Analiză la rece a 3 cazuri concrete de abuzuri judiciare. Un sistem bolnav incurabil, promovat prin oameni animați exclusiv de reaua-credință

adamescu voiculescu basescu
Distribuie:

 

Abordez, pentru a nu știu câta oară, modul în care unii magistrați înțeleg să aplice această instituție  fundamentală  a dreptului penal. Sunt puse în discuție atât reglementările în acest domeniu din codurile penale cât mai ales aplcarea  total neunitară a textelor de lege așa cum au fost ele formulate de legiuitor.

Iau cu titlu de exemplu 3 cazuri ale unor  persoane condamnate la diverse pedepse cu închisoarea, toate în vârstă de peste 60 ani , fără antecedente penale, cu poziție privilegiată în mediul politic (Dan Voiculescu), economic (Dan Adamescu) sau având conexiuni la cel mai înalt nivel (Mircea Băsescu). Aceștia au îndeplinit fracțiunile din pedeapsă prevăzute de lege pentru a se putea analiza posibilitatea liberării condiționate. Pentru toți, instanțele au dispus respingerea cererilor sau propunerilor comisiilor de liberare din penitenciare și au stabilit noi termene pentru reexaminarea situatiei fiecăruia.

Fără a intra în detalii juridice  mă simt obligat să fac câteva  comentarii din calitatea  pe care am avut-o dealungul anilor ca membru în comisiile de liberare condiționată și ca  ofițer – inspector de penitenciare timp de cca 16 ani. Am avut ocazia să particip la analize și evaluări la nivel național asupra modului de aplicare, în acele vremuri, a  instituției liberării condiționate. Am studiat  aprofundat acest domeniu și pot pretinde că posed o anume expertiză în acest sens.

Acest material nu este o pledoarie despre vinovăția sau lipsa de vinovăție a celor 3 persoane condamnate. Acest material are la bază o analiză detașată, la rece, a unui om care a activat în sistemul penitenciar zeci de ani și care a fost participant efectiv în cadrul comisiilor de liberare condiționată.

Cele 3 cazuri au fost judecate în baza vechiului Cod Penal in vigoare pana la 01 02 2014.

Potrivit acestui Cod (art 59 și 60 indice 2), un condamnat în vârstă de peste 60 ani poate fi liberat condiționat după ce a executat o treime din durata pedepsei dacă „este stăruitor în muncă, disciplinat și  a dat dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale”. Noul Cod Penal, care nu este opozabil acestora adaugă și alte condiții ce trebuie îndeplinite pentru a beneficia de liberare condiționată cum sunt: îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare; selecționarea în regim semideschis sau deschis. În plus, se prevede că este necesar ca instanța care judecă cererea de liberare condiționată „să aibă convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate”.

Fără a fi partizan al vreunei persoane din cele 3 persoane  în cauză, mărturisesc că în cei peste 16 ani în care am fost membru în comisia de liberare condiționată, în calitate de comandant adjunct și comandant de penitenciar, nu îmi amintesc niciun caz în care comisia de liberare sau instanța să refuze acordarea acestei  facilități unei persoane în vârsta de peste 60 de ani, fără antecedente penale, cu familie organizată și suport social consolidat. Cei 3 condamnați îndeplinesc în totalitate și cumulat aceste condiții. Astfel,  orice om normal chiar și fără a fi jurist de profesie, își dă seama că, în nici unul din aceste cazuri, nu există pericolul de a comite noi infracțiuni.

Dacă analizăm pe scurt și lapidar motivațiile procurorilor care au solicitat respingerea cererilor și care, din păcate, se regăsesc în sentințele pronunțate de instanțe, nu putem să nu ne punem întrebări cu privire la buna credință și corectitudinea celor implicați  în aceste demersuri.

În cazul lui Mircea Băsescu se invocă faptul că cea mai mare parte a perioadei luate în calcul pentru liberare o constituie „arestul la domiciliu”. Vezi – doamne, zilele petrecute în arest la domiciliu, deși se consideră zile executate (potrivit Codului Penal arestul se deduce din  durata pedepsei), nu  pot fi luate în considerare. Ideea este de un primitivism total, iar cel care o susține se descalifică, în primul rând,  profesional.

La Dan Voiculescu  motivația respingerii este nu mai puțin ridicolă. Se pun la îndoială zilele acordate ca un câștig în urma celor 11 lucrări științifice realizate de condamnat în penitenciar. Se afirmă, nici mai mult nici mai puțin, că „lucrările realizate de către pârât în perioada detenției nu sunt de natură a dovedi că acesta s-a îndreptat și poate executa restul pedepsei în stare de libertate”. Mai departe se continuă în aceeași manieră. „ Petentul nu a făcut  decât să profite de carențele legislative din domeniu, pentru a putea obține cât mai multe zile – căștig”. Se invoca unele pretinse lipsuri din sistemul penitenciar care ar fi favorizat activitatea condamnatului, inclusiv „ lipsa unor criterii legale care să permită comisiei de liberare condiționată să verifice modalitatea de întocmire a lucrării și să refuze acordarea zilelor – căștig”.

Deci, nu cei care legiferează ori aplică legea sunt vinovați de asemenea „carențe legislative” ci eventualii beneficiari,care nu au făcut decât să se supună unor prevederi legale pe care nu le-au încălcat. A pretinde că membri comisiei de liberare condiționată nu au știut ce fac atunci când au acordat zilele – câștig pentru fiecare „lucrare științifică” prezentată, înseamnă să desființezi aceste comisii. Este vorba de directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii, directorul adjunct pentru educație și un consilier de probațiune. Președinția comisiei este asigurată de JUDECĂTORUL DE SUPRAVEGHERE a privării de libertate, un MAGISTRAT  desemnat de Președintele Curții de Apel în a cărui rază teritorială se află penitenciarul. Deci, abordând astfel situația, ar însemna că toți acești menbri ai comisiilor nu știu ce au semnat, habar nu au pentru ce au acordat acele zile – câștig și probabil au încălcat legea. O aberație, evident și o abordare viciată din fașă.

Dar, ceea ce este mai surprinzător în acest caz,  este faptul că unul din puținii îndreptățiți să pretindă că pot elabora lucrări științifice, este contestat. Aceasta în timp ce alte zeci de pretinși autori de „opere științifice” au fost liberați condiționat cu sute de zile mai devreme. Nu este cazul să le amintim numele, au făcut deliciul presei luni de zile și am mai scris chiar eu despre ei. Nu mă pot abține, însă,  să nu amintesc gestul magistratului de la Tribunalul Argeș care „ s-a convins personal ca M.M Stoica a realizat cu adevărat opere  științifice” întrucât acesta a reușit cu mare greutate să enumere titlurile și „ l-a asigurat  că este recunoscut de televiziuni ca fiind expert în fotbal”.

Dan Voiculescu a deținut anterior arestării titlul de Profesor Universitar acordat de instituțiile abilitate, a desfășurat activitate pedagogică la nivel universitar și a scris câteva zeci de lucrări științifice recunoscute în mediul academic. A-i anula această vocație, până la urmă,  și a pune la îndoială calitatea lucrărilor din penitenciar, este ca și cum i-ai  desființa viața anterioară a acestuia. Să  pui la îndoială  posibilitatea reintegrării în societate a condamnatului Voiulescu  este un lucru de neînțeles și aberant pentru orice om de bună credință.

Despre Dan Adamescu ce se mai poate spune… Să-i refuzi liberarea condiționată unui om ajuns la vârsta de 68 ani, fără antecedente penale și cu situația  cu totul specială  a acestuia, este, oricum ai lua-o, o crimă. Cum poți aprecia gradul de îndreptare sau perspectivele de reînserție socială pentru un muribund. Acestuia i s-a permis să rămână, până în februarie 2017,  să se reeduce, în secția de reanimare a unui spital privat, urmând ca statul să cheltuiască cca 10.000 euro lunar pentru a fi păzit să nu vină familia să aibă grijă de el. Absolut grotesc și inuman. În multe asemenea situații, în calitate de comandant, am inițiat cereri de întrerupere a executării pedepsei (dacă nu erau îndeplinite condițiile de liberare condiționată) și cei în cauză rămâneau internați  fără pază. Nu de puține ori se sfârșeau în perioada de întrerupere a executării pedepsei  ceea ce, chiar și în cazul lui Adamescu ar fi fost posibil. Cum nu s-a întâmplat asta, suntem doar observatorii unei  încă o pete sinistre pe obrazul justiții românești,  compromisă din ce în ce mai mult.

Aceste  cazuri și multe altele asemenea lor  dar nemediatizate și necunoscute nouă, vin în totală contradicție cu realitatea  existentă în materie de liberări condiționate. Circa 95% din condamnați se liberează înainte de termen, aproape  jumătate din aceștia recidiviști și multirecidiviști, fără nicio șansă de reintegrare, care își reiau activitatea infracțională la scurt timp de la punerea în libertate. Deși Noul Cod penal prevede obligativitatea ca cei liberați condiționat care mai au de executat peste 2 ani până la expirarea pedepsei  să fie monitorizați de serviciile de probațiune or, acest lucru nu se întâmplă în România. Așa – zisele servicii de probațiune, cu 5-7 consilieri penru 1200-1500 „clienți” sunt paralizate total de câțiva ani, fără ca cineva să sesizeze acest fapt și fără acționeze și  să facă, la modul concret, ceva.

Iată, din punctul meu de vedere, încă o temă importantă de reflecție pentru noul Ministru al Justiției, pentru Guvernul României și pentru Parlament.

Între timp, în urmă cu câteva zile, Dan Adamescu s-a stins din viață, cu aproximativ o lună înaintea termenului fixat de către comisia din penitenciar și instanța de judecată ca fiind  NECESAR pentru reeducare.

Site-ul Lumea Justiției  care a scris despre această monstruozitate, a avut inspirația să atașeze la articol cele două documente care l-au condamnat la moarte în penitenciar pe acest om. Lectura acestor documente m-a cutremurat și nu mă pot abține să nu mă pronunț asupra conținutului acestora deși îmi este foarte greu să găsesc cuvinte potrivite pentru a ilustra decăderea profesională și morală a celor care au semnat și au decis soarta acestui om.

În cazul Adamescu, procesul – verbal al Comisiei de propuneri pentru liberare condiționată de pe lângă Penitenciarul București – Jilava este o mostră de formalism, iresponsabilitate și decădere profesională și morală pe care nu o credeam posibilă într-un sistem în care am activat toată viață.

Este important să reținem că vorbim de un formular conceput anapoda, fără nicio legătură cu legea. El se referă la COMISIA DE INDIVIDUALIZARE A REGIMULUI DE EXECUTARE A PEDEPSEI PRIVATIVE DE LIBERTATE care, potrivit Legii de executare a pedepsei, nici nu include în componență Judecătorul cu supravegherea pedepsei.Totuși, se pretinde că această comisie  se pronunță în legătură cu acordarea liberării condiționate și enumeră ca membri persoane prevăzute  pentru comisia de liberare nominalizată în art. 97 aliniatul 2 din Legea nr.254/2013. Pare un amănunt nesemnificativ dar este emblematic pentru modul în care se raportează aceste persoane la o activitate primordială a intregului sistem penitenciar respectiv la instituția liberării condiționate. Și, mai grav din punctul meu de vedere, este că acest formular este folosit în toate penitenciarele fără ca cineva din miile de specialiști din sistem să semnaleze confuzia între cele două comisii. În opinia acestor „specialiști” comisia de individualizare a regimului pedepsei se ocupă și de liberare condiționată. Acest fapt nu face decât să îi plaseze într-o impardonabilă confuzie și în sfera unei rele credințe funciare.

Ceea ce este cu adevărat grav și de neînțeles este faptul că singura contribuție a membrilor comisiei  în acest caz, înafara semnăturilor de pe procesul-verbal, sunt cele două precizări inepte, aproape neinteligibile, pe care le-am sesizat și care spun: „Se amână 4 luni/lipsă dovezi de îndreptare, timp insuficient pentru atingerea scopului pedepsei”. Nici măcar nu s-au obosit să scrie cuvântul PENTRU, pe care l-au înlocuit cu o bară scrisă de mână! Textul este olograf. Restul procesului -verbal  este tehnoredactat. „Specialiștii” din această comisie (o doamnă judecător, directorul penitenciarului, directorul adjunct pentru siguranța deținerii și regim, directorul adjunct pentru educație și asistență psihosocială și consilierul de probațiune), al căror nume nu merită menționat ( deși, ar putea oricând fi cercetați și pedepsiți pentru această ilegalitate în formă continuată) cred că au fost supuși unei operații de lobotimie realizată cu mijloace de presiune psihică severă, altfel nu-mi pot explica acest comportament incalificabil din toate punctele de vedere.

Procesul – verbal face trimitere la o caracterizare anexată, realizată de personalul din serviciul socio-educativ, care are și o evaluare psihologică și care conține referiri pozitive la diverse capitole specifice activității de reeducare-participare la activități de educație și asistență psihosocială, disciplină, legături cu familia etc. Cu toate acestea, nimic care să susțină concluzia din procesul-verbal.

Despre hotărârea instanței de judecată ce să mai vorbim… Surprinde însăși prezența procurorului DNA la Judecătoria Sectorului 4 într-o cauza banală de liberare condiționată. Se pare ca DNA își urmărește victimele până în mormânt. Domnul procuror, care în intervenția sa se descalifică absolut ca jurist, susține printre alte aberații, fără nicio legătură cu cazul, inclusiv sugestia ca „petentul să solicite amânarea executării pedepsei pe motiv de boală”. Alte bazaconii ale acestui pretins magistrat-procuror ar fi și că „ perioada petrecută în detenție de către petent este prea mică și nu se poate discuta compotamentul său din penitenciar -cele 528 zile de deținere nu sunt suficiente întrucât a stat mai mult în spitale particulare sau de stat ” (faptul că în această perioadă petentul s-a aflat sub pază, nu contează deloc, și e ca și cum ar fi fost în stare de libertate) -din aceeași „cauză petentul nu a putut să dea dovezi temeinice de îndreptare și nu se poate evalua dacă acesta și-a format alt comportament”. Se pare că în opinia obtuză a procurorului, din păcate însușită și de instanță, cel mai grav lucru pentru care petentul nu poate fi iertat constă în aceea că A OFERIT BANI JUDECĂTORILOR PENTRU A OBȚINE SOLUȚII FAVORABILE ÎN DIVERSE CAUZE.

În final, doamna Judecător Simon Raluca Oana fixează termen pentru „reanalizarea situației condamnatului pentru data de 14.02. 2014, interval în care petentul poate reflecta asupra conduitei sale și să depună eforturi care să justifice punerea sa în libertate”. O neagră și tulburătoare noapte a minții, putem spune…

Tribunalul Ilfov, la data de 23.11.2016 ( deci după încă 2 ani de tergiversare), a respins definitiv cererea de liberare condiționată, epuizând astfel singura șansă de a salva acest sistem bolnav incurabil, și prăbușind în neant speranțele de mai bine ale milioanelor de izgoniți ai sorții de pe acest tărâm binecuvântat de Dumnezeu.

Categorie: Opinii
Etichete: cod penal, condamnați, eliberare condiționată, gratiere, închisoare, pedepse, penitenciare
Distribuie:
Articolul anterior
[ACTUALIZARE 2] O măsură imbecilă dispusă în cazul Secției de Infecțioase Adulți – amenzi de la DSP Arad pentru conducerea spitalului, șefa de secție și asistenta șefă
Articolul următor
[ACTUALIZARE 5] Vor fi alegeri parțiale la Almaș și Covăsînț. Începând cu 1 februarie, Teodor Avram și Traian Balint nu mai sunt primari

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

emil vancu

[Profile în câteva linii] EMIL VANCU

L-am cunoscut pe EMIL VANCU în aprilie 1990, când regretatul scriitor arădean FLORIN BĂNESCU înființase împreună cu noi publicația „Sănătate și cultură”. EMIL VANCU era entuziast și vocal, vădind un…
uta vali viski

CRITICILOR MEI…

  Eu scriu la „Critic” și o fac cu aceeași pasiune ca peste tot unde am publicat de 30 de ani încoace. În „online” sunt doar de un an și…
virgil florea

CONFUZIE ȘI ÎNDOIALĂ

Două surori. Nedespărțite. Nu apar la bine. Doar la rău. Confuzia este doar un mijloc. O stare. Rareori un scop. Noi nu o căutăm în mod deliberat. De obicei, alții…
virgil florea

ELECTOFRAIEREALA

Ne amintim cu toții de vânzoleala iscată imediat după decembrie 1989. Pentru prima oară unii dintre noi am auzit de „alegeri libere”. Lăsând la o parte pleonasmul prin adăugare puțini…