Curg alertele de coduri galbene și roșii (fără nicio referire la politică) denumite generic „scenarii de organizare și desfășurare a cursurilor în unitățile de învățământ” din cauza COVID 19. Acest fapt presupune fie aplicarea sistemului mixt, participarea fizică la cursuri pentru o parte dintre elevi, ceilalți online, fie închiderea unităților și aplicarea sistemului online pentru toți. În primul rând, trebuie bine definit ce înseamnă efectiv „școală online” în cazul majorității școlilor din România pentru că nimeni nu vorbește despre asta. Logic, s-ar traduce prin cursuri susținute de un profesor, prin mijloace tehnice puse la dispoziție de unitatea de învățământ, în timp real, cu durata normală de 50 de minute, cu predarea materiei la fel ca și în clasă, cu întrebări și răspunsuri, cu explicarea noțiunilor etc. De fapt, școala online în majoritatea cazurilor arată altfel: elevii parcurg singuri manualele (altă discuție interminabilă este și cea legată de conținutul și calitatea proastă a manualelor școlare, pline de greșeli și unele practic nefolosite de nimeni la clasă preferându-se materiale didactice suplimentare), materialele/ temele le sunt trimise printr-un mesaj sau printr-o poză pe whatassp și retrimise către profesor în aceeași manieră. În cazul în care la unele materii se folosește vreo aplicație, și în cazul fericit în care elevul își permite un dispozitiv (telefon, tabletă, laptop) ora este de 30 de minute, timp în care nu se poate lucra nimic, cel mult se face prezența și profesorul apucă să-și dreagă vocea, copiii să-și fixeze camera, să pornească microfonul cât să spună bună ziua și la revedere. Adică, NIMIC! Adică nicio programă parcursă, nicio noțiune acumulată.
Mi-am amintit de o isterie generală de prin 2016- 2017 pe tema home schooling-ului. Mi-am amintit cât de huliți, cât de puși la zid și scuipați public, cât de amenințați cu amenzi și dosare penale (pentru că, în România, Codul Penal prevede că „ părintele care, în mod nejustificat, îl retrage sau îl împiedică prin orice mijloace să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu – fapta se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”) au fost părinții (vreo 200 la nivel național în acei ani) care au ales această variantă pentru educația copiilor lor în detrimentul școlarizării standard în sistemul public de care erau, pe bună dreptate, nemulțumiți. În 2016 am abordat acest subiect și poate fi recitit articolul „ Am discutat cu profesori, elevi și părinți din Arad despre ȘCOALA ACASĂ – O dispută ideologică între părinți și sistem”.
Autorități, profesori și părinți, au eliminat din interpretarea noțiunii de „nejustificat” din Codul Penal chiar esența: cei care au ales varianta home schooling-ului au făcut-o dintr-o nemulțumire justificată cu privire la sistemul public de învățământ despre care aveau convingerea că este deficitar, încărcat și ineficient.
Educația acasă (home schooling) înseamnă a-ți educa copiii în afara unei școli publice sau private. Deși mare parte din învățare se petrece acasă, aceasta nu este nici pe departe singurul loc în care învață copiii. Educația acasă are atâtea forme câte familii o practică. Unele urmează fidel o programă și organizează o adevărată clasă într-una dintre camere, având ore de studiu și teme. Altele au doar câteva materii considerate „de bază” cărora le dedică un anumit timp pe zi, în mod structurat sau mai liber. Unele familii practică ceea ce se numește „unschooling”, adică nu au o programă și nici măcar materii de bază, ci le acordă copiilor libertatea de a învăța ce, cum, când și cât vor.
În această perioadă, școala online este pe tapet, se confundă cu home schooling-ul în capul unora dar mult sub nivelul metodei home schooling pentru că respectă formal niște principii, nu există substanță și nu are scopul de a se face educație pe bune. Oricum, numai să fie făcut. Or, în acest caz, nu putem să nu avem îndoieli, nu putem să rămânem pasivi la un asemenea sistem dăunător și exclusiv în detrimentul elevilor. Cei care au optat pentru home schooling respectă programa pe care și-au ales-o, materiile pentru care au optat sunt parcurse la modul serios, activitățile care pentru sistemul clasic sunt considerate extra-curriculare sunt luate în serios. Așadar, am pus la zid (noi, ceilalți părinți/ noi, profesorii/ noi, politicienii / noi, asociațiile de tot felul) părinții care au optat pentru această metodă de școlarizare ca să ajungem s-o impunem dezorganizat, înafara cadrului legislativ, fără resurse în infrastructura școlară publică, la mișto și fără responsabilitate? Păi, cum? Nu mai pedepsește Codul Penal retragerea sau împiedicarea prin orice mijloace a unui copil să urmeze cursurile învățământului general obligatoriu? Acum, nu se mai revoltă specialiștii în educație, cadrele didactice care insistau pe riscul educației făcute de părinții care nu stăpânesc anumite domenii? Acum părinții au devenit brusc specialiști și mai buni profesori, acum matematica, fizica, chimia, limbile străine le poate preda acasă și directorul de multinațională, vânzătoarea de la ABC-ul din colț și părintele fără nicio calificare?
Poţi face educaţie acasă în România? E greu de dat un răspuns, pentru că legile încă se bat cap în cap:
Legea educaţiei spune ca învăţământul primar, gimnazial şi primii doi ani de liceu sunt obligatorii cu frecvenţă la zi, Codul Penal pedepseşte cu închisoarea părinţii care nu îşi duc copiii la şcoală, Constituţia asigură libertatea educaţiei oferite de părinţi copiilor lor minori, Declaraţia Drepturilor Omului spune că părinţii au dreptul să aleagă felul de învăţământ pentru copiii lor.
Tot în România, pentru home scooling soluţia e exclusiv în afara ţării, acolo unde sunt şcoli-umbrelă. Cele mai multe în SUA şi Marea Britanie. Acestea sunt acreditate şi oferă licenţă internaţională, acceptă copii din toată lumea contra unei taxe anuale, părinţii pot alege cursurile şi disciplinele de studiu, oferă foaie matricolă şi diplome la finalul unui ciclu de învăţământ, copiii pot fi reintegraţi oricând în sistemul public după o testare a cunoştinţelor.
Poate ar fi momentul să se dezbată la modul serios adoptarea unei legi în ceea ce privește home schooling-ul ca alternativă a sistemului public și în România dar și o nouă lege a învățământului și o reorganizare drastică a sistemului educațional. Nu putem ignora că sistemul public de învățământ acceptă să aplice metoda online cu riscul de a încălca grosolan dreptul la educație tocmai prin faptul că nu se face nimic la modul serios (din diverse motive, de la incapacitatea financiară a școlilor de a asigura logistica, la lipsa de pregătire pe partea tehnică a unor profesori pentru orele online sau chiar incapacitatea financiară a unor familii de a asigura resursele acasă pentru copiii lor), prin această metodă copiii nu acumulează nimic iar majoritatea părinților se văd nevoiți oricum să apeleze la meditații (cel puțin la materiile de bază și cel puțin în cazul anilor care presupun examene), discriminează evident copiii din familii sau zone defavorizate. Nu putem ignora nici că sistemul public de învățământ acceptă să fie doar o fabrică de analfabeți funcțional, un sistem care nu oferă alternativă, care pregătește oameni pentru viitor aplicând metode depășite și care nu ține cont de evoluția firească a generațiilor într-o nouă paradigmă socială.
Să facem cumva ca EDUCAȚIA să fie prima noastră grijă…
Articol asociat:
