„RĂZBOI ȘI PACE” (?) [Nu după Lev Tolstoi!…]
[NOI EXPLICAȚII. Titlul acestui nou mini-serial (inaugurat nu cu multă vreme în urmă) s-ar fi dorit a fi „Amintiri despre viitorul cretiniei mele” – un fel de calchiere a mult-cititei cărți „Amintiri despre viitor”, scrisă de Erich von Daniken și pe care am devorat-o pe vremea asolescenței… Nu sunt adeptul ipotezei paleo-astronautice, nici denigratorul acesteia; pur și simplu sunt sceptic… Am fost întrebat care este povestea cu „cretinia mea”. Simplu: reflectând la lumea de azi, constat două lucruri. Întâi, lumea social-politică a prezentului îmi evocă în minte reprezentările cretine pe care le aveam în copilărie (despre „acea” lume, evident…); apoi, constat că scena, în care „îmi fac (încă) numărul” acum, nu este cu nimic deosebită de vreme când „mă jucam cu puța’n în nisip”. Nu sunt nici adeptul „eternei reveniri”, am mai spus-o, istoria nu se învârte nici în cerc și nici nu face o spirală în timp. Dar tot ce se întâmplă azi, mai ales în Românica (dar și în lume!), pare o re-editare sui-generis, i.e., tragi-comică, a unui trecut dorit revolut, mai degrabă, o reflexie a acestuia într-o oglindă deformată. Q.E.D. … Autorul]
ANTI-MOTTO:
„Mulți dintre aliații și prietenii noștri sărbătoresc 8 Mai Ziua Victoriei, dar noi am făcut mai mult decât orice altă țară, de departe, în obținerea unui rezultat victorios în cel de-Al Doilea Război Mondial. Prin prezenta, redenumesc 8 mai Ziua Victoriei pentru cel de-Al Doilea Război Mondial și 11 noiembrie Ziua Victoriei pentru Primul Război Mondial” [Donald Trump – Președintele în exercițiu al S.U.A., A.D. 2025]
1. „Înfrățit fi-va veșnic al nostru popor / Cu poporul sovietic, eliberator…” [din Ex-Imnul de Stat al Ex-Republicii Populare Române]
O simplă și convențională diferență de fus orar a făcut ca Ziua Victoriei asupra Germaniei naziste să fie sărbătorită (mai precis, comemorată!) la două date diferite dar succesive: 8 Mai (pentru „Vest”), 9 Mai (pentru „Est”)… Prin „Est” înțeleg – în primul rând – U.R.S.S. (actuala Rusie) & „Țările socialiste frățești” (actuale potențial-viitoare țări „frățești”). Anul acesta – 2025 A.D. – reprezintă (tot „convențional”) un jubileu:80 de ani de la capitularea Germaniei naziste. De ce un număr terminat în „0” sau în „5” poate fi interpretat drept jubiliar… întrebați-i pe alții; pentru mine, parol (!) că este un non-sens… Nu am dat întâmplător acel „anti-motto” și nici titlul acestui prim paragraf (pe care l-am mai re-iterat în Critic Arad)… „După război, mulți viteji s-arată!” (zice bine acest vechi proverb… „neapărat?” românesc): Pe de o parte, aroganța lui Donald-Duck-Dick chiar că nu mai are limite (mai nou, după ce a rebotezat Golful Mexic cu onomasticul „Golful American”, a „nășit” și Golful Persic cu titulatura de „Golful Arabic / Arabiei…”); a pretinde (cu exclusivitate !) laurii victoriei în Al Doilea Război Mondial este cel puțin jignitor pentru alte popoare (e.g., fie el și poporul sovietic…). Pe de altă parte, trebuie să onorez titlul acestui mini-serial: îmi amintesc perfect cum cântam cu sârg „acele” strofe, cu „textila” de pionieri pe noi și salutînd în poziția „țapănă”… pionierească. Pe vremea aceea eram convinși de adevărul „extrasului” din fostul Imn de Stat; mai mult, Uniunea Sovietică era sanctificată… mă întreb și acum, în pragul… ce a fost?: „copilăria cretiniei mele” sau „cretinia copilăriei mele”???
În paginile online din Critic Arad, prietenul Ionică Tuleu prezintă (și sper că va continua!) momentele mai semnificative ale celui de-al Doilea Război Mondial („80 de ani de la…”). Se vede istoricul și jurnalistul din formația sa intelectuală: fără sofisticăraia doctă, clar, pe înțelesul tuturor… lumini și umbre… Și, mai ales cu obiectivitatea de care am fi avut atâta nevoie în „acei” ani ai tinereții noastre… Eu voi „glosa” altfel… Și, pentru început, am să reamintesc o sintagmă din „Biblia” comunismului românesc, recte „Programul P.C.R. de făurire a societății socialiste multilateral dezvoltate și de înaintare a României spre comunism” (1974): momentul de la 23 August 1944 este înfățișat drept „Revoluția de eliberare socială și națională, anti-fascistă și anti-imperialistă” (?). Au trecut deja atâția ani și tot atâta timp de când tot „rumeg” înțelesul unor termeni din „titulatura” pompoasă dată evenimentului… bașca, faptul că revendicarea meritelor insurecției de la 23 August, de către P.C.R. este un fals ordinar… Ce să ne mai mirăm de „zisa” lui Donald-Duck-Dick (de mai sus)? Dar nu anul 1944 (1945) interesează aici, ci interpretarea lui în lumina „jubileului” de azi… Motanului Arpagic nu-i putea trece prin cap a propos –urile din pompoasa titulatură… „Cineva” a profitat de mania grandorii sale stalinisto-dogmatică („el” e declarat autorul respectivului „document” de partid!): am să mă leg doar de epitetul „anti-imperialist”… Da, cu siguranță a existat un imperialism germano-nazist! Da, de la începerea „războiului rece”, s-a vorbit obsesiv de „imperialismul capitalist, în funte cu SUA”. Dar acel „cineva” nu a uitat de Berlin-1953, de Budapesta-1956 de Praga-1968, de felul în care „glorioasa” Armată Roșie s-a comportat pe teritoriile „eliberate”… E.g., românașul șugubăț (neuitând de violuri și jafuri la ordinea zilei) a făcut și mișto cu pamfletul cântat la Teatrul „Constantin Tănase” de chiar ilustrul Tănase… „Davai ceas, davai palton!… Că, decât cu <<davai ceas>>, mai bine cu <<Der, Die, Das>>”… Cel puțin așa ceva consemnează anecdotica vremii… „autorul” (și „interpretul”) a plătit însă cu… viața!… Iată de ce, boieri dumneavoastră, chestia cu „anti-imperialismul” are noi și noi conotații azi, „sărbătorind” Ziua Victoriei (80 de ani de la…), privind circumspect nu numai spre Vest (dincolo de „gârla atlantică”), dar mai ales spre Est (de unde adie vântul rece siberian și mirosul fetid al Gulag-ului)…
2. „Ce se pierde atunci când se câștigă ceva?” – obsesiva mea iterare a textului lui Horea Roman Patapievici…
De multe ori am repetat – tot obsesiv! – că ființa umană este prin excelență un predator dar și un tranzacționist („ce-mi dai, să-ți dau?”). Biologicul și socialul se împletesc de minune la acest punct. Din cele mai vechi timpuri oamenii au ținut să aducă o ofrandă pentru orice succes dobândit. Trebuia sacrificat („pierdut”) ceva pentru o dorită realizare („câștig”). Fie înainte, fie… după… Ofranda avea ca adresă zeii, biserica, superiorul ierarhic ș.a.m.d. „Nu există faptă fără răsplată” – așa sună o zisă din bătrâni (și nu numai la noi….). Exista (și încă există) credința fermă că numai așa se poate menține echilibrul lumii!…
Cultul eroilor și strămoșilor, comemorarea victimelor diferitelor evenimente tragice (e.g. război, catastrofe naturale etc.) face parte din „rutina” cultural-civilizațională a omenirii. Noțiunea de „erou / victimă” de război este de un relativism inevitabil: depinde din ce parte sunt privite lucrurile. Nu comit nici o impietate! Este ceva similar cu dialectica „pace-război”: este pacea o negare a războiului?… este războiul o negare a păcii? Complicată chestie. Îmi amintesc de o astfel de discuție amplă la un Colocviu internațional tematic din cadrul Congresului Mondial de Filosofie de la Varna (septembrie 1973). Eram student în ultimul an de facultate și (iertată-mi fie lipsa de modestie!) am participat și eu (cu delegația română). Am fost singurul student… (din nou iertare pentru gomoșenie!), alături de câțiva profi’ de-ai mei de la „UBB”,… era prima mea „ieșire internațională” (pe banii babacilor, desigur!…). Eram orbit de fascinația logicii, metodologiei și filosofiei științei, dar am participat (activ!) și la menționatul colocviu… „Acolo” am învățat multe. Mi-au rămas pe viață… De aici, și o sumedenie de interogații că mă însoțesc și acum:
a) Ca să-i parafrazez pe yankei, „un erou bun este un erou mort” (?)… Un „erou viu” este dat uitării relativ rapid… Îmi pare rău, dar e ceva similar și cu „victimele”. Cultul eroilor (mai ales cei din războaie) nu-i mai atinge cu nimic pe cei morți, trecuți în eternitatea Nirvanei… El are sens doar pentru cei rămași… noimă și pildă…
b) În războaie, mulți eroi au devenit ca atare, fiind siliți. Amintiți-vă de directiva drastică a lui Stalin „Nici un pas înapoi!”. Când „Maica Rossia” ajunge în primejdie de moarte, nimic nu mai contează, nici măcar politrucii care erau pregătiți să împuște orice militar sovietic care ezita, intra în panică, dădea înapoi…O fi bună zisa „Dulce ca mierea e glonțul patriei”, dar într-o astfel de situație limită, e de preferat să mori de glonțul inamicului: de aici, un eroism silit sau o victimizare (???)…
c) Departe de mine gândul să minimalizez meritele și vitejia (reală!) a eroilor de război… Dar mă gândesc că, poate, era mai inteligent un pas înapoi, spre a te replia în folosul unei victorii viitoare. Murind inutil (devii victimă!), nu mai ești cu nimic „util” în dobândirea victoriei… Nu s-a întâmplat doar la sovietici: în Primul Război Mondial, pe frontul de Vest, multe orgolii ale unor comandanți au fost plătite în același mod. Din nou, eroii rămân eroi, victimele rămân victime!…
d) Nu mi se pare nici utilă și nici morală comparația „care țară a contribuit cel mai mult la victorie?” Aici, sunt în total dezacord cu Donald-Duck-Dick… o fi gomoșenia sa naționalistă ceva firesc pentru firea sa imprevizibilă, pentru actele incontrolabile pe care apoi le retractează sau amână sau… le justifică prin erori inevitabile în circumstanțele date… O fi!… Dar să transmiți subliminal că – la urma urmei – America a câștigat războiul, prin contribuția sa inegalabilă… este ceva (mai rău ca) de-pla-sat!… Da, vorba japonezilor după atacul de la Pearl Harbor (7 decembrie 1941): „am trezit din somn un uriaș…” Nu uit că economia de război americană (adevăratul participant câștigător) a susținut mai multe fronturi (inclusiv cel sovietic!). Dar contribuția cea mai important este cea de sânge, cea adusă de oameni. Iar aici soviericii… Ah, nu uit că yankeii au avut de „măturat” aproape un Pacific întreg! Apoi să ne amintim de Omaha Beach… Dar când e vorba de sacrificii umane… Și gura păcătosului (adevăr grăiește): cum îi vom considera pe cei (nefanatizați!) dar care au împărtășit aceeași soartă… dar… fiind în tabăra inamică… Ce să mai zicem și de victimele „lor”?
e) Azi, între război și pace există un ecart mare; de curând a fost umplut de o mulțime de nuanțe subsumate termenului de „război hibrid”… o fi existând oare și o „pace hibridă”? E ceva ce vine – mutatis mutandis – din acea „political correctness”, de pildă, din zona sexualității (?!…). Nu mai avem două sexe, ci două genuri ca limite, între care se situează o gamă largă de „inter”, „trans”, „meta” ș.a.m.d… Culmea e că biologia dă câștig de cauză acestei ultime viariante! Prin urmare, putem avea și „eroi hibrizi”, „victime hibride” și… bulibășeala poate continua!… Mai departe, cum este un stat care schimbă – în conflict militar – taberele?: „inamic hibrid”, „aliat hibrid”? „jocul” poate continua… „jocul ielelor!”…
3. „La Place Rouge etait vide…” (…) „Et maintenant, que dois-je faire?…” [Gilbert Becaud]
Marele șansonetist francez avea dreptate în cele două cântece ce au făcu vogă, la anii lor. Chiar așa!: Sovieticii aniversau cele mai importante momente ale istoriei lor bolșevice (după 1917) în Piața Roșie din fața Kremlinului (= „fortăreață”), călare pe platforma sub care se afla Mausoleul lui Lenin; Marea Revoluție din Octombrie (7 noiembrie), 1 Mai, 9 Mai… Denumirea de „roșie” data pieței nu vine de la culoarea simbolică a comunismului ci de la cărămizile (roșii) ce alcătuiesc zidurile fortăreței încă din vremuri imemoriale (primele cnezate). Piața era atunci arhi-plină și arhi-disciplinată. Acum, mausoleul e trecut în derizoriu, dar Lenin nu a fost îndepărtat spre o veșnică odihnă (pardon, caznă în smoala Gheenei…). Și totuși, Vladimir Vladimirovici își organizează festivitățile commemorative cam tot în acea zonă… nu cred că mai încalecă Mausoleul… deh, a rupt-o cu comunismul (oare?) și „nu face să”… Deci, „Ce-i de făcut?” (pace, V. I. Lenin!)… De data asta (9 Mai, A.D. 2025) va fi musai să fie piața „plină”! Au fost poftiți „cei mai cei” ștabi ai lumii. Cel mai important este președintele Xi al unei Chine ambigue (o țară, două sisteme…). Am văzut sosirea și primirea sa la Kremlin; un fast tipic ruso-sovietic (o imitație kitsch a unui fel de protocol regal…). Ce vreți? La urma-urmei există o alianță strategică („fără limite”?…), cum le place să spună, cei doi diktatori… Apoi, „reprezentanți de seamă” ai „Sudului colectiv / global ”, cei ce se aliniază ca viitori vasali suzeranității Moscovei. Cu siguranță, nu pot lipsi reprezentanți ai foștilor aliați… e o chestie de protocol diplomatic și, în ciuda aroganței lui Donald-Duck-Dick, toți au contribuit din greu la Victoria istorică.
