[RECENZIE] Psihologul poet

O aserțiune atribuită lui Voltaire a devenit de mult virală: „Poezia este muzica sufletului, și mai presus de toate, a sufletelor mari și sensibile!”. Dar nu toți oamenii au „suflete mari și sensibile”. Ba mai mult, nu toată lumea are sufletul senin. Suntem diferiți și trecem prin situații diferite, nu de puține ori prin momente dificile peste care unii le depășesc mai ușor, alții mai greu, rămânând chiar cu traume de nesuportat.

Până nu de mult, mentalitatea încetățenită spunea că acela care cerea ajutorul psihologului se încadra printre bolnavii psihici. Astăzi, tot mai mult, psihoterapia reprezintă o soluție acceptată pentru ameliorarea unor relații ajunse în impas.

Cartea Ramonei Pantea vine să ne demonstreze că poezia însăși poate fi un adjuvant eficace.

Autoarea noastră nu este primul poet psiholog de meserie. Puțină lumea știe că Mihai Beniuc a avut un doctorat în psihologie animală. La fel cum puțină lume știe că poezia pentru copii constituie instrumente psihologice importante pentru formarea conștiinței celor mici. Ca o terapie a sufletelor se prezintă poezia Ramonei Pantea în volumul „Împrimăvărarea pietrelor” 1 .

Poema Anhedonia vine în mod explicit să ne arate liric drumul spre echilibrul psihic, lăsând liber calea spre momentele de fericire. (Anhedonia este definită drept „incapacitatea unei persoane de a simți plăcerea în cursul unor experiente care ar trebui să determine satisfacție”, cum se poate afla chiar și din popularul Google. Cine se poate lăuda că n-a trecut măcar de câteva ori prin asemenea momente?) „Să am pace-n iriși i-am/ așezat câțiva sâmburi/ pe urme…/ Anhedonia nu se mai poate/ atinge de oameni…”. Iată un caz rezolvat.

Cartea poate fi citită ca un îndrumar pentru ameliorarea unor neplăceri specifice individului om:

în Defectați alarmele este ușor de decriptat că este vorba despre eliminarea spaimelor din noi, iar soluția propusă este iubirea;
în Femeia din mine descoperim formarea unei conștiințe de sine viguroase: „femeia din mine/ a încetat să se mai teamă de cuvinte/ de complexe, de timidități/ e o pasăre Phoenix.// Când ard tac/ tac să aud cum pocnesc mugurii/ tac s-o aud pe mama.”;
în Depinde ce crezi ni se relevă limpede rolul benefic al psihoterapeutului care te poate face să experimentezi că „Orice e posibil pentru cel ce crede./ …depinde ce crezi.”;
în Pe corzi de vioară, ni se prezintă poetic acțiunea psihologului în transformarea
individului deprimat într-un conviv optimist cu sine și cu cei din jur: „Cântă, suflete, cântă/ pe corzi de vioară,/ fii arcuș…/ cântă oamenilor care au surzit/ de atâtea gânduri distorsionate…/ colorează-le hainele/ descalță-i de angoase,/ pune-i să calce pe iarba rezilienței,/ adu-le aminte că au fericirea în inima lor/, ca firescul a fi.„;
în Șarpele suntem preveniți de maleficul din noi, care poate fi stârpit cu un surâs;
în Fiecare pas vine și diagnosticul: „Adevărul despre ce și cine suntem/ e de ajuns ca omenirea să fie/ declarată aptă psihologic pentru/ viață pe pământ.”. Etc.

În general, principala recomandare pentru a scăpa de neplăceri este dragostea, iubirea căutată și împărtășită, leacul universal pentru ieșirea din mlaștină. „N-ai cum să fii mocirlă/ atunci când ai ales să fii nufăr.”

Cititorul apt de a descifra corect „Împrimăvărarea pietrelor” va avea nu numai satisfacții estetice, ci și un îndrumar de îmblânzire a sufletului.