ȘTIREA INIȚIALĂ | Cadavrul unei fete de 18 ani a fost găsit pe un câmp, în județul Bihor

Descoperire macabră, vineri, la orele amiezii, în localitatea Parhida, comuna Tămășeu din județul Bihor. Cadavrul unei fete de 18 ani a fost găsit pe un câmp, corpul acesteia prezentând numeroase leziuni.  Se pare că tânăra era elevă și a fost omorâtă la ferma unde făcea practică, principalul suspect de crimă fiind un îngrijitor.

Echipajele medicale chemate la fața locului au putut doar să constate decesul.

În zonă au fost mobilizate echipaje de polițiști, care au început ancheta, sub coordonarea unui procuror de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor.

Un îngrijitor de la fermă este suspectul principal și este căutat, cu drona și câini de urmă, de către polițiști. Conform informațiilor obținute de jurnaliștii din Bihor, ar fi vorba despre un recidivist, care ar mai fi comis o crimă pentru care ar fi stat 17 ani după gratii.

Se pare că diriginta fetei ar fi vorbit cu aceasta vineri dimineață, prin apel video, pentru a se asigura că fata merge la orele de practică.

tânără ucisă_jud bihor
(Foto – tânăra ucisă_jud Bihor)

ACTUALIZARE 1, ora 17.00 | Inspectoratul de Poliție Județean Bihor a anunțat că desfășoară activități pentru depistarea unui bărbat suspectat de implicare în această crimă. Este vorba despre Bóné Jozsef-Zsolt, în vârstă de 39 de ani, din Parhida. Dacă-l vedeți, NU interacționați cu el, ci sunați la 112!

bone jozsef zsolt

„Polițiștii Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor, desfășoară activități pentru depistarea unui bărbat – Bóné Jozsef-Zsolt, de 39 de ani, din localitatea Parhida, județul Bihor, bănuit de implicare într-o faptă de omor, comisă în cursul zilei de 8 mai a.c., în localitatea Pahida, județul Bihor”, se anunță într-un comunicat transmis vineri după- amiază de Inspectoratul de Poliție Județean Bihor.

Pentru găsirea suspectului, au fost mobilizate efective suplimentare de polițiști și jandarmi, fiind instituite filtre rutiere și desfășurate verificări în teren cu sprijinul câinilor de urmă, al dronelor și al unui elicopter. Totodată, suspectul a fost dat în consemn la frontieră.

„În cadrul activităților de căutare și depistare, au fost mobilizate efective sporite de polițiști și jandarmi, fiind instituite filtre rutiere și desfășurate verificări în teren, cu sprijinul câinilor de urmă, al dronelor și al unui elicopter, pentru extinderea activităților operative și verificarea zonelor de interes”, au transmis reprezentanții IPJ Bihor.

Nu interacționați, sunați la 112!

Polițiștii fac apel la populație ca orice informație care poate ajuta la depistarea bărbatului să fie transmisă de urgență la 112 sau celei mai apropiate unități de poliție.

„Recomandăm cetățenilor să nu încerce să intre în contact cu persoana căutată”, a precizat Poliția.


ACTUALIZARE 2, ora 21.00 | Criminalul a fost prins

După ore bune de căutări, bărbatul suspectat de uciderea tinerei de 18 ani a fost capturat de polițiști. Acesta a fost prins într-un lan de rapiţă, aflat la doar câteva sute de metri de locul unde tânăra a fost găsită ucisă. Potrivit declaraţiilor sale, a omorât-o în apropiere de zona în care a stat ascuns.

Individul a povestit cum a ucis-o pe tânără, folosind un cuţit. Ulterior, a precizat că a fost vorba despre un briceag. La întrebarea „Unde în rapiţă, poţi să îmi zici?”, el a răspuns: „Aici sau dincolo…”.

Jozsef Zsolt Bóné a fost depistat de camera cu termoviziune a elicopterului adus de autorități pentru a survola zona. Cei care l-au observat, au trimis coordonatele poliţiştilor aflaţi în teren, iar criminalul a fost prins şi încătuşat. Scenele din timpul capturării sale au fost filmate dintr-un elicopter, dar şi de la sol.

În momentul capturării sale, Jozsef Zsolt Bóné avea pete de sânge pe haine. Iniţial, el a încercat să fugă de poliţişti, însă, aceştia l-au ajuns repede din urmă. Individul fusese operat de curând la un picior şi nu se putea deplasa repede.

criminal

Bărbatul mai are la activ o condamnare ispășită pentru o tâlhărie urmată de crimă. El a fost eliberat condiționat în urmă cu un an, după ce a stat 17 ani la închisoare.

Cătălin Predoiu, ministrul Afacerilor Interne:

„Transmit aprecierea și mulțumirile mele și ale conducerii Ministerului Afacerilor Interne tuturor structurilor implicate în operațiunea desfășurată astăzi, în județul Bihor, în urma căreia persoana bănuită de comiterea faptei de omor din, localitatea Parhida, a fost prinsă.

Operațiunea demonstrează capacitatea structurilor MAI de a acționa integrat, rapid și eficient, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bihor. Polițiștii, jandarmii, polițiștii de frontieră, echipajele Inspectoratului General de Aviație, structurile din teren și voluntarii mobilizați au lucrat coordonat, folosind toate resursele disponibile pentru localizarea persoanei. În același timp, transmit condoleanțe familiei îndurerate de tragicul eveniment”.
Activitățile de căutare și depistare au implicat o mobilizare complexă de forțe și mijloace din cadrul structurilor Ministerului Afacerilor Interne.
În cadrul operațiunilor derulate în teren au fost angrenați polițiști ai Inspectoratului de Poliție Județean Bihor, jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Bihor și polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Oradea, precum și reprezentanți ai altor structuri teritoriale ale Poliției Române, alături de voluntari.
Totodată, au fost instituite filtre rutiere, efectuate activități de căutare și scotocire în teren și utilizate mijloace tehnice specifice, respectiv drone, câini de urmă, binocluri cu termoviziune, respectiv un elicopter al Inspectoratului General de Aviație, din cadrul MAI.
De asemenea, au fost dispuse măsuri de consemnare la frontieră și au fost activate mecanismele de cooperare interinstituțională și transfrontalieră.
Cercetările continuă, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor în care s-a produs această faptă deosebit de gravă.