ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE! …
(… din Legile lui Murphy…)
– XXI –
…dar „CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!…” (Pseudo-Murphy)
(a treia parte)
A. „RAȚIONAMENT”: Dacă „Politica este mijlocul prin care oamenii fără principii conduc oamenii fără memorie” (Voltaire) și dacă „Cel mai bun argument împotriva democrației este o conversație de cinci minute cu alegătorul obișnuit” (W. Churchill), atunci rezultă că „Anarhismul este democrație luată în serios” (E. Abbey)…
Iată crezul meu despre anarhia bine temperată… Dar nu pot începe să „combat” fără să reamintesc o chestie ingenioasă prezentată de Alexandra Georgescu ( în adevărul.ro – actualizat 06.08.2022)… iată că și regățenii-mitici mai au, și ei, sclipiri de geniu… E vorba de o remaniere guvernamentală propusă de P.M. (= primul ministru, așa de spune aici în U.K. …). Numai că e vorba de P.M. al Românicăi de oricând… cu atât mai valabil pentru acest an electoral și „erectoral” multilateral dezvoltat… în cele „patru vânturi”… Românașii s-au săturat… cea mai bună soluție este să aducă în Guvern niște experți japonezi (chiar pe post de miniștri). Ăștia măcar sunt oameni serioși, care suferă și de insomnie cronică… Deci, iată propunerile: Nimika Nuimoka, Yaspaga Shidute, Vreypostu Daybanu, Undeypliku Katesparg, Winoakuma Kuosuma, Furatzara Kutotu, Bagabany Labayatu, Totkumita Madeskurk și Nufurytu Furyo… Eu aș mai face o recomandare suplimentară, special pentru Ministerul familiei și protecției sociale: Japoneza Mikutzo Cecurai și vietnameza Hai Fănfân…
B. „Când se întâlesc doi oameni, unu-i șef!…” …așa am învățat eu în armată.
De fapt, viața îmi va confirma generalizarea: în orice grup uman (de la micro-grupul familial, până la macro-grupurile de orice dimensiune) se stabilește automat o ierarhie, după principiul natural al conservării și perpetuării speciei: cel mai tare (forță fizică, bogăție, respect, charismă etc. ) se impune în fața celorlalți. Mama natură e perversă: nu pot exista două exemplare absolut identice în cadrul unei specii, e necesară diversitatea; diversitatea implică capacitate diferită de adaptare la mediu. De aici, selecția naturală a celui `mai puternic/mai adaptat” care-și va transmite „superioritatea” urmașilor. Și așa, specia evoluează. Rarissimo se întâmplă – prin accident! – să răzbată vreunul mai „slab”, dar se va pierde până la urmă, în lanțul evoluției…
Este ceea ce se petrece și în lumea oamenilor, numai că aici se numește lider informal. Societatea încearcă să „pună la punct lucrurile”, instituind, tot pe cale iererhică, ceea ca s-a numit lider formal (cu patalama de la stăpânire). Moralul, juridicul vor „să corijeze” naturalul, biologicul? Iluzii deșarte nenicule ! Așa-i și cu democrația, mai ales atunci când e vorba de alegeri… Voi susține, până-n pânzele albe, că democrația (plecând de la cele mai bune intenții !) se auto-subminează, se auto-minează prin esența ei: de la iluzia, proprie libertății că poți face ce vrei, la iluzia, proprie democrației, că faci ce vrei…Veți crede oare că sunt adeptul dictaturii, tiraniei? Ferească-mă Sfîntu’ D-zeu! Am gustat până la vomă acest „meniu”. Nu-i nevoie să mă/să ne ferească nimeni: autoritarismul (cu nenumăratele sale fețe și mai ales, măști ) este oricum încununarea oricărei democrații (destinul său „biologic”, i.e., moartea!). Sunt un pesimist? Nu! Democrația este exemplul peremptoriu și cinic al contradicției între bunele intenții (pretenții) și realizare… Democrația naște – par excellence! – FUNCȚIONARUL! Și, vorba unui celebru film francez – un thriller politic, cu (belgianul) Jacques Brel – „Qu’est-ce qu’un fonctionnaire?… Un homme qui fonctionne…” . Chestia asta care mi-a rămas de suflet, am mai invocat-o – cred – în „paginile” prezentei publicații…
C. „Voi fi președintele tuturor românilor (americanilor, francezilor…) al celor care m-au votat și al celor care nu m-au votat!”…
Îmi vine să râd în hohote atunci când aud asta… Și de câte ori n-am auzit-o! Că-i președinte, că-i rege, că-i premier, că-i dracu’ știe ce șef („ales” sau „ne-ales”… de D-zeu sau de popor), personajul respectiv este un funcționar care pretinde că „funcționează” întru binele întregii colectivități, cât o fi ea de mare sau de mică… Demagogie, populism, ipocrizie… ziceți-i cum vreți, numa’ adevăr nu! De ce trebuie acest „cavaler al tristei figuri” să se dea în stambă cu toate astea? Pentru că trebuie să-și consolideze scaunul care-l ridică până la ciolan.
Vorbeam alte dăți de „paradoxul democrației” – un joc aritmetic formulat (nu „descoperit”!) de Murakami… Dacă într-o democrație perfectă, unde șansele sunt perfect egale, se ajunge la fifty – fifty, (1/2 per 1/2) legat de o decizie cu privire la ceva („x”) – deci o indecizie (!), atunci unul singur, mutându-se dintr-o tabără într-alta, face decizia posibilă (majoritate simplă). Și atunci cine votează (pardon, decide)? Participanții cu drepturi perfect egale și „șanse” perfect egale, sau… acel „necunoscut, obscur, ocult”? Tot așa, un partid este volens, nollens, PARTE a unei comunități (societăți)…dacă mai cunosc eu limba română… Și atunci partea pretinde să conducă întregul, să decidă pentru întreg. În stilistica literară se numește metonimie, în latină – pars pro toto – evident, dacă „s-a ajuns”!… La fel, o coaliție de „părți”… Dacă e vorba de „partid unic”, atunci suntem de tot hazul: așa ceva este oximoron, sare-n ochi, să nu spun în creier… De aici a plecat – logic, nu istoric! – ceea ce s-a numit și s-a compromis, prin ridicol, political correctness… Și atunci, îmi dau eu singur mie dreptate (ha,ha,ha) atunci când susțin că democrația reală (puterea poporului) nu există cu adevărat! „Democrația perfectă” rămâne în teorie, pe hârtie, în vălmășagul iluziilor… Ne consolăm cu gândul că „Democrația este cea mai proastă formă de guvernare, cu excepția tuturor celorlalte” (Winston Churchill). Pe deasupra democrația este și extrem de „costisitoare”… și bănește și… neurologic… gândiți-vă câte resurse (demne de o cauză mai bună) se aruncă pe apa sâmbetei cu ocazia „evenimentelor electorale”, câți neuroni„crapă-n noi” (vorba miticilor) în confruntarea cu cel mai ilustru reprezentant al democrației „ca voință și reprezentare” (pace! Schopenhauer…) – BIROCRATUL (l’homme qui fonctionne ). La resursele risipite în vânt, mai adăugați și pierderea de timp… De pildă, în Parlamentul Românicăi, câtă vreme se risipește pentru nimic… Credeți că tăntălăii ăia (cu excepția celor foarte puțini și cu capul pe umeni) știu ce votează? Între două pauze de somn sau studiu pornografic pe laptop? Ei sunt acolo „puși” de „cine trebuie”, prin mijloace „care este…”; la toate astea spunându-li-se alegeri democratice!… Prostimea, gloata, pulimea trage-o horă de entuziasm, cu pupături și chiuituri în „piața endependenței”… Da! Politicul este expresia (cea mai) concentrată a economicului (salut! Vladimir Ilici), economicul însemnă ciolanul, ciolanul – prin politic – ajunge democrație, iar democrația – prin mânuirea ciolanului – ajunge Parlament. Parlamentul – prin tragerea sforilor (negocieri, compromisuri, alianțe, „divorțuri politice”, „cumetrii” ș.a.m.d.) ajunge…dictatură! Totalitarism prin intermediul unuia singur… ȘEFUL! Care este „șpilul” acestei democrații – „reale”, nu utopice – DELEGAREA PUTERII CARE ÎNSEAMNĂ DELEGAREA RESPONSABILITĂȚII…
Cercul vicios este perfect: delegând puterea, am pe cine să dau vina în caz de eșec, nu sunt eu responsabil, ci ăla mai „sus” decât mine și tot așa, până la vârful „piramidei”. „Vârful piramidei” – la rândul său – va da vina pe cei de sub el care l-au proțăpit „vârf” (incompetenți, indolenți, proști etc.). Și astfel „incriminarea” coboară pâna la „acarul Păun”… Deci, prostimea-i „proastă”, lăsându-se prostită de către „proști”!… Corolar: „Democrația deleagă incompetenților alegerea câtorva corupți” (George Berdard Shaw).
