UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXV) | INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (5)

ESPRIT  DE GEOMETRIE… ESPRIT DE FINESSE – ZECE –

 INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ sau ÎNTRE FAUST ȘI MEPHISTO… (Actul V)

Citește aici ACTUL IV

P. Bordelul digital (pseudo-eseu SF de „pornografie mentală”)

Cică, s-a deschis la Londra, în buricul târgului – cam pe lângă Westminster – primul bordel digital din lume… Văzui – pe sticlă – „inaugurarea”: fast, mult fast anglo-saxon, fanfare, confetti… Primarul General – musulmanul (!) Sadiq Khan – taie cordonul ombilical (pardon, panglica inaugurală !…), vis-a-vis de intrare, două grupuri distincte, masive și masate (Salvation Army – care protestează „tăcut și demn” prin babetele înțolite în negru, din cap până-n picioare; apoi, năbădăioșii LGBT, cu pancarte pe care scrie, în culorile violente ale curcubeului, „LGBT lives matter!”), mai retras, un mic sobor de preoți ortodocși (veniți probabil din Românica – ai noștri ca brazii sunt câtă frunză și iarbă pe malul Tamisei), apoi un puhoi de gură-cască de toate sexele (pardon, aici, „genurile” și care sunt mai mult de…n), în fine, tot tacâmu’… Nu mai comentez emisiunile TV, pe toate posturile și canalele, comentând la nesfârșit „evenimentul”, presa scrisă (încă!) abundând de editoriale la temă etc., etc., etc. Emulație generală – și în Britain și peste „gârlă”, la yankei… Parisul, deocamdată „tace și…coace”. La Roma, Vaticanul se face că nu vede, nu aude…

Cum stau la o aruncătură de băț de marea metropolă, m-am gândit și eu să dau o tură „pe acolo”, după ce se mai „liniștesc lucrurile”. Așa că, într-o dimineață de luni, tipic londoneză (ploaie, frig, vânt) mă duc și eu până „acolo”. Din acel moment a început aventura mea digitală…

Am ajuns. Intrarea e formată din două uși discrete (față de tot tam-tamul de la inaugurare!…). Nu contează descrierea… Între ele, un ecran și sub el, două taste. Pe ecran: „cu taxă” și „fără taxă”. Ca tot românașul „imparțial” aflat pe meleaguri străine, nu ezit: tastez „fără taxă” (cum să justific nevesti-mi o astfel de cheltuială?). Se deschide ușa din stânga. Intru. În față, alte două uși, Și… ecranul: „caucaziană” și  „non-caucaziană”. Hmm, ce-i în mână nu-i minciună; tastez „caucaziană”. Din nou se deschide o ușă, dreapta. Mai departe, alte două uși. Între ele, desigur, ecranul: „tânără” și „non-tânără”. M-am săturat de babe, deci ghiciți… Se deschide ușa tot din dreapta; în față, alte două uși; ecranul dintre ele: „blondă” și „non-blondă”. M-am săturat de blonde, tastez „non-blondă”. Din nou, o ușă se deschide, cea din stânga. Intru, iarăși două uși, iarăși un ecran: „roșcată” și „non-roșcată”. Măi să fie!, roșcatele sunt cunoscute drept muieri focoase… Deci… Din nou se deschide ușa, cea tot din stânga. Iarăși ecranul dintre următoarele două uși: „rasă” și „nerasă”. Dacă tot am vrut să văd roșcate, tastez „nerasă”. Din nou ușa se deschide (stânga) și în față alte două uși cu ecranul obișnuit: „cu perversiuni” și „fără perversiuni”. Mda, sunt prea bătrân pentru… Deci… (…) Aventura mea continuă vreo două ore; în același condiții – să tastez ce am ales dintre două variante. Două uși după ușa care se deschide (dreapta / stânga), tastatura, apoi din nou două uși în spatele ușii deschise ș.a.m.d. Tot aleg și aleg… sunt pretențios, tot mai pretențios până când… mă trezesc în … strada din spatele stabilimentului… Pe ușa dosnică închisă discret în urma mea, pe un ecran, fără tastatură (!) scria cu inegalabila politețe englezească: „Sorry, dar nu putem satisface pretențiile Dv.! Dar credem că sunteți satisfăcut de organizare!” 

Q. „Cap ai, minte, ce-ți mai trebuie?” 

V-a plăcut? Mie, nu, mai ales momentul final… Poate că nu ați priceput unde bat… Deci, să vin cu un alt exemplu imaginar. Să presupunem că într-o cameră „vraiște de vraiște”, vreți să căutați un anume lucru. Nu contează ce anume. Important este că știți ce anume căutați. Acel „ceva” poate fi oriunde în camera haotică respectivă! Cum procedați? Dacă vreți să vă „desfășurați” absolut sistematic, fără să vă scape nici un cotlon, atunci vă așteaptă o „muncă de Sisif”. Împărțiți camera în două jumătăți (eventual, egale). Prima jumătatea aleasă pentru începerea căutării, o împărțiți iarăși în două, apoi din nou în două și iar în două, în continuare, în două ș.a.m.d. Nu ați găsit în prima mare jumătate, treceți la doua jumătate… aceeași procedură. Cred că ați înțeles… La un moment dat, pe lanțul înjumătățirilor, veți găsi obiectul căutat. Mă rog la „Dumnezeul Murphy” să nu fie chiar la ultimul pas! Dar de găsit, sigur veți găsi ce căutați, chit că vă costă un efort considerabil. Fiecare pas este o alegere între două variante echivalente. Înainte de a începe, sunteți în incertitudinea maximă. Cu fiecare pas, i.e., alegerea între două  posibilități echivalente, incertitudinea scade. Numărul total de pași – până la succes –  ar putea fi măsura incertitudinii abolite. Scade incertitudinea și crește informația (în acest caz, informația cognitivă). Deci informația = abolirea de incertitudine ! Suntem de fapt într-o situație de binaritate: da / nu; alb / non-alb (nu neapărat alb / negru!); circuit închis / circuit deschis; (în logica valorilor de adevăr) adevărat / fals și de aici, corect logic / incorect logic… Sau, într-o simbolistică matematică elementară, (unu) 1 / (zero) 0. Generalizat, dar totuși „intuitiv” – totul / nimic. Mai sofisticat, am întrat în baza de numerație 2! Noi, natural socotim în baza 10, i.e., 0,1,2,3,…7,8,9. (stop!). Avem 10 cifre (incluzându-l și pe 0), dar 10 nu este cifră, ci număr… Doar avem – în mod normal – 10 degete la cele două mâini.

Revenind la exemplul cu căutarea în cameră, se vor pune o serie de interogații capitale:

1. Oare un om obișnuit va proceda astfel? Puțin probabil. O asemenea meticulozitate, ținerea fermă a unui anumit traseu, fără abateri, necesită un efort uriaș (deși nu ne apare chiar așa). Mai ușor cari (fizic!) să zicem, o ditamai bârna. Efortul fizic este resimțit direct, efortul intelectual, nu întotdeauna… Ca să nu mai pomenim de răbdarea de care avem nevoie și care consumă, consumă, consumă!
2. Putem reduce mintea omului, în special procesele sale atât de complexe la o schema rigidă, riguroasă, univocă (deci formalizabilă) de care să ne „ținem cu dinții”? Evident că nu. În realitate avem de-a face cu un super-complex de stări subiective… Și acestea, luate la răspăr, sunt, la rândul lor variabile. În actul gândirii intervin o mulțime de alți factori, subiectivi, fiziologici etc. Gândurile noastre sunt formulate într-un limbaj interior sui generis care – ca orice limbaj – antrenează cu el o multitudine de factori nuanțatori, ca să nu vorbesc decât despre rezonanța conotativă care însoțește fiecare item al procesului intelectual formulat în limbajul său propriu… Cea mai „abstractă” abstracție nu este „vidă” de conținut semantic, afectiv, volitiv, mnemic… Reprezentările acesteia – în ciuda efortului de a le menține invariabile – sunt totuși variabile, de la moment la moment…
3. Dacă ne-am imagina că am putea reconstrui creierul uman și toate operațiile, stările, variațiile sale ( stocări de informație, salturi, reveniri, uitări, reconstrucții mintale, elaborarea de noi reprezentări etc.) și ne-am folosi doar de super-miniaturizările (fizice) posibile azi, atunci să nu vă mire că volumul unui astfel de „dispozitiv” ar depăși chiar și granițele Universului! De aici și marea problemă filosofică a existenței lui D-zeu!… Care prea mult seamănă a om și NU INVERS!!!
4. De ce se tem copiii (și nu numai ei) de matematică, fizică, chimie etc. (în ordinea descrescătoare a fricii și a urii corespunzătoare)? Pentru că le este extrem de greu „să țină un drum drept” (recte, algoritm, oricât de simplu că să nu pomenesc de unul complex) în „labirintul” de nepătruns al subiectivității. Multe componente ale „circuitelor neuronale” – prin utilizări repetitive – se automatizează și atunci mulți „pași” nu se mai resimt. Dar când este cazul de a analiza și sintetiza riguros, precis, testabil, demonstrabil, deja dăm de dracu’! E greu și pentru că e greu, cea mai ușoară scăpare este fuga, respingerea, neînțelegerea însoțită de renunțare…

R. De la atelierul meșteșugăresc medieval la fabrică și de la abac la computer…

Într-o prezentare super-schematizată și simplificată lucrurile mi se par, mie, cam așa:

1. În atelierul medieval standard (ucenici, calfe, maeștri) nu prea exista diviziunea muncii pe activități. La un blănar, de pildă, același om/meseriaș taie oaia, o belește, argăsește blana, o croiește după un tipar, o coase, eventual o și vopsește și… gata: țoala-i terminată!
2. Cu timpul, oamenii și-au dat seama că treaba merge prea greoi și au început să defalcheze operațiile pe etape, fiecare lucrător acționând numai într-o secvență a procesului „de producție”… Se lucra manual (evident, cu sculele aferente și aparținând timpului, acolo unde era posibil). În esență, munca era preponderent manuală. Dar acum s-a produs o „mini-revoluție”: desfacerea „procesului tehnologic” în secvențe de muncă tot mai simple; ele necesitau un număr mai mare de angajați („specializați” pe secvența respectivă); crește productivitatea dar și monotonia. La fel cam cu este azi munca la bandă… Totuși posibilitatea erorilor, deci a rebuturilor scade vertiginos… O astfel de organizare s-a numit manufactură.
3. Odată munca descompusă până la gesturi elementare (e.g. mișcări de du-te-vino, mișcări de simplă rotație etc.), n-a mai fost nevoie decât de un pas… Înainte, desigur… Existau deja destule dispozitive ce produceau mișcări de rotație sau rectilinii etc. Unele erau curiozități (e.g. jucăriile mecanice, cu arc, fițe pe la marile curți domnești…), altele erau puse la treabă (e.g. căderea de apă sau forța eoliană în mori de măcinat…). Dar oamenii au început să-și dea seama că o parte din muncile umane istovitoare, rutiniere, monotone etc. pot fi preluate de aceste dispozitive, Mai ales după ce s-a inventat mecanismul bielă-manivelă. „Curiozitățile distractive” de altă data devin mașini… Mașinile încep treptat-treptat să înlocuiască munca (mai ales cea rutinieră) a oamenilor. Ele nu „obosesc”, nu cer „pauză de țigară”, concedii, salariu (!)… Ele trebuie doar întreținute și reparate când și unde e cazul. Manufactura s-a transformat în fabrică!
4. Așa începe ceea ce numim „revoluție industrială” (trecerea de la manufactură la fabrică). Evident – am avertizat! – cele prezentate sunt doar o schemă mai apropiată de „caricatură”, dar în esență, lucrurile cam așa au mers. Să nu credeți că înainte nu au fost oameni ingenioși, cărora să „le umble mintea”. Mulți au rămas anonimi. Meritul revine celui ce încearcă, teoretic și/sau practic, care-și face publică „isprava” și… perseverează (sau perverserează…). Nu întâmplător – de pildă – primele revolte ale lucrătorilor nu s-au îndreptat împotriva „patronilor” (era greu încă să zicem „relații de producție capitaliste” predominante); ele s-au îndreptat împotriva mașinilor, care au produs concedieri masive și alungarea în mizerie și foamete a unor mase mari de oameni…Veniți de pe terenurile feudale (eliberați sau nu de „legarea de glie”) la oraș… 
5. Deci, mutatis mutandis, ce se petrece azi? A.I. produce licențierea multor angajați. Unii prea vârstnici pentru o eventuală recalificare sau pur și simplu, încă nemotivați. Societatea omenească – de când e ea – nu a fost (și nu va fi) soha (!) în stare să armonizeze măcar, cât de cât, formarea forței de muncă cu cerințele curente ale pieței muncii ! Este o imposibilitate fatală, zic eu… Universul social-economic se mișcă mult mai rapid și impredictibil în comparație cu formarea profesională a oamenilor prin orice sistem de educație ar exista… Vorba miticilor „Ei, asta e!”

De unde am plecat?

De la curve și am ajuns la revoluția industrială. În episodul următor, voi pleca tot de „acolo” ca să ajung la A.I. și computer… Ce vreau să demonstrez?… că nimic nou sub soare…

Citește și:

• UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIV). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (4)
• UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXIII). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (3)
• UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (2)
• UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXI). INTELIGENȚA ARTIFICIALĂ vs. ARTIFICIALITATEA INTELIGENTĂ (1)
• Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii