Din seria „când eram noi mici”, Sala „Decebal” era cel mai exclusivist loc din Arad dacă te știai cu handbalul, baschetul, voleiul (fotbal nici nu te lăsau să joci… îți luai capace dacă dădeai cu picioru-n minge) – și nu era suficient să fii bun la astea: mai trebuia să faci parte dintr-o echipă, să ai echipament cu însemnele acesteia și legitimația la tine, să fii elev la un liceu de elită (asta însemna de la „Peda”-n sus) și să te prezinți cu profu de sport… sau să ai părinți de care le era frică cerberilor de acolo.
Acuma, la ora la care vorbim, Sala Decebal se folosește cu predilecție de către Geanina Pistru și mântuitorii săi – cu prilejul unor chermeze de care tu n-ai voie să știi și este reședința tribală a unui grup de aurolaci pe șoricioaică… care se tot mărește, pe măsură ce se micește partidul lui Geani.
Iată o temă bună pentru „Rondul se seară” al primarului Bibarț:
„Ăia acolo dorm, acolo mănâncă, au cine știe ce locuri în pivnițe, în camerele de sus… e teritoriul lor. Ziua bântuie pe «Gloria» și-n Boul Roșu, iar noaptea se adună acolo. Sunt atât de mulți, de periculoși și de imuni la orice lege încât și Poliția, și «localii», și jandarmii ne zic că «n-avem ce să le facem» ori de câte ori îi chemăm să intervină… sunt sute de apeluri numai în ultima vreme! Chemăm patrula de jandarmi – ne zic că «nu-i de competența lor; spațiul e al Inspectoratului Școlar… al Primăriei» … nici nu se știe exact. La 112 ne zice că problema e de competența Poliției Locale. Poliția Locală, când apare… dacă apare… ne cheamă pe noi să le arătăm unde se ascund. Să sărim noi gardul, la 1 noaptea când se adună toți «acasă» și să ne batem cu ei în locul lor! Se vede clar că le e frică… adevăru-i că ce să le faci față unor zeci de aurolaci pe șoricioaică, nu poți veni cu doi ciumeți de la Locală, că luați bătaie toți!” – sintetizăm vreo 15 povești auzite de la cei care locuiesc în Splaiul Toth Sandor (apropo: de ceva vreme și pentru încă ceva vreme, și Poliția locuiește pe Toth Sandor!).
No, dom` primar, ăsta pe bune c-ar fi un „Rond de seară” la care ne-am uita și noi, cu interes: cum vă bateți cu 120 de aurolaci pe șoricioaică și cum scăpați Sala „Decebal” de păduchi.
„Se fac că nu știu pe unde intră… deși au mai fost acolo de ț-șpe ori și toată lumea știe!”
Hai, mă!… atâta sunteți voi de proști, sau atâta ne credeți pe noi de proști încât veniți cu de-astea?!
Uite, pe aici se intră:
și așa se pătrunde / iese din incintă:
Gândește-te că-ți vine copilul acasă pe-ntuneric, să zicem cu bicicleta, c-a fost la medițații aproape și nu avea rost să-l mai iei cu mașina, și se-ntâlnește cu ăștia – el îmbrăcat frumos, cu rucsac de firmă primit de la buni, cu cărțile și laptopul în el, cu telefonul pe care încă mai plătești rate în buzunar și cu căștile pe urechi (în zona aia, după cum bine știm, locuiește lume bună).
Ei bine – dacă nu ți-a ajuns acasă cu vânătăi și zgârieturi, fără rucsac, laptop, telefon și bițiglă, să zici mersi… că la mulți li se întâmplă (dac-ai observat detaliul, ăștia poartă treninguri Adidas originale și șepci de 100 de Euro… doar nu crezi că le-au cumpărat de la Parndorf?!) și… ca pe DN 7… vezi că următorul accident ai putea fi tu.
Și vă rugăm să nu cereți de la noi soluții
(ăștia care ne acuzați că „noi numai să criticăm știm, dar cu o soluție, cu o implicare n-ați veni și voi”) …că dacă ar fi după noi am proceda ca-n anii `80… ceea ce acum nu se mai poate – mai ales de când cu „noile legi privind instigarea” – și de aia am face bine să ne oprim, mai ales că suntem convinși că toată lumea a înțeles ideea.
