Ared
jurnalistul de gerunziu

Umor involuntar cu jurnaliștii arădeni

  Dacă e vreo categorie de oameni de care pot face mișto la nesfârșit, aia ar fi cea a jurnaliștilor. Mă rog, a copchiilor ăstora care scriu pe la așa-zisele ziare, tineri care dacă ar fi făcut română cu profa mea din generală, ar fi fost și colegi de bancă cu mine la toate corijențele. Cum turuie dragii de ei niște știri complet neinteresante în mare parte, fără pic de imaginație și logică și de foarte multe ori fără prea multă limbă română. Îmi place și că de când s-a dus Faraonu’ nost’ la Bucale cu misiunea clară de a îngropa…
0
a început balamucul!... pardon

Ca între găozari

  Acum câteva zile, sau săptămâni, sau ieri, nu mai ştiu exact, deoarece nu-mi notez decât datele când vine băiatul cu cititul repartitoarelor de căldură, ca să nu fiu acasă, deci, zilele trecute, am citit, într-un cotidian local, am citit deci un editorial scris de un semicunoscut ziarist de pe la noi, dar cu pseudonim, să nu cumva să ne prindem. I-aş spune autorului aproape ziarist de investigaţie, dar nu e, cum nu e nimeni din arborele mai mult sau mai puţin genealogic al domniei sale. Nu o să comentez personajul mai mult decât trebuie, pentru că i-aş da…
2 comentarii
la urma urmei

Căință, numele tău e Andrei

  Deși mi-am propus ca niciodată să nu transform în subiect de presă ceea ce se întâmplă pe Facebook, iacă-mă ajuns în fața domniilor voastre exact cu propria interdicție pe masă. Îmi ofer singur două palme virtuale pentru nerespectarea principiilor personale și trec mai departe deschizând acest articol cu doar două cuvine: Andrei Ando! Căci, da, el este motivul pentru care vin acum, în spațiul public, spășit, înfricoșat și remușcat (în sensul că amintirile mă chinuiește). Ieri, pe la orele serii, pe când mă pregăteam de musafiri dragi, primesc un mesaj de la un coleg. Un printscreen cu textul…
0
a început balamucul!... pardon

Zădărnicie

  Aş fi vrut să nu scriu niciodată acest editorial. Pentru că voi scrie despre cum e să plonjezi dincolo de mizerie, e o cufundare a cititorului într-o zonă neagră şi rece şi urât mirositoare, o fosă septică defectă, un urinal stricat, numit relaţia dintre politic şi mass media. Cu aplecare asupra oraşului nostru. Să nu se înţeleagă din asta că încerc să scriu o istorie a presei arădene post revoluţionare. Sunt alte somităţi literar-artistice care par a avea un interes pur ştiinţific (ha ha) în a derula o astfel de intreprindere istorică. Nu, eu rămân la observaţie, la…
0
a început balamucul!... pardon

Un cap în gura libertăţii de exprimare

  Mă întâlnesc cu un coleg, ziarist din zona puterii locale. Pantofi sport, roşii, tricou mulat, un pic de burtă. Om bun, dealtfel, nu ştiu şi dacă intenţiile sunt întotdeauna bune, dar aşa sunt eu, mă ştiţi, înţelegător, suflet de mamă. Mă ia tare: mă, io n-am nimic cu pesedeul, e ok să ai şi opoziţie, dar nu-l sufăr pe Fifor. E oltean, ce naiba caută un oltean să-mi spună mie cum să fie-n oraşul meu? Zic: măi, omul poate ştie ce vorbeşte, lasă-mă cu frecţiile astea cu mândria locală, poate că zice bine. Îmi răspunde: nu mă aşteptam…
1 comentariu
accente: m-au iubit dincolo de vorbe

[RUBRICI] ACCENTE: M-au iubit dincolo de vorbe

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu, când mă gândesc la locul naşterii mele, la casa părintească, nu, nu aceea din Humulești, a lui Ion Creangă, pe care l-am parafrazat, ci la a noastră, din Micălaca, retrăiesc emoțiile de atunci, vii, neșterse de curgerea timpului, Adesea, casa se umple din nou și cei dispăruți sunt vii, își văd de rostul lor, de tabieturile lor. M-am dezmeticit, am conștientizat identitatea EU-lui meu acolo – adică aici, unde sunt și azi, după o rătăcire la bloc, ca prototip al „omului nou” – aici m-am format ca om. Trăiam laolaltă cu bunicii…
0
Krak
Bodyguard Elite
UAV
UAV
Secret Link