„DIE GEDANKEN SIND FREI” (2)
[ A.A. (= atenționarea autorului…). Mă aflu tot mai aproape de împlinirea a trei sferturi de veac de când fac umbră pământului (2026)… Degeaba sau nu… asta vor decide alții. Acum, sunt la un moment greu de cumpănă (din punct de vedere medical: „To be or not to be”). Nu mi-e frică de moarte! Este o suspendare definitivă a ființării dar nu a existenței: momentul când devii NIMIC („Nirvana”) ca ființare, dar îți schimbi doar forma de existență – revenirea la Marele Infinit din care te-a „scuipat” Universul și apoi te va re-înghiți pentru un „a exista” fără nici o noimă… Și totuși, refuzul fricii de moarte nu este de o sinceritate absolută; e mai mult o „paradă”, o șarjă la adresa cutremurării instinctive a tot ceea ce este viu în fața „momentului absolut inevitabil”… Experiența de viață personală m-a învățat un lucru: între momentele de „înălțare pe culmi” și „scufundare în abisuri”, tot ce contează este o atitudine „sănătoasă” (stoică?), i.e., umorul! A fi miștocar, chiar cinic și sarcastic te poate scoate din multe belele. Acum, însă, vreau să redevin serios… gluma, glumă, dar… până unde? Acest nou mini-serial (se pare că sunt maniac!…) se dorește a-mi arăta o altă față… Aș îndrăzni chiar să propun stimatului meu Critic Arad să schimbe denumirea rubricii „Opinii” cu cea din „titlul” acestui mini-serial. De fapt, un vechi cântecel popular german, cu autor necunoscut, preluat (și prelucrat) de către Hoffmann von Fallersleben & Ernst Heinrich Leopold Richer – 1842… În acest context nu doresc decât să fiu înțeles. Deci, voi îndrăzni să „mânii zeii”… Același autor]
„BINECUVÂNTAȚI ANIMALELE ȘI COPIII” sau AMINTIRI AMARE DESPRE O ZI DULCE – 1 IUNIE
1. „Ziua internațională a copilului” – Aniversarea prichindeilor lumii sau… O speculație politică?
Din câte îmi mai amintesc, anul trecut locuiam încă în Anglia, când pomeneam – în „paginile” de la Critic Arad – filmul celebru din titlul acestui episod. Filmul lui Stanley Kramer [1971] (după romanul de mare succes al lui Glendon Swarthout [1970]) a fost nominalizat la Festivalul internațional de film de la Berlin pentru Ursul de Aur, dar a câștigat doar OCIC Award (regia), ceea ce nu e puțin. Ideea centrală a peliculei (dar și a romanului !) era: nevinovăția copiilor salvează de la moarte sigură nevinovăția bizonilor condamnați să fie masacrați pentru interesele (pardon, plăcerile) omului alb al Preriei americane.
Îmi amintesc o scenă care – pentru mine – a rămas emblematică: unul dintre cei șase adolescenți (teenaged boys) care au participat la eliberarea – „pe șest” – a bizonilor închiși într-un țarc în așteptarea masacrării lor pentru „pura” și gratuita plăcere a unor yankei smintiți, purta un tricou pe spatele căruia era „emblema” B.C. Întrebat de către unul dintre „pseudo-vânători” ce înseamnă acele litere, băiatul îi răspunde în doi peri, în scârbă: `Before Christ”! [= „Înainte de Hristos”, i.e., în „adaptare atee” – î.e.n. = „înaintea erei noastre”]. Evident, nu aceasta era semnificația reală a literelor de pe tricoul băiatului, dar aluzia era evidentă și menită să zgândăre serios adâncurile morale ale „civilizației”… Vă las, boieri dumneavoastră, să construiți singuri o hermeneutică a celor spuse mai sus; menționez că nu este vorba de un film ecologic (!?!), ci de contrapunerea a două nevinovății: cea a copiilor și cea a animalelor…
