„Prima dată am rostit cuvântul ACASĂ la Arad”. LIGIA MATEIU, MOLITUR MEMORIA (ROMAN), 2023

ligia mateiu molitur memoria
Distribuie:
ASĂ NU UIȚI, LIGIA

Cartea Molitur Memoria e un roman autobiografic, conține 200 pagini format A5 și cuprinde o dedicație: „Tuturor celor plecați cu avionul, trenul, mașina sau pentru totdeauna din Arad”!

ligia mateiu


Ligia Mateiu își umple nopțile de nesomn cu „punerea amintirilor în ordine”, în rânduiala scurgerii anilor. Iar tot ce am scris aici, mărturisește copilul din Arad, „este adevărat”, deși „orice realitate trecută devine ficțiune”.

HOINĂRELILE GENOMULUI

Cine e Ligia Mateiu, autoarea textului Molitur memoria? De pe wiki: Ligia Monica Mateiu: „Om de știință în bioinformatică cu experiență, cu o istorie demonstrată de lucru în științele vieții. Formare solidă în bioinformatică și genetică medicală, dotată cu o experiență vastă în tratarea datelor genomice. Are o diplomă în medicină, a absolvit un doctorat în genetică statistică / genetică medicală în Canada și a oferit sprijin bioinformatic diverselor grupuri de cercetare din Canada și Belgia”.

Un genom (îmbrăcat, sulemenit și îmbărbătat) a plecat din Sintea Mare, a ajuns în Arad, iar apoi traseele lui alergă prin Timișoara, Canada, America, Belgia, Italia, alpinând prin munți și înotând pe ape, fiind plimbat cu bicicleta ori alergat aiurea prin cine știe ce locuri înalte ori foarte reci. Acum s-a stabilit în Anvers (Belgia), unde se ocupă de genetică medicală, bioinformatică, profesorat universitar. Mai poposește prin Arad spre a-și lansa vreo carte, a scrie în grai popular la foaia Lada cu spinare a lui Bace Toghiere, semnând cu MONA, străniepoata lu’ Măzăroi, aşezată în Beljia.

Vagabondaj intelectual? Cartea Molitur memoria explică. S-a născut aproape „de steaua verde care umple burtica de omega a Mureșului”, mama fiind profesor de geografie. Genomic, tata nu contează. Locuiam într-un studio, „cu trei oameni pe cap care mă iubeau la maximum”: mama, bunica și bunicul. Nu era o răsfățată, deși Parcul copiilor i-a fost loc de joacă și năzbâtii. Copilul neastâmpărat „nu avea probleme existențiale”.

Și-a început școala în 1981, pe când locuia în Grădiște. În vacanțe, mai ajungea pe la Bata, la o străbunică, descriind farmecul inocent al vieții de la țară, cu pomenirea râiei primite de la oile ciobanului. În Arad, năzdrăvăniile se țineau lanț, dar numai după terminarea lecțiilor. La școala, rar se întâmpla să primească vreun 9. Era conștiincioasă. Seara, bunicii povesteau despre întâmplările cu Bace Toghiere Măzăroi din Sintea Mare. Bunicii o alintau („au fost soarele și luna copilăriei mele”; „mă hrăneau cu doze serioase de iubire și mâncare”), iar mama făcea eforturi „să mă (mai) domesticească”. Îi place să citească, strângând „multă fericire din cărți”, astfel că „toate cărțile citite mi-au făcut mintea creață”. La admiterea de la Liceul Sanitar a intrat printre primii candidați.

NĂVALA HORMONILOR… PENTRU STUDIU

Interesant rămâne ce se întâmplă în continuare. „Toamna mă năpădiseră hormonii și, odată cu ei, muzica rock. Din mine țâșnea revolta”. Adolescenta își căuta identitatea, îndrăznea să-și taie cordonul ombilical, cum spun psihologii. A fugit o săptămână de acasă în Retezat, primind botezul muntelui. Se încheie liceul, iar diriginta „mi-a spus că sunt eleva viitorului”. Va urma studenția la Medicina din Timișoara: „Eram scundă, subțirică, cu picioare modelate frumos de alergările nesfârșite din copilărie și, pe deasupra, știam să-mi folosesc cu înțelepciune ochii verzi-albaștri”. Alți colegi, cursuri, profesori, vacanțe, examene, studiu, pasiune pentru molecule și genetică, file de poveste cu Călin, fizicianul („primăvara iubirii a intrat în noi”), colaborări la reviste („Măi, fată, pe tine te duce mintea!”), școli de vară în străinătate, căsătoria (desigur cu fizicianul) și voiajul de nuntă în Italia, masteratul la Pavia în cercetarea genelor umane.

ȘTIINȚĂ ÎNALTĂ APROFUNDATĂ

Scrie și următoarea reflecție: „Pe când foștii mei colegi de medicină învățau pentru rezidențiat, eu descopeream genetica moleculară umană, genetica populațională, epidemiologia genetică, metode computaționale avansate pentru interferența statistică bayesiană și programare într-un limbaj numit Fortron 90” (p. 103). Studiul geneticii insulei Sardinia. Markeri genetici. Statistici genetice. Genetici populaționale. Doctoratul în genetică medicală la Edmonton, Universitatea din Alberta. Și hoinăreala științifică continuă.

Avea Ligia 26 ani. Salariu stabil. Excursii cu rucsacul de 60 de litri, cu Călin prin Munții Stâncoși și alte locuri exotice. Fermecată de competiții recreative, de aurorele boreale, de lacurile înghețate. Alaska. Cercul Polar. Conferințe științifice. Proiectul de doctorat: Modele de evoluție ale secvențelor nucleotidice folosite în filogenetică. Studii și alte conferințe științifice. Notorietate internațională. Studiază de zor la teza de doctorat în California. Era anul 2006. La o conferință din New York – un moment de glorie al carierei – „prezentasem o metodă nouă pentru analiza ADN-ului mitocondrial fosil”. Entuziasm emoționant. Munca mea contează, ar zice Ligia geneticiana. Împreună cu Călin, la Vancouver, un oraș absolut superb, „cel mai frumos de pe pământ”. „Anii cei mai spectaculoși din viața mea”. După 5 ani și 9 luni, susține teza de doctorat. Patru ore de examinare. Succes deplin. La 32 de ani, vine copilul, Matei Tudor, alintat Gâgă Bâzdâganie. „Mă ocupam de chestiuni materne și de etrusci”, mai scrie Ligia.

În august 2009, familia se stabilește la Anvers, în Belgia. Cercetare genetică pentru adaptarea porumbului la frig. Apoi specializare în genetică reproductivă și infertilitate masculină. Ligia și Călin erau puternic angajați în cercetare internațională. Separat fizica de genetică. Matei creștea frumos la Leuven. În țară, Matei preia plăcerea mamei de a accesa cu pasul înălțimile. Ligia Mateiu ajunge la Universitatea din Anvers, ca cercetător bioinformatician expert la Institutul de Biotehnologie din Flandra, afiliat universității. Au început anii frumoși pe toate planurile. Viața atinge deplinătatea și gesturile înălțătoare. Între acestea, se află și scrierea amintirilor, sub formula cărții Molitur memoria. Partea I. ACUM și deocamdată stop amintirilor. Acestea au ajuns la zi. Urmează reportaje de viață. Familială. Științifică. Literară.


MERITĂ un om de știință SĂ SCRIE literatură!!!

Provocator, Lucian Valeriu se întreabă: „când ai asemenea subiecte de gândit și muncit, ce rost mai are literatura?!” – vezi lansarea volumului de debut „Rârâieli de om peltic, Arad, sept. 2022):

[ACTUALIZARE] Lansarea volumului de debut în literatură „Rârâieli de om peltic” a bioinformaticianei Ligia MATEIU [FOTO / VIDEO]

Chiar așa: Ce-ți trebuie ție, Ligie a lui Măzăroaie din Sintea Mare, literatură ? Ai o carieră universitară, ești cercetătoare într-un domeniu de vârf, medic cu doctoratul în genetică și senior, ești sănătoasă, umbli cu bicicleta, alergi zilnic prin parcuri, urci munți periculoși cu același rucsac greu în spate și campezi în cort etc.

Ei, uite-așa!, ar fi zis geneticiana. Genomul meu e un neastâmpărat, vrea ȘI literatură, vrea ȘI știință! El le va duce în cârcă pe ambele. Mintea e a geneticii, iar inima a cuvântului visător! Mintea mă plimbă prin Centrul de Genetică Medicală din UAntwerpen, iar sufletul hălăduiește printre cuvinte.

CONCLUZIE

Romanul Molitur memoria marchează un stil poetic și autoironic. Astfel își mărturisește copila ce bate la poarta adolescenței. „Primăvara iubirii a intrat în noi”, zice pubera la o începătoare experiență erotică. Când „ne-am despărțit s-au rupt niște file de poveste”.

Omul de știință avansată, specialist în ADN-euri și genetică moleculară, își echilibrează personalitatea punând-o în cupele balanței. Literatura îi întreține o bunăstare a sufletului, iar formulele matematice alimentează tainele ce așteaptă să fie descoperite. Din ocheanul microscopului, câte o celulă zâmbește ademenitor, cum spunea un editorialist. Ligia Mateiu are talent, îi plac cuvintele oțelite și iubește verbele poleite cu suflet încălzit. Va continua să scrie. Tot mai frumos. Pentru că fiind vorba despre sinceritatea unei clipe trăite, noi ne regăsim în fiecare poveste, simplu, tandru, cu iubire și candoare.


Fotografia reprezentativă – pagina de Facebook a autoarei


 

Categorie: Cultură
Etichete: anton ilica, cronica de carte, ligia mateiu, Molitur memoria
Distribuie:
Articolul anterior
Puncte de frontieră aglomerate, în ziua de Crăciun
Articolul următor
O oază de oroare în mijlocul unui deșert de plictiseală?

1 comentariu. Leave new

  • avatar of eugenia nichici
    Eugenia Nichici
    26 decembrie 2023 20:11

    Felicitări pentru Domna Ligia, succes în tot ce dorește,pentru că scrisul este în firea ei,după care vine celelalte calități, a descoperi adevărul este o minune șe este fantastic să se scrie ceea ce se simte,totul pleacă din interior și aceasta este minunea! FELICITĂRI SINCERE !

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie