Crește inima în mine de bucurie de fiecare dată când văd interes din partea autorităților atunci când vine vorba să sprijine proiectele literare.
Aradul e un oraș privilegiat din acest punct de vedere, prin efortul continuu al editorului Ioan Matiuț, care de 7 ani neîntrerupți a demarat un proiect dedicat celor ce vin din urmă, tinerii talentați ai județului nostru. Proiectul Restart literar s-a născut și cumva forțat, din lipsa de interes a unor reviste literare locale de a promova literatura tânără. Și atunci, sprijinit de Centrul Cultural Județean Arad, poetul Ioan Matiuț a găsit o soluție prin care să apropie tinerii din gimnaziu și liceu de poezie, proză și chiar teatru. Cei 7 ani de Restart literar au însemnat 7 antologii tipărite la editura Mirador, în care cei mai talentați dintre elevi au fost selectați de editorul arădean împreună cu alți doi scriitori valoroși din București: Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu. Cei trei au organizat ateliere de scriere creativă în mai multe școli din județ: la Arad, Pecica, Nădlac, Sântana, Macea, Chișineu-Criș etc.
În ediția/ antologia Restart din 2024 sunt publicați 21 de tineri din școlile județului Arad (în două categorii: „sub 14 ani” și „peste 14 ani”), care au participat la concursul de literatură și atelierele de scriere creativă organizate de Centrul Cultural Județean Arad, ediția a VII-a. Proiectul este organizat de către Centrul Cultural Județean în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Arad și este coordonat de scriitorul Ioan Matiuț, cu o echipă formată din scriitorii Florin Iaru și Dan Mircea Cipariu, jurnalistul Eugen Rogojan și Vlad-Sergiu Sandu.
Să vedem ce au de spus coordonatorii acestui proiect despre cea mai recentă ediție a acestui concurs literar:
„Am ciudata, dar puternica impresie că paginile strânse între coperțile din 2024 sunt cele mai puternice, mai valoroase, mai diverse din această scurtă tradiție. Nivelul general e mai ridicat și, lucru care mă uimește, până și limba română și gramatica funcționează în parametri mai exacți. Sau normali, ceea ce e totuna. Cea mai mare bătălie pe care am purtat-o a fost aceea de a-i dezbăra pe tineri de păcatele scrisului „frumos”. A fost greu să convingem pe cineva că literatura nu e cu zvârcoliri și contorsiuni lingvistice și că poți să exprimi ce simți simplu, clar, direct, iar figurile de stil trebuie să se miște natural. Noi sperăm că se va vedea asta de la primele rânduri.” (Florin Iaru)
„Literatura, mai ales literatura scrisă la vârsta ce se apropie de majorat, e, dincolo de încercări și de reușite epice ori poetice, și o formă de terapie, de resetare a memoriei și a unor imagini interioare, și o formă de a pipăi lumi posibile, personaje și stări conflictuale, construcții ori proiecții din cuvinte (ne)gândite, (ne)trăite și dicționare. Printre acești creatori de lumi posibile, 7 nume precum Viviana Andrieș, Karina Bălan, Ana-Maria Chiorescu, Steliana Dalcă, Crina Popovici, Denisa Roman și Timotej Vanko sunt voci în căutarea identității și a sonului interior, nume pe care pariez și cărora le doresc să își găsească un editor serios, după ce își vor fi terminat cu temeinicie proiectul literar al debutului.” (Dan Mircea Cipariu)
„În urmă cu șapte ani am plantat primele semințe în imaginația elevilor din câteva școli ale județul Arad, pe care le-am vizitat împreună cu Florin Iaru, Dan Mircea Cipariu și alți scriitori arădeni. Unele au rodit, altele nu, ca în pilda biblică. Dar, în fiecare an le-am îngrijit și am adunat roadele, în câte un volum de literatură tânără. Cu fiecare ediție a proiectului reStart literar, am semănat noi speranțe, încurajând încrederea în cultivarea propriului talent. Am corectat cu blândețe, acolo unde a fost nevoie, iar acum, tinerele vlăstare au crescut mari, altele vin din urmă. Șapte ani este un ciclu și în literatură, nu numai în copilărie.” (Ioan Matiuț)
În fine, să-i cunoaștem și pe o parte dintre cei 21 de protagoniști ai acestei antologii:
Rebecca Ferghete (12 ani) | Pozne în pa
Panda Papa paște oi în pace în parcul cu palisandri și palmieri din Paris. Când le numără pentru a patra oară, dă buzna papagalul Pablo. Acesta trage o palmă ursului Panda. Papa se întoarce, ia un pahar, și face o pată pe pana papagalului. Papagalul Pablo aruncă în capul ursului Panda un papuc plin de pateu dar acesta nu se dă bătut și aruncă patru paste în ochii papagalului, și până ca acesta să mai poată vedea ceva, Panda Papa fuge într-un pasaj secret care trece sub pământ și care conduce direct în palatul lui pastel.
