[RECENZIE] SAVU POPA | De-a v-ați ascunselea cu poezia

Imprevizibilă și ermetică, densă și fragmentară este poezia lui Savu Popa, membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Sibiu, profesor de limba și literatura română, doctor în filologie, titlu obținut în cadrul Școlii Doctorale a Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, cu o teză despre ipostazele teatralității și ale hermeneuticii incertitudinii în poezia optzecistă. A debutat ca poet, în 2004 în revista „Euphorion” din Sibiu, orașul în care s-a născut. A primit mai multe premii la concursuri și festivaluri literare naționale: Marele Premiu „Traian Demetrescu”, Craiova, 2016 (poezie); Premiul „Literatura Tinerilor”, ediția I, Neptun, 2017, sub egida Uniunii Scriitorilor din România, președintele juriului fiind criticul și istoricul literar Nicolae Manolescu; „Premiul pentru încurajarea activității cultural-artistice”, acordat în cadrul Galei Societății Civile de Avocați „Stoica & Asociații”, București, 2018.

Publicitate online pe Critic Arad

Pachete reclame online pentru firme

Alege ziarul preferat de audiența ta

Ajungi usor in fața aradenilor

Verifică rezultatele online

Transparența 100%

de la 1.290 lei Vezi oferte

În noul său volum, De-a v-ați ascunselea cu poezia (Editura Școala Ardeleană, 2023), nu regăsim o poezie a lamentației, a derutei, ori a protestului, ci o confesiune indirectă a eului împovărat. De obicei, accentul cade pe primul vers-imagine, dezvoltat într-un crochiu liric și proiectat în calendarul trăirilor interioare. O scriitură albă, aproape de gradul zero, cu o logică fragilă și cu un ritm calm, ne împărtășește ceva din neliniștile și provocările abia stăpânite ale tânărului poet, care se confesează astfel pe copertă: „Am scris și scriu poezie din dorința de a mă vindeca de ,,rănile rațiunii”, cum spunea Novalis, sau poate din dorința de a deveni un mai bun îmblânzitor de subterane. Pentru mine, poezia înseamnă, în primul rând, sunetul care se aude când toate celelalte zgomote au amuțit, iar în jur s-a lăsat acea liniște în care pot asculta mișcarea de rotație a pământului.”

Tot mai concentrat și mai aforistic, Savu Popa pășește hotărât pe un teritoriu liric numai al său. În prima secțiune a volumului, „Un țipăt de hârtie”, el își măsoară expresia, nu face risipă, își provoacă austeritatea până la șoaptă, iluzie și urlet, până la umbră și vis, proiectându-le în alfabetul unui discurs al inimii precipitate și al minții răvășite:

„Am visat

Cum cei din jur

Aveau corpuri

De clepsidre-n care

Un nisip

Curgea-n gol,

Lent, teribil de lent,

Iar mie îmi dădea fiori,

Căci auzeam

Că timpul, dincolo de ziduri,

Alerga ca un șobolan

Otrăvit.”

Universul poeziei lui Savu Popa se centrează în jurul scrisului, al stării ființei, al fragilității vieții, al meditației funambulești sau al trăirii întru poezie. În cea de-a doua secțiune, „Exilul imaginației mele”, el rămâne un poet cerebral, deși e asaltat de emoții, de trăiri și de iluzii. Imaginile nocturne cu închipuirile și plăsmuirile lor dispar și ochiul poetului redevine, în lumina zilei, limpede, descoperind realul lumii într-un frumos aforism citadin:

„Noaptea în somn

Aud cel mai bine

Că exist.”

Alteori, poemul se naște în intervalul dintre curajul pe care i-l dau literele și îndoiala provocată de cuvinte. Poet cu structură orfică, așa cum se vede și din volumele anterioare: Ipostaze (Paralela 45, 2017); Noaptea mea de insomnie (Cartea Românească, 2018) și O cameră fără prize (Casa de pariuri literare, 2021), unde pașii nevăzutului îl poartă spre discursul oracular, salvat deseori de ironie, Savu Popa are capacitatea de a transfigura meditația în imagini inedite, fără a metaforiza gratuit. Chiar dacă uneori ezită, încordat, între poetizare și tentația stilului sentențios, el își asumă dramele omului contemporan și resimte acut realitatea trecerii, a durerilor înăbușite:

„Obsesiile,

Desene rupestre

Ale minților noastre.”

Poetul proiectează în desenul simplu și sugestiv al poemelor sale nu doar câteva abstracțiuni care i-au tulburat visele (precum în Noaptea mea de insomnie), ci și momentele importante ale vieții, anotimpuri (poemul „Aprilie”), răsărituri, umbre, „caligrafia de ceață a dimineții”, imagini căzute, asfințituri, plăsmuiri. Sunt momentele și schițele unei vieți trecute pe curat:

„Viața,

Până la urmă,

Își cere de la fiecare

Drepturile de autor.”

Savu Popa a fost și invitatul rubricii CRITIC GUEST cu „Obsesiile, desene rupestre ale minților noastre”, material care poate fi lecturat AICI.