În secolul 21, AS (Asistența Socială) este încă un subiect tabu pentru societatea noastră. O meserie privită cu reticență de către mulți oameni care nu o înțeleg.
Auzim frecvent termenul de asistență socială dar, cu toate acestea, mulți nu știu ce presupune. Dacă căutăm pe Google, aflăm că: ,,Asistența socială reprezintă ansamblul de măsuri şi activităţi realizate pentru satisfacerea necesităţilor sociale ale persoanei sau familiei, în scop de depăşire a unor situaţii de dificultate…” . Însă asistența socială înseamnă mult mai mult de atât; reprezintă acceptarea aproapelui, dorința de a ajuta și de a face bine, este acel moment rar, în care lăsăm invidia și răutatea deoparte și dăm o mână de ajutor celor aflați în nevoie.
Din păcate aceste momente sunt atât de rare, încât au loc doar de sărbători, cei puțini, care vor a lăsa răutățile și caută a-și spăla câteva păcate în prag de sărbători, apelează la asociațile filantropice sau la diverse O.N.G-uri pentru a face o „faptă bună”.
Nu e cazul să vorbim pe larg despre cât de mulți se implică în a-și ajuta aproapele, vedem în jurul nostru prea mulți semeni care ar avea nevoie de implicarea noastră și prea puțini care-și asumă să răspundă acestei nevoi. Mai bine să prezentăm un scurt istoric al Asistenței Sociale:
Biserica a utilizat încă din timpurile cele mai vechi, felurite sisteme de sprijine morale și materiale a copiilor aflați în impas, a copiilor cu dizabilități, a copiilor bolnavi care prezentau anumite deficiențe fizice sau psihice, cât și a săracilor și a altor categorii de oameni care necesitau ajutor. Scopul ajutorului era ca într-un timp cât mai scurt, persoanele respective să poată fi redate societății ( „Manoiu și Epureanu – Asistența Socială în
România 1996” , „Cristian Bocancea; George Neamțu – Elemente de asistență socială 1998”) .
Dar pentru a reuși să deslușim misterul „De ce asistența socială este un subiect tabu”, trebuie să explicăm ce este și de unde vine ea.
Mijloacele principale de care servit și se servește Biserica pentru ocrotirea socială a unor categorii de oameni sunt date de caracterul divin, în sensul că Biserica s-a ocupat, nu numai de nevoile materiale, cât și de cele spirituale ale credincioșilor. Bisericile și-au desfășurat acțiunile lor care aveau atât un scop religios, cât și unul social.
Dintre instituțiile de AS organizate și susținute de biserica veche, avem:
- ORFANOTROFIILE (orfelinatele), ele reprezentând o realizare deosebită a Bisericii vechi în domeniul AS. Biserica a organizat încă din secolele IV și V, așezăminte speciale pentru orfani, cerșetori și necerșetori, a căror îngrijire era încredințată personalului cleric, sub îndemnarea episcopului și a preoților (Cel mai vechi orfelinat este orfelinatul Sf. Zotic din Constantinopol, întemeiat de către un senator romano-bizantin). Tot atunci s-au înființat și alte instituții de asistență socială, cum ar fi un spital pentru săraci, un azil pentru bătrâni și un așezământ de AS pentru văduve.
- BREFOTROFIILE – leagăne pentru copii mici părăsiți sau găsiți. Aceste forme s-au bucurat de o atenție deosebită din partea Bisericii și apar tot în secolele IV și V. În leagăne copii rămâneau până la vârsta de 7 ani.
- PARTENNOCONIILE – sau case de adăpost pentru fiecare, organizate tot de către Biserică, funcționau în familii sau în unități speciale cu această destinație. Acțiunile instituțiilor aveau ca scop să asigure puritatea fecioarelor , îngrijirea acestora fiind făcută de văduve cinstite.
- GHIROCOMIILE – sau ușile pentru văduve care întrețineau patronaj bisericesc văduve mai vârstnice lipsite de condiții normale de existență.
Din documente istorice religioase și juridice rezultă că Biserica veche a sprijinit din cele mai vechi timpuri familiile sărace, bătrâni, copii orfani, abandonați, asigurându-se școlarizarea, îngrijirea și însușirea culturii bisericești, pentru a putea fi redați societății.
Din fericire, acest „obicei”, această „tradiție”, dăinuie până în zilele noastre și la noi în Arad, acest serviciu social purtând numele de Cantina Socială Sfântul Ierarh Nicolae, aceasta având ca scop îngrijirea și hrănirea a 140 de suflete, familii cu copii, persoane vârstnice și alți oameni care nu au primit o șansă la fel ca și restul semenilor.
Din păcate societatea zilelor noastre, profund orientată spre tineri şi pe problematica specifică acestora, are tendinţa de a respinge şi chiar devaloriza vârsta a treia, considerată adesea inutilă, nesemnificativă şi neimportantă. Această lipsă de respect poate fi întâlnită în societate în ansamblul său dar şi la locul de muncă, în familie, în mass-media, în toate formele sale.
Această situaţie este contrastantă cu ceea ce se întâmpla în societăţile arhaice şi tradiţionale, unde bătrânii se bucură de maximum de autoritate şi respect şi, implicit, protecţie.
Din scurta prezentare a unui sistem extrem de complex, putem ajunge la o concluzie simplistă dar aproape de realitate, și anume că în lumea aceasta sunt și oameni mai puțini norocoși, care deși nu au greșit cu nimic, sunt ignorați și chiar uitați, tot anul, nu doar de sărbători. Ne este frică să vorbim despre asemenea cazuri pentru a nu spune ceva greșit, pentru a nu jigni în vreun fel sau altul. Personal, mi-am propus să spun stop acestor prejudecăți, să investighez, să cercetez și, poate cel mai iportant, să ajut.
Și tu poți ajuta un om, trebuie doar să vrei. „Sistemul de asistență socială trebuie să prevină situații de criză și nu să intervină doar post factum”.
