Subgenerația

virgil florea
Distribuie:

Mai mult ca sigur acesta este subiectul despre care îmi este cel mai greu să scriu.


Războiale s-au purtat în general cu militari. Soldați, oameni tineri capabili de eforturi și rezistenți la ele. Întotdeauna. Nicio armată n-a recrutat vreodată de la bun început oameni trecuți de 40-50 ani. Nu spun lucruri noi sau nepotrivite. Armistițiile sau capitulările au fost urmate de obicei de un timp de ocupare a teritoriului cucerit pentru a se pune în ordine noile reguli, norme sau taxe. De aici încolo vreau să scriu despre modul asocial, uneori barbar, sălbatic pe care soldații îl aveau în timpul ocupației.

Mă refer strict la țara noastră în perioada 1945-1962, timp în care întregul nostru teritoriu a fost la dispoziția armatei sovietice. Din motive lesne de înțeles cronica acelor timpuri n-a izbutit să scoată, oficial, la lumină ticăloșiile soldaților sovietici și cel puțin din acesată cauză nu există probe evidente a faptelor barbare ale acestora. Și, oricum n-ar folosi nimănui, astăzi. În nici un fel. Vom vedea imediat de ce.

În cazarmele din întrega țară îmediat după 9 mai 1945, au fost cazați pentru a ajuta la înfăptuirea comunismului o armată străină de câteva sute de mii de soldați și ofițeri ai URSS-lui condus atunci de un criminal pe nume I V Stalin. Mort în 1953. Aceștia au fost cazați și hrăniți de poporul român, ca urmare a faptului că noi, am fost nevoiți să achităm sovieticilor despăgubiri de război. Așadar unora dintre soldații sovietici care au luptat pe front împotriva Germaniei lui Hitler li s-a oferit ca recompensă inițial câte un sejur gratis, într-o țară mult mai confortabilă și civilizată decât aceea din care ei proveneau. Singura lor misiune oficială era îndeplinită doar prin prezență. Pentru descurajare. În rest ei erau doar pe consum. Acolo unde capacitatea de cazare era depășită s-au folosit vagoane de cale ferată transformate la limită și staționate în gări. Au avut idei multe comuniștii de atunci.

Toate acestea s-au petrecut sub un regim de ocupație, în ciuda faptului că oficial, s-a spus că Armata roșie ne face servicii de ajutor. Vom vedea imediat cum ne ajutau militarii sovietici. Justificat.

Aceștia își „omorau” timpul atât în cazarmă cât și , mai ales în afara ei. Umblau cel mai ades chiar cu revolvere la ei. (din acelea cu țeavă lungă) Pe stradă nimeni nu avea curajul să li se opună. Nu putem spune că împușcau pe oricine dar oricum existau mereu amenințări. Aveau regulamente și evitau și ei întrucâtva altercațiile. Nu făceau prăpăd sau scandal în mod deliberat. Dar se întâmplau și astfe de lucruri. Frecvent intrau în birturi, se îmbătau și nu plăteau. Astea erau deja trecute la nesemnificative. După ce plecau începea un calvar real. Pentru femeile și fetele din localitățiel apropiate. Se urcau pe cai și porneau la viol. Da, exact acesta este termenul. Sub amenințarea revolverului ei reușeau să prindă femei de prin sate sau aiurea, le violau și în cele mai fericite cazuri plecau împăcați cu „realizarea” lor. Când țărăncile aflate la lucrul câmpului îi vedeau de departe, o luau la fugă sperând să scape de brutele umane. Chiar ieșitul la câmp devenise o mare problemă pentru țăranii noștri în acea perioadă.

La oraș lucrurile păreau a fi mai simple. Nu intru în detalii. Cert este că după violuri multe femei, chiar căsătorite, rămâneau însărcinate. Cu bastarzi rusi. De cele mai multe ori ele nu spuneau nimic preferând să rămână cu rușinea iar copiii primeau certificate de naștere cu numele ambilor părinți. Cele necăsătorite erau sfătuite de autorități în așa fel încât să caute să-și găsească repede un bărbat care să le ajute să ascundă sarcina. Toată lumea știa ce se întâmpla dar nu se puteau lua măsuri de îndreptare a situației. Se accepta acest rău minor, atunci, dar cu implicații majore, în timp. S-au întâmplat cazuri în care chiar violatorii și-au asumat eroismul și s-au căsătorit cu victimile lor.

Copiii astfel născuți au crescut ca români, au învățat carte și s-au integrat în națiune legitim. Astăzi s-au pierdut în neant toate acele barbarii și se pare că din generația născută după anul 1945 putem vorbi despre o subgenerație mixtă care numai români nu pot fi. Ne putem întreba: și ce-i cu asta? Așa e. Nu e nimic senzațional, se întâmplă ori de câte ori se fac războaie. Cu ce ne ajută pe noi acum? Nu cu prea multe. Decât să luăm seama la faptul că un război nu înseamnă doar distrugeri de pe urma armelor de tot felul ci mult mai mult. Pervertirea națiunii ar putea fi un efect catastrofal al oricărui război. Multora nu le pasă, dar asta nu înseamnă că celorlalți trebuie să le anulăm dorința de a se conserva total ca națiune. Sigur că ține de proiecte pe termn lung, or acestea în vremea noastră par a fi depășite de crizele actuale.


Cum cred eu că putem identifica bastarzii acelui timp? Și ce rost ar avea?

Cei care după 1990, s-au aflat în diferite poziții de decizie în statul român sunt susceptibili de a fi parte a acelei subgenerații. Caractersitica? Egoismul taților lor de a nu ține cont decât de instinctul lor perpetuat în descendenți, tocmai prin același egoism care nu ține cont decât de propria lor persoană. Asta, la prima vedere, desigur.

Nu vom putea deschide niciodată un proces similar celui al mult discutatului proces al comunismului, pentru că nu ne-ar folosi la nimic. Putem în schimb să devenim un sprijin pentru acești bastarzi prin acțiunea de blocare a lor de a pătrunde în instituțiie administrative ale statului nostru.

În concluzie, ceea ce am scris poate fi luat ca adevăr în măsura în care judecata noastră a rămas nealterată de cronica oficială. Pentru susținerea acestora ar trebui ascultate doar câteva femei românce trecute de vârsta de 75 ani și trăitoare prin satele de sub munții noștri. Ele n-au niciun risc și nicio ambiție ascunsă să nu povestească despre realitatea acelui timp. Au fost atunci femei de 20-30 ani.


Citește și:


 

Categorie: Opinii
Etichete: istorie, oameni tineri, perioada 1945-1962, politica, soldați, Subgenerația
Distribuie:
Articolul anterior
Departamentul Educație din cadrul Asociației „SUSȚINEM EXCELENȚA” va derula primul proiect, în luna aprilie: „Educaţia, la timpul prezent. Aspiraţii şi deziluzii”
Articolul următor
[RECENZIE] Psihologul poet

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

pandelea

Fă-te ziarist!

Cum naiba să te cobori la nivelul de a fi de acord când ești taxat drept „al patrulea” la… orice… adică primul fraier de după podium. Adică cel mai prost…