ISTORIA E O CURVĂ IAR POLITICA, LUPANARUL EI (XLVI)

șoșocrație (coșmarul unui ardelean
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

                                                                                             ORI LA BAL, ORI LA SPITAL!…


1. Când „țî să sucesc uăchii-n cap ca la buhă când să oauă!” [slang arădean…]

Îmi vine și acum să mă țuc singur pe amândoi obrajii (deodată!) pentru inspirația avută de-a prelua din înțelepciunea „Legilor lui Murphy” o „zisă” sclipitoare: „Orice om urcă pe scara ierarhică până la nivelul maxim al incompetenței sale”…  zău că e minunat! Era sfârșit de septembrie 2023, domiciliam (deja, de câțiva ani) în Anglia și atunci a început colaborarea mea cu Critic Arad; „zisa” a devenit titlul primului meu mini-serial și s-a potrivit ca o mănușă pentru a creiona portretele unor politicieni (de la noi și de aiurea). De fapt, ca să completez titlul acestui prim paragraf și tot cu un „arădenism”, ar mai fi trebuit să adaug și sintagma „am f…t buha”… Meniul e acum complet spre a caracteriza lumea politică de la noi, aflată în plin „travaliu” al fătării de nou prezident…

În episodul anterior (XLV) îmi promisesem o „chibițare” pe marginea celor doi „finaliști” ai cursei prezidențiale… după un tur întâi „redivivus”, recte, „viclean copil de casă” [„nașa” – Țața Leana of Câmpulung] & Gică a lu’ Simion. Pe ultimul îl voi „reboteza” eu: Bulă trumpistu’… Despre  „primul”, voi povesti ceva mai încolo… Al doilea – spre scârba mea! – va fi acum cap de afiș… 


2. „Ce-ți (pardon, -MI!) doresc eu ție (pardon, MIE!), dulce Românie…” (?)… O președinție!…

Menționez (a câta oară?) că nu fac nici un parti-pris!… Ceea ce „îmi frige ficații” este faptul că, rarissim (!), am mai întâlnit în viața mea un astfel de „papagalmulticolorat , dar nu armonios, ci în cel mai fistichiu mod cu putință; de s-ar duce, de pildă, în jungla amazoniană, ar alunga tot păsăretul de acolo! În psiho-patalogie se vorbește despre „dublă personalitate”… aici avem de-a face cu n-personalitate disipativă… jignesc termenul de „personalitate”, asociindu-l cu acest ipochimen… Tipul ăsta pare să fi fost  procreat de Donald-Duck-Dick, la un moment de beție cumplită, când a co-pulat și confundat muierile cu măgărițele… Numa’ „yankeul” se schimbă ca vremea zăpăcită a primăverii: acum așa… peste câteva momente, complet pe dos… Da’ „acela” își poate permite… doar e tolănit pe fotoliul din Biroul Oval…; al nost’ sinistru „schizo-oligofren” nici măcar nu e tolănit, doar zace pe rogojina daco-getică de sorginte vrânceană… Despre „viclean copil de casă”, parcă-parcă aș putea zice că ar „călca a președinte”; despre Bulă trumpistu’, nu pot comenta decât faptul că calcă în străchini…

„Traiectoria” sa profesională și politică este un fel de zig-zag nebun, labirintic… <<„Nu am fost șef de galerie, iar școală am mai multă decât ei, decât alți politicieni. Am făcut Gheorghe Lazăr, aici, în București, am făcut Universitatea din București, Administrație și Afaceri la stat, fără taxă. Facultatea era acreditată, nu ca multe, care nu au acreditare, precum au făcut alți politicieni: Universitatea Ecologică și Universitatea Româno-Americană prezente în CV-urile unor parlamentari. Am făcut un masterat la Alexandru Ioan Cuza la Iași!” >> [ Ziare.com – Dan Stan << Surpriză! Ce facultate a terminat George Simion, de fapt: „Nu am fost șef de galerie!>> – 24 august 2024 ] (…) Același autor mai spune că, „potrivit liderului AUR, formațiunea pe care o conduce nu va urma <<modelul>> marilor partide, apelarea la nepotisme pentru activitatea administrativă”. Bulă trumpistu’ întărește aceste spuse, cu gurița sa: „Asta e una dintre problemele reale ale României, faptul că avem oameni în funcții importante ajunși acolo pe pile și relații, nu pe meritocrație.(…) Este o mare problemă politizarea instituțiilor statului. Instituțiile statului din acest motiv merg așa prost, pentru că sunt extrem de politizate.” 

Absurdul e la el acasă: culmea (!), în cele ce spusese (cf. citatului de mai sus), are perfectă dreptate…; în cele ce face – până-n ziua de azi – se contrazice „la fel cum (inspiră și…) respiră” (expresie, mai nou, la modă, între politicieni!)… Bulă trumpistu’ este versiunea istorică a lui Cațavencu și versiunea (masculină?) contemporană a Șoșocoaiei… De fapt, mergând pe gândul șugubăț al lui Nea’ Iancu, așa cum  putem spune Șoșocoaio, „fii bărbată!”, tot așa de bine putem spune „Gică, fii femel!”… 

Bulă trumpistu’ de-aia îi „trumpist” pentru că, mai nou, se revendică din Donald- Duck-Dick… ce „iese”?… o moimă palidă!… Până nu demult se considera „Apostolul” lui Mesia-File-din-Poveste; mai nou, cum „zeul” omite sistematic să-i pomenească numele, ajunge să-i ceară să ctitorească „biserica Sa” (a lu’ „Mesia”, desigur!); Bulă trumpistu’ o tot dă din colț în colț: în cazul „reușitei” pentru Cotroceni, ba „abdică” în favoarea lui Mesia (prin referendum?), ba-l „pune” premier… „Chestia” e la fel de tâmpită precum „născătorul de miracole”: ori nu cunoaște Constituția țării, ori crede că va putea face tot ce-i toacă mintea… De bine, de rău, există un Parlament constituit (prima și principale putere în stat!); nu poți învârti alianțele (naturale și contra naturii) după cum bate vântu’ dinspre Siberia, ba chiar de-ar fi dinspre Bruxelles sau Washington… Apoi, un referendum – așa cum visează Bulă trumpistu’ în momentele de „auto-glorificare” – nu se face de azi pe mâine… ar fi vorba de schimbarea Constituției… iar în situația economică tragică iminentă, Românica nu poate risca o nouă aventură! Atunci, chiar că ne-am duce dracu’cu toții… cine știe, va trebui să ne punem cu burta pe carte, tocind rusa sau chineza (cantoneză, manciuriană?…). Mai nou, cică, cochetează cu perspectiva monarhiei!?… Ce ne-am face?: „domn pământean ales” sau „venitură” (nu neapărat din Occident… din familia țaristă rusă mai bântuie destui prin Europa…). E deja enervant să tot enumăr „schimbările de macaz” – nărav moștenit de la „protectorul” (?) său Mesia, cel care iar scoate capul în public și vorbește despre „protejatul său mai tânăr”, dar… fără  a-l nominaliza… Pe scurt, mi-ar trebui câteva ediții complete (și exclusive!) din Critic Arad, spre a trece în revistă toate trăsnăile, sucirile, inconsecvențele afișate („cu subiect și predicat”… cum se spune…) de Bulă trumpistu’ (-trompetistu’- trombonistu’)! Multe, de inspirație din „File-din-Poveste”… Și când mă gândesc că ăsta „se vrea” președinte!… Se proclamă „învățăcel” a lui Donald-Duck-Dick, i.e., trumpist? Ha, ha, ha! Nici măcar nu „calcă a Trump”! „Ăla” de peste Atlantic, probabil, își poate permite…  „ăsta” – vrânceanul getic – nu este decât un jalnic epigon al altui „getic” dus cu pluta… Ferească-ne Bunul D-zeu de…!

