Instalația „Desert Storm: Dust Negotiating Humanity”, semnată de masterandul arădean Paul Babencu, este o lucrare care pune o întrebare incomodă: ce se întâmplă dacă vina pe care o aruncăm asupra tehnologiei ne aparține, de fapt, nouă?
Punctul de plecare al proiectului este o observație: Oamenii au tendința de a da vina pe tehnologiile create de ei pentru consecințele negative ale folosirii lor, în loc să își asume responsabilitatea propriilor acțiuni. De-a lungul istoriei, am dezvoltat instrumente extraordinare, dar le-am folosit, în repetate rânduri, în scopuri distructive, uneori chiar împotriva noastră.
Instalația imaginează o inteligență artificială care privește retrospectiv istoria umanității și încearcă să înțeleagă greșelile pe care le-am făcut. Paul Babencu și-a dorit senzația unei entități întoarse din viitor, aproape un profet tehnologic, care ne confruntă cu propriile creații și cu consecințele lor. Mesajul final este că inteligența artificială nu este decât un observator și o creație a noastră, iar decizia de a deveni creatori sau distrugători ne aparține în continuare.
Umanitatea 1.0
O sursă importantă de inspirație a fost natura, în special formațiunea geologică Richat, cunoscută și sub numele de Sahara Eye. Structura s-a format în timp prin eroziunea apei și a vântului și a rămas în ciuda forțelor care au modelat-o. Paul face o paralelă între această rezistență și natura umană, cu încăpățânarea, ego-ul și contradicțiile ei: deși învățăm constant din greșeli, continuăm adesea să repetăm aceleași comportamente.
De aici vine și metafora centrală a lucrării: umanitatea ca un sistem de operare rămas la versiunea 1.0, care are nevoie de un update de firmware. În loc să căutăm vinovați în tehnologiile pe care le dezvoltăm, poate ar trebui să începem prin a ne reevalua propriul mod de a gândi și de a folosi aceste instrumente.
Proiectul a pornit de la o lucrare realizată în facultate, cu o bază teoretică solidă, pe care Paul a simțit nevoia să o ducă mai departe. Timp de aproape doi ani a citit despre societate, filosofie și psihologie, a studiat artiști, metode de realizare a instalațiilor, tehnici videografice, fotografice și grafice și și-a pus propriile întrebări despre umanitate și relația ei cu tehnologia, pornind de la ideea că multe dintre nedumeririle lui sunt împărtășite și de alți oameni.
Influențele sunt variate: lucrările unor artiști precum Louise Bourgeois, dar și experiențele de la evenimente internaționale precum Ars Electronica și ISEA, unde l-au atras mereu instalațiile care creează un dialog între tehnologie, spațiu și public.
Totul, creat din nimic
Unul dintre principiile tehnice și vizuale ale lucrării este ideea de a crea totul din nimic. Creatorul a pornit de la zgomot vizual, pixeli și forme abstracte, pe care le-a prelucrat în TouchDesigner, în 2D și 3D. Prin programare și abstractizare, zgomotul s-a transformat în forme geometrice, sfere și structuri care se extind, se contractă, explodează și se descompun în particule. Sfera, formă asociată adesea cu universul, infinitul și actul creației, a devenit elementul vizual central.
Lumea vizuală oscilează între abstract, organic și tehnologic, iar particulele creează senzația de praf și materie în continuă transformare. Formațiunea Sahara Eye a fost reconstruită prin fotogrammetrie, împreună cu câțiva colegi, folosind imagini din Google Maps, apoi descompusă și reinterpretată pentru a fi integrată în universul instalației.
Iluminatul susține narațiunea: lumini reci, în nuanțe de albastru, pentru momentele introspective, care trec în roșu, portocaliu sau albastru închis atunci când tensiunea crește. Luminile se comportă ca un sistem de supraveghere, ca și cum instalația ar căuta permanent o prezență în spațiu, un interlocutor. Este o trimitere la ideea de Big Brother, dar și la propria noastră căutare de răspunsuri.
Narațiunea îi aparține masterandului și urmărește evoluția comportamentului distructiv al umanității, de la violența și conflictele istorice până la armele și inteligența artificială contemporane. Discursul pornește de la observarea greșelilor, ajunge la realizarea faptului că suntem responsabili pentru propria suferință și, în final, deschide posibilitatea schimbării.
Partea audio este în mare parte creația lui Paul, prin captură, editare și modulare de sunete. Pentru voce a folosit un instrument de inteligență artificială antrenat cu înregistrări ale propriei voci și cu mostre ale unor colaboratori, pentru a obține o voce cu o componentă umană, potrivită universului lucrării. Ideea este aceeași ca la întregul proiect: ceva nou, construit din elemente existente, transformate și reinterpretate.
Instalația folosește tehnologii scenotehnice și un material textil special tratat pentru proiecții de tip holografic. Aburul, care poate fi confundat cu fumul, face razele de lumină vizibile și accentuează profunzimea imaginii, contribuind la iluzia tridimensionalității.
Pentru realizare, Paul a lucrat cu TouchDesigner, Resolume Arena 7, MagicQ și Python, cu Claude ca instrument de asistență în anumite etape. O parte dintre echipamente au fost închiriate prin AFCN, iar tubulaturi, suporturi și componente de iluminat au fost construite și adaptate manual de el.
Ce urmează?
Viitorul rămâne imprevizibil, spune Paul, iar ceea ce a învățat, uneori pe cale grea, este să nu se concentreze excesiv nici pe trecut, nici pe viitor, ci să fie cât mai prezent și să construiască pas cu pas.
Pe termen scurt, își propune să finalizeze al doilea an de master la Facultatea de Arte și Design din Timișoara. În aprilie îl așteaptă NordEst 2027, la Rovaniemi, în Finlanda, unde instalația va fi prezentată, iar el va susține un artist talk și va participa la discuții și workshopuri cu studenții, despre partea teoretică, practică și tehnică a artei, designului, fotografiei și instalațiilor multimedia. Există și posibilitatea participării la SIGGRAPH 2027, un pas extraordinar pentru el, mai ales prin contactul cu artiști, cercetători și profesioniști care lucrează pentru companii precum Disney și Warner Bros. Așteaptă, de asemenea, cu entuziasm următoarele ediții Ars Electronica și ISEA.
În paralel, vrea să înceapă un nou proiect și o nouă instalație, cu perspectiva unei expoziții viitoare. Pentru „Desert Storm: Dust Negotiating Humanity” își dorește câteva expuneri în plus, poate la București sau Cluj-Napoca. Consideră că lucrarea se află undeva la versiunea 5 din 10 și nu o privește ca pe una încheiată, ci ca pe un proiect care evoluează odată cu el.
În cele din urmă, Paul Babencu vrea să continue să experimenteze, să expună, să colaboreze și să găsească noi moduri de a combina arta cu tehnologia. Dacă acestea îl vor duce spre proiecte internaționale de anvergură sau colaborări cu studiouri importante, cu atât mai bine. Deocamdată, vrea să vadă unde îl duce următorul proiect.






