărută la Ed. Vatra veche), într-o ediție revăzută și adăugită.
[TITLUL INIȚIAL] (22 noiembrie 2023):
Gheorghe Oprean a fost un dârz luptător pentru unitatea naţională, care, în calitate de preot-căpitan, a luptat pe front, în prima conflagrație mondială. Mai multe informații inedite despre eroul ce și-a iubit neamul și credința străbună, inclusiv despre legătura lui cu Marea Unire de la Alba Iulia, puteţi afla marți, 28 noiembrie 2023, începând cu ora 13:00, când Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol” Arad organizează lansarea volumului „Gheorghe Oprean – o viață închinată unirii românilor și înălțării Bisericii Ortodoxe”, al cărui autor este Răzvan Ducan.
Apelând la bogate resurse biografice și bibliografice, autorul consemnează cele mai emoționante file a momentelor care au prefigurat Marea Unire. În ziua de 17 noiembrie 1918, „s-a sfințit steagul nostru tricolor și s-a depus jurământul de către toți ofițerii și soldații români, în curtea cazarmei, acum a noastră […] cu nespusă de mare însuflețire”.
Steagul a fost sfințit de protopopul colonel Serafim, alături de preoții militari Gheorghe Oprean și Pavel Popa, iar ulterior, acest „act istoric al neamului nostru românesc” este imortalizat de „un fotograf din Mariahilferstrasse”, care nu este altul decât Samoilă Mârza, devenit ulterior „fotograful Unirii” de la 1 Decembrie 1918.
„Riguros și minuțios (prin formație profesională), ambițios prin aspirații”, autorul Răzvan Ducan este „un ardelean în viziune blagiană, știind a-și duce un gând până la capăt. Reconstituirea biografiei părintelui protopop Gheorghe Oprean e o restituire necesară nu numai prin dimensiunea și valoarea acesteia, ci și prin forța sa pilduitoare. E încă o demonstrație a faptului că cine își respectă înaintașii, se respectă pe sine și are viitor”, afirmă dr. Nicolae Băciuț, editorul volumului, care va fi prezent în sala „ASTRA” a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad, alături de Răzvan Ducan, autorul volumului, magistratul dr. Horea Oprean, nepot al preotului Gheorghe Oprean și dr. Doru Sinaci, moderator fiind prof. Ioana Nistor.
Cu această prilej, va fi vernisată expoziția foto-documentară „Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 – La mulți ani, România!” ce prezintă informații și aspecte vizuale legate de acțiunile premergătoare Marii Adunări de la Alba-Iulia. De asemenea, atmosfera evenimentului va fi întregită de un recital muzical susținut de Andrei Gurău – voce și Alexandru Bozgan – taragot, cursanți ai Școlii Populare de Arte Arad, sub coordonarea dir. prof. Vasile Rus.