Dar, să dăm cuvântul unor „urmăritori tenaci” ai gafelor caTindatului:

(i) Florin Pușcaș ( în Știripesurse.ro – 13 mai a.c.). << Liderul AUR își modifică discursul naționalist și mizează pe sprijinul premierului ungar Viktor Orbán pentru a-și asigura victoria în turul doi al alegerilor prezidențiale. (…) Cu doar câteva zile înainte de scrutinul decisiv pentru Cotroceni, candidatul de extremă-dreapta George Simion își reconfigurează radical strategia electorală și caută sprijinul extern al unui aliat controversat: premierul Ungariei, Viktor Orbán. După ani de retorică naționalistă virulentă, deseori îndreptată împotriva etnicilor maghiari din România, liderul Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) își îndreaptă acum mesajele către comunitatea maghiară și către partidul acesteia, UDMR, în încercarea de a atrage voturile care l-ar putea conduce spre președinție, notează Euronews.>>

(ii) Ministrul Tanczos Barna [apud Lucian Negrea, reporter, Știripesurse.ro – 15 mai a.c.] spune clar: „România nu are nevoie de un preşedinte mincinos. George Simion astăzi i-a minţit pe români, spunând că în iunie se vor suspenda fondurile europene pentru România. I-a minţit pe români, la fel cum i-a minţit atunci când le-a promis case cu 35.000 de euro. Iar când a fost prins cu minciuna, a spus că este doar marketing politic. Aşa se va întâmpla şi acum. George Simion îi minte pe români şi bulversează mediul economic (…) Cât despre suspendarea fondurilor, ele depind de fiecare dată de angajamentele României asumate faţă de Comisie. Depind de reforme, depind de reforma fiscală, de exemplu, care trebuie livrată de un guvern responsabil, de un Parlament responsabil.”. Autorul articolului conchide: << Potrivit lui Barna, o eventuală suspendare a fondurilor europene în orice stat membru este o procedură foarte lungă şi cu siguranţă România nu va ajunge într-o asemenea situaţie.>>

(iii) Remus Vlad, [redactor, Știripesurse – 13 mai a.c.] scrie: <<George Simion, candidatul AUR la alegerile prezidențiale de duminică, 18 mai, transmite un nou mesaj de unitate pentru românii de pretutindeni după scandalul cu jurnaliștii Digi24, pe care i-ar fi filmat pe ascuns și ar fi distribuit imaginile pe rețelele sociale.(…) Se citează din Bulă trumpistu’: „Nu ne va mai umili nimeni: poporul ROMÂN demn, în picioare, apărându-și drepturile”>>. Nu cred – boieri dumneavoastră – că mai e cazul să înșir povestea cu dezbaterile televizate, propuse ferm de al nost’ Bulă trumpistu’… un fel de „provocare la duel” televizat… provocare lansată lui „viclean copil de casă”. „Provocatu’ ” s-a prezentat la locul și ora stabilită;… „provocatoru’… NU!?… No comments!

(iv) Nu putea lipsi – evident! – CTP-ul [Click – 7 mai a.c.] << „Acum că România are o șansă mare să devină în sfârșit un «stat suveran» și va prospera cum nu a făcut-o niciodată în ultimii 20 de ani, rog pe cei din diaspora, care au votat masiv pentru dl. CG, prin candidatura dl. Simion, să se întoarcă masiv în țara noastră dragă. Nu avem case? Nu-i bai. Simion făcuse proiecte de case cu 35.000 euro. Ieftin. Și bun. Probabil case din paie, ca în povestea celor trei purcelușii…”(…) Postarea se încheie cu o invitație ironică adresată românilor din diaspora: „Pregătiți-vă bagajele și veniți repejor, până nu se închid granițele. Că de se vor închide, nu știu dacă reușește dl CG și dl Simion să despartă drumurile în două, printr-un vânt dinspre răsărit, cum a reușit Moise.”>>

N-are sens să mai continui… și așa, cred că vă vine acru pe gât de-atâta „propagandă”. Cu Bulă trumpistu’ nu mai am de „chibițat” decât lauda adusă SUA pentru ne-au tăiat (deocamdată?) „macaroana – Visa Waiver Program” și – în fine – „pelerinajul”, foarte recent (!), pe la „curțile” occidentale, fără a omite diaspora (mai ales din Italia și Marea Britanie) dar totul într-un turneu-viteză făcut cu un fel de TGV franțuzesc… Ca să nu mai pun la socoteală tentativele insistente de a lipi Românica de „suveraniștii-frondiști” est-europeni (Polonia – Slovacia – Ungaria)…


3. „Aveți un candidat pe care îl susțineți, e autist, săracu’ ”. [din „Puțul gândirii” lui Bulă trumpistu’ … al dracu’ , nu mai scăpăm de el…]

„(…) schimbarea nu este însă doar în România, ci e la nivel european  (…) România nu e o țară izolată și marginală, ci era o țară în centrul sistemului, atât al sistemului european de decizie, cât și în ceea ce privește apărarea, și o schimbare de genul acesta va avea consecințe radicale.” [Cristian Pârvulescu]

Treaba e că „săracu’ autist” ar fi „viclean(ul) copil de casă”!… Și în cazul său ar fi multe de reproșat: (unii, „mai aplicați”) vorbesc de lentoarea sa în decizii ș.a.m.d. Pe mine mă interesează, hic et nunc, cea mai mare „pată” pe imaginea acestui caTindat: nu e însurat cu forme legale! Să râdă și curcile! Românașii – habotnici bine, cu adâncă frică de D-zeu (mai puțin adâncă minte!) nu pot accepta un om care a ales să trăiască liber, așa cum îi dictează conștiința… Sunt convins: în „linia întâi” a acestor „detractori” se află cei ce și-au pus deja juvățul de gât („de bună voie și nesiliți de nimeni”… sic!), deci au gustat din plin mocirla căsniciei „obligată” și „vegheată” de lege… Și… „atonci”… de ce să nu moară și capra vecinului? – tradiționala zisă din „Geția”? Ce interesează pe vajnicii noștri moraliști viața intimă a „personadjiului” nostru? Ce are sula (pardon, însurătoarea!) cu prefectura (pardon, președinția)? Săracu’ viclean copil de casă a fost nevoit să-și aducă pe platourile tv. diplomele de studii (spre a dovedi falsul grosolan practicat de contra-caTindat-ul său), apoi să facă dovada că are copiii creștinați-ortodox (recte „botezați”)… ce alte „lucruri sfinte bisericești” i se vor mai cere? Noroc că „sorocul” e foarte aproape… de sâmbătă, de la miezul nopții (ora zero) se trece pe „silenzio stampa!”…

Din nou, de să spun cu gura mea, atunci când o muiere dată dracu’ în viața mondenă a Bulei lu’Pândaru, mahalagioaică de modă nouă, o zice cu „gura ei” într-un inflamant articol „Cu Franța înainte, proștilor!”- 15 mai a.c. Am urmărit destule „dezbateri” tv., în fapt – „mono-bateri”… Viclean copil de casă (prezent!) vs. Bulă trumpistu’ („realitate virtuală”). M-am cam lămurit. „În caz că nu ați realizat pănă acum, Franța se află la pescuit de proști prin estul Europei. (…) Pe lista scurtă a Franței a intrat și România, în special prin prisma alegerilor prezidențiale destinate în a seta direcția pentru următorii ani. În acest sens, conserva Nimicușor [s.n.] a fost activată și finanțată prin toate gurile de foc ale francezilor, de la humaniștii aflați pe statele de plată încă din anii ‘90 până la campaniile media imense construite pentru omul onest care vrea sa devină Președinte fară a sufla o vorbă despre proveniența zecilor de milioane de euro băgate în candidatura sa. Până să ne sperie că plecăm în Rusia cu Siemion [ s.n.] la braț, ar fi frumos din partea acestui limbric să ne zică care au fost promisiunile făcute Franței în schimbul scenariului ajungerii la Cotroceni.(…) Dacă nu mă credeți pe cuvânt, uitați-vă cum recita Nimicușor Dan [s.n.] despre Ucraina și ajutoare, când el era săracul întrebat despre educație si sănătate. Punctajul este punctaj până la final, el știe ca nu poți să ajungi președinte plecând din Făgăraș sau 70 de metri pătrați din București pentru ca îți iubesti țara. (…)În concluzie, România este pe lista scurtă de amante ale Franței (…)Pentru ca actul final să se întâmple este nevoie de Nimicușor Dan  [s.n.] președinte.”… Parcă aș fi grăit eu…

