Mai mulți polițiști locali din Arad sunt acuzați de falsuri grosolane în serie. Metoda: procesul-verbal întocmit din birou, fără identificarea persoanei amendate, folosirea datelor personale ale unei femei care locuiește în Giurgiu (la o distanță de 640 de kilometri de Arad), cu semnături aplicate în fals în locul persoanei amendate – ca și cum femeia era de față și a fost identificată.
Cum a început seria de falsuri care se întinde pe mai mulți ani și acoperă aproximativ 15 procese-verbale de amendă pentru cerșetorie
Totul a început prin anul 2023 când a fost găsită cerșind o femeie în zona bisericii de la UTA din municipiu și i s-a întocmit proces-verbal pentru cerșetorie. Probabil fără să i se facă identificarea, femeia dictându-le date personale „din burtă” și așa a rămas în baza de date a DGPLA. De atunci, la „nevoie” și pentru a-și justifica activitatea, polițiștii locali au început să întocmească procese-verbale din birou și să aplice amenzi inventate, mizând că persoana nu este din Arad și nu va reacționa.
Reacția a venit însă, în momentul în care femeia din Giurgiu s-a trezit că figurează la impozite și taxe cu amenzi în valoare de 1500 de lei pentru cerșetorie, în baza a nu mai puțin de 11 procese-verbale întocmite de polițiștii locali din Arad, în contextul în care femeia nu a păsăsit orașul de reședință și nu a fost în Arad. În acel moment, soțul femeii a început să trimită adrese către DGPL Arad, solicitând clarificarea situației. Și, într-o primă fază, la fel cum au fost date, amenzile (cele 11 procese-verbale!) au fost și anulate. Doar că, după un timp, au început să curgă iar…
„Soția mea stă în Giurgiu. N-a părăsit orașul. I-au venit la impozite de plată amenzi în valoare de 1.500 LEI (11 procese-verbale întocmite pentru cerșit în fața bisericii, pe numele soției mele, de 11 agenți diferiți, cu semnături diferite la persoana amendată pe procesul-verbal. Scria numele, adresa, cnp-ul soției mele. Am sunat la Poliția Locală Arad, am trimis e-mail și cerere, și au anulat amenzile soției de la impozit. După un an, iar apare o amendă de 300 LEI, apoi după încă un an iar apare una de 100 LEI. Deci, în mod repetat, de trei ori i-au fost trimise procese-verbale de amendă soției mele. Am sunat la Poliția Locală Arad și am cerut să vorbesc cu domnul Toma, nu mi-a dat secretara legătura, că nu se poate. Sunt mai mulți polițiști locali vigilenți care au dat amenzile în fals, neverificând persoana în cauză. Nunele a doi dintre ei apar în mod repetat, pe cele mai multe.” – ne-a declarat soțul femeii.
Polițiștii locali acuzați de fals sunt toți de la Serviciul de Ordine Publică și Intervenții. Câte alte procese-verbale au mai fost întocmite prin această metodă, habar nu avem. Probabil vor stabili polițiștii care au intrat pe fir. Conform informațiilor noastre, în cursul săptămânii trecute polițiștii au solicitat documente de la DGPLA, fiind deschis un dosar penal.
Între timp, la DGPLA e liniște. Adrian Toma rezistă
Unui singur polițist local (Nădăban Pascu Florin, cel care a întocmit cel mai frecvent procese-verbale în fals) i s-a cerut o notă explicativă. Și asta nu în momentul în care a ieșit la iveală mizeria, odată cu adresele disperate ale soțului femeii trimise pe mail către DGPLA, ci la ani-lumină, abia în momentul în care polițiștii au solicitat documentele.
Și totuși, directorului instituției Adrian Toma și șefului direct al „găștii de infractori” Barna Florian cine și când le va cere „note explicative”? Când vor explica de ce asemenea metode sunt împământenite în instituție, de ce falsul în documente nu este sesizat din interiorul instituției, de ce nu au luat măsuri și nu au verificat cele sesizate de la prima adresă primită oficial prin mail de la partea vătămată, de ce ordinea publică se face din birou? Câte astfel de procese-verbale s-au mai întocmit? Evident, nu așteptăm răspunsuri. Din moment ce nu li s-au cerut explicații și nu au răspuns pentru moartea unui om în sediul instituției, cu atât mai mult nu vor avea nimic de explicat în cazul unor „banale falsuri”.
- Vezi mai multe articole despre Poliția Locală Arad – AICI




