[REMEMORĂRI] Miloș Cristea

miloș cristea
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

 

Trăim adesea în apropierea marilor personalități și înțelegem târziu sau, poate, niciodată, ce au însemnat, cu adevărat, pentru comunitate. Trebuie să recunoaștem că uitarea se așterne treptat peste izbânzi și peste strădanii, ajungând să pierdem repere axeologice la care ar trebui să ne raportăm neîncetat. Mai mult ca oricând avem nevoie, astăzi, de MODELE. Desigur, marile modele sunt în Sfânta Scriptură, dar sunt modele umane pe care ar trebui mereu și mereu să le rememorăm, pentru că niciodată nu vom reuși să le evocăm, pe de-a-ntregul, personalitatea de excepție.

Fără îndoială, una din personalitățile proteice ale Aradului este inegalabilul Miloș Cristea.

A iubit cum poate puțini au iubit Aradul. Conferențiar universitar la Institutul Politehnic „Traian Vuia”, din Timișoara, la Catedra de Sistematizare și Urbanism, a preferat să facă naveta 12 ani (1971-1983) dar nu a părăsit urbea noastră. Și, mai mult decât atât, a rămas un fiu al Aradului, de la absolvirea Institutului de Arhitectură „Ion Mincu” din București (1957) și până la trecerea sa în eternitate (2003).

Dar Miloș Cristea constituie un model nu numai prin iubirea și devotamentul față de Arad, ci și prin contribuția sa de excepție pentru Aradul de ieri și de astăzi.

Trebuie să reținem că noi, toți, îi datorăm enorm lui Miloș Cristea. Îi datorăm mai mult decât credem. A fost nu numai un arhitect de  vocație, dar a fost și un vizionar în plan urbanistic.

Vorbea adesea cu însuflețire despre Arad, considerându-l de o tulburătoare frumusețe. O frumusețe care, precum mărturisea, îl „emoționează”, îl „face fericit” și îl „înalță”. Pentru Miloș Cristea, etimologia Aradului avea o încărcătură emoțională și nu una lingvistică. Aradul îl avea pe „A”, care semnifica, în viziunea lui Miloș Cristea, generozitate, deschidere, lumină, considerând că niciun oraș de provincie nu are spații atât de largi, ce creează o adevărată senzație de libertate.

Pentru marele arhitect Miloș Cristea, „Aradul nu este important prin clădiri, ci prin ansamblurile urbanistice, prin magistrala sa principală, un spațiu deschis, aproape de sufletul omenesc”, care „are lungimea celebrului Champs Elysees” iar „în unele zone este chiar mai larg decât binecunoscutul bulevard parizian”.

Miloș Cristea considera Aradul „un dar al Mureșului”, de aceea își exprima adesea decepția că edilii „l-au părăsit și i-au întors spatele”, uitând unicitatea ștrandului, ca „element etraordinar al orașului”.

Aradul îi datorează enorm. Să amintim doar că a proiectat fațada actuală a Teatrului arădean (1958), Hotelul Astoria, blocul Libelula (primul bloc de zece etaje din Arad) cu Cinematograful Dacia, Monumentul de la Păuliș (împreună cu Emil Vitroel și Ionel Munteanu), Monumentul Luptătorilor Antifasciști situat lângă Palatul Cultural, ansamblul lucrărilor de sculptură de pe faleza Mureșului, mozaicul din fața Palatului Administrativ și, nu în ultimul rând, un dig extrem de important în rezolvarea problemei inundațiilor la Arad.

Dar Miloș Cristea a fost și un profund cunoscător al istoriei Aradului, având un adevărat cult pentru înaintași și pentru valorile multiculturale ale urbei noastre. Într-o epocă istorică în care vechile edificii erau înlocuite cu blocuri standard, regretatul Miloș Cristea își aducea o contribuție excepțională la păstrarea și conservarea patrimoniului nostru cultural, implicându-se direct în reabilitarea Palatului Cultural, Palatului Administrativ, Teatrului de Stat (1983), Liceului „Moise Nicoară”, Palatului Liceului Sanitar, Monumentului Sfintei Treimi, a Crucii Eroilor, ca să dăm doar câteva exemple.

A fost de două ori Laureat al Premiului Uniunii Arhitecților din România și a primit de două ori Ordinul Muncii Clasa a III-a.

Alături de alți câțiva confrați, a înființat Institutul de Proiectări, pe care l-a și condus, o vreme, și a fost Președinte al Filialei din Arad a Uniunii Arhitecților (1970-1989).

În noiembrie 2000, la invitația Universității „Aurel Vlaicu”, Consiliul Național al Rectorilor își desfășura lucrările la Arad, pentru prima dată în existența sa (dar sperăm nu pentru ultima oară!), așa încât l-am rugat pe Miloș Cristea să proiecteze și să supravegheze restaurarea Aulei Magna „Iuliu Maniu”. Deschiderea festivă a Consiliului Național al Rectorilor, în Aula Magna „Iuliu Maniu” (la care în mod regretabil UAV a renunțat recent) a constituit un prilej de a aduce un elogiu lui Miloș Cristea din partea comunității academice din România.

Colaborarea cu Miloș Cristea era un privilegiu. Îl cunoșteam de la fratele meu (mai mare cu peste nouă ani decât mine), cu care era prieten, și l-am întâlnit de câteva ori în casa unor amici comuni (și la nunta fratelui meu). Îmi amintesc, cu plăcere, cât de mult îi admiram tânăra soție, frumoasă și distinsă, de o eleganță aparte. Iarăși îmi amintesc când ne povestea, cu gesturi largi, histrionice chiar, despre proiectele prezente și de viitor privind Aradul.

Mărturisesc întâia dată în scris că Facultatea de Design din cadrul UAV trebuie să se raporteze nemijlocit la Miloș Cristea și la un prieten al acestuia, Ovidiu Cornea, cel mai longeviv director al Teatrului arădean. Fin intelectual și profund atașat de Arad, vreme de un deceniu, Ovidiu Cornea îmi reproșa că Universitatea de stat arădeană nu are o facultate de Design, precum ar binemerita. Am discutat cu Ovidiu Cornea de nenumărate ori despre propunerea sa de a face la Arad specializări de Design. Și tot de nenumărate ori mi-a vorbit cu entuziasm și emoție despre Miloș Cristea, considerându-l un mare talent și un extraordinar desenator, un om de o factură specială, care suferea, la propriu, când urbanistica Aradului era „știrbită” prin plasarea unor blocuri noi, precum cel din colțul străzii Mețianu, și al celui din imediata vecinătate a gării, blocuri care „tăiau respirația” Aradului prin neavenita lor așezare.

Când am auzit că se vinde Pavilionul administrativ al Complexului Sere, proiectat de Miloș Cristea în anii 1970, un imobil unic în Arad (1500 mp) care are cele două mari fațade în totalitate din sticlă, imobil ce a constituit temă de studiu pentru studenții timișoreni ai profesorului, am făcut demersurile necesare spre a-l cumpăra din fondurile proprii ale Universității „Aurel Vlaicu”. Achiziționarea imobilului a fost cu gândul evident de a deveni un spațiu excelent pentru Facultatea de Design, la a cărei inaugurare i-am adus un modest elogiu arhitectului de excepție care a fost Miloș Cristea.

Între anii 1990-2003, Miloș Cristea a fost consilier pe probleme de restaurare și urbanism al Primăriei Arad, implicându-se cu binecunoscutu-i profesionalism în elaborarea unei strategii prezente și de viitor pentru urbea noastră, dar fără a fi de multe ori înțeles de oficialități. Miloș Cristea nu era un om gălăgios și vindicativ. Își susținea proiectele cu argumente, fără să le impună prin voce apăsată sau prin argumente de culise. Dorea amplasarea Catedralei într-un alt loc. Dorea ca Bulevardul să devină pietonal. Dorea să știe Cetatea în circuitul civil, considerând că va îmbogăți astfel Aradul prin complexitatea și anvergura sa. Avea atâtea și atâtea alte proiecte!

Poate referindu-se la ele, un alt mare arhitect, Michael Iovin (trăiește în SUA), care se consideră „arădean de la naștere și sufletist până la moarte” îi ura fiului său „să păstreze vie făclia tatălui”. Este nu doar datoria fiului, a familiei sale! Este datoria noastră să-i elogiem, nu doar de circumstanță și la aniversări, pe cei care constituie repere în devenirea prin timp a urbei noastre. Iar Miloș Cristea constituie, cu adevărat, un reper fundamental al istoriei acestor locuri. Și nu numai!

Categorie: Cultură
Etichete: arhitect, Lizica Mihuț, Michael Iovin, milos cristea
Distribuie:
Next Run
Articolul anterior
TIFF 2017: Proiecție specială și dezbatere pe tema „Politică și Film”
Articolul următor
TIFF 2017: Cine-Concertul „The General” [VIDEO]

1 comentariu. Leave new

  • Avatar of Michael Iovin
    Michael Iovin
    6 iunie 2017 8:06

    Frumos si binevenit articolul despre Milos Cristea. Mi-a fost profesor si mentor. Multumesc autoarei, Doamna Lizica Mihut, de a-mi fi mentionat numele. Fara falsa modestie, nu m-am considerat insa niciodata un architect „mare.” 🙂

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Amenzi pentru „dosarul cu șină” | Senatul a adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice

0
În Senat a fost adoptat un proiect de lege care vizează eliminarea birocrației inutile și responsabilizarea instituțiilor publice. Proiectul de lege stabilește ca cetățenii să nu mai fie obligați să aducă documente pe care statul le are deja în propriile baze de date. Proiectul introduce și sancțiuni clare pentru funcționarii și conducătorii instituțiilor care ignoră obligațiile de digitalizare, cu amenzi ce pot ajunge până la 25.000 de lei. Proiectul legislativ adoptat de către senatori va fi transmis pentru vot final în Camera Deputaților. „Cetățenii nu trebuie să mai fie curieri între instituțiile statului! Prin proiectul L483/2026, inițiat de parlamentari liberali…

Arad MTB Trophy și Together Run Arad – două evenimente de succes care au adus împreună sute de participanți și numeroase familii

0
Asociația ACS Sport Competition a încheiat cu succes organizarea a două evenimente sportive importante pentru județul Arad: cea de-a VII-a ediție Arad MTB Trophy, desfășurată pe 3 octombrie 2026, la poalele Cetății Șiria, și prima ediție Together Run Arad, organizată pe 10 octombrie 2026, în municipiul Arad. Două weekenduri consecutive, sute de participanți, foarte mulți copii și o atmosferă deosebită  Dincolo de rezultatele sportive și de buna desfășurare a competițiilor, cea mai mare bucurie a organizatorilor a fost participarea copiilor cu vârste între 3 și 14 ani și a familiilor, într-un număr mult peste așteptările inițiale. Acest lucru a transformat…

Au fost depuse 6 oferte pentru construirea unei noi școli în comuna Livada

0
Marți, 20 octombrie, a fost termenul limită pentru depunerea ofertelor privind construirea unei noi școli în comuna Livada. Șase constructori (firme și asocieri) au depus oferte. Urmează etapa de evaluare a ofertelor, intenționându-se ca până cel târziu la sfârșitul anului să fie semnat contractul cu firma câștigătoare. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii educaționale în Comuna Livada prin construirea unei școli moderne” este finanțat prin Programul Regional Vest 2021-2027, valoarea estimată a investiției, fără TVA, este 11.636.773,28 RON. Edilul comunei s-a declarat extrem de optimist în privința calendarului de implementare, subliniind concurența puternică din cadrul procedurii: „Ieri s-a încheiat etapa de depunere a…

Bărbat de 41 de ani din Arad, arestat preventiv pentru viol în formă continuată asupra unui minor

0
Un bărbat în vârstă de 41 de ani din județul Arad a fost arestat preventiv pentru 30 de zile sub acuzația de viol în formă continuată asupra unui minor de 15 ani. Procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale, reținând că, în perioada iunie – octombrie 2026, inculpatul a întreținut în mod repetat raporturi sexuale cu o persoană vătămată în vârstă de 15 ani. Anchetatorii au stabilit că o parte dintre aceste acte au fost întreținute în schimbul unor remunerații. „Prin ordonanța din data de 20.10.2026 a Parchetului de pe…

Femicidele ar putea fi prevenite doar dacă legea este aplicată | 190 de organizații și reprezentanți ai mediului academic cer Ministrului Justiției să acționeze

0
Centrul FILIA și Asociația eLiberare au transmis o scrisoare deschisă Ministrului Justiției, susținută de peste 190 de organizații ale societății civile și reprezentanți ai mediului academic. Scrisoarea cere aplicarea fără întârziere a măsurilor de prevenire a femicidului prevăzute în Legea nr. 53/2026. Legea a fost un succes legislativ istoric, dar efectele ei depind de punerea în aplicare. Termenul de 6 luni pentru adoptarea instrumentelor de evaluare și gestionare a riscurilor se împlinește pe 26 octombrie 2026. Termenul pentru metodologia unitară de colectare a datelor a expirat deja în iulie 2026. Pentru multe femei care trăiesc astăzi cu frică, această lege…

Penitenciarul Arad organizează Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”

0
Penitenciarul Arad organizează, în perioada 22–23 octombrie 2026, două evenimente dedicate reintegrării sociale și profesionale a persoanelor private de libertate: Bursa Locurilor de Muncă și Conferința „Schimbare, Angajare, (Re)integrare”. Cele două evenimente urmăresc consolidarea parteneriatului dintre sistemul penitenciar, instituțiile publice, mediul economic și comunitate, având ca obiectiv comun facilitarea accesului la oportunități de angajare și reducerea riscului de recidivă. Joi, 22 octombrie 2026, începând cu ora 09:30, la sediul Penitenciarului Arad, va avea loc Bursa Locurilor de Muncă, eveniment care facilitează întâlnirea directă dintre reprezentanții mediului economic și persoanele private de libertate aflate în pregătirea pentru reintegrarea în comunitate. Bursa…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

FESTIVALUL INTERNAȚIONAL DE TEATRU CLASIC, Ediția a 28-a  

0
Când publicul arădean își pierduse orice speranță că va mai putea urmări în această toamnă o nouă ediție a Festivalului, iată o neașteptată surpriză produsă de PRIMĂRIA ARAD și CONSILIUL LOCAL al MUNICIPIULUI ARAD. Astfel, ediția a 28-a se va desfășura în perioada 3-11 octombrie și va cuprinde 13 spectacole de teatru și un Concert din musicalurile lui Stephen Sondheim (The Human Voice: O voce. Un pian. O poveste). Apreciem tema Festivalului: FRAGILITĂȚI SUBIECTIVE, ce învederează o problematică profundă, cu PERSONAJE ale teatrului clasic, ce se doresc puternice, dar dincolo de această identitate, pe care și-o construiesc cu ostentație, deslușim…

APRECIERI, părinte DANIIL STOENESCU

2 comentarii
L-am cunoscut și l-am apreciat pe părintele DANIIL STOENESCU, când era cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Arad, ca profesor de Patrologie și Literatură Post-Patristică. Nu l-am mai întâlnit de peste două decenii. Știam că de-a lungul anilor a fost EPISCOP locțiitor al Daciei Felix, EPISCOP VICAR al Mitropoliei Banatului, ARHIEREU VICAR al Episcopiei Devei și Hunedoarei. Aflându-mă în aceste zile într-un periplu pe Valea Arieșului și în Munții Retezat, am descoperit și am fost chiar impresionată de SCHITUL „SCHIMBAREA LA FAȚĂ”, de fapt o frumoasă biserică ctitorită de Părintele DANIIL STOENESCU, în care se află și cărțile…

BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ și IMOBILUL P+3 din VLADIMIRESCU

1 comentariu
Având în atenție patrimoniul UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, 48000 mp, cei mai mulți obținuți prin fonduri proprii, astăzi încheiem prezentarea acestora, referindu-mă la BIBLIOTECA CENTRALĂ UNIVERSITARĂ „CORNELIA BODEA” și la IMOBILUL din VLADIMIRESCU, cu precizarea că fosta FABRICĂ DE CEASURI, achiziționată prin fonduri proprii ale UNIVERSITĂȚII nu se mai găsește în patrimoniul fizic și financiar al instituției, ceea ce înseamnă că a fost deja înstrăinată.                                   Subliniez dintru început că la alegerea mea ca rector, Biblioteca, în mod surprinzător, avea o SINGURĂ CAMERĂ, situată la…

EUGEN OVIDIU CHIROVICI și ȘTEFAN MÂȘU, DOCTORI HONORIS CAUSA ai UAV

0
MEMENTO Poate vă întrebați și poate chiar judecați greșit cu privire la considerentele care mă determină să rememorez, sub genericul MEMENTO, câteva dintre cele aproape 100 de personalități prestigioase ale vieții științifice, academice, culturale, publice, cărora li s-a conferit de către UNIVERSITATEA „AUREL VLAICU “ cel mai înalt titlu academic de DOCTOR HONORIS CAUSA. Demersul nostru nu vădește nici pe departe orgoliu sau infatuare personală , ci se dorește un ELOGIU ADUS UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”, care printr-un real prestigiu instituțional a reușit să coopteze ca membri de onoare ai comunității noastre academice nume prestigioase pe plan național și internațional. Deoarece…

NU AȘ FI CANDIDAT NICICÂND PENTRU FUNCȚIA DE RECTOR      

5 comentarii
 Nu știu dacă am mai spus sau nu, dar mărturisesc dintru început, cu toată sinceritatea, că NU AȘ FI CANDIDAT pentru funcția de rector dacă știam că UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu” avea în acel moment (februarie 2000) numai 1700 de mp, și anume imobilul fostei Facultăți de Inginerie de pe Calea Aurel Vlaicu, iar toate celelalte spații ale Universității, fără excepție, erau cu contracte expirate ca termene sau fără niciun act doveditor. Mare și neplăcută a fost surpriza când am constatat că atât CĂMINUL cât și CANTINA de pe strada Ursului nu aveau un proprietar înscris în CF, nici măcar statul…

FLORIN GEORGESCU, DOCTOR HONORIS CAUSA AL UNIVERSITĂȚII „AUREL VLAICU”  

1 comentariu
Economist, bancher, politician, cadru didactic universitar, dl. FLORIN GEORGESCU este unul dintre  cei mai respectați finanțiști în România postdecembristă, o autoritate într-un domeniu, în care mulți își clamează competența, dar puțini o probează cu adevărat. Conferirea titlului academic de Doctor Honoris Causa onorează, fără îndoială, UNIVERSITATEA „Aurel Vlaicu“ și relevă prestigiul instituțional al acesteia, știută fiind exigența și severitatea dlui FLORIN GEORGESCU, ca prezență în spațiul public. Este important să subliniem pregătirea temeinică, chiar excepțională a dlui FLORIN GEORGESCU în domeniul financiar: șef de promoție, bursier Fulbright, absolvent al unui curs postuniversitar în management financiar la University of Missouri Kansas,…
GLR Car Wash
Articolul următor Glad Varga (PNL): „România este la limită în sectorul protecţiei mediului!” Apasă aici pentru a citi
Secret Link