„Bomboana de pe colivă” este însă un text foarte serios și avizat – Ioan-Aurel Pop actualul președinte al Academiei Române -: <<„Președintele nu este un țar. Avem parlament, guvern, partide, ONG-uri, formatori de opinie. Interesul nostru național este deja ancorat în structurile euro-atlantice”. Funcția prezidențială s-a degradat în ultimele decenii, fiind confiscată de personaje „nepotrivite pentru viața politică, aventurieri, inculți, agramați, ariviști”.(…) Într-o republică parlamentară,  președintele ar trebui să fie „un model de corectitudine, profesionalism, demnitate”, capabil să aplaneze conflicte și să reprezinte cu onoare statul în plan extern. În schimb, România pare încă prizoniera ambiguităților unei republici semi-prezidențiale în care nici măcar președinții nu par să-și înțeleagă pe deplin rolul. (…) „Românii i-au eliminat din cursă pe cei cu experiență, fiindcă aceștia le-au înșelat așteptările”. Cei doi candidați ajunși în turul al doilea nu provin din structuri centrale de putere, iar acest lucru reflectă o respingere a establishmentului tradițional. Despre George Simion și Nicușor Dan, Ioan-Aurel Pop afirmă că nu au fost consecvenți în declarații, nu au experiență politică solidă și nici realizări notabile în comunitățile din care provin. (…)  Acad. Ioan-Aurel Pop reafirmă apartenența naturală a României la Occident, subliniind că experiența regimurilor estice a lăsat o lecție istorică clară: „Prin origine, limbă, nume, aspirații, realizări suntem europeni occidentali”.>> [cuvintele Academicianului sunt redate cu caracter italic; comentariul suplimentar aparține lui Florin Pușcaș – Știripesurse.ro – 15 mai a.c.] 

Ne-am lecuit de țari albi și de trupe sovietice pe străzi”…[din nou, Acad. Ioan-Aurel Pop] Da, acest scurt text – în original – ar fi trebuit să fie un motto al strălucitului articol al lui Florin Pușcaș.

* * *

Și acum… cam gata! Mă bucur că vine ziua de sâmbătă, când o să-mi clătesc gura și conștiința cu orice altceva decât… alegeri…

Finis coronat opus” [Ovidiu – „Heroides”, II, 85]… Adică: primarul Clujului meu drag – D-l Emil Boc – a caracterizat toată tevatura cu „finala” prezidențială într-un mod măiestrit de sugestiv: „AM DECOLAT SPRE BRUXELLES, SĂ AVEM GRIJĂ SĂ NU ATERIZĂM LA MOSCOVA!”… Sau, cum ar zice un „anti-i-religios” : „DEUS AUT… DIABOLUS NOBISCUM SIT! Acum, chiar că    „Ite Missa est!”

AFERIM!…


     Citește și:


                                                                       

Categorie: Opinii
Etichete: George Simion, istorie, Nicusor Dan, politica
Distribuie:
Articolul anterior
Mihai Fifor: „România nu e un experiment. E responsabilitatea noastră, a fiecăruia dintre noi”
Articolul următor
PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (13)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

ULTIMELE ȘTIRI

Actualizare 2 Călin Georgescu, pus în libertate | Tribunalul București invocă lipsa probelor | DIICOT contestă decizia

2 comentarii
Călin Georgescu a fost pus în libertate. Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București a respins cererea de arestare pentru 30 de zile și l-a plasat sub control judiciar. Decizia judecătorilor este justificată de „lipsa probelor”, dar și că nu reprezintă un pericol social și că nici nu va avea intenția să fugă din țară, având deja control judiciar în alte dosare și respectând măsurile. DIICOT a contestat decizia. După ce luni au fost reținuti pentru 24 de ore, în cursul zilei de marți, Călin Georgescu și Ionel Rusen au fost prezentați cu propunere de arestare în fața…

Fostul agent rutier Stelian „Păcănel” Paven a comis-o din nou | A fost reținut în județul Timiș

