Sfânta Maria Mică – semnificație creștină
Nașterea Maicii Domnului este prăznuită de biserică pe 8 septembrie. În legătură cu nașterea și copilăria Maicii Domnului sunt foarte puține informații și date relatate în Sfânta Scriptură. Cele mai multe date despre aceste momente din viața sa ne sunt relatate de scrierile apocrife și, mai ales, de tradiție. Din scrierile sfinte se știe că Fecioara era din neamul lui David (Ps. 131, 11; Matei 21, 9; Luca 1, 32; Romani 1, 3 etc.). După tradiție, părinții săi se numeau Ioachim-Eli, Eliachim (Luca 11, 23) și Ana și locuiau în Nazaret din Galileea. Nazaretul, care înseamnă floare, lăstar, primea, așadar, floarea „făgăduită de Dumnezeu protopărinților noștri, Adam și Eva, în rai”, lăstarul răsărit din rădăcina lui David, pe Sfânta Fecioară Maria (Isaia 11, 10). Părinții ei nu-i dau un nume deosebit, ci unul foarte obișnuit la evrei, cel de Maria (Luca 1, 27).
Nașterea Maicii Domnului este primul praznic din anul bisericesc, care începe la 1 septembrie.
În această primă lună, serbăm, prin nașterea Fecioarei, rechemarea și replăsmuirea noastră în har, schimbarea celor trecătoare ale Legii cu cele dăinuitoare, înlocuirea literei cu Duhul şi a umbrei cu realitatea. Cântările acestei sărbători vestesc bucuria că „iată, cămara Luminii şi Cartea Cuvântului vieții din pântece sterp a ieșit și ceea ce s-a născut ușă către Răsărit așteaptă intrarea Preotului celui Mare“.
Cu excepția lui Hristos, doar două persoane din istoria Noului Testament au biografia trasată înainte de nașterea lor. Acestea sunt: Fecioara Maria și Ioan Botezătorul. Proorociile cu privire la viața, la misiunea lor, preced cu mult timp apariția acestora în istoria mântuirii omenirii. În Vechiul Testament, majoritatea profețiilor mesianice sunt în mod direct sau indirect proorocii care vorbesc şi despre Fecioara Maria.
Prefigurările Fecioarei din Legea Veche
Prima profeție mesianică din Vechiul Legământ, care conține în sine prima anunțare a mântuirii, mărturisind atât despre „sămânța femeii“, adică Fiul Omului, cât şi despre femeia a cărei sămânță (Hristos) va birui pe cel rău, este din cartea Facerii 3, 15. Acesta este textul pe baza căruia Sfinții Părinți vor dezvolta o paralelă între prima Evă, prin care a venit ispita căderii, și a doua Evă, Maica Domnului, prin care a venit Răscumpărătorul neamului omenesc.
Un alt simbol care vorbeşte despre persoana Maicii Domnului este „scara lui Iacov“, întâlnită în Facerea 28, 12: „Şi a visat, parcă era o scară sprijinită pe pământ, iar cu vârful atingea cerul, iar îngerii lui Dumnezeu se suiau şi se pogorau pe ea. În ce sens poate fi legată persoana Maicii Domnului de imaginea scării? Ar fi două simbolisme. Pe de o parte, coborârea lui Dumnezeu pe pământ la oameni, adică nașterea lui Hristos se înfăptuiește prin intermediul Fecioarei, iar pe de altă parte, prin Maria cunoaștem destinul omenirii, acela de a-L purta pe Dumnezeu în suflet prin credință, dar și în trup, prin Euharistie.
Primul între proorocii mari, Isaia, vorbeşte în cartea sa, la capitolul 11, versetul 1, de „toiagul din rădăcina lui Iesei“, din care va răsări o floare. Acest toiag simbolizează, conform Sfinţilor Părinţi, persoana Fecioarei Maria. Ea este „toiagul“ prin care Marele Păstor duce turma cuvântătoare la păşuni veşnice, „toiagul“ de care, rezemată fiind firea noastră, leapădă vechimea şi bătrânețea neputincioasă, păşind ușor spre cer.