În U.K. „Ziua copilului” se sărbătorește în a doua duminică a lunii mai (conform tradiției inaugurate în 1857 de reverendul Dr. Charles Leonard – pastor al Bisericii Universaliste a Răscumpărătorului, Chelsea – Massachusetts, U.S.A.). La noi, după tradiția inaugurată în anii comunismului, a rămas 1 Iunie. Există, în lume, o mare varietate de interpretări (calendaristice) ale acestei zile, decretată, ca atare, și de ONU, deci, corespunzător intereselor și tradițiilor diferite de la țară la țară. Nu are nici o importanță data calendaristică: la urma urmei, trebuie să existe un moment în care să ne oprim și să reflectăm asupra condiției COPILULUI în lumea de azi!… Numai că o sărbătoare „nevinovată”, așteptată cu înfrigurare (și speranță!!!) de mai toți prichindeii lumii a ajuns politizată până peste poate! Prichindeii abia așteaptă cadourile (ca de Moș Crăciun!), mai ales dacă „au gust dulce” (…); oamenii maturi profită de ocazie, spre a face un nou exhibitionism politicianist… Și ceea ce este și mai trist, oare câți dintre copiii acestei țări, apoi, ai acestei lumi, se vor putea bucura, efectiv, de „Ziua lor”?…
2. Infinite întrebări pseudo-puerile și infinite răspunsuri (politice!) pseudo-mature…
Ce înseamnă să fii COPIL în lumea de azi (în Românica și aiurea)? Întrebare „de baraj”!… Când începe și când se sfârșește copilăria? Altă întrebare „de baraj”… Îmi amintesc, din copilăria mea, cum tatăl meu îmi amintea, ani la rând, că Ziua copilului însemna, de fapt, „Ziua mamei pentru apărarea copilului”… Atunci nu pricepeam tâlcul sintagmei respective; adevărul este că nici azi, ajuns la o vârstă când te pregătești de cele veșnice, nu prea pot „să rumeg” îndestulător noima celor de mai sus… Sunt oameni care rămân toată viața niște copii frumoși, în mintea lor, alții se infantilizează prin decreptitudinea prematură, fără a fi ramoliți de bătrânețe… Sunt – din păcate – și „copii de copii” care trebuie să se „maturizeze” prematur!… Una peste alta, vine întrebarea (a propos de „ideea” filmului lui S. Kramer, sic!): De ce vorbim, totuși, de nevinovăția copiilor? Un răspuns posibil ar fi: nimeni nu se naște (nu vine pe lume) „întrebat”, dinainte, dacă vrea, pe ce lume, în ce moment istoric, în ce națiune (cultură, civilizație), de ce neam și confesiune, în ce familie (etc. …) să apară „aruncat în lume”?. Noi venim pur și simplu pe o lume deja gata „făcută / dată”, indiferent dacă o acceptăm sau nu. Chestia ciudată este că nici „lumea asta gata făcută / dată” nu e sigur că ne acceptă sau nu… Pur și simplu, încercăm, ne străduim să trăim sau… să crăpăm…
Ca tată a trei băieți și – „în consecință” – bunic a șase nepoței (3 băieți și 3 fete!) trec deja de ceva ani buni prin complicațiile sărbătoririi zilei de 1 Iunie… Mai ales că au venit cu mine, în Arad, cele două nepoțele (4 și 5 ani) și nepoțelul (1 an și câteva luni), cetățeni britanici get-beget… În cazul nepoțelului, încă nu se pune problema; în cazul nepoțelelor mele englezoaice (doar prin locul nașterii), vorbitoare de limbă engleză, care au frecventat deja și o grădiniță din Engliterra, apar dureri de cap, vis-a-vis de limbă! Eu țin morțiș să le păstrez tuturor celor trei cetățenia, spiritul și, mai ales, mândria de a fi britanici; Fuhrer-mujer (pe post de bunică, fostă eminentă proafă de română la „Moise Nicoară”) le supune la un pressing cultural românesc. De vreme ce aici, frecventează o grădiniță românească și curând, poate, vor merge la o școală tot românească… îmi amintesc de zisa „câte limbi știi, atâtea vieți ai!”