„Răul nostru nu vine din afară” – e în vorbele celor care ne conduc și în faptele celor care ne supraveghează!

răul nostru nu vine
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Pentru că domnul primar Călin Bibarț a simțit nevoia să inducă în spațiul public ideea că articolul inițial, sub semnătura mea, cu privire la moartea unui cetățean (nu contează că era un cetățean model sau om al străzii) după bătăile administrate de polițiștii locali în sediul unei instituții publice ar fi o „fabulație de presă”, se impune reacția mea cu privire la acele afirmații. Nu am răspuns imediat acelor elucubrații în direct, nu din frică, nu din cauza faptului că nu-mi asum ce scriu. Am așteptat doar momentul în care pot fi date detalii cu privire la acel eveniment fără a perturba sau îngreuna ancheta polițiștilor, întrucât, mărturisesc, aveam îndoieli că acest caz nu va fi mușamalizat, ca multe altele.


Întrebat de un ascultător în cadrul unei emisiuni ce părere are despre ceea ce s-a întâmplat în sediul Direcției Generale a Poliției Locale, instituție din subordinea sa, cu referire la știrea inițială că un bărbat a fost omorât în bătaie de polițiștii locali,  primarul Aradului a găsit prilej să-și manifeste disprețul față jurnaliști în general, și față de persoana mea în mod special, afirmând următoarele: „cineva citește un articol de presă și ia de bună ce scrie acolo”, „cineva scrie un articol, unii când scriu ceva sunt de rea-credință, unii atâta pricep”, „dau exemplu ce înseamnă să scrie cineva ceva, care-i total pe lângă”.

Pentru că „unii când scriu ceva sunt de rea-credință, unii atâta pricep”, persoana mea fiind mai multe în mintea obosită a domnului primar, am obligația față de cititorii acestui ziar, față de victima decedată în sediul unei instituții publice dintr-o țară civilizată și față de propria mea conștiință și semnătură în calitate de autor al afirmației (din primul moment când am aflat ce s-a petrecut)  „un bărbat a fost omorât în bătaie în sediul Poliției Locale” să-mi asum public și până la capăt întregul demers jurnalistic. Pentru că, spre deosebire de politicieni sau de șefii de instituții publice, îmi asum fiecare cuvânt pe care-l scriu și promovez în spațiul public. Și nu o fac nici din „rea-credință”, nici că m-a plătit cineva, nici din inconștiență, nici pentru glorie. O fac pentru că asta este reacția firească, pentru că toți cetățenii trebuie să afle ce se petrece în instituțiile publice ținute în viață pe bani publici, banii contribuabililor, pentru că nimeni nu poate ignora o crimă înfăptuită de cei care sunt în slujba noastră a tuturor.

Cât despre „ce înseamnă să scrie cineva ceva, care-i total pe lângă”, domnule primar, spre deosebire de dumneavoastră și de șeful DGPLA, eu nu-mi permit să fiu „pe lângă” niciun subiect pe care mi-l asum public. Și am convingerea că, dacă acest subiect nu ar fi ajuns în spațiul public, ar fi fost îngropat odată cu victima. Or, ar fi fost o infracțiune inclusiv în sarcina mea să am cunoștință de comiterea unei crime și să tac despre asta.

