De ce nu au efect campaniile antidrog în școli e întrebarea pe care intenționăm s-o scoatem din sfera retoricii și să găsim un răspuns (sau mai multe) care să dea o direcție manierei de abordare a acestei probleme extrem de grave la nivel social.
În opinia noastră, pot fi identificate mai multe cauze ale acestor campanii eșuate și încercăm să le expunem punctual, chiar dacă sumar. În condițiile în care, din postura de cititori, identificați și altele, lansăm provocarea să ni le transmiteți. Orice idee contează în gestionarea acestui flagel și rezolvarea problemei poate depinde de implicarea întregii societăți. De la elevi la părinți și profesori, medici, psihologi și polițiști, toți ar trebui să fim conștienți că trebuie să facem ceva concret și cu celeritate. Generațiile care răsar și cresc sub ochii noștri nu mai pot fi amăgite cu „povești”. Așteaptă de la noi răspunsuri concrete la de ce s-a ajuns aici, cum acționăm, când avem soluții. La toate aceste întrebări ale generației tinere nu poate răspunde un singur om, nici o singură breaslă, ci o întreagă generație adultă și pregătită să înfrunte și să rezolve problema.
Pentru că ne-am propus să disecăm acest subiect pe mai multe straturi, vom încerca pe parcursul mai multor episoade să aflăm De ce nu au efect campaniile antidrog în școli în primul rând de la elevi, apoi de la medici (chiar medici legiști), psihologi, profesori, părinți și polițiști. Și apreciem a fi important să ne raportăm la opinia tuturor categoriilor enunțate, din mai multe motive pe care acum doar le enumerăm:
- campaniile se fac fără ca elevii să fie consultați pe temă, fără să se facă în funcție de nevoile și interesele lor pentru acest gen de dezbatere. Toate întâlnirile sunt sterile, spre deloc interactive, cu oameni care le repetă aceeași placă. Mai grav, prea puțini speakeri la asemenea întruniri stăpânesc subiectul, majoritatea repetă aceleași informații eronate pe care le-au memorat la rândul lor de pe flayere, fapt care-i frustrează și mai profund pe tineri
- NU polițiștii ar trebui să fie pionul principal în abordarea problemei consumului de substanțe în relația cu elevii, ei pot cel mult să le deschidă ochii în privința consecințelor legale în cazul consumului, nicidecum nu vor putea convinge tineri la vârsta teribilismului cu un asemenea discurs… Să fim serioși, pe care adolescent l-ar putea speria o uniformă de polițist (mai ales că vorbim de generații care nu mai au respect față de uniformă din simplul motiv că nu mai au nici măcar noțiunea din moment ce nici la școală nu s-a mai purtat, cu atât mai mult să aibă și respect pentru ceva ce nu conosc) când dacă calcă puțin pe lângă lege este cool?
- înainte de a ajunge la a discuta despre consumul în sine, trebuie răspuns la întrebarea de ce se consumă, care sunt cauzele care determină o asemenea alegere a unui adolescent, care sunt angoasele lui, de unde vine această nevoie etc
- s-ar impune abordarea din perspectiva sănătății fizice, psihice și emoționale în cazul în care se consumă diverse substanțe. Or, din această perspectivă pot vorbi doar medicii și psihologii
- pentru a prezenta aspecte pragmatice și care într-adevăr să-i pună pe gânduri, să le arate că pericolul nu este doar teoretic, ar trebui să li se prezinte studii serioase, medicale, realizate ca urmare a autopsiilor pe cadavre de pacienți dependenți de diverse substanțe. Să li se spună ce ravagii pot face într-un corp acele substanțe, cum afectează organele interne, cum afectează la nivel neuronal, cum afectează dezvoltarea creierului consumul de substanțe început la o vârstă fragedă etc.
- în manualele de biologie, că doar se studiază corpul uman cu toate „piesele” sale, ar trebui obligatoriu introduse informații despre cum sunt afectate organele/teșuturile/sistemul nervos/ dezvoltarea creierului etc de anumite substanțe (nu neapărat droguri, ci chiar alcool, tutun sau alimente)
- poate ar merita introduse manuale și ore în programa școlară (nu la alegere, și nici cu programare la consilierul școlar) cu privire la sănătatea emoțională a tinerilor, gestionarea emoțiilor, gestionarea conflictelor etc. Nu ar trebui să lăsăm asta la latitudinea doar a părinților care-și permit ședințe săptămânale la psiholog pentru copilul lor.
De ce nu au efect campaniile antidrog în școli? Ce spun ELEVII
Am decis să începem această serie de articole cu părerea lor, a elevilor. Pentru că lor le sunt dedicate aceste campanii, părerea lor ar trebui să fie punctul de plecare pentru a crea strategia de comunicare astfel încât mesajul să-și atingă scopul și să dea rezultate. În acest scop am inițiat o serie de întâlniri cu mai mulți adolescenți (cu vârste între 15 și 18 ani), de la mai multe licee din Arad, în spații neconvenționale unui „interviu”, ci în locații pe care ei le-au propus, de regulă terase pe domeniul public. Un act de curaj din partea lor, de asumare și o dovadă a faptului că nu le este teamă să vorbească, nu vor să se ascundă de nimeni. Pentru a nu-i expune în vreun fel, am decis că numele lor, școlile din care provin sau discuțiile înregistrate nu vor fi făcute publice.
Opiniile lor cu privire la ineficiența campaniilor antidrog din școli
„ În primul rând pentru că cei care vin în fața noastră și se pun în prezidiu o fac de formă. Să fie văzuți că le pasă de noi (dacă sunt politicieni), să dea bine că-i preocupă această problemă. Totul e doar de formă, nu ajung niciodată la fondul problemei, la esență.”
„ Noi simțim că ei nu stăpânesc subiectul și nu au soluții. Cred că ăsta e motivul pentru care trimit polițiștii în fața noastră. Să ne sperie, să instaureze frica. Efectul e fix invers. Sunt adolescenți cărora li se pare cool să încalce legea. Nu se vorbește niciodată de cauzele care determină consumul în rândul tinerilor. Ne bagă pe toți la grămadă și se rezumă la „marijuana ucide”. O porcărie… știe toată lumea că nu e așa.”
„Cunoaștem oameni, maturi acum, care în adolescență au fost teribiliști și au consumat substanțe pentru distracție. Sunt acum directori și CEO prin companii, oameni serioși, cu familii. Nu au murit că au încercat. Dar asta nu ne spune nimeni, nu fac nicio diferență. Problema e abordată generalist.”
„Poate ar fi bine să vorbească psihologii cu noi. Aplicat, particularizat. Adolescenții ajung să consume din foarte multe motive. Unii din curiozitate, unii ca să fie cool în mediul lor, unii dintr-o suferință interioară pe care nu au cu cine s-o discute, din cauza problemelor din mediul familial etc. Ar trebui să se cunoască mediul din care provin copiii, familiile lor, dacă au sau nu probleme (abandon, abuzuri etc) pentru că asta influențează în primul rând consumul.”
„Nu ar trebui să ne bage pe toți la grămadă, să ne spună aceeași placă. Efectul e invers. După ce stai și asculți chestiile alea (multe dintre ele tu le știi deja, ai citit despre ele etc), aproape că-ți vine să și faci asta după ce ieși din sală. Și o faci dacă ești teribilist din fire, chiar dacă înainte de participarea la o asemenea întâlnire nu ai fi avut de gând asta.”
„Vin în fața noastră oameni nepregătiți. Dacă întrebăm câte ceva, ni se spune ‹găsiți pe flayere›”
„Nu ne vorbește nimeni despre adicție în general. Poate fi și la tutun, la alcool sau la te miri ce.”
„Dacă simțim nevoia să vorbim cu cineva nu avem acel cineva. Psihologi în școală nu există. Consilierii școlari ca și cum n-ar fi. Dacă m-aș duce la consilerul școlar să-i spun că am o perioadă grea, trec printr-o fază urâtă și mă apuc de droguri, ce aș rezolva? Ar alerta-o pe dirigintă, pe părinți… aș atrage și mai multe probleme.”
„Ei ne vorbesc de parcă noi n-avem habar de nimic. Și fac afirmații aiurea. De exemplu, a fost când ni s-a spus că de la droguri devenim depresivi. E fix invers. Din cauza depresiei se poate ajunge la consum. Din cauza relației cu familia, a abuzurilor. Astea sunt baza. Consumul e doar refugiul pentru cei care nu sunt așa de puternici și cred că le poate rezolva problema.”
„Poate campaniile astea ar trebui să-nceapă de altundeva. Din familiile cu probleme, care au istoric de adicții (la alcool, de exemplu), în cele care au fost consumatori de droguri sau din cele în care cineva a mers la închisoare pentru trafic. Pe cei din familiile alea cine-i consiliază? Adolescenții care provin din asemenea mediu sunt primii care ar trebui ajutați.”
„Ar trebui ca statul să inființeze o instituție care să controleze consumul. Să fie legală comercializarea ca-n unele țări civilizate (gen Danemarca, Germania). Evident mă refer la iarbă, nu la droguri tari. O cantitate stabilită de stat, la 2 săptămâni, pe care să poți s-o cumperi legal dacă ești asumat, dar nu fiind minor. N-o să facă nimeni exces.”
„E mai ușor pentru stat să incrimineze consumul decât să lucreze la cauzele consumului. Așa e foarte simplu să-i pui la zid pe consumatori, să-i expui public. Mai greu e să ajungi la cauza adicției lor.”
„Dacă nu era evenimentul de la 2 Mai se mai crea isteria asta? Că e o isterie națională, pe consumatori. Problemele de fond de fapt sunt altele, dar sunt total ignorate.”
„Mulți ajung să consume pentru că se simt neglijați în familie, au familii cărora nu le pasă de ei. Ar trebui să avem în școală, de exemplu, oameni specializați în acest gen de situații. La care să putem merge și să discutăm despre problemele noastre, înainte să cedăm tentației. Și care să nu ne facă să ne simțim prost sau rușinați, care să vorbească pe înțelesul nostru și să aibă soluții la problemele generației noastre. Dar nu avem așa ceva.”
„O singură dată a fost prezent un psiholog la una dintre întâlnire pe această temă. Parcă a fost puțin mai relaxată discuția, dar efectul a fost tot ăla. Mai că ne venea să încercăm.”
„De cele mai multe ori mergem doar să ne distrăm. Știm ce placă urmează să auzim. Marijuana ucide. Marijuana drumul spre iad. Pe naiba. Cum să fie credibil cineva care nu a experimentat o chestie și vorbește din auzite? Sunt civilizații care consumă iarbă și alte plante dinainte de Hristos. Și n-a murit omenirea.”
„Sunt și persoane care vin să vorbească în fața noastră din propria experiență de foști consumatori, le apreciem curajul. Dar parcă o fac forțat. În plus, nu cred că o asemenea expunere nu le dăunează. Nici măcar ei nu vorbesc despre adicție, despre ce i-a determinat să consume, ci parcă spun ce vor polițiștii să audă.”
„La educație ar trebui lucrat, nu să vină să ne sperie cu incriminatul și cu legea. Poate mulți nu ar mai consuma ca să fie cool dacă nu s-ar insista atât pe „ilegal”. Poate ei sunt teribiliști și anarhiști și consumă tocmai pentru că fac ceva ce încalcă normele. Care sunt consecințele consumului – asta ar trebui să ni spună.”
„Doar cine a trecut printr-o adicție poate vorbi despre asta. Numai cine știe de ce a făcut asta, cum s-a simțit făcând asta, de ce a renunțat la a face asta ar fi bine să ne vorbească. Nu poate veni cineva care nu s-a atins nici măcar de-o țigară în viața lui să ne spună cum stă treaba cu adicția. Nu poate fi credibil.”
„E așa o mare discrepanță între ce se vorbește și ce face concret! Nu se face nimic.”
„ E problemă serioasă, pe care nu o rezolvi dacă perpetuezi stigmatizarea celor care consumă.”
Câteva opinii și în urma ultimei mari activități derulate în luna ianuarie în sala UAV din Micălaca. Cum au perceput elevii evenimentul
„Am fost recent la o conferință pe tema asta la UAV. S-a vorbit la general, fără substanță. Dacă s-au pus întrebări s-a răspuns la unele cu „nu e treaba voastră”. Era întrebarea despre infrastructura pe care o avem la dispoziție pentru consumatori (centre de recuperare, spitale de psihiatrie pregătite pentru asta). Cum nu e treaba noastră? Dacă avem o problemă de acest fel (noi sau cei din anturajul nostru) ce trebuie să facem: De ce nu trebuie să știm asta?”
„La aceeași conferință de la UAV a fost distribuită și o carte (Marijuana, zborul către iad). Am răsfoit-o. Prost scrisă din toate punctele de vedere. Cel mai grav, informația era una falsă. Descria, de exemplu, manifestări de la marijuana care nu au legătură cu marijuana. Cu LSD, cu ciuperci, cu droguri mai tari, poate. Nu înțeleg de ce trebuie exagerată sau denaturată informația. Noi avem nevoie de informații corecte, ca să le luăm în serios și să înțelegem fenomenul.”
„Am fost acolo ca reprezentant al Consiliului Județean al Elevilor. Pur și simplu a fost o experiență oribilă. Mi-a fost pur și simplu rușine de rușinea lor. A fost un eveniment pur și simplu de fațadă, pentru a arăta ei bine în prezidiu. Ni s-a spus că nu va fi un eveniment ca oricare altul, vor fi momente de dialog. Evident, nu a fost. Momentele-dialog au fost fușerite, erau incomodați de întrebări, nu ni s-a răspuns la întrebări, a fost totul superficial. Și, ca la oricare alt eveniment antidrog la care am mai participat, am avut experiența de a vedea și de a auzi aceleași discursuri stigmatizante, care se focusează pe partea legală/medicală/socio-economică, nicidecum pe traumă, situațiile vulnerabile pe care oamenii le întâmpină și cauzele lor. Efectiv, când se aducea vorba de baza reală a problemei, era cumva lăsată de o parte (omisă), de parcă nu de acolo ar trebui să ne-apucăm pentru rezolvarea problemei. Dacă vrei să diminuezi feneomenul, începi cu rădăcina. Altfel, rămân evenimente de fațadă. Ei cred că dacă aduc atâția elevi la un eveniment se schimbă ceva. Nu se va schimba nimic, doar mai mulți elevi se vor convinge că ei nu au soluții. Feedbackul pe care l-am primit de la majoritatea celor prezenți, a fost negativ. Singura chestie pozitivă a fost îndemnul să ducem noi mai departe mesajul în școlile noastre. Cumva să fim noi cei care fac campania antidrog, folosind metodele noastre și capacitatea noastră de a transmite un mesaj. Asta într-un fel este bine. Dar ce mesaj aș putea transmite eu? Nu sunt profesionist.”
„Nu avem nici maturitatea emoțională ca să putem gestiona astfel de evenimente. Vorbim de cazuri cât se poate de dramatice. Cum să pui un copil să discute o asemenea temă sensibilă cu altul de vârsta lui? Ce sfaturi putem da noi? Ce autoritate avem noi în fața colegilor noștri? Ce competențe?”
„Fac o trecere cronologică prin eveniment, de la momentul în care s-a anunțat organizarea lui și până la câteva zile după eveniment, când a venit momentul de feedback. Toți reprezentanții consiliilor școlare, au fost adunati în sala de la ISJ Arad și deși unii au spus că au un drum lung de făcut ca să ajungă la eveniment, că au cursuri, ședința a fost la ora 15.00. Unii dintre elevi au ajuns la ora 08.00 dimineața în Arad pentru ședința de la ISJ, treziți de la 4 dimineașa și după 100 de km distanță. Acești elevi (minori) au stat nesupravegheați prin Arad, evident nu a fost desemnat niciun profesor coordonator care să-i însoțească sau un adult care să fie aproape în caz de ceva. Ședința la ISJ a-nceput totul foarte rigid, cu reprezentanții școlari la nivel județean și un reprezentant al Patronatului. Ni s-a promis că această conferință va fi una cum nu s-a mai văzut. Și, într-adevăr a fost una cum nu s-a mai văzut – a fost mai proastă decât toate celelalte la un loc. Am în față afișul. Au fost rugați să nu posteze seringi, imagini explicite care deranjează sau pot afecta emoțional pentru că, știu copii (de la 5 licee) cărora li s-a făcut rău în timpul prezentărilor făcute cu alte ocazii de polițiștii departamentului de Siguranță Școlară și care mai inserau glumițe de prost gust (de exemplu despre Viagra) care nu au ce căuta în școli, sau diverse aluzii sexuale sau la viața personală a persoanelor cu care au lucrat pe care, noi elevii, le considerăm deplasate. Revenind la afiș, în ciuda rugăminții noastre, acesta are două seringi pe el, niște prafuri și arată explicit tocmai acele lucruri care afectează emoțional. Nu are rost să mergem atât de departe să facem referire că afișul ăla nu a fost văzut de vreun grafician, vreun specialist vizual în diverse campanii. Abia din afiș am aflat cine va fi marele specialist în antidrog și antidoping, respectiv Cătălin Țone. Apoi a fost Dorina Oniță, medic psihiatru și șef al Centrului de Sănătate Mintală Arad pe care am perceput-o total nepregătită pentru discuții cu elevii, dânsa fiind obișnuită probabil numai cu adulți. Aceasta tot repeta că vor veni specialiștii care să ne spună mai multe, noi știind că dânsa, prin prisma profesiei, este o specialistă. Apoi organizatorul, Marcel Măinescu de la Patronatul Român, pe care l-am verificat pe facebook și l-am identificat cu PNL. A fost un curcubeu politic în cadrul conferinței în care, evident, au luat cuvântul șeful-șefilor, importanții-importanților. Până și doamna Ramona Lile ne-a ținut un discurs despre ce înseamnă un om just, care nu-și crează probleme mai ales cu justiția. Mai puțin reprezentantul elevilor. Elevii au fost lăsați ultimii inclusiv la capitolul „mulțumiri”. Teoretic ar fi fost nevoie de un mediator al discuției, dar probabil s-a pierdut pe drum că nu a fost în sală. Domnul Lazăr (viceprimarul, cred) ne-a întrebat dacă știm ce este moralitatea, afirmând că există și cadre didactice care nu știu ce este.”
„Ne-au jignit pur și simplu. În special doamna psihiatru care a și afirmat că nu știm despre ce vorbim. Păi, dați-ne dumneavostră informațiile necesare, dacă tot ne-ați adunat. Și, tot n-am înțeles, cum putem duce noi mai departe informația în școlile noastre dacă ni s-a spus că nu știm despre ce vorbim.”
„Trecând de la acești ‹filosofi›, erau imagini în sală cu oameni în episoade convulsive, cu manifestări ale consumului, fără să fim atenționați înainte. Pentru unii dintre noi a fost șocant.”
„Acele imagini cu oameni stigmatizați au fost pur și simplu halucinante. Niciun pic de compasiune nu au asemenea campanii.”
După acest lung șir de păreri ale elevilor, sperăm să poată fi trase concluziile care trebuie, nu cele care convin.
- E nevoie de multă implicare la nivel social, e nevoie de multe resurse mai în toate domeniile, dar, în principal, tinerii noștri au nevoie de atenția, grija și comunicarea din familie, apoi cu profesorii, apoi cu specialiștii.
- Dragi părinți, stați de vorbă cu copiii voștri. Ascultați-i. Nevoile lor sunt în primul rând emoționale.
- Stimați profesori, stați de vorbă cu elevii voștri. Ascultați-i. Nu uitați că și voi îi formați ca oameni.
- Specialiști din toate domeniile, când mergeți în fața lor fiți pregătiți. Ascultați-i. Fiți de ajutor. Găsiți soluții.
- Domnilor polițiști, în fața lor nu sunteți pentru anchetă. Întrebări precum „ați consumat vreodată?”, „ce ați consumat?”, „cunoașteți pe cineva care consumă/vinde?” nu au legătură cu prevenția și nu sunt întrebări care să le poate fi puse minorilor fără reprezentanții lor legali de față.
Ca o concluzie personală, după aceste discuții, vârsta vulnerabilă pentru debutul consumului a scăzut extrem de mult, la 10-11-12 ani! Prevenția poate s-ar impune la alte categorii de vârstă, acțiunile să fie direcționate spre cei din gimnaziu. La liceu deja nu mai poate fi vorba despre prevenție.
Foto – Google