. De ce „amintesc” aceste chestii? Pentru că îmi „re-amintesc” ultimul 1 Iunie de pe tărâm britanic. Atunci a fost o vreme „foarte britanică” în comitatul Kent… noroc că înainte – a doua duminică a fostei luni Mai – „s-a pregătit special” pentru prichindei: pe o vreme splendidă, demnă de porecla „județului Kent” (i.e., „Grădina Angliei”), în curtea vechiului castel din vecinătate (Rochester – de pe vremea lui William the Conqueror) s-a pus la cale un „bâlci” de toată frumusețea, unde au tăbărât o mulțime de prichindei (musai însoțiți de o persoană matură!). Zbenguiala a fost totală, despărțirea de „locul faptei” s-a lăsat cu urletele de rigoare… Ceea ce este important de amintit aici, a fost faptul că nimeni nu a ținut discursuri sforăitoare cu tentă (evident) politică… A fost – pur și simplu – o sărbătoare a comunității, pregătită cu de toate pentru cei mici (de la călușei, la teatru de păpuși, de la „tunelul groazei” «ce vreți?… eram în Anglia!», la o micro-arenă de joacă și călărire a tot felul de lighioane săltătoare «special securizate!», de la muzică rock pentru cei mici, la tonete pline cu de toate, ce le „făceau cu ochiul” prichindeilor și „gaură în buzunar” aparținătorilor «părinți, bunici, rude, prieteni… sau alți însoțitori maturi!»)… Ideea este aceasta: pentru mine a fost surprinzător să nu fiu obligat „să gust” discursuri politice sforăitoare, cu care mă întâlnisem în propria mea copilărie, dar și a nepoțeilor mei născuți și rămași în Românica…
Și iată acum doar câteva întrebări grave care-mi trec prin minte, a propos de intenția mea de a „șarja” la preocuparea „mamei legii mămicilor” – Țața Lavinioaie di Dej, fostă caTindată la președinție. Distinsa doamnă își propunea – într-un program eRectoral destul de confuz – „să salveze nația română de la pieire”; i.e. o politică pro-natalistă, ceva cam în genul celei proferate de cuplul Motanul Arpagic & Ovarășa Codoi. Nu vreau să reamintesc (a câta oară ?) de bancul cu țiganu’ care îndemnat „„să procreeze”, îi răspundea „tovarășului”: „Și cum facem dom’ secretar general, merg eu la doamna’, ori vine doamna’ la mine ?…” Evident, d-na Șandru a ridicat o serie de chestiuni de bun simț, dar a uitat de dictonul latin „Non multa, sed multum” (Marcus Fabius Quintilianus), i.e., „nu multe, ci mult”, recte calitatea prevalează cantității ! În „traducere” foarte liberă: e important să facem copii, cât de mulți, sau mai bine căscăm ochii la „calitatea” celor care vrem să se nască ? Aici se poate deschide o paranteză uriașă: contează oare, o natalitate mare sau o natalitate mai mică, dar generând progenituri sănătoase bio-psihic, cu un prognostic de evoluție bio-psiho-socială favorabilă performanțelor umane?… O să spuneți că asta e o chestie de eugenie, ceea ce contravine umanismului unei societăți cu adevărat „civilizate”… Da !?, ei bine, să fim capabil să răspundem la niște întrebări…
(i) Românica – în cadrul U.E. – se „bucură” de o „faimă” nedorită: cel mai mare număr de tinere / copile – mame (sub vârsta maturității legale); cel mai mare număr de copii abandonați (pe unde dă D-zeu…), un număr îngrijorător de copii născuți cu „tare ereditare”, apoi „performanța” de a avea cel mai mare număr de tineri (copii, în definitiv!) analfabeți funcțional, apoi, cel mai mare abandon școlar… pot continua? E de jale!… Și „atonci”, ce face societatea pentru ca – de pildă – un copil să nu se mai culce flămând, să aibă minimum necesar de îmbrăcăminte? Să nu trebuiască să facă kilometri întregi (iarna – vara) până la proxima școală, peste munți și văi? Să nu mai fie exploatat de părinți sau (și mai grav!) de terțe persoane spre a munci (sau chiar cerși!) din fragedă copilărie? Să nu mai fie supus abuzurilor fizice (și sexuale) în familie sau (mai grav!) în mediul proxim în care trăiește? Să nu aibă acces la condițiile minime de igienă, de sănătate (vaccinurile!) pentru că obscurantismul familiei se opune la așa ceva? Să continui?… O pot face până la finele de săptămână viitoare! Ne pretindem o țară la nivel de civilizație european, dar suntem încă în „lumea a treia” a U.E.! Riscăm, în curând, să ajungem în „lumea a patra” (tot în U.E.!) dacă agențiile de rating ne vor plasa la categoria garbage / waste / rubbish ( ca s-o spunem pe șleau!)… Ce folos că am dat umanității genii într-ale științei și culturii? Am simțit-o pe pielea mea – în Anglia – când spuneam că sunt român!… Ca să evit reticențele „lor” spuneam că vin din „Țara lui Dracula”, i.e., sunt român-ardelean! Iată de ce „faimă” ne bucurăm „afară”!…
