Alexandru Ovidiu Vintilă s-a născut în 26 septembrie 1977 la Suceava. Este poet şi eseist, Doctor în istorie, membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Iaşi şi preşedinte al Societăţii Scriitorilor Bucovineni, precum și redactor-şef al revistei „Bucovina literară” şi membru în colegiile redacţionale ale publicaţiilor „Glasul Bucovinei” (Cernăuţi) şi „Scriptum” a Bibliotecii Bucovinei „I.G. Sbiera” din Suceava. A publicat numeroase cărți de poezie și eseu, iar în 2024 îi apare la editura Eikon placheta de versuri cu titlul bizar: maki haku. Maki Haku (1924-2000) este numele de scenă al lui Maejima Tadaaki, un artist sōsaku-hanga din Japonia secolului XX. El a fost și un pilot kamikaze al forțelor aeriene japoneze, însă războiul s-a terminat înainte să apuce să-și ducă misiunea la bun sfârșit.
Revenind la poezia lui Alexandru Ovidiu Vintilă, ea este dăltuită într-un material preluat din memoria și conștiința unui creator mai degrabă discret și echilibrat care are simțul măsurii și al autocenzurii. El reușește prin aceste calități – care lipsesc în ultima vreme din peisajul publicistic – să ofere o imagine panoramică și esențială a liricii sale, văzută ca o ieșire la lumină a părții abisale din om. Sunt imagini care conduc spre un limbaj al tăcerii, invocat simbolic, de natură să extindă orizontul poeziei, ca discurs revelator și metafizic.
E o carte care îi redefinește lui Alexandru Ovidiu Vintilă statutul de poet și i-l întregește, desigur. Discursul relaxat, sunetul molatic, stilul iluminat și vocația de eseist al întâmplărilor vieții fac din acest volum cu înfățișare minimalistă (ca o stampă japoneză) o carte care pune într-o altă lumină poezia, viața și lucrurile mărunte, pe care le abordează uneori parabolic. Dacă notele din volumul precedent, Iglu (2022), corespund unei tendințe de a esențializa comunicarea și confesiunea și conțin gânduri, idei, metafore, întâmplări, secvențe sociale, meditații contrase în forme aforistice, emoții, atitudini și refulări, în schimb, secvențele de viață, parabolele și meditațiile din noul volum maki haku au un fior metafizic specific.
Pe coperta noii cărți regăsim nu mai puțin de patru referințe critice, dintre care o semnalăm pe cea aparținându-i cunoscutului dramaturg, Matei Vișniec: „Poezia lui Alexandru Ovidiu Vintilă îmi sugerează imaginea unui seismograf al stărilor sufletești și al raporturilor noastre fragile cu lumea. Poetul decantează cu subtilitate imagini și senzații, amintiri și reflecții, dar mereu atent să nu abuzeze de cuvinte, să nu ne sufoce cu torente verbale. În consecință, ne lăsăm îmbarcați în poemele sale aerate cu o enormă încredere și plăcere, fiind siguri că bărcuțele sale de hârtie sunt capabile să ne traverseze oceanul. Cu eleganță și cu inteligența unei savuroase economii de mijloace, Alexandru Ovidiu Vintilă și-a forjat un stil și un limbaj. Cu gesturi fine de caligraf al sensurilor și al esenței el ne ghidează prin ceea ce nu poate fi înțeles și perceput decât prin poezie.”
Maki Haku
Prin dreptul ochilor noștri
nu ninge
doar crește un vis exorbitant
și devenea clar că
o asemenea frumusețe emana
de la albastrul de aragonit
al cerului
știam foarte bine
mă plimbam pe unul dintre podurile budapestei
cu un rucsac roșu în spate
mă simțeam fericit și liber
precum
interpreții unui mare
spectacol de music-hall
inima mea bătea la unison cu inima lor
inima lor imortaliza și
glorifica un
indefinibil altceva
apoi
nimic –
doar Dumnezeu –
și în uriașa Lui mărinimie și dragoste pentru noi
ne veghea
cu adevărat –
cu adevărat
vulpile argintii țipau insuportabil/
vedeau
tot
ce nu
se poate vedea
Poetul de pe strada Episcopiei
lui Andrei Mocuța
Însă nu întâmplător
un uriaș cu viziuni premonitorii
se afla într-o cameră roșie
undeva din viitor
istoria se derulează în prezent
pe cer
poți să citești în stele
fluviul doarme în albia lui
în primul tramvai în care m-am urcat
se vorbea în toate limbile pământului
azi după-amiază
poetul de pe strada Episcopiei
se pregătea să vadă
încă un sezon din twin peaks
dincolo de viață și de moarte
*
strada Sicomorilor:
acolo
am
visat
pe partea umbroasă a drumului
meu
secret
nichita marin leonid virgil eugen și
a.e. baconski
cu o zi înainte
de-a mă fi născut
de fapt
vă spun sincer
despre toate obiectele neelucidate
care s-au adunat în cea mai frumoasă zi
din viața mea
pentru că poetul care a scris
un mic manual de fericire perfectă
s-a sinucis
Așadar avem nevoie de zei ocrotitori
Putem observa că
alimentarele de cartier au dispărut
în treizeci de ani și
până în prezent
când granițele mentale
și condițiile de trai
s-au schimbat
și cerurile se amestecă
odată cu lumea
oriunde am fi avem nevoie de
zei ocrotitori
(care să orchestreze simfonia progresului
veșnic)
uneori nu ne îndoim de nimic
o tânără soție iubește enorm o pisică albastră
povestea ei e atât de
alambicată
pare o viziune de anvergură a unui dumnezeu
care ne gândește cu o seriozitate
exactă
în parcul cu lei
tata
a primit
un buchet de flori
și întotdeauna și-a amintit despre vizita sa
în republica sovietică socialistă estonia
la tallinn
a aflat cum e să fii viu
într-o vreme îndeosebi
tenebroasă
și între timp prețul aurului a crescut
acum i-au rămas tatălui meu doar poveștile
la persoana întâi
un discurs politic
specific
întregul univers casnic
și sentimentul că
în general
se spun
mult prea multe
lucruri
și nimic
Citește și:
