Duminică, 4 iunie 2017 de la ora 15:30 la Cinema „Florin Piersic„ din Cluj-Napoca a avut loc proiecția specială a filmului documentar Politica, manual de instrucțiuni/ Politica, Manual de Instrucciónes în regia lui Fernando León de Aranoa privind înființarea în 2015 și evoluția partidului așa-zis progresist Podemos din Spania.
Partidul politic Podemos s-a caracterizat prin sloganul electoral „Claro que Podemos!”. Seamănă izbitor cu celebrul „Yes, we can!” a lui Barak Obama și culoarea mov, culoare care simbolizează viitorul, aspirația spre înalt și salvarea și printr-o politică „care nu a fost nici de stânga, nici de dreapta”, fiind format din cetățeni „oameni simpli” și profesori din mediul academic.
Acest partid a înregistrat un record, ocupând a treia forță politică în stat, ocupând 64 de locuri în Parlament, până la Alegerile Parlamentare din 2016 din Spania, când în urma unei alianțe cu stânga au pierdut în jur de 1 milion de voturi, fapt ce a condus la declinul lor.
Cel mai interesant aspect al acestui eveniment a fost dezbaterea de după la care au participat politologul Claudiu Crăciun, Elek Levente, preşedintele USR Cluj, Tudor Pop – deputat USR, realizatorul radio şi TV Andrei Gheorghe, Liviu Mihaiu, Dan Mașca – cunoscut pentru contribuția adusă în vederea modificării legislației privind numărul necesar de voturi în vederea înființării unui nou partid politic și membru fondator Partidului Oamenilor Liberi (POL), Mihai Goțiu – senator USR și directorul Festivalului Tudor Giurgiu.
La începutul dezbaterii, acesta din urmă a reprodus cuvintele lui Sorin Ioniță privind partidul Podemos ca fiind „un răspuns populist și greșit la problemele Spaniei” și ale unui comentator englez care declara ca Spania nu a fost obișnuită cu o politică care să nu fie de stânga sau de dreapta ca puncte de referință pentru discuția ce urma să aibă loc.
Claudiu Crăciun, membru fondator al Organizației Politice DEMOS a ținut să precizeze că asemănarea deumirii organizației pe care o reprezenta cu Podemos este pur întâmplătoare, dar că acest lucru nu poate decât să îl bucure. În ce privește partidul Podemos, însăși prin membrii săi ar fi trebuit să ne dăm seama ca „este cât se poate de stânga” și prin faptul că la petrecerile informare cântau „comandante Che Guevara”, dar nu numai. Această mascaradă că ei nu reprezentau nici dreapta, nici stânga a fost pur strategie politică în vederea câștigării simpatiei alegătorilor dorinici de egalitate socială. Claudiu Crăciun ne-a propus și un exercițiu interesant pentru a ne putea da seama dacă suntem de dreapta sau de stânga: „Dacă nu vă place inegalitatea, vă revoltă, înseamnă că sunteţi de stânga. „Dacă nu vă deranjează şi nu o consideraţi importantă probabil sunteţi de dreapta”.
Levente Elek, actualul preşedinte interimar al Uniunii Salvați România a declarat că „Eu am avut impresia că este varianta spaniolă a USR-ului” (…) „Cel mai mare cadou pe care-l avem noi, să spun aşa, este forţa tinerilor care este alături de noi”.
Tudor Pop, parlamentar USR a început prin a ne sugera ca în ideologiile categorice privind stânga-dreapta să fim mai atenți la nuanțe și prin faptul că în timpul guvernării Cioloș s-au aplicat atât politici de stânga, cât și de dreapta.
Andrei Gheorghe a făcut o declarație care mă va urmări, probabil, mult timp de acum întainte, fiindu-mi de departe cel mai simpatic „Eu nu ştiu dacă sunt de stânga sau de dreapta, dar sunt produsul unor ani dispăruţi şi dincolo de bunele mele intenţii sunt urmele părinţilor care m-au călcat în picioare, ai străbunicilor, ai bunicilor care şi-au lăsat pe mine urma pantofului şi care spune aşa: o ţară ca să fie ţară, în afară de limbă, trebuie să aibă două lucruri: educaţie gratuită şi sănătate gratuită.”
Dan Mașca a declarat că e un mit concepția conform căruia nu există stânga sau dreapta și că vor continua să existe. Iar pentru a participa la alegerile europarlamentare din 2019, Partidul Oamenilor Liberi (POL) trebuie să strângă 190.000 de semnături, drept pentru care el va rămâne un militant al diversității în politică.
Liviu Mihaiu a dat dovadă de naturalețe, declarând cu un surâs că fiecare dintre membrii USR ar trebui să primească un CD cu acest documentar și că odată a încercat să își dea seama daca este de stânga sau de dreapta, dar a sfârșit prin a-și da seama că, de fapt, are două mâini, atât o stângă, cât și o dreaptă.
Pentru a încheia într-o notă reflexivă, voi relata următoarea povestioară, care este cât se poate de reală și de actuală, și care, spre rușinea mea, nu îmi amintesc cine din cei prezenți a relatat-o. Este povestea unei profesoare supraviețuitoare care în timpul regimului comunist era cât de poate de înverșunată în susținerea ei față de tovarășul Ceaușescu și fată de Partidul Comunist. Rămasă în sistemul de invățămând, aceeași profesoară este acum o mare adeptă a democrației, un fel de „profesoară supraviețuitoare” care ne educă copii. Naratorul a precizat că pentru a schimba o mentalitate, este necesar să ne debarasăm de asemenea supraviețuitori, care, își schimbă valorile și opiniile doar pentru a-și păstra un loc de muncă și care țin în mâna lor o generație aflată în formare.
