Zecile de semne care ne atenționează cu privire la căderea tencuielii de pe majoritatea clădirilor din Arad nu pot să nu îți trezească un sentiment de nesiguranță. Și din păcate, locuitorii, dar și mașinile acestora devin victime colaterale.
Orașul este împânzit de astfel de avertizări, care devin practic parte din arhitectura Aradului.
O mulțime de construcții sunt „ornate” cu semnul „Atenție, cade tencuiala”, în tot orașul, inclusiv în centrul Aradului, iar odată cu acest avertisment, vine și doza de periculozitate.
De data aceasta, victimă i-a fost o mașină parcată în Boul Roșu, care și-a încasat o doză mare de tencuială și, din câte spun internauții, chiar bucăți mai mari care ar fi îndoit destul de rău plafonul mașinii.
Comentariile din online au ridicat o întrebare interesantă, dar totuși retorică. Oare pentru astfel de cazuri, decontează Primăria pagubele?
Sursă foto: Aradtraffic