Deci, zilele trecute, cum n-aveam prea multe de făcut, ele făcându-se singure, mă uit pe postări, să văd ce se mai aude, ce selfie-uri se mai fac, cine pe cine mai atacă. Văd, printre altele, o postare a lui Bogdan Noghiu (foto – în galerie, by el însuși), în care o îndeamnă aproape părinteşte, dar parcă mai mult fratern, pe o tânără pesedistă, să-şi recunoască rătăcirea şi limitarea ei de social democrată, şi să pună umărul la construit ceva, nu doar la aruncat cu material defecant în şi anume realizările administraţiei imperiale arădene. Zic, uite un tip cu idei bune, corect, hai să construim, dacă nu tinerii, atunci cine, şi tot aşa. Doisprezece ore mai târziu, bum, acelaşi tip îl atacă pe Fifor, cu un comunicat de presă tip fâs, cel puţin dubios, cel puţin jalnic, şi clar cu alt tip de scriere decât cel din ziua precedentă. Acum, stau şi mă uit, o fi dublă personalitate? Că nu numai la scris diferă, ci o dată hăis, o dată cea… Ce s-a întâmplat cu „să construim împreună…dialog…”?

Acum, ştiu că Mihai Fifor este duşmanul numărul unu al dezvoltării Aradului, au spus-o toţi epigonii faraonului, cu mai puţin sau cu mult mai puţin talent. Asta e clar. Cum clar este că, dacă nu eşti în echipa pedelistă din PNL, sau afiliat, în sensul că ai semnat cu sânge că lumina vine din Brad, e clar, eşti un homuncul care meriţi strivit pentru că nu susţii regenerarea urbană, deci viaţa în esenţa ei, deci eşti naşpa şi de stânga şi meriţi să mori. dar, zic eu, ce-i cu faţa asta nouă? Şi mă pun să văd. Şi văd că nu e chiar atât de nou.

Văd că domnul Bogdan Gheorghe Noghiu e membru PDL cu state vechi, în ciuda fragedei vârste… şi văd o filmare pe YouTube, cu domnul Mariş, parcă, şi Bogdan Noghiu, şi văd dârzenia din ochii lui, îl văd tăcut, un munte de tăcere şi blândă hotărâre, perseverent ca un ciocan pneumatic, înaintând prin mulţimea ostilă, ca un T 34 dintr-o singură bucată de fontă. Din nou, trebuie să îl felicit pe Gheorghe Falcă. Ştie să îşi găsească oameni perfecţi pentru sarcinile date. Există o tipologie, oarecum ambiguu de înţeles. Noghiu îmi aduce aminte de Luca. Aceeaşi obstinaţie ortodoxă, aceeaşi blândeţe atotştiutoare şi înţelegătoare, acelaşi bun simţ în spatele căruia luceşte lama, aceeaşi apetenţă către fanatism. Bogdan Noghiu e noul inchizitor şef, e călugărul care te trimite la rug plângând pentru durerea cărnii tale, dar ştiind că ţi-a salvat sufletul.

Şi au nevoie de aşa ceva. Deoarece acum, când singurul condei mai acătării îşi face bagajele, din câte se aude, mă refer la Andrei Fuliaș, rămâne locul gol, şi trebuie umplut, şi singurul care are o anume capacitate să facă asta este domnul Noghiu, care va suplini lipsa de experienţă cu o teribilă şi aproape religioasă dârzenie. Bogdan Noghiu stă, sunt sigur, deja în gâtul câtorva colegi de partid. Ascensiunea sa este meteorică, dar nu nemeritată. Nu o să fiu rău, cum cred prieteni de-ai mei, nu o să spun că Noghiu atârnă greu în viaţa politică arădeană, în schimb mă bag la un pariu: peste ceva timp, președintele Consiliului Județean Arad se va numi Noghiu sau nu se va numi de nimeni!



Secret Link