Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Calvarul prizonierilor din Uniunea Sovietică (9)

Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Calvarul prizonierilor din Uniunea Sovietică (9)

Lagărele de muncă

Încă din ianuarie 1942, prin Ordinul nr 5, NKVD a permis folosirea prizonierilor de război apți de muncă la activitățile din industrie. Pentru utilizarea la muncă a tuturor prizonierilor de război apți de muncă. Ordinul suna astfel:

1. 3156 persoane, prizonieri de război germani care se află în lagărul Spasski-Zavod să fie folosiți în industria carboniferă la încărcarea cărbunelui iar 1821 de persoane să fie transferate din lagărul Elabuga.
2. 1339 persoane, prizonieri de război români care se află în lagărul din RSSA Mari, să fie utilizate în exploatările în cadrul lagărului Unja al NKVD și în continuare sunt repartizați alți prizonieri.
3. Pentru paza prizonierilor se alocă 1 militar la 8 prizonieri, se va face uz de armă în caz de insubordonare. (Prizonieri români în Uniunea Sovietică, op. cit., Documentul 10, p. 40)

Munca cea mai grea era în subteran

Cea mai grea muncă la care au fost folosiți prizonierii a fost cea de la minele în care se lucra în subteran sau la suprafață. Maiorul Bovîkin raportează cu privire la utilizarea prizonierilor de război la muncă în minele de cărbuni în trimestrul IV al anului 1944 (10 ian 1945):

„Lagărul 182 a fost organizat în regiunea Rostov în scopul utilizării prizonierilor la muncă la extragerea cărbunelui din mine, la restabilirea minelor combinatului Rostovugoli.

În 10 septembrie au sosit 2998 prizonieri români, majoritatea țărani, folosiți la extragerea cărbunelui. În septembrie au sosit 1747 germani, apoi în 18 octombrie 1944 au fost numărați 2254 români, iar 25 octombrie 2862 germani. Au mai sosit în 6 decembrie 1479 maghiari și în 12 decembrie 14 442 maghiari.

  Numărul mic al prizonierilor de război în sectoarele de producție ale agenților economici în perioada noiembrie-decembrie se explică prin faptul că odată cu răcirea vremii a crescut brusc numărul bolnavilor în rândul celor ce munceau în sectoarele de producție, precum și din cauza lipsei hainelor călduroase pentru lucrătorii de la șantierele de construcție în aer liber. Durata zilei de muncă era de 8 ore. În pofida protestelor administrației lagărului, agenții economici încalcă uneori prevederile acordului în privința duratei zilei de muncă. Secțiile nu au fost pregătite suficient pentru sosirea prizonierilor de război. Nu au fost pregătite blocurile alimentare, clădirile, sistemele de încălzire, spălătoriile etc. Acoperișuri sparte. Rația zilnică este compusă din 1100 gr. pâine, 600 legume”. (Prizonieri de război, Document 171, p. 485)

Cauzele ratei ridicate a mortalității

În lagărul de la Odesa se aflau, la 1 decembrie 1944, 11.111 prizonieri. Existau 9 secții Se recunoaște că rata înaltă a mortalității este cauzată de „traiul lipsit de confort, aglomerație, lipsa paturilor suprapuse, a luminii, a ventilației, a căldurii, a apei fierbinți; cantitățile insuficiente de hrană și efecte, dezorganizarea în pregătirea și distribuirea hranei, dezorganizarea în activitatea de tratament; folosirea incorectă în muncă a prizonierilor”.  (Prizonieri de război români în Uniunea Sovietică, Documentul 174, 445)

Condițiile generale oferite de lagărele de prizonieri de război diferă însă de la instituție la instituție, în funcție de realitățile specifice: locul așezării, calitatea comandanților și serviciilor, domeniul în care lucrau deținuții prizonieri etc. Sovieticii au elaborat numeroase documente/rapoarte privind starea lagărelor din care reies cu claritate numeroasele dficiențe, chiar dacă acestea nu cuprindeau viața intimă a prizonierilor, sentimentele lor, necazurile, suferințele, starea de spirit etc. 

Lagărele de la Stalingrad

Între lagărele existente pe cuprinsul Uniunii Sovietice un loc distinct îl prezintă cele amenajate la Stalingrad sau în apropierea orașului martir. Prizonierii de acolo erau folosiți la refacerea infrastructurii, la reconstrucția întreprinderilor economice și a clădirilor administrative și civile. Orașul era complet distrus și de aceea prioritatea absolută o reprezenta înlăturarea ruinelor care prezentau pericole la orice pas, deasemenea existau nenumărate bombe și mine neexplodate care erau dezamorsate inclusiv cu ajutorul prizonierilor. De interes pentru starea Lagărului de la Stalingrad este „Raportul căpitanului de securitate I.I.Korneev, șeful secției operative a lagărului 163 Stalingrad către general-locotenentul I.A.Petrov, șeful Direcției pentru problemele prizonierilor de război….privind regimul de detenție, starea sănătății și condițiile de muncă ale prizonierilor de război din lagăre”, elaborat la 8 ianuarie 1945:

„Lagărul nr. 163 (de la Stalingrad), organizat la sfârșitul lunii iulie 1944, are în componență patru secții.”

Secțiile nr 1 și 2 sunt dispuse în zona fabricii Octombrie Roșu, secția nr 3 în cea a fabricii Baricada, iar secția nr 4 în zona orășelului de lângă Fabrica de Tractoare. Potrivit evidențelor de la 01.01 1945 efectivul total al prizonierlor de război din toate cele 4 sectore de lagăr este: Secția nr 1 – 2615 persoane; secția nr 2 – 1602 persoane; secția nr. 3 – 1956 persoane, secția nr 4 – 1909 persoane. Pe naționalități sau etnii: germani 3877; români 1742; moldoveni 458; unguri 1093 persoane;  etc.

• Fondul locativ

Pe teritoriul secției nr 1 există 9 corpuri de locuit din lemn, de tip baracă, cu o suprafață de 1896 m pătrați, insuficientă pentru dispunerea a 2695 de prizonieri, de aceea cantina a fost transformată în corp de locuit. În toate barăcile lipsesc uscătoarele pentru lenjerie. Cel de-al doilea rând de ferestre lipsește, nu există lumină în nici o baracă, nu au fost realizate acoperișuri la mansarde la barăcile 1 și 2, temperatura nu se menține întotdeauna din cauza întreruperilor din alimentarea cu combustibil.

Secția nr 2. Prizonierii sunt dispuși într-o clădire din cărămidă, cu două niveluri (o fostă școală). Suprafața locuibilă este insuficientă pentru cei 1602 prizonieri și de aceea locuiesc înghesuiți. Clădirea nu este încălzită regulat din cauza întreruperilor în alimentarea cu combustibil. În clădire este mizerie, întotdeauna este un aer umed și îmbâcsit, uscătoarele pentru lenjerie, încălțăminte lipsesc, nu au fost făcute ferestre pentru ventilație, baraca nu este dotată cu uși exterioare

În secția nr 3, toți prizonierii sunt dispuși în 4 clădiri din cărămidă, cu două etaje, care sunt încălzite, dar nu au uscătoare.

În secția nr 4 contingentul de prizonieri de război este dispus în barăci de tipul bordeelor semiîngropate, pe deplin adaptate la locuit.

•     Blocul alimentar

În secțiile 1 și 3 blocurile alimentare sunt dispuse în clădiri standard, în timp ce la secțiile 2 și 4 în clădiri de tip baracă, acestea din urmă nefiind adaptate pentru funcționarea pe timp de iarnă. Numărul cazanelor în toate bucătăriile este insuficient, fapt care îngreuneză pregătirea celui de al doilea fel de hrană. Mâncarea este distribuită în căldări. Personalul de serviciu lucrează în echipament murdar. Normele de hrană nu pot fi asigurate din cauza întreruperilor în aprovizionare. Prizonierii bolnavi nu beneficiază de mâncare special gătită.