Papa se așază pe pat, și face o pauză.
Trimite paza ca să nu mai fie deranjat de către papagal.
Panda Papa își amintește de oile lui, pe care le-a uitat în parc. Se ridică, face câțiva pași, cu un singur papuc rămas, și devine palid. Îl zărește pe papagal la parter, cu un pachet în spate. Pasărea pășește repede, și din neatenție, alunecă pe o pătură pătrată, de parcă patinează. Panicat, începe să dea din aripi iar Papa, pasiv, privește cum pasărea aterizează în panierul cu pampași care era la intrarea palatului. După ce și-a terminat parcarea, pasărea Pablo încearcă să dea la o parte puful cu palmele dar pampasul rămâne lipit de fiecare pană. Ursul Panda trece, din pasivitate, la un râs patologic. Niciodată nu a participat la o pantomimă atât de hazlie. Papa îi întinde mâna papagalului să se ridice, apoi bat palma și fac pace. În palat, se dă un Party în cinstea noii prietenii dintre Panda Papa și papagalul Pablo, cu o masă festivă pe măsură: nimic nu lipsea! Pavlove, cu papaia și fructul pasiunii, papanași, pancakes, pampustele, pandișpan cu pară de la patiserie, pateu, paste, papricaș cu paprica, parizer, chiar și pachețele de primăvară. De toate pentru toate papilele gustative chiar si pastile pentru îmbuibările abuzive. Party-ul era în toi, când de-o dată pachetul lui Pablo, pe care îl uitase în parcare, explodează în mii de paiete și panglici pastelate provocând un mare PAAAAM! Papa se trezește în patul lui, semi panicat, semi ușurat, ca de la atâtea oi numărate, reușise să adoarmă, chiar daca a fost un somn agitat.
Pierdut în panseuri, îi pare rău că party-ul a fost doar un vis. Dar măcar, nu are de adunat atâtea paiete și panglici pastelate împrăștiate în palat, de un pachet uitat într-o parcare, de un papagal parizian.
Viviana Andrieș | Democrația mănâncă virgule
Cât mă obosește societatea asta
Organizată atât
De liniar e totul că putrezește efectiv
Și se destramă la orice tentativă de conexiune
Pe care îndrăznesc să-mi pun buricul degetului mijlociu
În semn de scârbă
Sau de ultim speranță,
Prefăcută.
Cei care încă îmi suportă prezența
Sunt la fel de nebuni ca mine
N-au nici spirit,
Nici iubire în sensul comun al iubirii
Ci doar un sentiment lugubru de empatie
Unde?
Vin de la cimitir
Mă așteaptă pâinea cu pateu
Și roșiile pompate ca un biceps al unui stereotip ce înfricoșează
Cerul electrizat, poezia slută din sufletul meu
Lumina udă mă sperie cum mă sperie vântul
În tandem cu copacii ieșiți
Cum ies și eu, ca om-poet,
Din tipare.
Mă prefac
Că materializez o matriarhie
Ce nu mănâncă virgulele rockerilor fără casă.
Karina Bălan (17 ani) | mintonette
Mă disec
Și ce contează
Că a început să-mi placă voleiul
Odată cu tine.
Consum vin la doză
Sangria exotic fruits 9% alcool
Doar pentru ca buzele tale
Cărnoase, lascive și vanilate
Să-mi lubrifieze întregul trup
Saliva să se scurgă retrospectiv
În slow-motion
Particulă cu particulă
De-a lungul peliculei dense de piele
Să-mi torni benzină, motorină, GPL
Să-mi sufli aerul cald din plămânii afectați de Marlboro Ice Blast
Să-ți simt aroma mentolată
Ce-mi invadează
Laringele
Faringele
Stomacul să mi se strângă
Să uit să respir
Inhale-exhale de 4 ori controlat
Aidoma acelor timpuri arhaice
Când m-ai învățat cum să înot la
27°C și eu uitasem să respir căci
Posedam o dorință lăuntrică
De a mă sufoca
Dar nu m-ai lăsat să mă scufund
în acel vid lichid.
mi-ai folosit trupul pe post de scrumieră
te-ai lepădat de rămășițele lugubre, pietrificate
sub unghiile despicate
le-ai preparat xilolatric
le-ai așezat pe tavă
lucid
concentrat
iscoditor
m-ai chemat la prânz
hrana celor ce s-au declarat psihotici.