„Reaua-credință” pe care ați invocat-o, vă rog să vi-o asumați în fața cetățenilor care au așteptări de la dumneavoastră din moment ce și-au pus încrederea să fiți alesul lor. Alesul lor nu banalizează moartea unui om în sediul unei instituții din subordinea sa. Niciodată, în nicio împrejurare. Nici în situația în care, prin absurd, articolul de presă ar fi fost doar o „fabulație”. Nu așteptam de la dumneavoastră să vă exprimați public cu privire la date din anchetă. Dar așteptam să fiți vertical, tranșant cu subordonații, să apărați cetățeanul de rând. Ați ales să fiți părtinitor, să nu vă asumați o decizie. Cu atât mai mult cu cât, în ultimii ani, prin multe materiale de presă, s-au tras semnale de alarmă că există disfuncționalități în activitatea Direcției Generale a Poliției Locale. Aceste disfuncționalități au fost semnalate nu din „rea-credință”, nici dintr-o obsesie a noastră proiectată asupra directorului DGPLA cum ați perceput.  Au fost semnalate tocmai pentru a fi corectate, pentru a îmbunătăți activitatea acelei instituții publice în raport și cu angajații săi dar și cu cetățenii pe care-i slujește. Nu ne interesează lucrurile de formă, în scop de imagine, de capital electoral. Toate acestea sunt în natura oamenilor politici, pot fi înțelese, dar până la o limită. Și, în acest caz, limita a fost tortura urmată de moartea unui om. Într-o instituție publică din subordinea dumneavoastră. Și nu puteți spune că nu știați. Dacă află presa că polițiștii locali nu sunt bine coordonați, că nu sunt instruiți corespunzător, că nu știu să folosească echipamentul din dotare (echipament cumpărat din bani publici), că nu știu cum să intervină în anumite situații, că nu au evaluări psihologice periodice și făcute la modul serios, înseamnă că și dumneavoastră știați. Da, aveți dreptate. Nu presa trebuie să corecteze toate aceste disfuncționalități. Presa le poate semnala, iar dumneavoastră sunteți cel care trebuia să ia măsurile pentru corectarea/eliminarea lor. Și asta, în primul rând, pentru a preveni situații de genul acesta. Da, este vinovat polițistul local care a comis actele de tortură, dar nu este singurul vinovat. Toți factorii sistemici care au permis să se ajungă la asemenea atrocități medievale sunt vinovați. Inclusiv directorul acelei instituții (nu-i dau numele pentru că nu contează deloc, oricare ar putea fi șeful, și nu este vorba despre o anumită persoană, ci despre  atribuțiile funcției sale, despre competențele sale manageriale și umane etc). Cum nu cred că nu știați despre evenimentul din sediul DGPLA, imediat după ce s-a petrecut, într-o seară de vineri.  Dacă știați, de ce ați tăinuit? Și, dacă nu ați fost informat, cine trebuia s-o facă? Presa sau directorul instituției? Și dacă ați aflat din presă, de ce nu ați luat măsuri și acel director mai este în funcție? Puteți să vă răspundeți singur la aceste întrebări până nu e prea târziu.

Mai mult, deplor nu numai afirmațiile neinspirate ale edilului, ci și lipsa de reacție a colegilor de breaslă care, timp de aproape 4 luni, au considerat că acel eveniment sinistru nu merita a fi un subiect de presă. Nici nu contează rațiunile editoriale sau de altă natură care i-au ținut departe de acest subiect. Au fost, în toată această perioadă, indiferenți la adresa unor acte de tortură, azi dovedite, prostindu-și cititorii și dând dovadă de slăbiciune profesională. S-a tăcut și s-au preluat în continuare comunicatele de presă al Poliției Locale, s-a încercat spălarea și chiar promovat imaginea unei instituții în care s-a petrecut o crimă. S-a pătat, odată în plus imaginea presei și așa suficient de murdărită în ochii majorității.

În concluzie, domnule primar, nu cu presa aveți o problemă, ci cu „specialiștii” din propria ogradă. Pentru că știu că va plac citatele, vă las și eu unul aici: „Răul nostru nu vine din afară” (Seneca).


 

Categorie: Editorial
Etichete: Adrian Toma, Calin Bibart, Direcţia Generală Poliţia Locală
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
PODCAST@criticarad.ro. O prefață deloc necesară la o serie absolut necesară | PRIMUL EPISOD: Alexandra – arta, psihologia și etica unei societăți neurmărite
Articolul următor
Ovidiu, prietenul pe care nu-l voi uita niciodată

1 comentariu. Leave new

  • Avatar of bluesbreakers
    bluesbreakers
    9 octombrie 2023 19:15

    Nu pot sa spun domnule primar,pt. ca nu meriți sa-ti spun dar ești penibil.Si a minți este o arta dar nici măcar pe asta nu o stăpânești.

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

unfollow society
ULTIMELE ȘTIRI

Lucrări neautorizate la rețeaua de gaze pe o stradă din Arad | O firmă s-a ales cu dosar penal

0
O societate comercială din Arad este cercetată penal după ce a blocat traficul pe strada Milan Tabacovici pentru a efectua lucrări ilegale la rețeaua de gaze. Polițiștii de la Biroul Rutier au descoperit joi, 15 octombrie, că firma nu deținea avizele obligatorii prevăzute de lege, fiind deschis un dosar penal în acest caz. Dosar penal pentru lucrări neautorizate „La data de 15 octombrie 2026, polițiștii Biroului Rutier s-au deplasat pe str. Milan Tabacovici, pentru verificarea unor lucrări la partea carosabilă. Din verificări, a reieșit faptul că, o societate comercială din Arad efectuează lucrări de branșament la rețeaua de gaze, fără…

GALERIE FOTO Accident cu 5 autovehicule pe A1, în dreptul comunei Șagu | 7 din cele 12 persoane implicate au ajuns la spital

0
  În noaptea de vineri, 16 Octombrie, în jurul orei 01,30, pe A1 – segmentul de drum dintre Timișoara și Arad – sensul de mers spre Arad – în dreptul localității Șagu (km 530) – a avut loc un accident grav de circulație, în care au fost implicate cinci autovehicule. În accident au fost implicate 12 persoane, dintre care 7 au necesitat îngrijiri medicale, fiind transportate la spital. Cauza probabilă: un șofer a adormit la volan În accident au fost implicate două autoutilitare care transportau autoturisme și trei autoturisme. Efectul de carambol ar fi pornit de la unul dintre șoferi,…

Vizită de lucru în cadrul proiectului AR-STOP

0
Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a Republicii Moldova găzduit o vizită de lucru desfășurată în cadrul proiectului AR-STOP, la care au participat reprezentanți ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație (ICMPD), ai Inspectoratului de Poliție Județean Arad, ai Inspectoratului General al Poliției de Frontieră Moldova și ai Inspectoratului General al Poliției din Republica Moldova. În cadrul activităților, a fost analizat stadiul implementării proiectului, progresul înregistrat până în prezent și rezultatele obținute. Totodată, au fost examinate aspecte ce țin de managementul și monitorizarea proiectului, fiind evaluate activitățile realizate, modul de utilizare a resurselor alocate, precum și documentarea acestora. Agenda…

Bărbat ridicat de jandarmi, în timpul unui eveniment public din Piața Catedralei | Avea asupra sa un topor și alte obiecte periculoase în rucsac

0
Incidentul s-a petrecut joi 15 octombrie, în Piața Catedralei din municipiu unde, în cadrul unui eveniment public, bărbatul în vârstă de 43 de ani avea asupra sa un topor. Acesta a fost imobilizat de jandarmi, iar în urma controlului corporal au fost descoperite asupra sa și în rucsac mai multe obiecte periculoase. „Pentru continuarea verificărilor și întocmirea actelor procedurale, jandarmii l-au condus pe bărbat la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Arad, fiind avute în vedere prevederile art. 372 alin. (1) din Codul penal, referitoare la portul sau folosirea fără drept de obiecte periculoase, în funcție de rezultatul verificărilor și de…

Pacient cu traumatism cranio-cerebral sever, salvat la Spitalul Județean Arad

0
Un tânăr de 33 de ani din județul Arad a ajuns la spital în comă profundă și în stare de insuficiență respiratorie acută, în urma unui traumatism cranio-cerebral sever provocat la sfârșitul lunii august într-un accident cu bicicleta. Despre împrejurările în care s-a produs accidentul, conform informațiilor noastre, tânărul nu-și amintește detalii. Acesta susține doar că „era pe bicicletă și s-a trezit la spital”.  După o serie de intervenții chirurgicale  și după aproximativ șase săptămâni de spitalizare, tânărul a fost externat. Medicii sunt optimiști și spun că „tânărul poate spera acum la o viață normală deși va necesita o perioadă…

PSD intră la guvernare | Luca Niculescu depune astăzi programul de guvernare și lista miniștrilor

0
Consiliul Național al PSD s-a reunit miercuri, de la ora 16:00, la Vila La, social-democrații luând decizia să intre la guvernare și să ocupe 11 portofolii ministeriale. Premierul desemnat, Luca Niculescu, este așteptat să depună joi, la Parlament, programul de guvernare și lista miniștrilor, pentru a începe procedura de învestire a noului Guvern. Audierile miniștrilor propuși ar urma să aibă loc luni, iar votul pentru învestirea Guvernului, marți, 20 octombrie, în plenul Parlamentului. PSD intră la guvernare „Partidul Social Democrat a luat decizia de a fi parte a soluției pentru ieșirea din acest blocaj național. Consiliul Politic Național a dat…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Procurorul Geanâm Florentin-Ramon, încă un mandat de 3 ani la conducerea DIICOT Arad

0
Procurorul Geanâm Florentin-Ramon a fost reînvestit în funcția de procuror șef al structurii DIICOT Arad, pentru un mandat de încă 3 ani. Hotărârea a fost luată, în unanimitate, de Secția pentru procurori a CSM, marți 13 octombrie. Acesta a fost reînvestit în funcție începând cu data de 14 octombrie 2026, în urma interviului pe care l-a susținut marți și prezentarea poiectului de management. În perioada  ianuarie 2022 -aprilie 2023 Geanâm Florentin-Ramon a fost procuror șef al DIICOT Arad prin delegare. În perioada aprilie 2023- aprilie 2026, a fost învestit la conducere pentru un mandat de 3 ani, în urma interviului…

VIDEO Tânăr prins la Nădlac, într-un autocar, cu peste 7 kilograme de canabis aduse din Spania

0
Bărbatul de 21 de ani a fost reținut de procurorii DIICOT Arad după ce a fost prins în flagrant la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac în timp ce introducea în țară peste 7 kilograme de canabis. Drogurile, destinate comercializării, au fost descoperite în seara de 12 octombrie 2026, bărbatul fiind pasager al unui autocar care circula pe ruta Spania – România. Acesta a fost reținut și ulterior arestat preventiv de Tribunalul Arad, sub acuzația de trafic intern și internațional de droguri de risc.  „Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Arad și polițiștii de frontieră din cadrul  Inspectoratului Teritorial…

NOBEL 2026 | PACE | Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”

0
Premiul Nobel pentru Pace pentru anul 2026 a fost acordat unei persoane care, cu un curaj și o integritate excepționale, a deschis calea către o ordine juridică globală mai cuprinzătoare. Laureata din acest an a jucat un rol esențial în asigurarea urmăririi penale a crimelor de război, a crimelor împotriva umanității și a genocidului. Comitetul Nobel din Norvegia a decis să acorde Premiul Nobel pentru Pace pe anul 2026 lui Navanethem „Navi” Pillay „pentru eforturile sale de promovare a păcii și a dreptului internațional”. Angajamentul lui Navi Pillay față de principiile juridice universale și busola sa morală fermă sunt constante…

NOBEL 2026 | LITERATURĂ | Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson – pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”

0
Poeta, eseista și traducătoarea canadiană Anne Carson a fost desemnată laureata Premiului Nobel pentru Literatură 2026, potrivit anunțului făcut joi de Academia Suedeză. Distincția i-a fost acordată pentru „opera sa îndrăzneață și inventivă”, care a reușit să creeze forme noi de expresie literară printr-un dialog permanent cu tradiția clasică. Născută la Toronto în 1950, Anne Carson este recunoscută pe plan internațional pentru activitatea sa de poetă, cercetătoare a culturii clasice și traducătoare din greaca veche. De-a lungul carierei a combinat literatura, filologia și studiile clasice, devenind una dintre cele mai originale voci ale literaturii contemporane. Academia Suedeză a subliniat că…

VIDEO Campanie gratuită de screening pentru cancerul de sân, la Arad | Centrul MamoCare dă startul testărilor din 12 octombrie

0
Joi, 8 octombrie, ora 14:00, în Sala Senatului a Universității de Vest „Vasile Goldiș” din Arad a avut loc o conferință de presă dedicată Centrului de testare MamoCare și importanței prevenției și depistării cancerului de sân. La conferința de presă au participat, în calitate de partenere în cadrul acestei campanii preventive: Deputat PNL Arad Geanina Pistru – Membru în Comisia de Sănătate și Familie Prof. univ. dr. habil. Coralia Adina Cotoraci – Medic primar hematolog & Rectorul UVVG Dr. Ramona Cristina Putin – Medic Primar Radiologie și Imagistică Medicală Au fost prezentate informații despre rolul Centrului MamoCare, direcțiile de dezvoltare…

Actualizare 1 DREPT LA REPLICĂ al președintei PNL Felnac, Andreea Emilia Bocșe, în scandalul vizând funcția de director al școlii

2 comentarii
ACTUALIZARE, 08 octombrie |  DREPT LA REPLICĂ   „Subsemnata, Andreea Emilia Bocșe, președinta PNL Felnac, solicit publicarea prezentului drept la replică în legătură cu articolul intitulat „Ghid: Cum devii directoare de școală dacă ești din PNL?”, publicat de Critic Arad. Consider necesar să clarific o serie de informații prezentate în articol, care sunt inexacte și creează o imagine eronată asupra situației. NU am solicitat funcția de director al școlii. Întrucât contractul  de management educațional  al actualei doamne director, obținut în urma concursului, urma să înceteze de drept la data de 6 octombrie, în situația creată de vacantarea postului ,  am…
GLR Car Wash
Articolul următor „Nebun după tine”, cu Maia Morgenstern și Armand Calotă, la Arad Apasă aici pentru a citi
Secret Link