În seria evenimentelor care au creat o adevărată efervescență culturală la „Moise Nicoară” săptămâna trecută, se numără și lansarea celui de-al treilea număr al revistei Laboremus – serie nouă – „Protecția consumatorului de cultură”.
Am fost curioși să aflăm de ce o schimbare-adăugire de nume la o revistă cu tradiție, datând din perioada interbelică, și de aceea am rugat-o pe doamna prof. dr. Janina Flueraș, redactorul-șef al revistei să ne lămurască în acest sens.
Revista „Laboremus” este una dintre emblemele culturale ale colegiului, fiind parte integrantă a tradiției culturale a acestei presigioase instituții de cultură. Numele revistei vine de la îndemnul latin „Laboremus” (care se traduce prin „Să muncim!”), un apel simbolic la stăruință, efort intelectual și rigurozitate, valori strâns legate de renumele acestei școli arădene. De ce a fost nevoie de o „cotitură”… onomastică?
J.F.: Dacă în „Moise Nicoară” există o mare forță de rezistență, ea e dată de capacitatea acestei școli de a-și menține, pe axa timpului, aderența la valori; ea înseamnă lupta continuă împotriva diluării morale și culturale cu care ne confruntăm în ultimele decenii. Mai întâi, aș zice că a-ți trăi viața în „Moise Nicoară” înseamnă a-ți însuși condiția unui Janus bifrons, al cărui prezent este bivalent, cuprinzând într-o aceeași răsfrângere fața care privește mereu înapoi, spre trecut, și cealaltă, care privește spre viitor, cu conștiința că valorile care au consolidat tradiția trebuie cultivate și duse mai departe.
Lansarea unei serii noi a revistei „Laboremus”, subinitutlată acum „Protecția consumatorului de cultură”, demonstrează că între trecutul și prezentul de la „Moise” există continuitate nu doar sub raport temporal, ci și valoric. Dar această consecvență pe axa temporală este dublată de o alta, în aceeași măsură bivalentă, exprimată atât de profund prin cuvintele lui Ortega y Gasset: „Cultura este comentariul, este acel mod al vieții în care aceasta, refractându-se în sine însăși, se șlefuiește
și se organizează.” A fi viu, a fi una cu viața, la „Moise Nicoară”, înseamnă a trăi pe coordonatele culturii care ne șlefuiește. Căci dacă – pentru a-l cita din nou pe Ortega y Gasset – „orice operă de cultură este o interpretare, o lămurire (…) a vieții”, viața din „Moise Nicoară” este acel exercițiu cultural care ne învață nu doar să supraviețuim, ci ne învață, mai ales, cum să lămurim viața pentru a o putea trăi cu adevărat.
Mai apoi, apariția revistei s-a confruntat în ultimele decenii cu discontinuități, cu perioade de întrerupere, dar, în ultimii ani, mai ales cu dorința de a renaște pe noi coordonate, dictate de contextul socio-cultural al vremurilor. Acesta este motivul pentru care coordonatori ei, membrii catedrei de limba și literatura română, împreună cu echipele de elevi, au resimțit nevoia de a-i da o nouă direcție, marcată printr-un titlu nou: „Protecția consumatorului de cultură”.
Titlu extrem de ingenios, aș zice, un frumos joc de cuvinte în care partea a doua aduce o surpriză în raport cu prima. Cine aude sintagma „protecția consumatorului” se gândește imediat la acea instituție menită să-l protejeze pe cumpărătorul de la supermarket…
J.F.: Titlul nu se dorește deloc a fi un simplu ornament stilistic. Metafora care îl construiește e jucăușă, dar și de-a dreptul transparentă. El s-a născut, așa cum spuneam, într-un context marcat printr-un declin accentuat al valorilor și al reperelor, într-o lume în care surogatele culturale oferite de bidimensionalitatea ecranelor calculatoarelor și telefoanelor, de Tik Tok și Instagram, dar și noua „cultură” construită de inteligența artificială, sufocă frumusețea, creativitatea și inteligența naturală a ființei umane. În acest context, consumatorul de cultură în sensul adevărat și deplin al cuvântului devine o rara avis. Și nu doar că e o entitate pe cale de dispariție. Mai mult, el trebuie să înfrunte anormalitatea care ia locul normalului cultural și valoric, să înfrunte prostia și analfabetismul de toate felurile. Cu acest gând, al nevoii de a-l forma pe elev în spiritul culturii, dar și de a-l proteja pe acela care gustă cu adevărat cultura de mediul toxic subcultural din jur, s-au născut, nu doar un titlu nou, dar și un format nou și un conținut nou al revistei.
Și totuși, cum se poate face asta printr-o revistă? Care este conținutul ei?
J.F.: Oarecum simplu. În primul rând rolul ei este, în esență, de a fi oglinda a tot ceea ce, la „Moise Nicoară” se făptuiește în spiritul culturii, dincolo de activitățile curriculare, tocmai pentru că există, aici, un puls al vieții pentru și prin cultură: ateliere cu caracter pluri – și transdisciplinar, conferințe, spectacole, mese rotunde, workshop-uri etc., activități organizate în Sala festivă, care sunt expresia colaborării noastre cu diversele instituții de cultură arădene, etc., etc. La toate acestea se adaugă încurajarea laturii artistice a elevilor prin participarea lor la concursuri județene și naționale de creație, precum și prin publicarea creațiilor literare originale ale acestora în revistă.
Aceste articole-olgindă nu sunt simple consemnări ale evenimentelor culturale (deși revista poate fi considerată un adevărat jurnal cultural colectiv). Revista conține, de asemenea, reflecții ale elevilor (adesea sub forma unor feedback-uri) privind impactul pe care participarea la aceste evenimente o are asupra personalității lor, mărturii clare ale felului în care cultura modelează ființa și îi dă sens.
Am înțeles că noul număr și-a făcut apariția printr-un mic eveniment organizat în școală.
J.F.: Da, am considerat necesar un asemenea mic eveniment – de fapt, a fost ca o reuniune de familie, pentru că totul s-a desfășurat într-o atmosferă caldă, neprotocolară, fiind organizat mai mult spontan, adică… fără multe pregătiri. Ideea a fost să-i captăm pe cei mici, adică pe elevii claselor a noua și a zecea. De aceea, cu excepția celor câteva cuvinte adresate de doamna director prof. dr. Diana Achim (membră în comitetul de redacție) și spuse de mine (vizând în special lămurirea titlului revistei și a scopului ei), i-am implicat mai ales pe câțiva dintre elevii colaboratori. Se știe că e o treabă atunci când vorbește profesorul, alta când – același adevăr – e rostit de un coleg de-al lor.
Dintre cei care s-au adresat colegilor lor mai mici aș vrea să îi menționez pe elevii Andrei Ilisie (clasa a X-a B), Patricia Stana (clasa a X-a B), Andrei Fărcuț (clasa a X-a B), Maia Popescu (clasa a XI-a D și membru în comitetul de redacție), Matilda Apopei (clasa a XI-a B), Dominic Ila (clasa a XI-a B), Alexandru Rujan (clasa a XI-a B), Tudor Tamba (clasa a XII-a B).
Elevii prezenți au avut ocazia să răsfoiască numere mai vechi ale revistei „Laboremus”, expuse într-o miniexpoziție realizată de elevii clasei a X-a B sub coordonarea doamnei bibliotecare Angelica Bogdanov.
Foto: Bogdan Homonea, clasa a XI-a D
Vă mulțumim și vă dorim multă putere de muncă și energie în protejarea viitorilor consumatori de cultură!





















