CONFUZIE ȘI ÎNDOIALĂ

virgil florea
Distribuie:

Două surori. Nedespărțite. Nu apar la bine. Doar la rău. Confuzia este doar un mijloc. O stare. Rareori un scop. Noi nu o căutăm în mod deliberat. De obicei, alții sunt interesați să ne-o inducă. De fapt confuzia își are rostul întotdeauna în beneficiul celui care o induce. El are de câștigat de pe urma confuziei. Fiind foarte aproape de limita realității sau a adevărului (având câte puțin din ele), confuzia elimină o parte din îndoială și acționează prin decizie opusă celei corecte. Adică decide conform dorinței celui care strecoară îndoiala generatoare de confuzie.

Cele de mai sus fac explicație fără pretenție academică a ceea ce ar produce ideea de confuzie. Sau de nevoia ei. Despre aplicații voi face vorbire mai departe.


Este necesară de obicei celor care își doresc să-și acopere unele erori majore din viață sau măcar să le dea o nuanță de bine aparent.

Sau mai practic se folosește ca mijloc de a înșela cu privire la capacitățile ideale ale unora de a promova și susține interese comune, de dorit în societate. În corpul ei, de fapt este o minciună. Altoită cu elemente adevărate, dar în final tot o mincinuă. Confuzia aplicată sistematic devine știință și pe cale de consecință este evaluată periodic din punct de vedere sociologic prin așa-zisele sondaje de opinie. Măcar că, din această persepctivă sondajele, însele, devin o cale de generare a confuziei. Dar asta e o altă temă.

Am scris mai sus,  confuzia este un mijloc de cele mai multe ori, deși poate fi și un scop intermediar. Unui individ confuz i se deschide doar o portiță pe care el instinctiv o alege fiind de altfel singura lui opțiune.

Acum să vedem cum acționează efectiv specialiștii pentru a încerca să genereze confuzie: cel mai proaspăt exemplu îl avem chiar în aceste zile.

O chestiune evidentă precum diferența dintre un țănțar și un elefant, situația unui individ ajuns lider în statul român cu complicitatea unora. În încercarea de a i se acoperi tendințele și apucăturile pentru un trai faraonic cei din preajma lui se folosesc de chestiuni obișnuite, cu scopul vădit de a crea o conduzie în mintea omului de rând, important pentru ei din motive bine cunoscute. Concret, unui om i se pun la dispoziție bugete prin lege pentru a-i satisface obiceiuri sau dorinți peste condiția medie a unui trăitor mediu din țara noastră. Lăsând la o parte faptul că sunt clamete legi care, chipurile interzic transparența costurilor, toți trepădușii din jurul individului fac zid, la propriu, în fața lui și spun, cum ar fi titlul unei emisiuni, doar „lucruri trăznite”.

De ce o fac?

Doar pentru a induce confuzie în mintea celor care au votat și probabil pot să o mai facă, cum că individul, în fapt prin cheltuirea „fără număr” a banilor publici ar merita mult mai mult decât un simplu teren cu 3 găuri, și acelea săpate gratis de niște insecte. În ceea ce mă privește mă simt extrem de jignit de astfel de justificări care îmi violează frontal inteligența. Apoi, în extensia argumentației ne spun că toate acestea vor rămâne în patrimoniul statului. Ar fi și culmea să propună vreo lege prin care derbedeii să le ia acasă la terminarea mandatului. Este foarte adevărat că individul a dat semnale cu privire la evidența unui caratcer lipsit de bun simț încă din primele lui zile la Cotroceni, dar atunci oamenii erau mult prea înfierbântați încât să-și deschidă ochii pentru prezent și realitate.

Îmi aduc aminte de doamna Doina Cornea care, imediat după 25 decembrie 1989 punea întrebarea existențială a națiunii noastre: dar cine este acest Ion Iliescu, îl cunoaștem? Asta în ciuda unei psihoze cvasi totalitatre create de acest personaj. Acum, dezavuat și măscărit de majoritatea românilor. Adică a celor care în 1990, strigau: Când Iliescu apare, soarele răsare.

Toată această mascaradă are sens. Se dorește a se strecura îndoiala în mințile noastre cu privire la un personaj, în care noi ( eu, nu), românii am avut mare încredere. Nu neapărat pentru a salva imaginea lui cât mai degrabă pentru a nu strica imaginea partidului care l-a propulsat. Știu și ei, că o vacă murdară murdărește toată cireada, și acționează ca atare. Vor să-și curețe vaca.

Că nu avem avion prezidențial sau compania statului TAROM nu poate să-și recalibreze cursele în așa fel încât să poată transporta niște trupuri „speciale” către destinații inutile de cele mai multe ori, este o chestiune de management care se poate rezolva. Dar asta nu înseamnă că individul cu pricina, sau pardon cu soția, trebuie să zboare cu jet-uri de cea mai luxoasă clasă care să-i ia direct din pat. Dacă așa fac înseamnă că românii s-au înșelat din plin. Și din spusele unora din presă se pare că așa au făcut. Iar votanților de gașcă liberală li se spune că de fapt individul prin aceste zboruri a adus beneficii imense României.Fără a menționa măcar unul dintre acestea.

Nu mai aduc în discuție afacerea imobiliară a cuplului din fruntea statului doar din motive de plictiseală. Este mult prea evidentă șmecheria folosită de cei doi, aș că nu cred că merită să-mi pierd vremea reluându-le aici. Pe scurt: s-au folosit de măgării ieftine și de oameni la fel de ieftini. Cum sunt majoritatea celor care sunt instalați în scaune de șefi ai instituțiilor statului român. Nu pentru a administra corect funcționarea lor ci pentru a face „pârtie” matraprazlâcurilor marilor șefi. Iar într-o instituție bine plasată, pentru a le ascunde. În final, spun că mai înainte de orice specialiștii acestor zile se străduiesc să strecoare îndoiala la tot ceea ce adevărul evident ar putea să-i scoată din jocrurile de putere iar pe nivelul următor se aplică stratul confuziei. Decisiv înaintea unor decizii importante. Cele două nu se despart niciodată. Precum prostia și șmecheria. Din acest text:

Divanu‘ lu pește

S-ancălțat mai ieri prostia cu pantofi de lac
Și la braț cu șmecheria, îmbrăcată-n frac,
Au plecat așa prin urbe, cu nasul pe sus
Chicotind ca două fufe, puse pe produs.
Uite tu la profesoru, ce ne da la palmă
Și credea că din noi două își va lua vreo faimă,
Strânge-acuma niște ziare sau ceva cu chipuri
Să le vîndă mai încolo pe vreo trei chibrituri.
Hai să ne-arătăm la față, poate ne mai știe
Deși cred că-așa-nțolite, ne va da-n pustie.
Cată-ți tu de drum măi fată, nu ai altă treabă?
Hai s-o punem de o lege, de-un ciolan, de-o zeamă.
S-auzim ce ne mai spune și cum mai e piața
Știi și tu, că una-i seara, ș-alta-i dimineața.
Să nu ne trezim p-afară, din cărți prost făcute
Și la anul mai la toamnă, să rămânem mute.
Ne-am făcut de-acum cv-ul, ne cunoaște lumea
Că votăm în dorul lelii, și că ni-i totuna.
Trebe deci cu mare grijă să ne vadă-un șef.
Încă patru ani, o Doamne, fie tot un chef.


Citește și:


 

Categorie: Opinii
Etichete: oameni politici, politica, România
Distribuie:
Articolul anterior
[CRITIC GUEST] Raul Cozlean: „Când ne deschidem pe rând corpurile”
Articolul următor
NEWS ALERT | RAZIE ÎN DESFĂȘURARE, cu TREI PERCHEZIȚII DOMICILIARE la persoane cercetate pentru ÎNȘELĂCIUNE ȘI FURT

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

AERISIREA IMPERATIVĂ

Ca unul care am votat și înainte de 1989, acum în 2024, beneficiind mai ales de valoarea dată de experiența vârstei pot doar să spun că opțiunile noastre s-au redus…
virgil florea

MAGA sau MRGA

Acronimul, făcut celebru de Trump încă din 2020, va reuși să aducă la vot marțea viitoare mai mult ca sigur milioane de simpatizanți ai republicanului, pentru că în el este…
virgil florea

OCTOMBRIE – ÎNAINTE DE DEZMĂȚ

Scriu aceste rânduri cu exact două săptămâni înainte de 5 noiembrie, marțea decisivă a lumii. Lumea mai mică, de la care lumea mare așteaptă un semnal de oprire a ultimei…