ORICE OM URCĂ PE SCARA IERARHICĂ PÂNĂ LA NIVELUL MAXIM AL INCOMPETENȚEI SALE!…
(… din Legile lui Murphy…)
– XIX –
…dar „CĂDEREA POATE FI ȘI PE ORIZONTALĂ!…” (Pseudo-Murphy)
(prima parte)
A. „Ce-mi place mie la români este că întotdeauna epicentrul cutremurelor este la București” – Salvador DALI (citat din memorie).
… Așa declara genialul pictor supra-realist, S. Dali, într-un interviu acordat prestigioasei reviste Secolul 20 (azi este Secolul 21 !…), în 1977 (!), anul tragicului cutremur. Când am văzut textul, zău, l-am citit de trei ori!… Nu-mi venea să cred… Dan Hăulică (viitorul academician și Ambasador al României pe lângă UNESCO), intelectual de marcă al țării (1932-2014), a avut un curaj de-a dreptul nebun, publicând istoricul și unicul interviu dat de ilustrul personaj, pentru români! (cel puțin, așa știu…). Pentru neavizați, reamintesc că era (încă) anul 1977 (!) și „epicentrul” întregii Românii (inclusiv al tuturor cutremurelor, pardon, catastrofelor naționale, de pe atunci) se afla într-adevăr, la București… întrupat de… știe acum tăt natul… Mai avea și „ăsta” o Gala a lui, proaspăt proțăpită în foncții înalte… Numa’ că n-o picta el, ci alții (pupincuriști de seamă!).
… 2024 – anul alegerilor de tot felul pe toate coclaurile Europei și nu numai… Deci, să ne așteptăm la o nebunie generală unde „fiorul electoral” ne va pătrunde pe toți și ne va reaminti – belicos, maladiv, ipocrit, demagogic… să mai continui?… de CURVA DE POLITICHIE… Și la noi și pe la alții…
B. „Eu pentru cine votez?”
Celebra replică a cetățeanului turmentat, din nepieritorul Nenea Iancu, trebuie clarificată… Caragiale era prea deștept ca să-l facă doar beat, de la macheală, pe „cetățeanul” nostru; eu cred că „turmentația” bietului personaj s-ar fi datorat „amețitoarei” campanii electorale din vremea lui. Și azi, „nihil sub sole novum”… Cunoscutei interogații obsedante i se poate da o soluție strălucită: „Votează Dom’le și D-ta cu Ali Baba! Acolo sunt numai 40 de hoți!…”
Foarte probabil că o să vă întrebați: „Ce dracu’ l-a mai apucat și pe ăsta de vorbește deja de anul electoral 2024? De pe acum?”… Da! Suntem abia la un început furtunos (meteo!) de ianuarie. Ei bine, nu m-aș fi apucat de așa ceva dacă nu ar fi început să curgă tot felul de „știri”… Fake news? Aici, pe teritoriul Majestății Sale au și început dezbateri electorale: se zice că laburiștii vor cu tot dinadinsul „să-l debarce” pe „al nostru” Rishi Sunak; se mai zice că ar fi cazul – după recentul model al Reginei Danemarcei – ca și King Charles the third să abdice în favoarea fiului său William: e deja prea bătrân, dă semne de decrepitudine și, la urma urmei, e nevoie de un conducător de stat (și biserică anglicană!) tânăr, deja foarte popular, deci „în vână”… La noi, în Românica, din nou, ca la nimenea… Se zice că Charles Michel – Președintele Consiliului European – ar vrea să „renunțe”… ar vrea să schimbe înaltul fotoliu de la U.E. cu unul mai „modest”, de parlamentar european… Acest fapt ar trebuie să se consume prin iulie a.c., după alegerile parlamentare europene. S-o fi „săturat” și el de… deși mandatul său ar fi valabil până prin noiembrie, tot anul ăsta. Acum, „pică” bomba cu „două focoase nucleare”: Întâi, Viktor Orban ar putea să-i ia locul lui Charles Michel (măcar temporar…), deoarece în iulie, președinția prin rotație, la cârma Europei, revine de drept Ungariei, cu tot lanțul de inconveniente pentru politica externă a U.E., mai ales față de Ukraina și Rusia… Trebuie „făcut ceva”!…; Apoi, cică favoritul la „înaltul fotoliu” ar fi Herr Klaus Iohannis… Acesta își termină oricum mandatul la finele acestui an, poate să demisioneze din funcția de președinte al României, locul lui fiind luat automat și de drept (provizoriu) de Președintele Senatului, D-l. (ex-prim-ministru) Ciucă… Tot suntem în țara zvonacilor și aplaudacilor… Doamne, să fie așa? Mass media de la noi deja „hăulește”, și pe față și pe dos… Ba că-i sigur (Iohannis ar fi extrem de comod și maleabil și „util” pentru „mai marii” Europei), ba că-i fake news… ceva pus la cale de liberali ca să „dirijeze” cele patru tururi de alegeri mioritice. Ar urma desigur o comasare a alegerilor prezidențiale cu cele locale și „trai nineacă”…
C. În urnele de vot (tot ceva funerar…) intră cine vrea și poate, dar „iese” cine trebuie…
După umila mea părere, există mai multe categorii de alegători:
- Cei care habar n-au că votează, de ce votează, pe cine votează ș.a.m.d. Totul depinde de nivelul de instrucție și educație, de cultură generală, mediu social și chiar…vârstă… De pildă, într-o localitate rurală de la noi, o familie, cu mic cu mare, se duce la vot „că așe o zîs dom’ primarăș”… Evident, și cu băbuța de rigoare, decan de vârstă a clanului (dar încă în viață!..) „Ce-ai votat mamaie?, Pă cine?”; răspuns – „Nu știu maică, da’ tăt îi bine c-am ajuns aici… așe mă trecea… noroc că au atâtea private… numa’ că n-au gaură… bine că mi-au dat aiștea niște hârtie, să mă șterg… da’ tăt nu știu ce să fac cu aiasta, ștampilă-i zice parcă, unde să mi-o pun?” …
- Cei care votează dar nu știu cu cine, eventual sunt „ghidați” de „cine trebuie”, o fac orbește, la întâmplare… să fie că, „da’ dacă-mi taie ăștia ajutorul social, de nu votez?” Sau votează „conduși de instinct”: „I-auzi, fă, tu pe cine-ai pus ștampila?”. „Pe fruntea președintelui comisiei, că era tare drăguț, frumușel…”. Nici „cetățeanul (nostru) turmentat” nu-i departe…
- Cei care „votează” să nu voteze, i.e., nu se deranjează să meargă la urne pentru că n-au cu cine… „toți sunt o apă și-un pământ!”, „tot un drac!”; da, pot alege să… nu alege! îi ghidează raționamentul: „Când te culci cu un președinte și te scoli cu altul, e clar, politica e o … femeie ușoară!”…
- Cei care votează „la ordinul venit de SUS”, ierarhic. Sunt niște automate care nu gândesc, doar trebuie să execute ordinul… la timp și întocmai (cum se zice în armată)… Ei sunt cei care „încearcă marea cu degetul”… înțelegeți la ce mă refer… că, poate, poate… Riscă să fie prinși, dar nu intră în panică, are grijă de ei „cel de SUS”… De sunt întrebați „Cu cine ai votat?”, vor răspunde scurt: „Cu o ștampilă”…
- Cei care SE votează, ăia care fac parte din categoria „iese cine trebuie” și, pentru că veni vorba de „ieșit”, iată un exemplu: la mijloc de ședință de plen în adunătura de la Casa Poporului, doi parlamentari ies pe hol…Unul îi zice celuilalt: „Nici tu n-ai somn? ”…
Cu siguranță, boieri dumneavoastră, veți găsi și alte categorii… că sunt destule… Important și trist totodată este faptul că foarte puțini oameni votează în cunoștință de cauză…
D. „Politicul este expresia (cea mai) concentrată a economicului”, zisă a parșivului de Volodea (Vladimir Ilici), dar totuși… bine zis! Și totuși, al dracu’ avea dreptate…Voi argumenta de ce…
Cu mulți ani în urmă țineam un curs de masterat – Politici publice. Ca logician, demersul meu argumentativ era deductiv-demonstrativ; azi se spune ipotetico-deductiv (mai ales în științele formalizate). Deci, ca să arăt ce sunt politice publice, trebuia să explic, în prealabil, ce sunt politicile – generic, ce este politica… Voi reitera aici o serie de idei – expuse pe scurt – în alt episod, anterior; evident, în altă formă și cu altă țintă… Oamenii au nevoi și spre deosebire de celelalte ființe vii, acest nevoi sunt conștientizate (mai mult sau mai puțin, gradual etc.). Nevoile (mai ales cele de bază) trebuie satisfăcute, altfel… Poate unii își amintesc de „clasica” piramidă a lui Maslow: de la bază (cea mai largă) spre vârf (deci, cu o arie de acțiune îngustându-se), se înșiră în ordine, de jos în sus, nevoi fiziologice, apoi, de siguranță, urmează cele de dragoste/apartenență, cele de stimă și culminează cu cele de auto-realizare. Ultimele țin de orgoliul personal, de „nevoia” de a se impune în raport cu semenii (fie și prin forță), de a statornici neapărat ierarhii (nu obligatoriu valorice)… că … „așa-i omu’!”, în egoismul său natural, incurabil… Oamenii nu au pur și simplu nevoi, ci interese – forma conștientizată (gradual) a nevoilor. Animalele nu au interse, ci doar nevoi. În efortul lor de a-și realiza interesele, oamenii întâlnesc (în primul rând, în mediul lor social) alte interese, diferite, până la opuse. Ele reprezintă obstacolul ce trebuie înlăturat sau ocolit (este o situație problematică). Felul în care acționează pentru a-și satisfice interesele, în contextul existenței unor interese diferite și chiar opuse, reprezintă politica!… Strategii și tactici… ca în domeniul militar… Cei cu interese foarte apropiate (nu există interese absolut identice!) sau compatibile pot forma alianțe… Totul „se aranjează” în așa fel încât, la limită, practic, societatea se scindează în două tabere mari (nu neapărat egale…). Din cele spuse până acum, ar rezulta – logic – că totul este politică. Dacă mai legăm conceptul și de rădăcinile sale etimologice, atunci încep să se limpezească apele: „politică” vine de la grecescul polis – cetate, oraș, loc de trai în comun al oamenilor (civilizați). De fapt și termenul de civilizație vine din latinescul civitas – cu aceeași semnificație ca în greacă. Traiul în comun impune – de voie, de nevoie – reglementări ale relațiilor între indivizi, de la reguli „nescrise” (morale), la reguli „scrise” (juridice). Jocul intereselor se face în această „arenă”, cu astfel de „reguli ale jocului”. Este un joc/conflict de interese. Aici se constituie spontan (informal) sau conștientizat-deliberat (formal), puzderia de iererhii, de status-uri și roluri… Dar nu toate interesele sunt la fel de importante. Cele vitale (reflectând nevoi vitale) țin de asigurarea (în primul rând materială!) a celor necesare traiului de zi cu zi, i.e. existența fizică… Activitatea legată de acest fap este economia… Termenul vine tot din greacă, respectiv, combinarea lui oikos ( = casă) cu nomos ( = conducere, administrare, reglementare legică etc.). Prin urmare este vorba de demararea, organizarea, conducerea și reglementarea „ogrăzii proprii”, recte sursa existenței fizice, de zi cu zi… Prin urmare, interesele economice sunt fundamentale iar modul de realizare a acestora este politica (fundamentală). Rezultă că, în spatele oricărei acțiuni politice trebuie căutat/e interesul/interesele economice. Deci, politicul este expresia (cea mai) concentrată a economicului! Q.E.D. … Și perioadele de foșgăială electorală sunt tot determinate de rațiuni economice. Sfântul Graal este PUTEREA, mai precis, puterea politică. Goana după această putere face ca și democrațiile să tindă spre dictatură, autoritarism…paradoxal, dar așa e! Voi încerca să demonstrez/argumentez această idee periculoasă, parșivă, printr-o pledoarie pentru anarhia bine temperată. Ce înțeles îi dau eu acesteia, voi arăta în episodul următor…
Să nu uităm că oamenii se pot împărți în 4 categorii:
- Proștii – care spun ce știu
- Deștepții – care nu spun ce nu știu
- Politicienii – care spun ce nu știu
- Diplomații – care nu spun ce știu…
Citește și:
Mai multe Opinii ale autorului – citește AICI