Evenimentele – dorite hiper-festive! – nu prea au de-a face cu ceea ce s-a întâmplat „atunci” (noaptea de 8 spre 9 mai 1945 – semnarea capitulării de către o Germanie „decapitată” de Hitler care „a tuns-o” pe lumea cealaltă, prin propria sa voință, 30 aprilie 1945)… Nici nu cred că a fost un gest de lașitate, mai degrabă, știind ce-l așteaptă de va fi capturat viu (și încă de sovietici!…), a preferat să nu mai creeze și alte complicații după ce a dat planeta peste cap! Nici cadavrul ca atare nu a fost găsit (doar un morman de oase arse)… probabil că, altfel, ar fi fost împăiat și plimbat cam prin toată lumea… Dar ce tot spun eu… E vorba – azi – de altceva:
(i) Putin – neapărat, în tandem cu Xi – vrea să afirme existența și a altor „poli de putere” pe Terra; prea s-a „îmbăloșat” Vulturul cu cap alb de la Washington… Rusnacul ar vrea doar doi poli: America & Ruso-China… Chinezul (aflat în plin război economic cu Unchiul Sam) tace, dar se gândește la „trei” poli… În fapt, cred că tot doi poli vor fi pâna la urmă, dar cel opus „polului” yankeu va fi doar China (de care va atârna cam jalnic și Kremlinul…)…
(ii) Deci, lui Vladimir Vladimirovici puțin îi pasă de semnificația, în memoria rusească, a Zilei Victoriei… Pentru poporul sovietic și apoi, ex-sovietic rănile au rămas foarte adânci și nu se cicatrizează nici azi. Pentru Putin, iată un nou pretext de auto-glorificare, dar cam șifonată de războiul imbecil de agresiune declanșat asupra Ukrainei (fostă Republică „unională” și, probabil, „halca cea mai grasă” din zona europeană a URSS). Nici o „etalare” prea strălucitoare a forțelor armate ale Federației Ruse nu prea e posibilă… Grosul e pe frontal ucrainean iar o parte semnificativă trebuie să apere Moscova de dronele și rachetele dinspre Kiev… Vă dați seama, ce-ar fi dacă… Nici nu-mi pot imagina…
(iii) Despre ceilalți „oaspeți de seamă”… subțire, subțire, subțire… Kim (din dinastia nord-coreană) nu vine; se știe de fobia lui vis-à-vis de zborul cu avionul… apoi de ar fi vrut neapărat… , atunci ar fi plecat cu cel puțin o săptămână înainte și lucrul acesta nu ar fi putut fi ascuns nicium… Doar pentru pura și gratuita mea fantezie: ce-ar fi dacă vineri, 9 mai, Putin s-ar trezi cu Donald-Duck-Dick… „ante portas”?! La cât e de lud yankeul (imprevizibilitatea sa „tradițională” e apă de ploaie, dacă cumva….), ar putea să „comită gestul” … și așa trebuia să aibă deja loc o confruntare tete-a-tete între cei doi (berbeci!)…de ce nu o mica „încălzire”? Ar fi ceva de ar pune lumea în cur! A mai fost un tânăr „refegist” ce-a aterizat taman în Piața Roșie cu un avion „Cesna” (practic, de jucărie) spre finele „glorioșilor” ani sovietici… Ce ziceți?
Ecourile „festivităților” de la Moscova nu se vor stinge prea curând; mai ales că s-a mai aprins un focar de război: „cearta” dintre India și Pakistan pe feliile Kașmirului… Deci vom avea destul de „chibițat” și pe mai departe…
Deocamdată însă, boieri dumneavoastră, trebuie să mutăm „lectura” romanului fluviu „Război și pace” pe meleagurile noastre… Privind spre trecut, vedem morminte, statui și alte monumente – ele ne vorbesc tăcut! Privind spre viitor, mai ales cel de la noi acasă, teamă mi-e că vom vedea și aici… (mai bine, nici nu vă imaginați!)…
P.S. În încheierea încheierii, dragi tovarăși – boieri dumneavoastră, poate vă întrebați:
– De ce Germania strălucește azi, ca o „supernovă” economică, pe cerul Europei? Leul britanic este cam jigărit iar Cocoșul galic s-a cam scuturat de penele în care se înfoia…
– De ce Japonia este azi, și ea, tot o „supernovă” economică pe cerul Asiei? China este excepția care întărește regula…
– De ce America este cea mai „strălucitoare” stea, tot în ziua de azi? Doar pentru că pe drapelul ei național sunt 50 de stele?…
Sfatul meu este să ne reîntoarcem la lectura romanului lui Ernesto Sabato – „Despre eroi și morminte” (1961) … ITE, MISA EST!
Citește și:
- AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (4)
- AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (3)
- AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (2)
- AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE (1)
- Seria Istoria e o curvă, iar Politica lupanarul ei
- Seria Menajeria de sticlă
- Seria Pălăvrăgeală despre condiția umană
- Seria LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI
- Seria ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!…
- AICI – Reportaje – seria Amintiri de la Kingsway House