D. „Să zicem că ești un idiot. Să zicem că ești membru al parlamentului. Dar asta înseamnă deja că mă repet”… (Mark Twain).
Nu mi-ar fi sărit muștarul dacă nu mi-aș fi amintit scena care s-a petrecut de nenumărate ori… „dată pe sticlă”: un parlamentar – „suferind de insomnie” – iese pe hol din sala de „plen”; e imediat „înhățat”, de reporterii „acreditați”, cu întrebări despre vreo lege proaspăt votată; el răspunde cu seninătate ori că nu știe despre ce e vorba, ori că n-a auzit de așa ceva, ori că așa i s-a trasat sarcina de către „șefu’ ”… când reporterii insistă – nici ei prea uluiți – omul nostru spune că e grăbit, că trebuie să meargă la budă, că e obosit, că o să „explice” el cu altă ocazie etc… Cum a ajuns „ăsta” în Parlament?… Păi, să-l ascultăm pe Jorge Luis Borges – „Cred că e mai bine să cred că D-zeu nu acceptă mită”… „Șefu’ ”, care „trasează sarcini” parlamentarului „ajuns”, „…care este…”, va spune cu multă smerenie: „Pentru a deveni un stăpân, politicianul pozează ca un servitor” (Ch. De Gaulle)… deoarece „Obiectivul puterii este puterea” (G. Orwell). Concluzia: „Dacă votul ar putea schimba ceva, el ar fi declarat ilegal” (Emma Goldman)… Căci „Dacă votul ar face vreo diferență, nu ne-ar lăsa s-o facem” (Mark Twain)… Da, m-am acoperit de citate, nu din comoditatea de a gândi cu mintea mea, ci din satisfacția că alții, mai deștepți ca mine, au gândit totuși la fel ca mine…
Dar să ne întoarcem la oamenii obișnuiți (ordinary people)… Țopăie de fericire că „revoluția” a învins, că acum e „democrație, că „ni se dă vot universal, egal, direct…”. Când e să meargă „să aleagă”… ajung ca cetățeanul turmentat – pe care l-am mai pomenit în alt episod – „Eu pentru cine votez?”. Trist, dar marea majoritate habar n-are… nivelul de cultură și conștiință politică (prea mult, la noi!, poate conștiință civică… măcar…) este sub nivelul viitorului metrou de la Cluj… Au auzit, prin vecini, li s-a spus la biserică, la spovedanie, la „pub” (ha,ha,ha), le-o ordonat primarul sau alt șef (altfel, se pot șterge pe bot de…), ba unii au mai aflat câte ceva pe la radio sau tv., la „bursa zvonurilor” ș.a.m.d. … Important e că s-a ivit un prilej bun ca bărbații să se întâlnească la „una mică” (în ziua votului e exclusă crâșma, dar tot se găsește pre undeva ceva…), femeile să o mai „pună” de o bârfă, atunci când „socializează electoral”… ce mai, veselie mare. La noi, un popor care nu ascultă până la urmă decât de bici, știe însă foarte bine că la capătul biciului nu este un ghemotoc de plumb, ci un ghemotoc de hârtie pe care scrie „Euro” sau „In God we trust”. Și iarăși un citat „bine găsit”!: „O națiune de oi va crește (naște) un guvern de lupi” (Edward Murrow)…
Și atunci, ce-i de făcut? (vorba lui Lenin)… Să renunțăm la democrație în favoarea dictaturii, autoritarismului personal? Evident că nu! Deși… făcându-mă „avocatul diavolului” trebuie să amintesc faptul că într-o dictatură (fie ea și monarhie absolută sau luminată) nu se trage de timp! Nu mai există acea păcătoasă birocrație, unde se pasează responsabilitatea deciziei de la unul la altul, și pe „orizontală” și pe „verticală”. Ordinul (porunca) e ordin și se execută la timp și întocmai! Ca la armată… By the way, cum ar funcționa o armată înecată în democrație, fără unitatea de oțel a ierarhiei și respectării ordinelor, o armată-gloată? S-ar duce dracului totul!… Credeți că democrația modernă funcționează (inclusiv, pe la casele mai mari) fără un anume autoritarism? Iluzii! De aceea vreau să-l amendez pe Marx și voi spune: Democrația este drumul INVERS către socialism…
Citește și:
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (1)
- CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!… (2)
- AICI – Mai multe Opinii ale autorului
