ANGLIA INTER-PASCALĂ (IV) sau Cel mai bun umor englezesc este englezul însuși!…
In memoriam – Cornel UDREA
A. …și, evident, și englezoaica…
„O țară tristă, plină de umor...”. Nu mai știu cine a rostit această sentință cam lugubră, bănuiesc că George Bacovia… Dacă aș proceda la un mutatis mutandis și m-aș referi la englezi, ar veni – cu mare aproximație – „O țară veselă, plină de tristețe…” ca să fiu în ton cu Marele Will, care spunea despre umorul „lor insular” că este o izbucnire/ răbufnire cu fruntea încruntată… („Henric al IV-lea”).
Umor englezesc este englezul sau englezoaica în sine însuși/însăși…
Să-l luăm în primire, la început, pe… „el”.
Englezul obișnuit, cotidian! Nu „ăia” de „sus-de-tot”, că oricum nu se văd din limuzinele luxoase, cu geamuri fumurii. Dacă l-am vedea azi în mulțime, „echipat” după standardul inoculat atâta vreme, ar contrasta cumplit cu „mediul” și ar fi de-a dreptul comic: un bostan-melon sau un „țilindru” pe cap, haine de cioclu sau o redingotă (frock coat) cu pantaloni reiați (gândiți-vă la Mr. Steel din vechiul serial Răzbunătorii), pantofi impecabil lustruiți, șosete negre de mătase… Nelipsita umbrelă lungă și neagră… No way! No chance!… Azi, brit-ul ce se vrea mai spilcuit poartă un sacou de orice culoare și cu orice model și… horribile dictu!… bluejeans! Pentru mine, ultima combinație, ca imagine este horror! E ca și cum un cowboy îmbrăcat în pijamaua clasică dungată/ vărgată, ar călări o zebră (să fie măcar – naibii – ambii asortați…). Persoanele între două vârste se mai îmbracă cumva, mai puțin fistichiu. Cei tineri… din cap până-n picioare: o tunsoare ciudată, aș zice americănească (băieții de la U.S. Navy), tâmplele și ceafa aproape rase și un smoc de păr-periuță în creștet. Mai nou, părul din creștet e lăsat mai lung dar e înnodat ca o băleguță. M-am tot mirat eu de ce sunt aici atâtea frizerii pe metru pătrat și au permanent clienți! Unde sunt splendidele vremuri când toți purtam (sau visam!) plete (măcar cei din Vest, că la noi, în Est, activiștii UTC și PCR făceau alergie, erau parcă loviți de streche, nu vibrau la versurile celebrului cântec – „Nu contează cât de lung ți-e părul, Important e ce și cum gândești… ”)… Mde, pentru „ăia” conta al naibii de mult „ce și cum gândești…” Deci, „albii” se înghesuie să-și tot scurteze părul (dacă îl mai au…), „non-albii” se înghesuie să-și lungească părul cu tot felul de împletituri exotice, l-ar face invidios și pe Ludovic al XIV-lea. Oricum, arată ca dracu’!… Haine? Eternul fâș cu glugă sau ciupilica neagră ce denotă a working class hero. Pantalonii? Ei, cu ăștia e o adevărată problemă: mai nou, văd pe stradă ceva bizar: Niște „budi” (albi, negri, nu contează; cracul pantalonilor este pe undeva pe la genunchi, apoi devin foarte strâmți pe gambe. Nu știu cum mai pot merge. Aduc a ceva „echipament” din India, Pakistan… cam de pe acolo… Cert este că în ținuta asta, ai impresia că umblă în mâini, cu capul în jos… Încălțări? Ce dă Domnu’, de obicei, fake-uri de Addidas sau Puma. Important e că nu prea poartă șosete (unii, nici măcar iarna…; mă rog, la iernile care sunt în Kent…).
Să trecem la ”ele”…
Aici, lucurile, paradoxal, se simplifică. Deosebești rapid o „caucaziană” britanică de una venită din Est… Ultima este îmbrăcată modest dar normal, i.e., nu iese cu nimic în evidență, în contrast, sau mi se pare mie, obișnuit atâția ani „acolo”. „Caucaziana” britanică, în schimb pune pe ea orice fel de „textilă” apucă. Nu contează… Majoritatea poartă pantaloni (o fi vreo reminiscență de pe vremea „marelui chinez” Mao, unde chiar că nu puteai deosebi nici între sexe – pardon, în U.K., genuri). Aici, la capitolul „pantaloni”, se impune un mic comentariu. Bluejeans-ii parcă sunt croiți să fie umpluți cu masele trupului după un tipar agreabil. Dar „ele”, în marea majoritate poartă ceva material tricot (mai ales negru), un fel de ciorap-pantalon. Efectul este invers: în loc de umplerea pantalonului cu trupul (i.e.picioarele și pulpele rubensiene aferente), are loc o mularea a materialului pe formele mai mult decât generoase, scoțându-le grotesc în evidență… Este valabil pentru tot sexul „slab” (adică „foarte” obez!) de la vreo 14 ani în sus…Școlărițele (și nu numai…) uneori mai poartă și o fustiță care – prin dimensiunile ei – pare inutilă. La încălțăminte, lucrurile stau la fel ca la „ei”, rareori am văzut pantofi cu toc. Cu șosetele, la fel ca bărbații – fără… Dacă mai au și copii, mai ales mici, atunci, eu unul, mă îngrozesc: iarnă-vară, sunt foarte despuiați, cu capul descoperit, subțirel îmbrăcați (că bate sau nu vântul celebru pe plaiurile britanice). Cred că e un mod de a-i căli, că nu prea văd prichindel suferind… Ca în bancul sovietic – „Alioșa nu răcește, Alioșa se călește!” Cu „aranjatul coafurii și fardarea tenului”, aici e de jale. În mediile „sus-puse”, mai ales dacă e vreo „simandicoșenie”, atunci e musai să porți ceva pe cap, să fii coafată cumva și să ai machiajut făcut!. „Acolo”, pe cap se poartă tot felul de ciudățenii ce aduc mai ales cu ciupecile otrăvitoare (caracterul țipător), balega de mânz sau un cuib al păsării-paradis…Fardul e cumplit… Doamne, Franța e doar la o aruncătură de băț sau un înot un pic mai forțos, peste „Channel”. Cu „Euro-star”-ul, pe sub canal, e prețul cam pipărat…Până și spiker-ițele de pe sticlă sunt fardate mai mult decât generos… parcă ar fi niște tartine bine unse… Englezoaica de zi cu zi, nu prea are asemenea griji, în afară de puzderia de „belciuge” (piercings), în sprâncene, nas, urechi, buze, limbă, sfârcurile sânilor…clitoris…etc. Coafura e universală (cu puține excepții) – părul e adunat în creștet, grămadă, tulumbular, cu niște ace înfipte pentru… stabilitate…
B. Umor britanic în imagini povestite…
Pe drept cuvânt, o imagine spune mai mult decât o mie de cuvinte… Nu am putut transpune imaginile, desenele ca atare, din motive de copyright… (și nici nu le pot trata drept caricaturi!) Dar nimeni nu mă poate împiedeca să vi le povestesc (și eventual, să le și comentez)… Contez pe imaginația vizuală a cititorului!… Deci:
(i) Pe o insula pustie, un naufragiat a scris disperat, pe nisip, mare de tot „Help!” . Un avion trecea întâplător pe deasupra și din carlingă „se aude” pilotul – „Say PLEASE!” („spune te rog!”)… Așa pățesc și eu cu nepoțelele mele britanice: când se ceartă pe o jucărie, gata să se păruiască, intervin și le cer să fie politicoase, i.e., să spună „te rog!”…
(ii) El și… ea (trecuți de prima tinerețe), în patul conjugal. El citeste o carte intitulată „101 de poziții”, ea citește o care cu titlul „1001 de scuze”… Faptul că ar putea fi un pat conjugal nu e obligatoriu…Cât despre titluri, le-am putea inversa…
(iii) Câinele, fericit, stă în fund și cu limba scoasă privește spre stăpânul (probabil, cam sâsâit). Are de ce să fie bucuros: a tras un „caca mare” pe mijlocul covorului din living… La care, stăpînul, furios: „Am spus <<sit!>> („stai jos”) idiotule!…” Câinele o fi auzit/priceput comanda drept „shit” (rahat)…
(iv) Un orb, cu ochelarii specifici, cu un baston alb specific în mâna dreaptă și cu un topor specific în mîna stângă; pășește printre curci și curcani. La care păsările strigă-n cor: „Muuu, muuu, muuu!…”
(v) A-propos de păsăret: un grup de găini privește la un cuptor cu microunde. Pe „ecranul” acestuia se vede o „surată” la frigare, în rotisor. Titlu: „Film horror”…
(vi) Tot cu păsăret (au ce au englejii ăștia cu păsăricile…): un tip furios strînge de gât cocoșul din ogradă… ceasul din fundal arată miezul zilei. Stăpânul furios: „Ai adormit, ticălosule!”…
(vii) De data asta chiar cu „păsărici”. De unde o fi inventat Tarzan, celebrul lui tipăt? În imagine, în junglă, balansându-se pe o liană, ca acrobații la circ, Tarzan al nostrum e ținut de… „păsărică” de prietena sa Jane, tot în postură de acrobat, deci în zbor. De aici, celebrul țipăt, ca să nu zic… urlet!…
(viii) Sub titulatura „Echilibrul în natură”: în pădure, lăngă cortul de turist, un om (nu putea fi decât un ecologist, sic!) face pipi într-o scorbură de copac din apropiere. O veverița – „sinistrată” – face și ea pipi pe cortul eroului nostru…
(ix) În curtea casei, de week-end, gazda face un grill. Oaspeții (cam intrigați), în planul doi. Lîngă stăpân, motanul lui credincios, cu un șoarece în gură, proaspăt prins. Stăpânul „agrăiește” motanul: „Nu azi! Avem oaspeți!”…
(x) Bomboana de pe colivă (pentru mine…): Pe malul abrupt al mării un turist se dezechipează rapid, să sară în ajutor. Din apă, mai iese doar o mână de om. Sub apă, un rechin ține în colți, cu grijă, de celălalt capăt al mâinii…
(xi) Restaurant cu specific corean în centrul Londrei. Pe firmă mai e adăugat textul: „Un câine care latră nu e destul de bine prăjit”… (A-propos de pasiunea briților pentru aceste patrupede)…
(xii) Chinezoaica ce s-a rătăcit de bărbatul ei, pierdut în mulțime. Privind disperată spre puhoiul de oameni: „Toți bărbații sunt la fel!”…
(xiii) Tocmai pentru că e 13 (!). Acesta e lumânarea de pe tortul de peste coliva cu bomboana… cel mai… englezesc (sic!)… Un optimist și un pesimist cad de sus de pe un „zgârie-nori” (skyscrapers; și la Londra au apărut deja o puzderie!…). Pesimistul: (I’m dying !) „Mooooor !”; Optimistul: (I’m flying !)„Zbooooor!”…
C. Bancuri /anecdote fără sare și piper, dar cu mult venin și fler…
Și în U.K. spoturile publicitare sunt la fel de stupide, ca pretutindeni! Mă și mir, cum dracu’ de sunt plătiți atât de grozav „creatorii”. Poate că tocmai aici răzbate un nou tip de umor… Dar să trecem la fapte. Voi descrie ce s-a văzut în filmulețele respective. Evident, sunt reclame de tip umor-englezesc… Nu le vom vedea realmente pe sticlă. Mai degrabă porcăria aia, prima de tip „capitalist”, ce a rulat pe sticlă la noi, imediat după 1990, recte cea cu pantofii Grigorio Rizo – care „alungă monotonia”… Tocmai datorită cretinismului ei o țin minte… Am ales ceva ce este foarte, foarte englezesc. Deși, din câte știu, au intrat și în „folclorul” internațional al publicității…
(i) Un lord (să-i zicem, Sir), însoțit de servitorul său (să-i zicem, John) se află la vânătoare pe vastul său domeniu, din spatele castelului/conacului. Servitorul îi poartă puștile, le încarcă după caz și-i atrage atenția stăpânului când apare vreun vânat. „Sir, o vulpe!”… PAC!, „Sir, un fazan!”… PAC!… „Sir, Her Ladyship (soția…)!”…PAC!… Disperat lordul aleargă spre soția căzută. O ia în brațe iar aceasta cu o ultimă suflare îi zice: „Nu te întrista, darling (dragule), e o plăcere să mori împușcată cu gloanțele Remington! Și ține în mâna ce se desface lent câteva cartușe de tipul…
(ii) Într-o mașină de lux, șoferul; pe bancheta din față o cutie desfăcută cu bomboane de ciocolată revărsate la vedere… Pe bancheta din spate, fetița sa de vreo 2-3 anișori. Mașina e oprită la un scurt control de rutină. Omul coboară, rezolvă problema și se întoarce. Pe bancheta din față, bomboanele de ciocolată…ioc!. Reclama conchide: nu uitați centura de siguranță a copiilor!
(iii) Reclamă la coniacul franțuzesc Corsaire. Un pirat fără un picior, are în locul piciorului de lemn, un pahar tipic pentru coniac… încă gol…
(iv) Trei tipi, în picioare, își împart un rest de țigări. Se vede clar marca pachetului – Kingston (astea le fumez și eu mai nou, sunt cele mai ieftine, de contrabandă…). Fumează toți cu sete și schimbă, din mimica feței, priviri profund aprobatoare și dau din cap cu satisfacție. Imaginea îi îndepărtează tot mai mult, până se vede că sunt în fața unui pluton de execuție… Se dau comenzile de rigoare… execuția are loc … cu succes… Morala reclamei: Țigările Kingston se fumează până la ultima!…
Să trecem însă la bancurile englezești tipice… Din sutele parcurse, am ales doar câteva. Eu le consider „bune”… reflectând exact ce sunt britanicii…
(a) În biroul unei firme de angajări intră un câine. Spune „Caut un loc de muncă, please…”. Funcționarul: „Cu talentele tale, poți găsi ușor un loc la circ!. Câinele: „Ce nevoie ar avea circul de un instalator?”…
(b) Care e cel mai lung cuvânt în engleză? – „Smiles” (zâmbete) pentru că se află o milă („mile”) între prima și ultima literă…
(c) „Am un câine mare; pe jumătate Labrador, pe jumătate Pit-bull. O combinație bună. El poate să mă muște liniștit căci tot el îmi va aduce bucata smulsă înapoi…”
(d) Ce sunet scoate vaca? „Muuu!”, dar pisica? „Miau!”, dar oaia? „Beee!”, dar șoarecele („mouse”)? – „Click!”…
(e) „Alo, 112?”, „Da, care e urgența?”, „Nevasta e gravidă și are contracții din două în două minute!”, „E primul copil?”, „Nu, e soțul ei!”…
După 1990, s-a spart o conductă cu români, în Anglia… Briții n-au scăpat ocazia…
- Un român, un țigan și un bulgar merg cu mașina. Cine conduce? Polițistul!…
- „Anul acesta m-am bucurat de Crăciun împreună cu familia datorită colindătorilor. Aveau accent românesc și datorită lor, n-am mai avut televizor”…
- Care sunt variantele de ieșire din criza economică din România? – Terminalul 1 și 2 din Otopeni…
- La control frontieră Dover. Românul: „În Raiul britanic, bărbații stau separat de femei?”… Grănicerul: „Of course, altfel n-ar mai fi rai”…
- În avionul Cluj „Avram Iancu” – Londra „Luton”, un pasager român o „abordează” pe stewardesa englezoaică și sexy: „Cum te cheamă?”, „Aston.”. „Ce nume drăguț! Are vreo legătură cu Aston Martin?”. „Același preț sir!”…
Morale moralelor: Cele cinci simțuri ale omului sunt incomplete fără cel de-al șaselea simț – simțul umorului…
Citește și:
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXXIV). ANGLIA INTER-PASCALĂ (III)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXXIII). ANGLIA INTER-PASCALĂ (II)
- UN ARDELEAN LA KINGSWAY HOUSE (XXXII). ANGLIA INTER-PASCALĂ (I)
- Mai multe articole ale autorului puteți citi AICI – Reportaje și AICI – Opinii