(ii) Nu vreau să amintesc de școlile (majoritatea, rurale, dar nu exclusiv!) cu bude în curtea „instituției”, de faptul că multe familii se mai încălzesc la focul de lemne (dacă au!), de lipsa canalizării în multe localități (preponderent rurale), dar ce vorbesc? priviți la Bula lu’ Pândaru și mahalalele sale sordide!… Râdem de favelas sau slums, la „alții”, dar nu vedem bârna din ochii noștri!… Râdem de cei ce poartă – a la mode – straie rupte ostentativ, să fie en bon ton, dar nu vedem cum sunt îmbrăcați mulți dintre copii noștri, când „ies în lume” (mai ales la grădinițe și școli), pentru simplul motiv că „filantropiile vestimentare” sunt doar „de sezon”! Și „atonci” (din nou!) ce dracu’ fac guvernanții? Dau cu „pomeni” de doi bani când vin alegerile ? Mereu nu sunt bani pentru educație și învățământ; dar se risipesc sume uriașe pe tot felul de prostii, numai să „dea bine” în ochii „celor de sus”… Oare s-a întrebat cineva câți dintre copii lumii (remember – „You are the child of the Univers!”, „We are the children of the world”?!), dotați nativ, reușesc să devine performanți? Câte talente (născute în bordeie!) se pierd?…
(iii) V-ați întrebat vreodată ce se întâmplă cu copiii care „cară” după ei, pistoale automate „Kalașnikov”? Care sunt folosiți drept scuturi umane în conflicte armate fără sens? Care pier – nevinovați – în bombardamente absurde? Poate unii își mai amintesc de fetița – goală pușcă – fugind disperată și urlând de durere în urma unui bombardament cu napalm în Vietnam (vezi foto) un premiu Pulitzer pentru fotografia devenită emblematică… Noi stuchim în sân, Doamne, bine că nu-i la noi acasă… Dar dacă?…
[Nu vreau să mai continui!… Pur și simplu, aș avea de reproșat societății de la noi (dar și de aiurea) atâtea rătăciri inutile încât, zău, mă apucă greața! Boieri dumneavoastră, ieșiți în stradă și priviți cu ochii larg deschiși în jurul vostru… ce veți vedea?… Eu, oricum, „mă duc”, probabil foarte curând (verdictul medicilor!), dar ce las în urmă? Voi, ce lăsați în urmă? Unde vă este responsabilitatea morală (nici măcar juridică!) pentru „urmașii” voștri? Și – conform piesei lui Delavrancea, „urmașii urmașilor voștri”… ș.a.m.d.?]
„Ziua copilului” (when ever or where ever is celebrated!) este, sau ar trebui să fie, un motiv de bucurie pentru prichindeii lumii… Inegalitățile sociale, polarizarea crescândă a societății ( la noi și aiurea) întunecă un dorit orizont senin, măcar pentru cei mici… Aici, noi cei care am trecut de 18 / 21 de ani, ar trebui să ne oprim o clipă, să reflectăm, să ne uităm la cel / cea mic / mică pe care îl / o ținem de mânuță în drum spre „grădi” sau școală și care are – în naivitatea sa – încredere oarbă în noi… nu vreau să fiu patetic… doar să ne uităm în ochii lor!… Și, măcar ATÂT!…
Dixit!
Citește și:
- „DIE GEDANKEN SIND FREI” (1)
- Seria AMINTIRI DIN COPILĂRIA CRETINIEI MELE
- Seria Istoria e o curvă, iar Politica lupanarul ei
- Seria Menajeria de sticlă
- Seria Pălăvrăgeală despre condiția umană
- Seria LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI
- Seria ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!…
- AICI – Reportaje – seria Amintiri de la Kingsway House
Foto Cover: https://www.unicef.ch/en/current/news/2024-11-18/ukraine-average-16-children-killed-or-injured-every-week