Tâlcuirea numelui Mariei
Preacinstitul nume al Mariei în chip armonios s-a dat Născătoarei de Dumnezeu, Pururea Fecioarei, după cum zice şi Fericitul Ieronim, potrivit cu preștiința și sfatul lui Dumnezeu, după cum era mai înainte hotărât să se nască Maica Lui. Numele Maria, care a fost menit să slujească tainei Întrupării iconomice a lui Dumnezeu Cuvântul, adună în sine atotputernicia, înţelepciunea şi bunătatea lui Dumnezeu.
Provenind din ebraicul „Aia“, Maria se tâlcuieşte „Doamna“, fiindcă ea domnește şi stăpânește peste toate zidirile cerești şi pământești, ca Maică a lui Dumnezeu, având desăvârşită putere.
În al doilea rând, cuvântul Maria se tâlcuieşte „luminare“, după Sfântul Grigorie al Neocezareii, care zice: „Căci Maria, cea aleasă, se tâlcuieşte luminare“, de vreme ce etimologia îşi are izvorul în lumina cea curată şi este, precum zice Împăratul Solomon, „strălucirea luminii veşnice“, ca desăvârşire a înţelepciunii.
În ultimul rând, Maria înseamnă şi „mare“, conform interpretării pe care o face Sfântul Ambrozie.
Maria este simbolul bunătății și al harului lui Dumnezeu, pe care le posedă Născătoarea de Dumnezeu. Astfel, Maria a primit puterea de la Tatăl, ca fiică a Lui, ca să săvârșească pe pământ ca Maică ceea ce Dumnezeu săvârșește în cer ca Tată; a luat înțelepciunea de la Fiul, ca Maică a Lui, ca să găsească calea de a împăca cerul cu pământul, pe Dumnezeu cu omul. A luat şi bunătatea şi harul de la Duhul Sfânt, ca mireasă a Lui, ca să împartă tuturor creaturilor, cerești şi pământești, darurile şi harurile ei duhovniceşti.
Naşterea din părinţi sterpi
„De ce Fecioara s-a născut dintr-o femeie stearpă, se întreabă, în cuvântul său, Sfântul Ioan Damaschin? Fiindcă trebuia ca singurul lucru nou sub soare, începătura minunilor, să fie preîntâmpinat de minuni şi încet-încet, din cele mai smerite să se nască cele mai mari. Dar ar mai fi un lucru. Prin naşterea Mariei, firea s-a biruit prin har şi a rămas supusă, necutezând să o ia înainte. Pentru că, de vreme ce Fecioara urma să se nască din Ana, firea n-a îndrăznit să mai ia înainte vlăstarul harului, ci a aşteptat neroditoare, până când harul a înflorit rodul.“
Ioachim, tatăl Sfintei Fecioare, provenea din casa lui David, şi Ana, din cea a lui Aaron, așadar erau de spiţă împărătească şi din neam preoțesc. Cu toate acestea, lipsa copiilor îi supunea ocărilor venite din partea oamenilor, pentru că, în societatea iudaică, familiile sterpe erau socotite a nu avea binecuvântarea dumnezeiască. După rugăciuni îndelungi, celor doi drepți li s-a dăruit o pruncă, care, după cuvântul îngerului adresat Anei, „va fi vestitoarea bucuriei, prin ea făcându-se mântuirea lumii întregi.”
De ce păreau iudeii Ioachim şi Ana a fi vrednici de reproș potrivit Legii? Fiindcă nu era dată încă nădejdea nemuririi, spune Sfântul Nicolae Cabasila, adică Hristos, Mesia, nu venise. Poporul ales aștepta cu nerăbdare nașterea celui proorocit şi orice familie care nu avea încă copii întârzia ivirea Izbăvitorului. Odată cu nașterea Mariei, care, prin zămislirea ei întru feciorie, a dăruit lumii Veșnicia, obligația de a aduce pe lume copii şi oprobiul adus celor care nu procreau s-au ridicat.
Ioachim și Ana, mai presus de Moise și Avraam
În lucrarea „Maica Domnului în teologia secolului al XX-lea şi în spiritualitatea isihastă a secolului al XIV-lea“, părintele Ioan Ică Jr. trece în revistă predicile rostite la marile praznice închinate Sfintei Maria de trei dintre marii teologi ai Bisericii Răsăritene: Sfinții Grigorie Palama, Nicolae Cabasila şi Teofan al Niceii. Analizând panegiricul închinat Maicii Domnului la sărbătoarea nașterii ei, Nicolae Cabasila elogiază părinții Fecioarei, Ioachim și Ana. Pe aceștia îi numește „fericita pereche“ și îi înalță mai presus de toți drepții Vechiului Testament, Noe, Moise, Iosua sau Avraam, fiindcă au devenit colaboratori ai lui Dumnezeu în realizarea tainei unirii cerului cu pământul.
Superioritatea lor vine din rodul pe care această familie l-a dăruit lui Dumnezeu şi omenirii întregi. Fecioara Maria nu este doar rodirea naturii biologice epuizate în cazul celor doi, ci pârga suprafirească a rugăciunii şi a dreptăţii lor. Aducând-o pe lume pe cea care va fi sălaşul fizic, trupesc al Fiului lui Dumnezeu, Hristos, Dătătorul Legii, ei fac dovada păzirii dreptăţii şi a virtuţii extraordinare, superioare simplei păziri a rânduielii vechi.
Părinţii Fecioarei sunt mai mari decât Moise, pentru că, dacă ultimul a primit prin post şi rugăciune Legea care avea să înceteze, ei au primit-o pe cea din al cărui sânge S-a plămădit Cel ce avea să fie Noul Legământ veşnic al lui Dumnezeu cu oamenii. Prunca Maria este atât opera rugăciunii sfinte şi curate a părinţilor ei, cât şi darul lui Dumnezeu către aceştia şi către lumea întreagă.
Fecioara este primul om care prin viaţa ei a arătat ce este de fapt natura umană veritabilă. Cum?
Știm că ceea ce ne face şi ne arată oameni este iubirea de Dumnezeu şi viața în conformitate cu rațiunea. Viața Sfintei Maria a fost una de dăruire totală Împăratului ceresc. Deși născută cu păcatul strămoşeşc, Maica Domnului stă, de la începutul vieții și până la finalul ei, împotriva răului şi a păcatului, păstrându-se curată şi redând lui Dumnezeu firea umană în frumusețea ei neîntinată cu păcate personale. Numai aşa a putut Logosul divin să ia trup în pântecele ei.
Maria, jertfa de curăţire a umanităţii înainte de răstignirea lui Hristos
Opera Întrupării Cuvântului este nu doar lucrarea Sfintei Treimi, ci şi rodul voinței și credinței Mariei. Superioritatea Mariei în plan uman este reclamată de faptul că Fiul lui Dumnezeu nu-Şi putea alege drept mamă decât pe cel mai bun dintre toți oamenii, cel în care să se vadă scopul pentru care a creat Dumnezeu natura umană, anume ca să existe un om capabil să slujească gândului dumnezeiesc, acela de a face posibilă Întruparea.
Pentru ca Dumnezeu să poată mântui omenirea era nevoie de o persoană în care dreptatea şi curăţia să fie prezente la un nivel care să permită Întruparea. Dumnezeu, ca şi îngerul, nu vine unde este răutate, unde este păcat sau necredință. Pe toate Fecioara le-a adunat în sine, făcându-se pentru noi ispășire şi sfințire şi curăție. Copila Maria este jertfa de curățire a umanităţii înainte ca marea jertfă a lui Hristos pe Cruce să ne împace desăvârşit cu Tatăl.
Rugăciune către Preasfânta Născătoare de Dumnezeu
„ O, Preasfântă Preacurată și Preanevinovată dumnezeiască Pruncă și Fecioară Maria, care te-ai născut din părinți drepți și fără prihană, spre bucuria și mântuirea a toată lumea. O, Preasfântă Fecioară, floarea firii omenești, preafrumoasă și preaînțeleaptă, care din tulpină uscată și neroditoare ai răsărit și care, prin a ta naștere, întristarea preafericiților tăi părinți și a toată lumea ai risipit-o; nu ne lăsa pe noi, păcătoșii și nevrednicii, care întru întristări și scârbe ne aflăm din pricina păcatelor noastre.
O, roadă preasfințită a rugăciunii și a înfrânării, ascultă rugăciunea neputincioșilor robilor tăi și, cu darul preasfintelor tale rugăciuni, ajută-ne nouă și ne învață a ne ruga Lui Dumnezeu din inimă, fără de răspândire și fără de formă.
Pe tine, chemarea lui Adam celui căzut, te rugăm să mijlocești pentru noi către Dumnezeu, ca să ne cheme cu darul Său la adevărata pocăință. Pe tine, Maica bucuriei, te rugăm, veselește cu darul tău sufletele noastre cele mâhnite și cuprinse de întristare. Tu, Maica Luminii, mijlocește la Preabunul Dumnezeu pentru luminarea minților și a inimilor noastre.
Tu, raiule cuvântător, ajută-ne cu darul rugăciunilor tale să ne curățim de intinăciunea păcatelor noastre, ca să ajungem la dumnezeiescul rai. Tu, palatul cel însuflețit al Cuvântului, ajută-ne nouă să vedem palatul Noului Sion, cel din ceruri. Tu, Mireasa cea Preasfântă și cu totul fără de prihană a Lui Dumnezeu, ajută-ne ca să vedem și noi, cei neputincioși, Ierusalimul cel ceresc, pe Mireasa Mielului și Maica celor întâi-născuți. Tu, căruță Luminii, du-ne pe noi la lumina bucuriei, care de-a pururea este strălucitoare celor drepți și sfinți.
Tu, norul cel în chipul porfirei cu raze de aur, umbrește-ne pe noi de acea fierbințeală a poftelor trupești și de aprinderea mâniei și a iuțimii. Pe tine, ceea ce ești starea fulgerului dumnezeirii și raza cea strălucită a Soarelui celui de gând, te rugăm, luminează-ne cu darul tău, ca să nu uităm că și noi suntem biserici ale Lui Dumnezeu și să nu întristăm cu păcatele noastre Duhul Lui Dumnezeu, Care locuiește în noi.
Tu, noian al darurilor celor duhovnicești, ajută-ne să dobândim și noi, nevrednicii, darul Lui Dumnezeu în veacul de acum și în cel viitor. Tu, sălaș al Duhului Sfânt, mijlocește cu darul tău la Dumnezeu, ca inima curată să zidească în noi și cu duh drept să înnoiască cele dinlăuntru ale noastre.
Pe tine, Maica îndurării și a mângâierii, te rugăm, cu adâncă umilință a inimii, să stai lângă noi în ceasul cel mai de pe urma al vieții noastre, ca să ne ajuți și să ne mângâi sufletele în vremea despărțirii de acest trup stricăcios și de veacul acesta trecător. Pe tine, porumbiță înțelegătoare cu aripi de aur și cu străluciri de fulger, te rugăm din toată inima să călătorești cu noi până ce vom trece toate vămile cele înfricoșătoare ale văzduhului și toată puterea întunericului celui de sub cer.
Pe tine, ușa vieții, a luminii și a bucuriei, te rugăm să ne ajuți să intrăm pe porțile cele sfinte ale Împărăției cerurilor și să ajungem, cu darul prea-sfintelor și preaputernicelor tale rugăciuni, la lumina veseliei celei neasemănate și neapropiate.
Pe tine, Împărăteasa cerului și a pământului, care pururea stai de-a dreapta Sfintei Treimi și care ai născut pe Ziditorul Serafimilor și i-ai întrecut întru cinstire pe Heruvimi, te rugăm, noi, păcătoșii și nevrednicii robii tăi, să stai aproape de sufletele noastre în ziua cea mare și înfricoșătoare a Judecății de apoi și să îmblânzești mânia cea sfântă și dreaptă a Domnului și Dumnezeului nostru Iisus Hristos, ca să miluiască și să mântuiască sufletele noastre.Amin.”
Tradiţii şi obiceiuri la români
În calendarul arhaic, sărbătoarea Nașterii Maicii Domnului este cunoscută sub denumirea de Sfântă Maria Mica şi este echivalentă încheierii anotimpului de vară şi începutul celui tomnatic.
De acum încolo, frigul si ploile se pot instala oricând, pământul își cere dreptul și încep lucrările agricole de toamnă. Insectele văzduhului si ale pământului încep să se refugieze din calea frigului. Totodată, rândunelele își încep pelerinajul spre meleaguri de iernat, plecarea lor fiind considerată în tradiția populară un indiciu al timpului propice începerii muncilor agricole de toamnă.
Pentru un mai mare efect tămăduitor, este ideal ca recoltarea plantelor medicinale să aibă loc până în sărbătoarea Sfintei Marii Mici. Oficial, după data de 8 septembrie, se dă totodată startul culesului viilor si al strângerii roadelor de orice fel.
Culegerea fructelor şi a legumelor de toamnă este un prilej de bucurie şi de mândrie dacă există belșug.
În multe zone ale țării se organizează târguri și iarmaroace, însoțite de voie bună, de cântări şi petreceri câmpenești și de precupeți iscusiți în arta negustoritului.
Ce să nu faci pe 8 septembrie
Ca orice sărbătoare care trebuia ținută si astăzi nu este voie să faci treburi gospodărești, Ziua care precedă această sărbătoare și cea care-i urmează sărbătorii, adică zilele de 7 si 9 septembrie, sunt considerate la rândul lor „zile sacre”, în tradiția populară fiind cunoscute sub denumirea de „cercurile Sfintei Marii”.
Femeile care vor sa nască ușor trebuie să se roage Fecioarei Marii și Sfinților Ioachim și Ana pentru „dezlegarea pântecelui.”
Una din credințele moștenite din bătrâni ne vorbește despre pedeapsa cu arsuri sau izbituri dacă se gătește în această zi. Dacă ești mamă și vrei să-ți ferești copilul de pete și nenorociri, să nu lași pe foc o oală cu mâncare.
Dacă în această zi de sărbătoare înfloresc perii și merii, se anunță o toamnă lungă și frumoasă. Dacă în schimb plouă, iată un semn care prevestește o toamnă ploioasă şi friguroasă.
Conform ultimului recensământ, aproximativ 2,2 milioane de români îi poartă numele sau derivate ale acestuia.
Surse: crestinortodox.ro, doxologia.ro
3 comentarii. Leave new
Dacă vrei să cunoști mai bine Viața Maicii Sfinte, citesște romanul prozatorului român stabilit în SUA excelentului PETRU POPESCU.
A scris în deceniul trecut, tradusă și în limba română, Fecioara (Fata) din Nazaret. Excepțioală narațiune, cu o documentare pe locurile unde a trăit Miriam – mama lui Iisus.
Excelent, critic arad, informații prețioase pentru noi creștinii!! Aprecieri!!!!!!
Excelenta informație pentru cei ce se cred creștini,iudei.. ,însă nu respecta nici o regulă a lui D-zeu!!!
Adică,cei numiți. Țigani romanizați,..etnie Romă,vorbitori dialect Romanes
Ave putanes tigano-romanes;!;