Mă numesc Maia Loloiu, am 19 ani și sunt studentă la Facultatea de Litere și Arte din Sibiu. Mă aflu la vârsta la care îmi este firesc să descopăr lumea prin colaje și întrebări, prin colaje de întrebări – de imagini, cuvinte, senzații; prin nuclee microcosmotice care, pătrunse sub pleoape, se deschid, ies din ambalaje și, parcă incompatibile cu ritmul inimii, construiesc ceva nou. Poate că aici începe poezia, în realitatea care se desface înăuntrul celui care o interiorizează și o recompune.
din inima călugăriței se nasc stele
din gelatina ei păroasă
în proximitatea eclipsei
(eu, neobservat, pulsatoriu)
abdomen de lemn
nu mai pot să aștept
câte stații sunt de aici?
trebuie să mă nasc
în forma de proiecție a constelației mele
respir
câte grade sunt la 12573 de metri?
așteptăm să se oprească ploaia
transpirație
granulație
privire periferică
gradient osmotic
particule
chipuri mânjite pe oglindă
nu e prea picant?
cicatrici
din partea casei
nu pot scoate cârligul
cronometrul pornește când spectatorii
rămân fără aer
infestare
amprentele intruzive ale prestidigitatorilor
de la margine
taxa de anulare a rezervării asigură
printr-un binoclu
moartea unui animal
acesta este locul meu
în trecere spre locuința ta
limita de viteză
degetele tale
mirosul de tămâie
în palma mea
după priveghere
toate procesele
din locurile mânjite cu amprentele noastre
aștept de cinci zile
ora la care îndrăgostiții pleacă
spre inima celor adormiți
- Vezi: mai mulți invitați ai rubricii CRITIC GUEST – AICI