0
Fostul agent rutier arădean Stelian Paven zis „Păcănel” a fost din nou reținut, pentru o faptă comisă în județul Timiș, după ce s-a dat polițist rutier și a cerut bani de la șoferi pentru a nu-i sancționa în trafic. Paven se află în prezent sub măsura controlului judiciar (valabil până în 20 octombrie 2026) instituită de Tribunalul Bihor după ce a fost prins în flagrant în localitatea Oșorhei, uzurpând calitatea de agent rutier și luând sume de bani de la doi șoferi pentru a nu le aplica sancțiuni pe linie rutieră. Conform IPJ Timiș, Stelian Paven a fost reținut, și…

PET-urile colectate prin munca în folosul comunității, transformate în hrană pentru câinii din Adăpostul Public Arad

0
Serviciul de Probațiune Arad, în parteneriat cu Primăria Municipiului Arad, prin Direcția Generală Poliția Locală Arad și cu Adăpostul Public de Câini Arad, derulează un proiect comunitar, prin care PET-urile colectate de pe domeniul public de către persoanele sancționate penal, obligate de instanță să presteze muncă neremunerată în folosul comunității, sunt reciclate, iar fondurile obținute sunt utilizate pentru achiziționarea de hrană destinată câinilor aflați în adăpost. Proiectul reprezintă un exemplu de colaborare instituțională eficientă, care îmbină reintegrarea socială a persoanelor sancționate penal cu responsabilitatea față de comunitate, protecția mediului și grija pentru animalele fără stăpân. Prin colectarea și valorificarea deșeurilor…

ISU Arad | 55 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului, în weekend | Recomandări pentru prevenirea incendiilor la autovehicule

0
Bilanțul misiunilor pompierilor arădeni din acest sfârșit de săptămână |  În perioada 18-20 septembrie 2026, pompierii militari arădeni au acționat pentru gestionarea celor 55 de situații de urgență înregistrate la nivelul județului Arad. Cele mai multe intervenții au constat în acordarea asistenței medicale, echipajele SMURD intervenind în urma a 48 de solicitări. De asemenea, salvatorii au acționat pentru stingerea a 5 incendii, precum și în alte 2 situații, care au presupus deblocarea unor persoane și asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor. Dintre cele 5 incendii, 2 au izbucnit la deșeuri menajere, în localitățile Arad și Gurahonț, suprafața totală…

Apreciatul medic arădean Ion Laioș a încetat din viață

Ion Laioș, un doctor dedicat pacienților săi, veteran al Serviciului Județean de Ambulanță Arad  și medic până la 78 de ani, s-a stins din viață duminică, 20 septembrie 2026. A împlinit 78 de ani pe 19 septembrie 2026 și a decedat discret a doua zi. Aradul a pierdut un medic remarcabil Dr. Ion Laioș, veteran al Serviciului Județean de Ambulanță Arad și apoi medic privat, a profesat decenii în folosul comunității.  Pacienții îl știau ca pe un doctor „altfel”, foarte empatic și devotat, la care apelau și atunci când speranța părea pierdută. Până în ultimele zile, doctorul Laioș și-a consultat…

Noi volume din Colecția „ILARION FELEA-OPERE COMPLETE”, lansate la Arad

0
Facultatea de Teologie Ortodoxă „Ilarion Felea” din cadrul Universității „Aurel Vlaicu” din Arad, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Dr. Timotei Seviciu, Arhiepiscopul Aradului, în parteneriat cu Arhiepiscopia Aradului, Consiliul Județean Arad, Primăria Municipiului Arad, Episcopia Caransebeșului, Episcopia Devei și Hunedoarei, a organizat în perioada 16-19 septembrie 2026 prima ediție a manifestărilor teologice, bisericești și culturale sub genericul: „PATRIMONIUM. Tradiție, Comunitate, Valori. Zilele teologiei și culturii arădene”. În cadrul acestei manifestări, în seara zilei de 18 septembrie, în Catedrala Veche a Aradului a avut loc lansarea noilor volume din Colecția „Ilarion Felea – Opere complete”, editate de Facultatea de Teologie Ortodoxă arădeană.…
Revolut
DE LA ACELAȘI AUTOR

INSOMNII PARALELE (IV)

0
INSOMNII PARALELE (IV) | CEL MAI MARE DUȘMAN AL RAȚIUNII ESTE RAȚIUNEA ÎNSĂȘI… [MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ: Am ajuns la o vârstă când vine vremea să încep să trag niște concluzii. În nici un caz, finale… pentru că nu există așa ceva. Tentația unor reflecții cu pretenția de a fi definitive este foarte mare; în realitate este doar o deșertăciune infatuată. Mai ales în lungile și repetatele mele insomnii. Francisco de Goya ne-a lăsat – în afara geniului său artistic – și un aforism celebru: „El sueño de la razón produce monstruos” [„Somnul rațiunii crează moștri”]. Îmi permit – cu umilință (!)…

INSOMNII PARALELE (III)

0
INSOMNII PARALELE (III) | CEL MAI MARE DUȘMAN AL RAȚIUNII ESTE RAȚIUNEA ÎNSĂȘI… [MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ: Am ajuns la o vârstă când vine vremea să încep să trag niște concluzii. În nici un caz, finale… pentru că nu există așa ceva. Tentația unor reflecții cu pretenția de a fi definitive este foarte mare; în realitate este doar o deșertăciune infatuată. Mai ales în lungile și repetatele mele insomnii. Francisco de Goya ne-a lăsat – în afara geniului său artistic – și un aforism celebru: „El sueño de la razón produce monstruos” [„Somnul rațiunii crează moștri”]. Îmi permit – cu umilință (!)…

INSOMNII PARALELE (II)

0
 INSOMNII PARALELE (II) | CEL MAI MARE DUȘMAN AL RAȚIUNII ESTE RAȚIUNEA ÎNSĂȘI… [MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ: Am ajuns la o vârstă când vine vremea să încep să trag niște concluzii. În nici un caz, finale… pentru că nu există așa ceva. Tentația unor reflecții cu pretenția de a fi definitive este foarte mare; în realitate este doar o deșertăciune infatuată. Mai ales în lungile și repetatele mele insomnii. Francisco de Goya ne-a lăsat – în afara geniului său artistic – și un aforism celebru: „El sueño de la razón produce monstruos” [„Somnul rațiunii crează moștri”]. Îmi permit – cu umilință…

INSOMNII PARALELE (I)

0
 INSOMNII PARALELE (I) | CEL MAI MARE DUȘMAN AL RAȚIUNII ESTE RAȚIUNEA ÎNSĂȘI [MĂRTURISIRE DE CREDINȚĂ: Am ajuns la o vârstă când vine vremea să încep să trag niște concluzii. În nici un caz, finale… pentru că nu există așa ceva. Tentația unor reflecții cu pretenția de a fi definitive este foarte mare; în realitate este doar o deșertăciune infatuată. Mai ales în lungile și repetatele mele insomnii. Francisco de Goya ne-a lăsat – în afara geniului său artistic – și un aforism celebru: „El sueño de la razón produce monstruos” «„Somnul rațiunii crează moștri”». Îmi permit – cu umilință…

LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (LXII)

0
LUMEA CA O VOMĂ sau GREAȚA VOIOASĂ A COTIDIANULUI (LXII) |CERTIFICATE DE TOXICITATE  – CERTIFICATE DE ONESTITATE | Partea III: „LUMEA ESTE UN SAT MARE” [Marshall McLuhan]… 1. … Dar tocmai în societatea informațional-comunicațională de azi prevalează lipsa de comunicare reală… Aristotel nu a greșit atunci când definea omul drept un animal politic [„Zoon politikon”]. Pascal nu a greșit vorbind depre om ca fiind „o trestie gânditoare”. Nici Jean-Jacques Rousseau nu a greșit spunând că omul se naște „bun de la natură” numa’ că „societatea îl strică”. În fapt, cei trei mari oameni de cultură și spirit se întâlnesc undeva… Unde? Nu…

PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (27)

0
PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (27) | STIGMATUL ȘI SFIDAREA [ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”… Autorul]  (II) S F I D A R E A 1. Și cânele cel mai blând din lume, dacă-l hârâi prea…
veterinar arad
Articolul următor Căsoaia | Investiții de peste 3,4 milioane de euro, menite să facă din tabăra de agrement un reper turistic și cultural Apasă aici pentru a citi
Secret Link