• Rețeaua de băi și spălătoria

 Băi și camere de dezinfecție există doar la secțiile 2,3,4. Din cauza întreruperilor în aprovizionarea cu combustibili, prizonierii se spală foarte rar, păduchii nu au fost lichidați. Frizerie există doar la secția 3. 

• Aprovizionarea cu alimente

Făină există pentru 30 de zile, ulei vegetal pentru 40 zile, grăsimi pentru 2 zile, carne nu există, cartofi pentru 32 zile, zarzavaturi pentru 5 zile, zahăr pentru 17 zile. 

Timp de trei luni, pâinea primită de la fabricile de pâine nr.4 și 5 nu a fost de bună calitate (este necoaptă). Nici organismele economice, nici cele sanitare nu se ocupă de această problemă etc

Aprovizionarea cu efecte militare: Contingentul de prizonieri este aprovizionat cu: Uniforme de vară în proporție de 90% în sect. 1 și 3 și 100% în sect. 2 și 4; Mantale 0% respectiv 100%; pantaloni vătuiți 70%; încălțăminte 50%; căciuli 70%; obiele 50%; Lenjeria de iarnă lipsește

• Atelierele

Pentru toate cele 4 secții au fost organizate ateliere de croitorie și de cizmărie – 67 croitori și 60 cizmari

•  Folosirea la muncă

În medie, fondul de muncă al lagărului în lunile octombrie, noiembrie, decembrie era format din 3589 persoane, adică 47,5% din totalul de 7755. În medie, în această perioadă, numărul prizonierilor ieșiți la muncă a fost de 2484 persoane sau 69,2%, sau 33,4 din media efectivului din listă. Cauze: lipsa îmbrăcăminții a încălțăminții, prezența în lagărul cantină, prezența bolnavilor la dispensar.

• Starea sanitară

Starea sanitară a tuturor sectoarelor din lagăr este nesatisfăcătoare. Closetele și lăzile de gunoi sunt arhipline. Conținutul unora dintre hârdaie este aruncat în gropi săpate la 1,5 m – 2 m de closete.

Clădirile de locuit sunt dotate cu paturi de lemn și cu hamace, alte dotări neexistând. Chiuvetele lipsesc, în clădiri este mizerie, nu se face curățenie în mod regulat. Nu a fost organizată hrănirea separată a bolnavilor. Activitatea băii este neregulată, prizonierii mergând în marea lor majoriate murdari și plini de păduchi. Starea fizică a prizonierilor cu fiecare zi este tot mai proastă, numai în luna decembrie fiind trimise la spital 300 persoane. În comparație cu luna preceentă fondul de muncă s-a diminuat. Bolnavii nu sunt spălați câte o lună și chiar mai mult, hainele nu sunt dezinfectate, nu există lenjerie de schimb, iar aceasta sunt plini de păduchi. La muncă nu sunt asigurate cele mai elementare măsuri de proteție a muncii”.  (Prizonieri de război în Uniunea Sovietică, Doc. 170, 483)

Prizonierii din regiunea Stalingradului erau folosiți mai ales în lucrările de refacerea  infrastructurii, la transportul molozului, în refacerea fabricilor și la lucrul din cadrul acestora. În timpul acestor lucrări s-au întâmplat numeroase accidente de muncă prin prăbușirea zidurilor, căderea în gropi nemarcate și chiar uciderea de către gărzi din diferite motive. 

Lagărul 148 de la Armavir. În decembrie 1943 erau internați 3539 prizonieri din care: 2493 soldați și 59 ofițeri români; 612 germani.

• „Prizonierii sunt dispuși în bordeie cu priciuri de pământ. Drept așternut servesc paiele, 30 % dispun de saltele de paie. Doar 61 ofițeri au lenjerie de pat (pături, cearceafuri și fețe de pernă). Încălzirea se face cu sobe de fier, temperatura oscilând de la 14 gr. la 19 gr.. Cele mai multe bordeie nu dispun de lumină naturală. Iluminatul pe timp de seară se face cu lămpi cu gaz. Pe timp de ploaie toate acoperișurile bordeielor curg. Starea teritoriului lagărului este satisfăcătoare, cu excepția zonei din spate a bordeielor, unde se adună noroi. Gropile de gunoi sunt dezinfectate și pe măsura umplerii se umplu cu pământ. Baia cu o capacitate de 100 persoane pe oră și sala de abur uscat  de 50 de locuri asigură necesitățile contingentului în acest sens. Controlul sanitar se efectuează în fiecare săptămână. Spălarea rufelor se face manual. Nu este amenajată o uscătorie. Toți prizonierii din lotul sosit erau plini de păduchi. Abia după două sau trei cicluri de dezinsecție s-a reușit deparazitarea. Bucătăria se află în trei clădiri de chirpici  și corespunde unui minim de condiții….Hrana este distribuită în bordeie în butoaie din lemn sau din tablă. Prizonierilor nu li se asigură apă fiartă. …Prizonierii dispun de vesela personală pe care fiecare o spală  cu apă rece”. (Prizonieri români, document 122, din 16 decembrie 1943) 

În Karaganda, regiune industrială din sudul Uralilor, în Kazahstan, au fost amplasate trei lagăre de concentrare pentru prizonieri și civilii străini: Spasski nr. 99, Balhash nr 37 și Jezkazgan. Balhash și Jezkazgan au fost înființate în 1945 și au funcționat până în primăvara anului 1948, când au fost lichidate ca urmare a repatrierii prizonierilor.

Spasski, a fost înființat în iulie 1941, situat pe structura altui lagăr NKVD, la 45 km de orașul Karaganda, pe teritoriul fostei uzine de extracție a cuprului. Spasski și a fost cel mai mare lagăr din zonă. Pe tot timpul funcționării s-au perindat prin el 66.160 de prizonieri (66.746 după alte date), dintre care: 29. 777 germani, 22.225 japonezi, 6740 români, 1633 austrieci, 1208 polonezi, 1088 italieni, 1139 unguri, 195 finlandezi și peste 1000 de altă naționalitate.

Până în 1941, Lagărul Spasski 99 era constituit dintr-o singură diviziune. Începând cu 1944 s-au format noi diviziuni de producție, numeroase contingente fiind folosite la munci în intreprinderi industriale situate pe întreg teritoriul regiunii Karaganda, în orașul Temirtau, satele Spasski, Saran, Dubovka, Kok-uzen, Zapadnîi, Fedorovka, la minele de cărbune Kostenko, Kirov, etc. În anii 1947-1948, lagărul Spasski era alcătuit din 24 diviziuni și concentra circa 30. 000 prizonieri militari și civili. În diviziunile lagărului militarii erau organizați pe naționalități și erau separați de civili. Din 1948 diviziunile lagărului au fost reduse, iar în vara anului 1950 lagărul a fost lichidat. Conducerea și diviziunile au fost predate lagărului Pescianîi al MVD. 

Potrivit documentelor, din totalul de peste 66 000 de prizonieri care s-au aflat la Spasski 99, un număr de 42.427 (militari și civili) au fost repatriați/eliberați până în 1950. Cei rămași au  fost trimiși în alte lagăre – 5805; în spitale – 5966 ; în închisori – MVD 1090  iar 5 au evadat.

În perioada 1941-1950, 7765 prizonieri din lagărul Spasski care au murit au fost înmormântați pe teritoriul regiunii Karaganda. În general au fost aduși de la celelalte diviziuni  prizonieri slăbiți care nu mai dădeau randamentul scontat. Din totalul morților, 827 au fost români la care se adaugă 200 de alte naționalități care au luptat în armata română.  (Vasile Soare, „În Kazahstan, pe urmele prizonierilor români”,  Magazin istoric, mai 2006,  p 46)

 Din „Memoriul sublocotenentului de securitate Koltâșev”, șef al secției operative din lagărul Spaski-Zavod, adresat maiorului de securitate P.K. Soprunenko, șeful Direcției pentru problemele prizonierilor de război, din 24 octombrie 1942, vom recunoaște numeroasele deficiențe existente în lagăr și care se cer a fi înlăturate. În memoriu se spune că în perioada septembrie 1941, în lagărul NKVD de la Spasski-Zavod au sosit 1200 prizonieri de război și 1200 persoane internate, printre aceștia aflându-se și prizonieri de război polonezi. În total  au sosit 5400 de persoane, 1200 de prizonieri au fost redirecționați spre alte lagăre. Din cele 4200 de persoane internate la Spasski au decedat 1670 de persoane. Se stabilesc și cauzele pentru care mortalitatea era așa de ridicată.

„Cauza principală a mortalității în rândul prizonierilor de război o constituie faptul că mult timp, până în mai 1942, ei nu au muncit, ci au stat în permanență culcați, ceea ce a determinat atrofierea mușchilor. După deschiderea a trei sectoare de producție în lagăr, unde prizonierii efectuează cele mai grele munci fizice, numărul bolnavilor a crescut brusc, astfel, din septembrie 1941 până în mai 1942, au decedat 615 persoane, iar din mai până în 20 octombrie au murit alte 1055 peroane. La 20 octombrie există 862 bolnavi, plus bolnavii de la două sectoare de producție, în total peste 1000 de persoane. În prezent în lagăr există 8 infirmerii din care doar 3 sunt bine amenajate. Lipsește curentul electric, pe perioada iernii încăperile nu sunt încălzite, nu au instrumente medicale, saltele, pături și duc lipsă de medicamente.. În consecință, nu există un regim sanitar sau norme de igienă, greu de realizat în astfel de condiții; Prizonierii sunt extrem de epuizați, se spală cu apă rece, în camere neîncălzite, iar dacă merg la baie la întoarcere răcesc. Prizonierii merg la baie de trei ori/lună, unii refuză, iar dacă nu merg nu primesc lenjerie la schimb. De exemplu, 36 persoane de la atelierul mecanic nu au mers la baie timp de o lună”

În continuare se mai spune că:

„Din cauza regimului de economisire impus la combustibil nu se poate face deparazitarea, apoi bolnavii aflați în convalescență au fost trimiși la munci grele” și se dă un exemplu despre cei trimiși la 18 km distanță, la un colhoz unde au locuit într-un grajd, mergeau la muncă nemâncați, în consecință în 20 de zile 3 au murit și 17 s-au îmbolnăvit grav. La fabrica de cărămizi nu există baie iar lenjeria este schimbată ocazional, în barăci lipsește apa fiartă, camerele sunt neîncălzite, lipsesc ușile și ferestrele, iar când vin uzi de la muncă nu au unde să-și usuce hainele”  și așa mai departe. Se mai spune că „regimul de hrană lasă mult de dorit, li se distribuie cartofi stricați. La 12 octombrie în loc de 520 kg legume au fost distribuite 350 kg. Bucătarii sunt nevoiți să folosească mai multă apă pentru a crește numărul de porții”. (…) „Vă mai informăm că lipsa hainelor călduroase și a încălțămintei pe timp de iarnă pentru prizonierii de război poate constitui cauza principală a răcelii și a mortalității în masă a acestora”. (Prizonieri de război în Uniunea Sovietică. Documente. p. 103-105) 

Despre condițiile de muncă și viață din lagărele sovietice vor vorbi chiar prizonierii în reportajele următoare. 

Vezi și:

• seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Calvarul prizonierilor din Uniunea Sovietică 
• Seria Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Crimele Germaniei naziste
• Seria  Al Doilea Război Mondial | Prizonierii de război, privire comparativă | Cruzimea japoneză
• Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Prizonieri pe frontul de Vest
• Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Suferința din lagărul de la Oranki
• Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români |  Viața și moartea în lagărele sovietice
• Seria Al Doilea Război Mondial | Drama prizonierilor de război români | Capturarea și drumul spre lagăr 
• seria 80 de ani de la sfârșitul celui de Al Doilea Război Mondial
• seria Arădenii în Al Doilea Război Mondial