Ana-Maria Chiorescu (18 ani) | cine te ține prins în lanțuri
o supapă.
o supapă care alunecă pe asfaltul desenat cu cretă
pe fereastră un spectru de lumini slabe
mă clatin.
am dărâmat Marele Zid Chinezesc cu mâinile goale.
metodică, îmi aranjez cu grijă clama din păr,
fusul orar și întâlnirile,
într-un mod cât mai convenabil
să simt că încă mai aparțin speciei umane.
mă uit peste date exacte și detalii
îmi activez modul supraviețuire.
aranjamentele fixe asigură supraviețuirea
dar nu sunt tocmai sustenabile.
când stau cu tine seara în parc
timpul plutește ca o portocală fecioară ispititoare
călcată în picioare de un adolescent psihomaniac.
oricine se conformează prea mult rămâne fără formă:
de aia fugim împreună cu telefoanele date pe mod avion ca hoții în
noapte.
de aia înviem orașul ziua cu nițel graffiti
să-și dea seama lumea că am trecut pe aici să pot spune din tot
sufletul:
„ia mai dă-o naibii de primă impresie”.
nebunia juvenilă din globulele mele roșii-magmă
nu se va opri să contamineze orice suprafață cu care intră în contact.
Maria Cristina David (17 ani) | Departe
Vreau să fug de mine în inima betoanelor
și să îmi îngrop amarul în povești cu șobolani modificați genetic
Singura diferență dintre noi e ca pe mine nu mă mai caută nimeni,
uneori am impresia că devin una cu trotuarul încins
cu care am făcut cunoștință pe când eram doar un copil.
Mi-am pus viața într-o sacoșă de rafie și am luat-o la fugă.
Să fug de ei?
Să fug de mine?
Să mă opresc și să îmi dau seama ca acel ceva de care
încerc sa mă îndepărtez mă urmărește peste tot pe unde merg?
La ce bun?
Poate o viață în gri îmi aduce mai mult decât o viață în alb și negru.
Poate distanța era doar o iluzie
și poate o iluzie e singura mea vindecare.
Dragana Lepoiev | Noapte amară
Paharul se umple iar,
Lumina palidă tremură pe masă.
În tăcerea grea,
Doar gândurile curg,
Mai amare decât vinul vărsat.
Străzile sunt goale,
În mine răsună zgomotul unei furtuni.
Orele se amestecă,
Băutura curge fără sfârșit,
Dar nici un strop nu spală
Urmele lăsate de amintiri.
Noaptea nu aduce liniște,
Ci doar umbre ce dansează pe pereți.
Alcoolul arde încet,
Suferința nu doarme niciodată,
Iar dimineața nu-mi promite iertare.
Erick Ionescu (17 ani) | Izvor
Se spune că într-un sătuc ascuns între dealuri există zeci de izvoare. Aici se nasc zânele si vrăjitoarele. Toată lumea este magică în acest sătuc. Apa vie din aceste izvoare era cunoscută pentru puterea ei de a aduce eternitate, în timp ce apa moartă, blestemată de vrăjitoarele bătrâne aducea moarte tânără, dar avea și darul de a revela mistere ascunse din trecutul nostru. Locuitorii satului știau că cele două izvoare erau strâns legate de lumina lunii, care, în nopțile senine, revela raze colorate peste dealuri.
Într-o noapte de vară, când luna plină strălucea ca un far în întuneric, când razele colorate îmbrăcau pădurea in culori de toamnă, o tânără fecioară de morar, pe nume Georgia a decis să se aventureze în pădurea magica, casă a zânelor și a creaturilor mitice. Cu inima plină de curaj, a pătruns adânc în pădure, ghidată de lumina colorata a lunii. După o vreme, a ajuns într-o poiană, de unde a fost ghidată de o luminiță sclipitoare. Aceasta a ghidat-o către un izvor luminos. Raza lunii se reflecta în apa vie, făcând-o să strălucească într-un albastru intens și violet plin de mister.
Georgia, fascinată de luminile izvoarelor, a decis să se apropie de apa vie. A îngenuncheat și s-a scăldat în ea, simțind cum o căldură plăcută și aurită îi umple corpul. În acel moment se simțea ca o Sfântă. Însă, privirea ei a fost atrasă și de o ceață din depărtare. Curiozitatea a învins frica, Georgia s-a aplecat și a atins ceața cu degetele. Instantaneu, o viziune a cuprins-o: chipul trist al tatălui ei, mama ei care urla și amintiri uitate. A realizat că acea ceață era apa moartă, care dezvăluia suferințele și pierderile din trecut.
Neștiind ce să facă, Georgia a intrat cu totul în ceață, pentru a afla mai multe și zeci de profeții i s-au arătat. Mai avea o soră, care s-a aventurat ca ea în ceața violet. Un corb i s-a arătat și a luat-o de păr. A aruncat-o apoi într-un izvor adânc, cu apă gri-verzuie și pietre mari și negre. Era apa moartă, nu mai avea scăpare. A zis o rugăciune și atât i-a fost destinul…
Citește și:
