MONEASA a ajuns „patria HOȚILOR” și „perla SCANDALURILOR” – iar dacă DNA ar face un TUR între Judecătoria Gurahonț și Primărie, ar salva nu doar comuna, ci și planeta de primarul Nuțu Herbei!

moneasa a ajuns „patria hoților”
Distribuie:

 

Primarul Comunei Moneasa, Ioan Nuțu Herbei  este un fel de Marian Oprișan  mai mic (dar asta doar pentru că Moneasa e mai mică decât județul Vrancea), mai prost îmbrăcat și care umblă mereu mangă – îmbătat de propria-i putere… lumea din  afara acestui „halou” constând, pentru el, în „amănunte care se rezolvă”. Ca „realizări în plan metafizic”… ca să zicem așa, Nuțu îl bate pe Oprișan pentru că se crede Dumnezeu – pe când Oprișan se crede doar propria sa mamă: „Eu sunt Dumnezeu aici!”  e o replică pe care toți cei care s-au certat cu individul – și-s cu miile! – au auzit-o din gura acestui hulitor.
Mandatele sale de primar, din 2011 începând, au însemnat – și încă înseamnă – cel mai mare dezastru din istoria altădată frumoasei stațiuni, actualmente „chelită” de copaci, de valori și depopulată (a ajuns la sub 800 de locuitori!) mai evident de dezastre naturale  – nimic altceva decât pedepsele naturii asupra omului care o îngrijește prost – și, mai puțin evident, dar știut de toți locuitorii de acolo (cel puțin), de cele umane.
Ioan Nuțu Herbei este numele uman întreg al acestui dezastru care a devenit Moneasa.

Cauzele „supraviețuirii politico-judiciare” ale primarului Herbei

în funcția în care, de altfel, a fost ales de majoritate sunt multe și ascund povești imunde. Le-am mai povestit… le vom mai povesti… am avut și personal parte de „întâmplări tâmpite” cu personajul. Nuțu e genul de om care livrează fiecăruia dintre interlocutorii cu care dă față, prin telefon sau orice alte mijloace de informare în privat, că „am bani să-i cumpăr pe toți… toți îmi sunt datori… n-are nimeni ce să-mi facă” – iar dacă stai să gândești atent și sincer lucrurile, pare că zice adevărul – un adevăr trist, dar pe bune pentru că: 1. Are dreptate când zice că are bani mulți: ei sunt rezultați de pe urma furtului de copaci din zonă (multitudinea de linkuri ușor de găsit pe internet, practic, dovedind totul).
Aceasta este o poză din august, anul acesta, „de flagrant”:

MONEASA a ajuns „patria HOȚILOR” și „perla SCANDALURILOR” - iar dacă DNA ar face un TUR între Judecătoria Gurahonț și Primărie, ar salva nu doar comuna, ci și planeta de primarul Nuțu Herbei!

2Colegii de partid și de stat îl apără… pentru că Moneasa, așa urâtă cum e, a rămas singurul „loc de joacă mai departe de capătul grădinii” din acest județ – și adevăru-i că mulți au fost (și se mai duc încă) la „joacă” pe-acolo… fapt care, după cum se știe, lasă urme!  3 – pentru un „caracter” ca Nuțu, dacă nu-l apără colegii de partid chiar nu-i o problemă: schimbă partidul – cum este auzit zilele astea că „negociază cu Cionca să intre în PNL… că s-a săturat de PSD” (vă zice și singur dacă aveți nervi să beți cu el). Și 4Juridic vorbind, în galeria foto am selectat 6 pagini scanate pline… toate pentru litigii privind încălcarea dreptului la proprietatea privată – procese în care sunt implicați oameni simpli, oameni-vedetă… și dacă veți zice, după ce le veți citi, că „într-o primărie de comună e normal așa ceva” – ei bine… convingeți-vă singuri făcându-i o vizită primarului de Moneasa la o oră neanunțată în sediul administrativ a… deja fostei „perle de la poalelele munților Codru Moma”. Cum poți să crezi că atâtea zeci de litigii amânate cu anii… zeci de drame peste care nu s-a uitat nici dracu`… zac acolo și se fac praf din alt motiv afară de o înțelegere coruptă dintre primar, polițiști, procuror și judecător?!

O gașcă de hoți a adunat Nuțu Herbei în jurul său – pe asta bazându-se succesul său politic (atâta cât e, aflat în declin, dar încă la putere).

De ce merită frecventată Primăria Moneasa de DNA?

Voturile lui Nuțu Herbei se bazează pe masa de cetățeni romi, cărora le-a făcut acte de identitate cu domiciliul pe Moneasa și, mai ales (ca să-l aleagă sigur – desigur!) i-a făcut stăpâni ai spațiilor din centrul stațiunii. Țiganii (că deja trebuie coborât nivelul discuției), le închiriază „la tot felul de săraki” alegându-se cu vreo 400 de euro pe lună din combinația asta.

Astăzi (15 noiembrie, 2019), din informațiile pe care le avem („zgârcite” – pentru că în Primăria Moneasa domnește o stare de „paranoia perpetuă”, nimeni neriscându-și postul pentru că a dat informații presei), are loc o „ședință anunțată cu scântei”, la care Nuțu Herbei își aduce „gașca de asistați” pentru care e „bulibașă”… tata lor.

SCANDALUL LA ZI se bazează pe faptul că, de capul lui și fără aprobarea Consiliului Local a început să construiască platformele pe care le puteți admira în toată „splendoarea” lor, în vederea prelungirii rândului de gherete urâte, inutile și, mai ales, poluante (pentru că gunoaiele rezultate ajung în natură… via direct Pârâul Moneasa!):

MONEASA a ajuns „patria HOȚILOR” și „perla SCANDALURILOR” - iar dacă DNA ar face un TUR între Judecătoria Gurahonț și Primărie, ar salva nu doar comuna, ci și planeta de primarul Nuțu Herbei!

(mai multe, în galeria foto).

O „șpagă electorală” ordinară sunt aceste gherete – pe care „asistații” le închiriază, la rândul lor… încă dinainte să le ocupe – iar acest motiv, coroborat cu cele patru înșirate mai sus, ar trebui să aducă DNA la Moneasa și să scape nu doar comuna, ci și întreaga planetă – vorbim aici despre zeci de mii de copaci tăiați ilegal din fondul silvic al comunei… deci nu e nicio exagerare ultra-ecologistă aici – de primarul Nuțu Herbei.

***

Articole asociate:

 

Primarul din Moneasa a declarat deschisă o PÂRTIE DE SCHI NEOMOLOGATĂ… în ziua în care PARCHETUL a fost sesizat pentru comiterea a trei fapte PENALE de către el însuși pe EXACT același teren!

PISTA DE SCHI de la Moneasa va ajunge la DNA. Primarul Nuțu Herbei este acuzat că a executat lucrări de NIVELARE FĂRĂ AUTORIZAȚIE pe proprietăți care nu sunt ale Primăriei

Categorie: Investigații
Etichete: dna
Distribuie:
Articolul anterior
DOI ITALIENI DENUNȚĂ REȚEAUA de TRAFIC de PERSOANE PATRONATĂ DE FAMILIA DINCĂ, având „cartierul general” în Arad. „Recrutorul criminal” e țapul ispășitor dintr-o ECUAȚIE PENALĂ în care „matroana” și „peștele” se plimbă liberi și fac afaceri!
Articolul următor
„Șeful de stat major” al clanului DINCĂ face încă legea la Arad! Am primit câteva CAPTURI ale unor CONVERSAȚII care probează ce BOMBĂ SOCIALĂ este DANIEL DINCĂ și pe care, dacă nu le are DIICOT-ul… e grav!

75 de comentarii. Leave new

  • Halooo,vad ca iar începeti sa il muscati de cur pe Herbei,e clar ca va roade iar invidia.bine ca pe Ionel nu il vedeti sau pe a lui nevasta cum stau toata ziua sa numere camioanele cu lemne sa nu ii fenteze nimeni la bani,mai cascati-va ochii si la altii nu doar la Herbei!

    Răspunde
  • Salutare bine va-am regasit de mult am asteptat un articol nou,multumim

    Răspunde
  • Nu o sa ajungeți niciodată la pula lui Ionel……….

    Răspunde
  • Va intreb critic arad in ce perioada au fost construite gheretele (primar era?)
    Mai vreau sa va intreb cum a ajuns in proprietatea lizica mihut tinand cont ca acolo era paria de ani buni ?

    Răspunde
  • Neli Betaca cu Primaru numara camioanele cu lemne de la terasa deveselu adica magazinul lui Neli Betaca (deveselu se trage porecla din cauza ca primaru sta cu politisti la baute dupa care ii trimite sa le ia permisurile de conducere la Moneseni care nu ii sunt fideli)

    Răspunde
  • Lizica Mihut poveste veche (dezgropam morti acuma)

    Răspunde
  • Va intreb Critic Arad de ce Moneseni sunt tot prosti si in anul 2019 ???

    Răspunde
  • Marian Motu ultimul gunoi din sat cu fiuso ala cu tricouri de 10 lei pe el pute a China eeeffftiiin . Toata lumea stie ca Moticu lasa comentari contra lu Nutu Primaru ca nu ia mai lasat sa vanda langosi in statiune.Ia prins Sanepidul in neregula cu branza expirat si furata de la Unicarm din Sebis despre ce vorbim.

    Răspunde
  • O gașcă de hoți a adunat Nuțu Herbei în jurul său.Corect dar trebuie rectificat de Hoti si de Betivi care circula cu masinile sub influenta alcoolului.

    Răspunde
  • Moticu are conturi false pe Facebook (Mercedes Forgie) unul din ele si trimite tot felul de amenintari.Trebuie sa ii facem plangere la Politie ca este bolnav psihic ca bunicaso ala cu furtun in gat de facea ca un robot cccccccccc reclama pe toata lumea

    Răspunde
  • Avatar of Salam de Moneasa
    Salam de Moneasa
    16 noiembrie 2019 22:04

    Mana dreapta a lui Primaru din Moneasa PUIU TIGANU(fluerite si trompete) si mana stanga fratesu care este si consilier din partea PSD bisnitaru care vinde perdele la piata tigan si ala ii tuciuriu,cioara

    Răspunde
  • Sa nu uitam ca a dus o familie de tigani in Moneasa D.Primar cu copii multi sa nu se inchida scoala stiti fonduri/ciordeala/daca nu curge picura.Cu gradinita ce a facut a transformato in capela mor de ras Asa ceva bravo ai imaginatie doar te-a educat Tatu ceausescu.2 Politisti locali angajati la PRIMARIA MONEASA ilegal comuna Moneasa nu are 1000 de locuitori ca sa angajezi Politisti Locali si pe cine Dini Sodinca un tractorist de la padure bravo tata SODINCA sunt multi in Moneasa neamuri alea,alea te invarti bine calculezi nu gluma.

    Răspunde
  • Avatar of Memo Razboinicul
    Memo Razboinicul
    16 noiembrie 2019 22:24

    MEMO Razboinicul sa intors impotriva la primarul Nutu ia dat o palma la Nutu de iau zburat ochelari pe jos in birt la Don.Liviu tremurici si bine intales Ibi Amanta lu Nutu aaaa nevasta lui Don.Liviu ia luat ochelari de pe jos.Asa se intampla cand iti bati joc de oameni tai.Eu te asigur toate la timpul lor.

    Răspunde
  • Sa nu uitam si de Viceprimarul din Moneasa care a furat lemne cu Adi tiganul Raul de la Restaurantul Tanamera si au fost prinsi de Politie.La turnat tiganul pe Raul tot Si cand si locul si unde au fost vandute lemnele tot,tot cu punct si virgula.

    Răspunde
    • Buna! Sunt prea multe acuzații și jigniri de ,,NON Name” …nu au nici măcar curajul să-și scrie numele adevărat( castravete, salam, mitr și așa mai departe),mai mare rusine nu trebuie pentru comuna Moneasa!!! In loc sa promovati statiunea prin vorbe frumoase, va luati de niște oameni simpli și la locul lor!!!Ura și invidia din voi arată cat de negri sunteți la suflet( adevărați țigani )!!!

      Răspunde
  • Avatar of Hotel Moneasa
    Hotel Moneasa
    16 noiembrie 2019 22:46

    Doar minciuni Cret Nicoara ar fi cel mai bun primar in Moneasa

    Răspunde
  • Nu va turati ca nu vrea nimeni sa ajunga la tzutzica lui Ionel,chiar e nesemnificativa!da asta e adevarul,el si a lui nevasta stau sa numere camioanele sa nu care cumva sa ii fenteze la numar si la cubaj.

    Răspunde
  • Bună sunt Nuțu HH.
    Da într-adevăr am furat (de unde credeți ca am atâtea mașini!!!) MERCEDES se stieeeee.
    M-am hotărât sa nu mai fur… am destul, deocamdată(hai ca v-am păcălit) 🙂
    Conduceți prudent, va așteaptam la magazin, Iohannis președinte!!! ❤️

    Răspunde
    • Ooo…stati linistiti ca nu Concureaza cu Ionel ca sigur nu il intrece…confundati persoana,altii au furat,stiti voi bine care!

      Răspunde
  • Cum ii pana la urma cu Ibiti primarul a umblat cu ea ca ii si Moisa la mijloc, fata lui Cucu tiganul nu mai ii face curat la Moisa.De ras sunteti faceti un test de paternitate ca bace Liviu ramane departe.

    Răspunde
  • Neli Betaca a pus contoare pe camionetele din Moneasa

    Răspunde
  • Condea junior candideaza de primar in Moneasa si va castiga 100% are 233 de voturi asigurate

    Răspunde
  • Am interacționat de două ori cu primarul Herbei. Mi se pare un om la locul lui, modest, politicos, aplecat spre dialog și înțelegere. Nimeni din Moneasa nu l-a vorbit de rău. Ale cui jocuri le face criticarad.ro și pe cine slujește, cu acest șir de articole denigratoare?

    Răspunde
    • Eu de vreo 20 de ori. De vreo 19 mi s-a parut mincinos, arogant, plin de sine, tradator, semidoct, agresiv si dispus la orice tampenie… desi a incercat sa fie ca si cu tine: invers. Ultima cu el o sa o povestesc separat, intr-un episod care deja (vad ca) se cere.

      Răspunde
  • Nivelul de cultura in Comuna Moneasa este sub zero “ 0 “ tarani;prosti si semianalfabeti (in caz ca nu stiti ce inseamna -> care abia știe să scrie și să citeasc- )

    Răspunde
  • Strandul din Moneasa in pragul falimentului declarat de primarul N.Herbei

    Răspunde
  • Nu face nimic pentru Moneasa

    Răspunde
  • Avatar of Crastavetele
    Crastavetele
    3 decembrie 2019 23:00

    Halooo!!! Vad ca tot o dati cu Herbei ca face sau nu face,da cum mama masii sa vedeti cu adevarat ce a facut pentru Moneasa daca sunteti orbiti de razele PNL-ului! Ce mama masii a facut Ionel cu a lui gasca pentru Moneasa?va zic eu,un MARE NIMIC!!! Doar cu o singura realizare se pot lauda:au mare “director” la tabara din Moneasa FARA DIPLOMA DE BAC!!! Da poate i-o rezolva “pretenii din PNL daca tot is la putere!

    Răspunde
  • Nu stiu de ce nu va uitati la ce ati lasat voi in urma sau la ce ati realizat la ani pe care ii aveti ,dar Delapeta junior la mintea lui va cumpara pe toti ….aaaaa
    Nu va comvine ca se descurca si il duce capu voi la ani lui stateati in birt la olandezu cu Pipi si Tutca nu ajungeti voi la pula lui si a lui Oprea in veci !!!!

    Răspunde
  • La moneasa se mananca oameni intre ei mai ceva ca si o haita de lupi ce stau in padurea rara va zic eu

    Răspunde
  • Atata mancatorie si invidie ca in Moneasa aia dracu o mai vazut de asta va merge asa bine !!!

    Răspunde
  • Avatar of Gica olteanu
    Gica olteanu
    9 decembrie 2019 13:10

    Cum a rezolvat Nutu sa nu faca puscarie cand a furat padurea din Zugau,Dezna, Asa se rezolva si o diploma nesinificativa nu bateti campi ceauseiii generatia de aur care pute a naftalina NUTU CEL MAI MARE HOT

    Răspunde
  • Gica sau cum te cheama aia lui Clipota ce diploma are de spalat wc-uri la liziiii

    Răspunde
  • Primarul are amanta nouă
    Nu fa c… pe lângă casa ca pute
    Vezi ca doar mănâncă bani de pe tine

    Răspunde
  • EU ȘTIU

    Răspunde
  • La piterie se face campanie pentru Crisan si Nutu habar nu are pe cine sustine,trebuie pus lacat acolo cat mai repede pe cuibul ala de tarani prosti.

    Răspunde
  • Strandul Moneasa e pe rate inca hahahahahhaha

    Răspunde
  • Sa te droghezi pana confunzi pe Doca cu amantul esti de rasul Comunei Moneasa

    Răspunde
  • Raul va fi noul primar,Herbei merge la puscarie cu toti pesedeiiii Caprar,Tripa …etc.etc combinatile cu modificarea parcului fara nici un aviz,demolarea caminului cultural Ranusa pentru a vinde terenul.

    Răspunde
  • Halooo tencuesteti casa ca de cand va facut babata casa nu ati mai facut nimic,neamurile le-ati scos din mosteniri jegurilor,mergeti naibi de unde ati venit hodis,salajeni

    Răspunde
  • Cocota fura Stalactite-le din pesteri la Moneasa in special pestera de la vila 1 a golit tot si militia doarme

    Răspunde
  • Zi Moneseni si trage apa (wc)

    Răspunde
  • Moneseni sunt un fel de caca sau ce vrei sa spui cu trage apa???ha ha ha ha

    Răspunde
  • Am auzit ca primarul merge la puscarie cu tot neamul lui de hoti.

    Răspunde
  • Horia,Closca si Crisan vine la putere ungurimea ramane pe margini

    Răspunde
  • Administratorul de la tabara se Pisa pe primarul cu tot neamul lui de taranoi prosti,rupti in cur

    Răspunde
  • Moneseni au fost dusi ca sclavi in Moneasa de catre Imperiul Austro-Ungar,cu trenuletul mocanita in compartiment cu vacile ca nu aveau voie cu clasa de Baroni,sclavagiau in gradini la padure si apoi trebuia sa spele la cur si Baroni sa nu fie trimisi in pribegie.Niste prosti de nu mai gaseai in toata EUROPA,spre sfarsitul Imperiului-Austri-Ungar intrara si Moneseni in odaiii ca oameni,dormeau pe unde apucau grajdiuri cu animalele.

    Răspunde
  • Caminul din Ranusa sa evaporat(disparut peste noapte)cui nu ii convine sa plece din Ranusa.

    Răspunde
  • Jeg Ageu ii da mita la primarul sa poata duce oile pe terenurile oamenilor la pasunat,mai are si vreo 11/12 caini jigariti ca naiba parca sunt din filmele de groaza nici nu poti sa lasi COPII la joaca din cauza cainilor.Ne rastoarna tomberoanele de gunoi cand le scoatem dimineata pentru colectare parca suntem in evul-mediu

    Răspunde
  • Nutu Herbei bulibașă la ciorile din Moneasa hahaha de rasul lumi.La restaurantul Tanamera sau cum naiba ii mai zice se tin protocoalele pentru PSD-Eiii de la Arad etc.etc.Un restaurant in Moneasa cu apucaturi Ceausiste si cu un miros de securisti imputiti.

    Răspunde
  • Uni din Moneasa au ajuns sa traiasca din pomeni.SATUL ILIUTA batistuta

    Răspunde
  • Tigani din Nadlac umbla cu pachete la primarul sa ii lase sa fure lemne din padurea comunala/doar varfuri,doar varfur la copaci.De rasul lumi a ajuns si Pietroasa din Moneasa Comuna de tigani si hoti pana la urma sa auzit in birt la bece lviu ca tot aia din Nadlac au furat bani lu caśś,caśś aia 300 de milioane dupa care au omorat si cainele sa nu faca galagie.

    Răspunde
  • Saracie Hodis recolta Moneasa

    Răspunde
  • Avatar of Dispensar +
    Dispensar +
    23 ianuarie 2020 9:50

    Critic Arad la urmatorul articol despre Moneasa sa il faceti mai bãbeste ca prea mult ( . ) si ( , ) tãrãnoi nu au de unde sa intaleaga atâta gramatica…Trebuie sa intalegeti si voi ca se trag de la coada vaciii bastinasi.

    Răspunde
  • Guve marele PNL-list a trecut la PSD ca nu a fost lasat de PNL sa candideze de primar din partea PNL , iar Nutu infractorul direct ia promis la Guve functia de vice la urmatoarele alegeri.Acuma nu stiu ce facem cu Raul actualul vice care este si var cu Guve si partener de pahar al infractorului Nutu Herbei.Guve clar a jucat la doua capete MARE CARACTER.

    Răspunde
  • Guve e un gunoi de doi bani

    Răspunde
  • Mai bine s-ar duce lângă sotioara lui la Arad Unu stânga… Altu dreapta.. Ce sa faci asta e viata

    Răspunde
  • Primaru promite la toată lumea de toate. ȘI PANA LA URMA NADA

    Răspunde
  • Hotel Moneasa a fost cumparat de Tucudean un om de afaceri …. Moneseni asteapta pomeni de parca li se cuvine ceva de ras la lume

    Răspunde
  • Avatar of Heredea Handicapatu
    Heredea Handicapatu
    22 februarie 2020 19:00

    Primarul ultimul betiv din Moneasa care este venerat inca de clienti cu o capacitate mentala deosebita din Birtul lui Bace Liviu

    Răspunde
  • Primarul face apel la Moneseni care au plecat din Moneasa sa nu se intoarca in perioada de campanie si votari deoarece şi-aşa abia ne ajungem cu băutura!!!

    Răspunde
  • Neli ((Costel)) mai poate duce cu bautura e inganfata de atâta alcol și mai bârfește de alți
    De fapt a uitat cine a fost la viata ei ultima……

    Răspunde
  • Neli betaca aia sau cum ii zice (Paranoia la 112)ii face cafeluta la betacu de primar in fiecare dimineata (noaptea pisati pe ei de beti si dimineata cafa cu sare sa goleasca fierea )cand depasesc limita suna la 112 ca nu se mai intaleg se f u intre ei si sa vina Politia sa ii dezbarlige

    Răspunde
  • Neli betaca il tine pe PRIMARUL cu zaharelul dulce cafeluta la Neli betaca ha ha ha ha ha

    Răspunde
  • Toto și informatorul (Ramnanu)
    Slugile Primarului îi mănâncă din palme
    Ce fac bani cu omul
    Vai de capul vostru

    Răspunde
  • Asta nu e nouă
    Toată lumea știe cum se laudă primaru ca f… pe tote care le angajează

    Răspunde
  • Parabule asta nu este o stire noua toata lumea stie ca omul este bolnav psihic tremura cand vede femei cred ca si pe soacrasa a traso/mai de mult cand era sarac tragea closca de pe oua

    Răspunde
  • Avatar of Rachiu de Buhani
    Rachiu de Buhani
    8 martie 2020 14:37

    Toate la timpul lor euu,roata se invarte chiar daca este patrata.

    Răspunde
  • Guve f… Pe Moata

    Răspunde
  • Nu e veste nouă

    Răspunde
  • Elvis Nanoaca venit proaspat din Italia si se afla in Moneasa este infectat cu coronavirus si inca 2 tigani in Moneasa intorsi proaspat din Piombino,Milano.

    Răspunde
  • E plina mayami de cazați

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Bodyguard Elite
ULTIMELE ȘTIRI

Tarife mai mari pentru permise și înmatriculări auto din 15 septembrie 2026

0
Direcția Generală Permise de Conducere și Înmatriculări anunță că începând cu data de 15.09.2026, se vor aplica tarifele actualizate pentru emiterea permisului de conducere, a certificatului de înmatriculare și a autorizației de circulație provizorie. Acestea vor fi următoarele: permis de conducere – 139 lei; certificat de înmatriculare – 76 lei; autorizație de circulație provizorie – 25 lei. Tarifele aferente documentelor de mai sus, precum și cele aferente plăcilor cu număr de înmatriculare, pot fi achitate inclusiv prin intermediul stațiilor de plată SelfPay sau prin intermediul platformei ghiseul.ro. În ceea ce privește plățile efectuate anterior datei de 15.09.2026, se vor avea…

Alarmă publică, miercuri, în municipiu | NU VĂ PANICAȚI! Este vorba de un exercițiu la un adăpost de protecție civilă

0
Miercuri, 02 septembrie 2026, începând cu ora 11:00, va avea loc un exercițiu de adăpostire la adăpostul de protecție civilă situat pe strada Clujului nr. 84, din municipiul Arad. ISU Arad transmite populației să nu se panicheze, în cadrul exercițiului va fi pus în funcțiune sistemul de alarmare publică, motiv pentru care în zonă va fi auzit semnalul acustic specific. „Precizăm că activarea sistemului de alarmare publică face parte din scenariul exercițiului și nu este determinată de producerea unei situații reale de urgență.” – transmite ISU. Sistemul național de adăpostire Adăpostirea este una dintre măsurile specifice de protecție a populației,…

Odată cu implementarea programului „1 leu pe zi” a crescut aproape de trei ori numărul biletelor de tramvai cumpărate

0
La o lună de la lansarea programului „1 leu pe zi”, datele înregistrate în transportul public din municipiul Arad indică o creștere semnificativă a utilizării transportului public de la o lună la alta – informează Primăria Arad. Cea mai importantă evoluție se înregistrează în cazul biletelor, al căror număr a crescut semnificativ în luna august față de iulie. Dacă în iulie au fost vândute 36.072 de bilete, în august numărul acestora a ajuns la 80.556, ceea ce reprezintă o creștere de aproape trei ori. Și în cazul abonamentelor se înregistrează o creștere importantă. Numărul acestora a crescut de la 3.207…

Proba practică pentru obținerea permisului categoria B va putea fi susținută în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026

0
În scopul reducerii timpului de programare la proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere, Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor Arad va asigura examinarea candidaților pentru proba practică a examenului pentru obținerea permisului de conducere categoria B și în ziua de sâmbătă, 19 septembrie 2026. Astfel, începând cu data de 03.09.2026, ora 09:00, candidații declarați „admis” la proba teoretică se vor putea programa la ghișeu, în limita locurilor disponibile, pentru examinarea la proba practică pentru obținerea permisului de conducere, la categoria B,. Programarea se va putea efectua și de către școlile de conducători…

Județul Arad, sub Cod Galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă

0
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare meteorologică privind canicula și disconfortul termic deosebit de accentuat ce vizează, luni, un număr de 13 județe. Astfel, luni, 31 august, în intervalul orar 10:00 – 21:00, județul Arad și alte 12 județe se va afla sub Cod galben de temperaturi deosebit de ridicate și local caniculă. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 35 și 37 de grade, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge pragul critic de 80 de unități. Protejați-vă de efectele temperaturilor extreme! • Nu lăsați niciodată copiii sau animalele de companie singuri în autoturisme, nici măcar pentru câteva minute; • Programați…

VIDEO Căpâlnaș | 20 de hectare afectate de un incendiu la vegetație uscată

0
Un incendiu masiv de vegetație uscată a izbucnit duminică seara, în jurul orei 22.00, în apropierea localității Căpâlnaș, afectând o suprafață de aproximativ 20 de hectare. https://www.criticarad.ro/wp-content/uploads/2026/08/capalnas_incendiu.mp4 (Sursa video – ISU Arad) Pompierii militari din cadrul Gărzii de Intervenție Birchiș au intervenit de urgență la fața locului cu o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD. În sprijinul echipajelor operative au venit și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Birchiș. Datorită intervenției rapide a forțelor de salvare, flăcările au fost localizate la timp și s-a împiedicat extinderea acestora. Incendiul a fost lichidat complet în jurul…
Salon Marem
DE LA ACELAȘI AUTOR

Actualizare 1 Primarul demisionar de la Bata, Cristian Giorgian Matiaș, și eseul său politico-filosofic despre relația dintre om și bine

2 comentarii
ACTUALIZARE | 27 august, 2026 Cristian Giorgian Matiaș, primarul demisionar al comunei Bata a postat azi-noapte pe pagina sa de Facebook un mesaj către „dragii locuitori ai comunei Bata” menit nu să justifice faptele pentru care a fost judecat și condamnat și nici tardivitatea suspectă a demisiei sale, cât să atingă „coarda sensibilă” a sătenilor care și-au pus încrederea în el și, „în egală măsură”, să-și ceară scuze față de cei pe care i-a dezamăgit… un eseu politico-filosofic despre om… așa, la modul general… despre relația dintre om și primar când e una și aceeași persoană… despre ce a făcut…

Lupta lui Leontin Aslău pentru partea sa din Ștrandul Neptun continuă | DOCUMENTE

1 comentariu
Publicăm, așa cum ne-au fost trimise, actele ce cuprind corespondența dintre Leontin Aslău și Primăria Municipiului Arad pe tema caltății, bazei legale şi activității consilierului primarului Călin Bibarț – Sándor Ottó Szép. Răspunsul la această solicitare a sosit la 9 zile după înregistarea ei și este unul care merită o lectură foarte atentă: În atenţia domnului Leontin Aslău, consilier local al municipiului Arad Referitor la: adresa nr. 66295 din 20.07.2026 Stimate Domnule consilier local, Ca urmare a solicitării dumneavoastră înregistrate la Primăria Municipiului Arad cu numărul 66295 din 20.07.2026, formulate în calitate de consilier local al municipiului, vă comunicăm următorul…

Atmosferă de Viena în grădina Landisa Plant

0
  Acordurile vieneze de vară au sunat „ca la ele acasă” în Landisa Plant – grădina din capătul „Vlaicului”, una dintre investițiile  care face periferia „Micii Viene” mai frecventabilă decât centrul. Orchestra  Johann Strauss Modern sub conducerea muzicală a maestrului Constantin Tălmaciu s-a ridicat la nivelul repertoriului, iar „magia sunetelor a fost fi completată vizual de grația și mișcările tinerilor de la școala de dans DUM DANCE TEAM, care au dat da viață ritmurilor nemuritoare ale valsului și polcii” – așa cum au promis organizatorii în invitația adresată practic tuturor arădenilor.  Chiar programat într-o seară toridă, evenimentul de joi a umplut de lume superba…

ACTUALIZARE | Avocatul expert criminalist Dumitru Goșa – sinteza plângerii împotriva ordonanței de clasare a procurorului în cazul morții lui Lucian Mariș (2)

13 comentarii
TITLUL INIȚIAL | 27.07.2026 | Disperarea unui tată | Moartea lui Lucian Mariș din Șiria – un „banal accident” sau o crimă interlopă acoperită de autorități? (1) Moartea lui Lucian Mariș din Șiria, cazul pe care-l prezentăm în primul episod al unei investigații jurnalistice care-și propune să fie coerentă și lămuritoare, face parte din acele spețe pe care, indiferent de câte altele „ai mai dat cu capul” la viața ta, nu știi de unde s-o apuci, cu dosarul în față. Descifrarea ei e îngreunată nu atât de complexitatea subiectului (care aproape că și-a epuizat căile de atac în justiție), cât…

ACTUALIZARE | Problemele de la blocurile ANL Lipova – semi-rezolvate: administratorul e „istorie”, asociația de locatari în curs de constituire iar apa curge… inclusiv în pivniță (2)

4 comentarii
ACTUALIZARE | Le-am promis atât oamenilor din Lipova care ne-au solicitat sprijinul privind mediatizarea întru rezolvare a deja istoricelor „probleme de la ANL-uri”, cât și celor acuzați de crearea lor și considerați responsabili, pe care i-am vizat în primul episod fără să ne întâlnim direct, că vom reveni la locul faptei și vom completa articolul așa cum prevăd codurile deontologice și bunele maniere.  Am fost marți 21 iulie, ca să înțelegem situația din pivniță până-n cer la propriu… și faceți exercițiul ăsta de imaginație: sunteți în situația în care un coleg de planetă din Somalia, Norvegia sau Canada vă cere…

Din seria „dacă tot pierdem, măcar să câștigăm!”… Vladimirescu și Sântana concurează pentru titlul de „Capitala păcănelelor” | În culise s-a bătut palma că acolo vor fi mutate toate SALOANELE DE JOCURI DE NOROC din municipiul Arad

5 comentarii
Comuna Vladimirescu preia din păcatele municipiului și se pregătește să devină SANCTUARUL JOCURILOR DE NOROC | Pentru titlul de „Capitala păcănelelor”, fieful liberal se bate de la egal la egal cu orașul Sâtana.  Odată cu interzicerea saloanelor de jocurilor de noroc în municipiul Arad prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Arad nr. 309/2026 privind organizarea activităților de jocuri de noroc pe raza Municipiului, proprietarii de sloturi s-au reorientat și mobilizat rapid (cine credea altceva?) Comuna Vladimirescu (peste 12.000 de locuitori) se pregătește discret dar sigur să devină „Las Vegas”-ul Vestului. Conform strategiei proprietarilor de sloturi și licențe aferente, în discuții…
Revolut
Articolul următor Adrian Todor: „Incompetența administrației Falcă-Bibarț ne costă anual zeci de milioane de lei“ Apasă aici pentru a citi
Secret Link