Am vrut inițial ca acest episod să poarte titlul de Fals tratat de demonologie, distopie și misoginism. M-am răzgândit după ce mi-am făcut o țâră de ordine în cunștințele mele de istorie a Marii Britanii. Și ce istorie! Cum am procedat? Cinci raționamente prealabile simple:
- În toate statisticile serioase (făcute neapărat și de niște cercetători britanici … pace, temenele, Radu Banciu și obsesiile tale!…) muierile reprezintă o țâră peste 50-53 % din populația globului!… Deci, orice eșantion cât de cât reprezentativ al populației, inclusiv cea britanică, dă prioritate muierilor.
- Dacă inteligența este o constantă iar populația lumii este în creștere (apud Legile lui Murphy) și dacă populația feminină – ușor majoritară – este și ea în creștere corespunzătoare… trageți singuri concluzia!…chestie de calcul aritmetic…
- Dacă peisajul britanic este preponderent urban, strada oglindește cel mai bine spațiul citadin, muierile sunt ceva mai multe pe stradă decât bărbații, atunci ceea ce am numit eu The Street Show (Spectacolul străzii) trebuie să înceapă neapărat cu ELE…
- Îmi amintesc bine că, la orele de engleză și civilizație britanică din anii de liceu, proafa’ ne zicea niște ghidușii: în buna tradiție de pe meleagurile tătucului Shakespeare, NU bărbații salută primii femeile, Nu bărbații întind primii mâna către femei, când se fac prezentări etc., CI, femeile au inițiativa la ambele capitole, i.e. ele hotărăsc dacă bărbații merită să li se facă această cinste !… Asta BON ! Deci, să lăsăm muierile să ne agrăiască primele!
- Revenind la tătucul Shakespeare, geniul dramaturgiei universale spune în Hamlet… „O, slăbiciune, numele tău e femeie…”, apoi, în alte texte, „slăbiciunea” se chema „nestatornicie”, pentru ca mai târziu – acrit de viață – să zică: „Femeia este o mâncare pentru zei, gătită de diavoli”, ehe-he… știa el ce știa… Mult mai târziu, epigonic, Radu Rechițian înlocuia – la noi acasă – termenul de „slăbiciune” cu cel de „deșertăciune” (nimic nou sub soare…). Bietul românaș, împovărat de bancuri (nu BANCIU-ri !), cu sau fără perdea, va invoca muierea în felurite chipuri: cică doi bărbați ardeleni stăteau de vorbă; primul – „Muierea mea e un înger !”; al doilea răspunde „Nici a mea nu-i om!”. Apoi, pe meleagurile dâmbovițene, a apărut aforismul anti-misogin (da’ fără inhibiții, cum le stă bine miticilor): bărbații zicE (sic!) „Femeia e un ornament în jurul unei… (se invoca organul reproductiv)” iar femeile răspundE (sic!) sec: „Bărbatul e partea inutilă a…(se invocă tot un organ…)”…
COROLAR: Zuruk zu Geschichte!, cum ar spune neamțul de pe plaiurile mioritice…
Nu putem încheia acest exercițiu de „logică” fără a ne aminti de U Thant (al treilea secretar general O.N.U. – 1962-71): ca să se facă interesant în lumea înaltă a diplomației, aruncă și el o anecdotă, cu apropouri la marile națiuni ale lumii de atunci. Cică, – zice Excelența sa – cel mai fericit diplomat are o nevastă japoneză, o casă englezească, un bucătar chinez și un salariu american. Apoi, cel mai nefericit diplomat are o nevastă americancă, o casă japoneză, un bucătar englez și un salariu… chinezesc… Chestia asta au auzit-o la Radio Europa Liberă, prin anii ’70; vă imaginați în ce condiții… de audiție… Azi, pe meleaguri britanice, m-am chitit eu: ce-ar fi dacă, nu numai diplomații, dar și ordinary, common people, adică și noi, bezmeticii obișnuiți, ne-am găsi într-o situație cu o nevastă englezoaică, casă sovietică (ce mi-i sovietic, ce mi-i rus ?, tot un drac…), bucătar 100% vegan (și ăștia sunt acum o nație…) și salariu românesc ? Am fi fericiți or ba ? Vă las să rumegați… De ce-am vârât muierea englezoaică (mă rog, britanică) în toată tevatura sau ecuația asta? Ei bine, aici începe Distopia, dar nu în înțelesul de |„cacotopie” (nu râdeți, așa-i termenul), sau „anti-utopie” ci (strict după dicționar) ca „Anomalie care constă în situarea unui organ anatomic în alt loc decât cel normal”. Concluzia concluziilor: nici pe teritoriul Majestății Sale muierea nu-i la… locul ei! Ăsta da, misoginism…
Puțină istorie nu strică sau Cum muierile englezoaice (britanice) ne-au dat gata… și să ne ierte Dumnezeu greșelile noastre…
Femeile din Marea Britanie au fost primele în Europa care au primit drept de vot. „Nenorocirea” se petrecea la 6 februarie 1918 și existau două condiții: să aibă peste 30 de ani și să dispună de o anumită avere. Totuși – pe plan mondial – la antipozi, Noua Zeelandă le-a luat-o înainte britanicilor: a fost prima țară autoguvernată ce a acordat drept de vot femeilor de peste 21 de ani. Se petrecea în 1893. Bine că ăia erau la antipozi… Și, la urma urmei, Noua Zeelandă tot a Marea Britanie arată (doar e în Commonwealth!). Ba se spune că neozeelandezii sunt mai britanici decât britanicii din U.K…. Probabil că și muierile lor… Yankeii, așa cum le place lor să se înfigă mereu în față, să fie ei primii în toate, au acordat drept de vot femeilor încă din 1869! Dar, there is a „however”: numai femeile albe de peste 21 de ani!… (Teritoriile vestice ale statului Wyoming – 1869, Utah – 1870). By the way, UTAH: în acest stat, la Salt Lake City se află și capitala spirituală a mormonilor; mormonii practică poligamia (poți să ai la tine în ogradă cât muieret încape, cu condiția să te țină buzunarul, dar și…); poligamia necesită egalitate deplină între membrele sexului frumos. Ergo: era normal ca muierile să capete drept de vot, dar cred că era numai între ele: care vine prima la rând…
Orice istorie are și o pre-istorie… și o post-istorie.
Să începem cu pre-istoria. În 1865 John Stuart Mill a fost ales în Parlament pe o platformă ce includea voturi pentru femei iar în 1869 același trădător scrie un eseu The subjection of women, unde pleda în favoarea egalității între sexe. No, aici se impune o paranteză: dacă marele filosof, etician și logician britanic ar fi trăit în zilele noastre dădea de dracu’!… Cum așa? Simplu: Azi, în U.K., dacă trebuie să completezi anumite formulare legate de identitatea persoanei tale, apare năuceala: pe de o parte, nu se mai vorbește de sexul persoanei, ci de genul acesteia… Pe lângă cele două rubrici, normale, masculin, feminin, apare și o a treia?… Cu political correctness m-am săturat până peste cap (voi încerca să tratez subiectul/subiecta/intersubiectul… ), în alt episod, dar tot nu înțeleg: ce sau cine e al treilea? Gay, Hermafrodit, Trans-sexual, A-sexual, Anti-sexual ș.a.m.d.?… Pentru mine nu e clar deloc, deoarece aceste variante nu sunt echivalente! Aici se mai vorbește acum – legally! – de părinte-1, părinte-2… nu mai există tată și mamă… Mutatis mutandis, cine ar fi părinte -3, 4, 5,…n?, amantul/amanții, amanta/amantele? Se vorbește aici, pe la colțuri, că de la muierile ultra-contemporane și revoluționare – „reziste” ar fi plecat toată tărășenia. Cu egalitatea și dreptul de vot, se pare că au amețit de entuziasm și au luat-o rău pe arătură, s-au defectat la mansardă iremediabil și ale noastre…! E de mirare? Cu atâtea drepturi și drepturi și drepturi… ce, n-avem și noi reziștii/rezistele noastre? Ca tot românul, imparțial!…. (pace, Coane Iancule!).
Termenul de sufragetă a fost introdus de un reporter de la Daily Mail – se zice. Apoi, mișcarea sufragetelor (mișcare de emancipare a femeilor din Anglia, la începutul sec. XIX ), culminează cu Uniunea Socială și Politică a Femeilor Britanice (WSPU), fondată în 1903 de celebra Emmeline Pankhurst; restul e istorie…
Să trecem la post-istorie… S.U.A., abia la 26 august 1920, prin Amendament Constituțional, le-a dat muierilor lor, din toate statele Uniunii, drept de vot… dar… nu și celor de culoare! Franța, mai deșteaptă și mai catolică decât Papa, a permis muierilor să voteze – prima dată! – la 21 aprilie 1945. Elvețienii au fost cei mai chibzuiți în Europa, ei nu au vrut război, au fost totuși strânși cu ușa abia în 1971. Arabia Saudită (ăștia da, băieți deștepți!) acordă dreptul respectiv în 2015… mai au timp să revină la normal…, altfel, să nu regrete!… Dar în Românica noastră?, Ei bine, le-am dat „lecție” la cei de la case mai mari – noi am pornit cu stângul prin Constituția de la 1938 (cică anul de maximă prosperitate!… non-sens, de vreme ce am comis-o și noi…). Hic et nunc se impune totuși o precizare importantă, bună de dat Lecție britanicelor și celorlalte lighioane… Ați ghicit… urmează un banc fenomenal de intelectual, auzit în Cluj, prin anii ’80… Se știe de fatidicul Decret din 1967, privind avorturile, devenit tot mai crunt și exigent an de an, asta și datorită activității neobosite a Academicianului Doctor-Inginer Savant de largă recunoaștere internațională. Pe la mijlocul deceniului 9, Tovarășu’ (Cabinetul 1 ), sătul de faptul că românașii au început să se tot domnească între ei – la vorbă, nu altceva! – proclamă (prin lege!) Formula obligatorie de adresare între cetățenii R.S.R.; i.e. nu mai e voie să folosești drept formulă de adresare domnule, doamnă, domnișoară etc. ci doar TOVARĂȘE-TOVARĂȘĂ… pentru cei ce nu sunt demni de… , se va folosi cetățene, cetățeanco. Nu curge prea multă apă pe Dâmbovița (pentru mine, pe Someș) și hop și bancul super-năstrușnic (coroborând geniala activitate a celor două Cabinete, 1 și 2): Care este formula oficială de adresare unei femei?…
OVARĂȘĂ! Dixit! Cum ar spune „un grup de cercetători britanici” – That’s fucking Cool!…
Și fiindcă iar o luarăm pe englezește, să ne întoarcem în Engliterra. Prima femeie prim ministru (premier) din Europa a fost – unde altundeva ? – în U.K.: Margaret Thatcher (1979-1983, 1983-1987, 1987-1990). Doamna de Fier (să fim în ton cu genul: masculin – fier; feminin – fiară !… ar zice englezii…) a fost urmată de o altă sufragetă, Theresa May (2016-2019, plecată de la Downing Street 10 cu bocituri…), apoi, efemera Liz Truss (5 septembrie – 20 septembrie 2022; o asociez, din păcate, cu dispariția din lumea aceasta a Măreței și cu adevărat-Respectatei britanice: Majestatea Sa, Elisabeta a II-a – 8 septembrie 2022). N.B., numai în Marea Britanie există Premier. În cazul Scoției, Țării Galilor și Irlandei de Nord se numește doar prim ministru… Dar, en passant, cum stăm cu Românica? Ei bine, am avut și noi o sufragetă, dar de tristă amintire, Viorica-Vasilica Dăncilă… De OVARĂȘA Prim-Vice-Prim-Ministru (femeia-bărbat a lui V.C. Tudor), mai bine mă lipsesc…
Ca să nu vă mai obosesc, dragi cititori, acum mă opresc aici… Am obosit și eu… Pe cale de consecință (cum le place juriștilor să se exprime păsărește):
- Începe sezonul pelerinajelor la moaște. Fac o scurtă intermission. Deci proximul episod din Orice om urcă pe scara ierarhică până la nivelul maxim al incompetenței sale (foarte curând) va fi dedicat mărețului și inconfundabilului eveniment de la Ieși, Sfânta Parascheva… Ce pâine albă de mâncat, băieți!…
- Despre Muierea englezoaică vă voi plictisi imediat după… Mă gândesc la nuvela lui Dumitru Radu Popescu – Duios Anastasia trecea (1967), apoi la ecranizarea omonimă regizată de Alexandru Tatos (1980). Pe cale de consecință (iarăși!), voi continua prezentul episod din Un ardelean la Kingsway House cu o propunere de scenariu de film pentru britanici Duios englezoaica… tăcea… Muierea britanică merită continuată, doar vorbim de eternul și infinitul feminin… Și, zău, de aici, de pe plaiuri britanice, am ce povesti…
- J.-J. Rousseau a scris Emil sau Despre educație. Ei bine, vă așteaptă episodul E-MAIL sau DESPRE EDUCAȚIE – subtitlu la Duios englezoaica tăcea (ați mai auzit ca o muiere, mai ales englezoaică, să tacă?…)
Citește și:
- Un ardelean la KINGSWAY HOUSE (I). BRITAIN IS DEAD, LONG LIVE BRITAIN!
- ȘOȘOCRAȚIE (coșmarul unui ardelean la KINGSWAY HOUSE)
- PUTIN CEL prea-PUȚIN sau „ …I AM NOT WHAT I AM…”
