FĂRĂ TITLU DE RUBRICĂ, FĂRĂ TITLU DE EPISOD (I)

alexandru v. mureșan
Distribuie:

Argumentul autorului: Textul de față – pe care sper că veți avea bunăvoința să-l citiți – este rezultatul mai multor tentative de reflecție și împărtășire a unor gânduri, începute chiar din ziua de Florii… Continuate de 1 Mai… Vicisitudinile vieții de familist, plus isteria obișnuită în jurul meu, în prag de sărbători, m-au obligat să mă „reprofilez” – mai multe zile de-a rândul ! – în babysitter… Tot ritmul meu circadian a fost dat peste cap. Abia acum pot zice că m-am mai ușurat… deci, s-o iau de la capăt și să adun „cioburile”… Totul sub deviza Ce-am avut și ce-am pierdut?!

A. PEȘTELE DE LA CAP SE-MPUTE ȘI DE LA COADĂ SE CURĂȚĂ…

1.„Misiune imposibilă”?

Mi-am propus o „misiune imposibilă” – ca să zic așa… A fost în zorii Floriilor ortodoxe, în zorii premergători zilei de „1 Mai muncitoresc – Unu’ Mai sărbătoresc”…, a venit și Săptămâna Mare, apoi va veni și Paștele (ortodox). Nu sunt Tom Cruise pe post de Ethan Hunt – agent M.I.F. În ce constă „imposibilitatea” misiunii? În faptul că vreau să leg niște chestii complet disparate (în mentalul colectiv, nu și al meu !): o zisă românească, un simbol al creștinismului timpuriu și o sărbătoare mare a creștinătății (ortodoxe) iar apoi, să transpun acest „triunghi imposibil” (nici măcar topologic?!) în contextul istoric (strict) actual. Tom Cruise a ieșit mereu cu bine din aventurile demne și potrivite la copiii de până la 14 ani… În ceea ce mă privește, am serioase îndoieli, pentru că voi mânia toți zeii: și ăi’ din Cer și ăi’ de pe Pământ…

(a) Proverbul din titlul (A) al prezentului text nu este chiar original românesc – cel puțin, prima parte. Partea a doua pare mai autohtonă, căci numa’ românașilor le dă prin cap să strice – cu umor dar și cinism! – bunătate de „zisă străbună”… Aruncând o privire ursuză asupra zisei, nu ne putem abține de la o hermeneutică „bălăcitoare”: se „zice” ( persoane avizate, nu spui cine!…) că respectivul strop de înțelepciune ar veni de la Confucius; s-au încercat tot felul de versiuni în limbi de circulație, dar fără reverberațiile de la noi – „The fish rots from the head / Fish begins to stink at the head”, „Le poisson pourrit toujours par la tete”, „El pez empieza a pudrirse por la cabeza / El pez desde la cabeza apesta”, „O peixe comenca a feder pela cabeca”… Ideea generală ar trebui să fie că în orice societate corupția începe de „sus”… Și pentru că ochii de pește sunt în cap iar împuțirea peștelui începe de „acolo”, atunci va trebui să mai arătăm și de ce ochii unui pește mort arată ca atare…

(b) Mutatis mutandis, dacă există două versiuni mari asupra istoriei (înțeleasă drept conștiință a timpului trecător), recte, istoria o făuresc elitele și, respectiv, masele sunt adevăratele făuritoare ale istoriei, atunci „bătutul lor cap-în-cap” ne sugerează, mai degrabă, tabloul insonor și absurd al unei „clepsidre crono-topice”… Prin gâtul – blazat, sau mai degrabă, dezgustat – al clepsidrei, firicelele de nisip se strecoară care-cum-poate; nu vom putea prezice niciodată care fir „vine la rând”… Oricum, nu există istorie fără oameni, restul e doar o oarbă devenire. Și atunci, dacă există istorie și mai există și preistorie, atunci cine dracu’ o face / o făurește pe cea din urmă? Stricăciunea vine de la „cap”, în cazul nostru „capul istoriei” este preistoria și atunci, boieri dumneavoastră, cine mai e responsabil de „păcatul originar”?

(c) Simbolul peștelui, în creștinismul timpuriu, nu este nici el unul original; se pare că vine de la greci și romani. Dar s-o luăm metodic: „pește” – în greacă – se zice ichthys; în sec. I, creștinii au folosit acrostihul Iesous Christos Theou Yios Suter, i.e., „Iisus Hristos, Fiul lui D-zeu, Mântuitorul”. Dar care-i treaba cu obsesia peștelui? Hristos a hrănit 5 mii de oameni cu 2 pești și 5 pâini; El și-a numit discipolii „pescari de oameni”; botezul – la începutul începuturilor – se făcea prin scufundarea convertiților în apă, deci între pești; peștele – simbol – era diferit de cruce și devine consemnul perfect secret; primii apostoli provin din rândul pescarilor…

(d) „Mielul blând suge de la două oi”… Așa sunt și eu în Britain… Sărbătoresc de două ori Paștele… dacă m-aș „tăia împrejur”… aș sărbători de trei ori! Și ce, nu-i bine? Numa’ că știm cu toții cum e cu ciorba reîncălzită… hai, cu tocana, mai merge, da’ cu ciorba, ba! Noi n-avem nicio vină că la 16 iulie 1054 două mari orgolii s-au ciocnit și s-a produs Marea Schismă… Papii de la Roma (creștinătatea occidentală, catolică) și patriarhii Constantinopolului (creștinătatea răsăriteană, ortodoxă) s-au „luptat” pentru titlul de „conducător al lumii creștine”. Chestia dogmatică cu „filiusque”, ca toată snoava cu doctrina trinității nu sunt decât povești de adormit copiii. Rădăcina „divorțului”, asociat și cu ceva „căsăpiri de oameni” din ambele părți, este într-o „lume foarte lumească” – ciolanul! Nimic nou sub soare! Chestia e că mi s-a părut mereu straniu un Crăciun și un An Nou pravoslavnic (de Bobotează și apoi, respectiv, după 7 zile,,,). E ca în Nea Iancu, la finalul schiței „CFR”… (nene) „nu mai ai niciun haz!” Cu Paștele ortodox e și mai rău: ortodoxia nu se poate desprinde de calendarul iulian? Au fost și la noi, în Românica, voci „luminate” care au cerut limpezirea „problemei”, dar Patriarhia rămâne oarbă și surdă… Așa că, să ne consolăm cu doi sau chiar trei miei…


2. Istoria? N-o face nimeni, se face singură… de-aia-i o curvă!…

By the way, citeam pe NET, „Bancul zilei” (propus de Marius Olaru – 27.04.2024): „Logică japoneză” – Dacă cineva o poate face, și eu pot. Dacă nimeni nu a putut s-o facă, o voi face eu. „Logică latină” – Dacă cineva o poate face, s-o facă el. Dacă nimeni nu a putut de ce trebuie s-o fac eu?… Aici îmi permit să adaug eu: „Logică românescă” – Dacă cineva o poate face, bine face! Dacă nimeni nu o poate face, înseamnă că nu mai e nimic de făcut!… Căci dacă vorbim de „nimeni”, implicit vorbim de „toți”… Deci dacă nimeni nu poate face ceva, înseamnă că toți nu pot face. Și atunci, ce sens mai are întrebarea? Așa-i și cu istoria și de aceea politica o găzduiește, tocmai că este ceea ce este (vezi mai sus…)


B. CEAȚĂ, INTERNAȚIONALISM PROLETAR ȘI ORTODOXIE…

1. Ceață

Pentru românași, un Paște bun începe întotdeauna cu un 1 Mai „sănătos”!… Mai ales că se întâmplă cam „din-an-în-paște”, i.e., destul de rar… ce vreți? „teroarea calendarului”… Aici, în Kent, dimineața de „întâi de mai” 2024 (ora 4 a.m.) a debutat cu o ceață englezească zdravănă. În fine, de mult n-am mai avut parte de așa ceva… mi-era dor, căci perfidul Albion, mai nou, e cam zgârcit cu unul din simbolurile sale arhicunoscute. Ca de obicei, în acești „zori prematuri” – deveniți rutină la vârsta mea – primul gest este de a ieși afară, pe scăunelul meu din capul scărilor prea-englezești, la o țigară… Strada – din ce se mai vedea prin English mist (la propriu și la figurat) – este cea obișnuită: aici 1 mai e zi de lucru; „1 Mai – sărbătoare legală” are loc în prima zi de luni a… lunii, deci anul acesta în 6 mai, a doua zi de Paști la Românica și totodată și Bank Holiday la Engliterrica… La ora asta încep să circule mașinile obișnuite, le văd în zorii fiecărei zile; o observație interesantă: a crescut semnificativ numărul de „Dacii”; pe măsură ce dimineața „înaintează în vârstă”, vor apărea Merțanele și Jaguarii și, evident, puzderia de BMW-uri, VW-uri… Explicația este simplă: „ale noastre” sunt cele mai ieftine pe
piața britanică, englezii le consideră Renault-uri; cele „nămțăști” se fabrică și aici, în sucursale-British… Românașii de aici preferă o „nemțască” la mâna a 2-a… Curvetul de noapte, ce-și fac veacul defilând prin fața clădirii de vis-a-vis, Kent- Probation Centre (sic !), se pregătește să se retragă „în parcare”, nu înainte de a trece strada și a veni (roșcata mea cunoscută) la mine să cerșească o țigară; eu, din solidaritatea fumătorilor… La capătul străzii se aude (normal, încă nu se vede…) zgomotul mașinilor salubrității… trec, mai mult făcându-se că se află în treabă (cred că obiceiul ăsta e preluat de la noi; nu degeaba suntem, acum, cel puțin în Anglia istorică, „naționalitatea europeană conlocuitoare nr. 1”!…)… Curvetul de noapte va pasa curând ștacheta curvetului de zi (ultimele au o arie mai largă de mișcare)…

2. „Internaționalism” proletar…

… Sau, de la „volo-musai” la ”musai-volo”. Din copilărie îmi amintesc cum ziua de 1 Mai – „Ziua internațională a celor ce muncesc” – era o zi „ciudată”… Adulții nu puteau sărbători „venirea” marelui eveniment decât prin… muncă… O muncă specială, numită „voluntară” sau „patriotică”… Cu zile întregi înainte de marea sărbătoare a muncii, tot românașu’ și românașa’ – apți de muncă, își petreceau după-amiezile (de după orele de program) și diminețile de duminică pe șantierele cetățenești ale localităților de domiciliu, cu mult „entuziasm patriotic”. Și eu, o înlocuiam pe mama și mergeam cu taică-meu la construirea vechiului stadion CFR din Cluj. Ambii părinți lucrau la Regionala Cluj de Căi Ferate. Dacă vă imaginați că era o corvoadă, vă înșelați… era cea mai mare distracție (se și muncea ceva… ceva) dar era un bun prilej de beri pentru bărbați și cafele + bârfe pentru femei… De aceea, în Ardeal, cel puțin, era botezată „muncă volo-musai”. Noi, prichindeii o duceam mai rău: cu săptămâni înainte, eram târâți ca oile la „repetiții de defelare”…ploaie, vânt, frig… nu conta… „salut voios de pionier!” Ehe-heee, ce vremuri!… O mică paranteză: aici, pe teritoriul Majestății Sale Britanice, „munca de voluntariat” este o chestie de sinceră mândrie; briții au un neobosit simț al binelui obștesc-comunitar: nu-i „organizează” nimeni „de sus”, nici un „tovarăș” nu-i mână ca oile de la spate! Și românașii noștri „de aici” s-au adaptat / s-au „înregimentat”, n-ar strica să se întindă „năravul” ăsta mai spre… Est… Oh, nuuu!, nu în sensul „muncilor de toamnă” ale elevilor, studenților și, mai ales ale „cătanelor”…

Acum, toate s-au dat peste cap! În primul rând, nu mai înțeleg ce naiba e aia – azi! – „clasă muncitoare”? În al doilea rând, conform tradițiilor „revoluționare”, „clasa muncitoare” folosea ziua de Întâi Mai pentru a organiza proteste, revendicări, demonstrații relativ pașnice etc.; și azi, francezii – primii cu vocație protestatară de necontestat! – nu se lasă: Parisul și Lyon-ul s-au „zguduit” din nou zdravăn; la Istambul, lucrurile nu au stat diferit, dimpotrivă, s-a lăsat cu lupte dure de stradă; și italienii au făcut și ei ceva „garagață”. În al treilea rând, în lumea anglo-saxonă reînvie tradiția protestelor (dure !) anti-război de pe vremea Vietnamului, mai ales în marile centre (campusuri) universitare; numai că acum este un curent puternic pro-palestinian, deși ici- colo s-au văzut și luări de poziție pro-israeliene… Trăiască Cicero – „O Tempora! O Mores!”

Da’ ce dracu’ face actuala „clasă muncitoare” din Românica? Păi, ea „a luptat” la timp și și-a câștigat locul meritat în istorie („noroc chior”, cu ajutorul sovietic adus pe afeturile de tun ale „glorioasei…Roșii”)! Acum e momentul de „trai pe vătrai nineacă”. Ce dacă a „mierlit-o” comunismu’? „Tradiția” rămâne to’ași! Să nu mai punem la socoteală și „tradiția locului”: 1 de Mai e sărbătoare de Armindeni, zi care se mai numește (cât de adevărat grăitără străbunii!) „Ziua Pelinului” și, mai ales, „Ziua Bețivului”! Cuvioșii (depășiți istoricește!…) îi zic Ziua Sf. Prooroc Ieremia (după Vechiul Testament). Nu mai știu ce-o fi „prorocit” prorocu’-bietu‘ (nu beatu’) de el… Important e că „tăt” românașu’ îi musai-volo (obligatoriu să vrea!) să chefuiască la … iarbă verde (Green, green grass of Home?…). Cum rămâne cu Postu’ Mare? Cu „Săptămâna Luminată, Mare, cea a Patimilor”? Dar românașu’ nostru a și găsit antidotul la păcat, cu zisa „O femeie elegantă miroase a Chanel, însă o femeie perfectă miroase a sarmale”… Cu o mică erată de sezon: în loc de miros de sarmale, să punem miros de drob și de friptură de miel… Ce, dacă vremea e așa capricioasă? Ce, dacă la Vama Veche le cam dârdâi? S-a „dat” mini-vacanța de 6 zile? S-a! Deci…

3. Ortodoxie

După atât amar de ani îmi răsună și acum în minte celebra piesă a grupului „Moody Blues” – Question (1970)… Voi lua termenul de „ortodoxie” nu în sensul pur religios ci, simplu, etimologic (greaca veche – orthodoxos; latină – orthodoxus)… I.e., ortho (gr.) = drept, adevărat, corect, curat (autentic); doxa (gr.) = părere, opinie, credință (repet, nu neapărat în sensul religios). Și, acum să trec la Question…(de fapt, „questions”)… De vreme bună, mass media românești – prin glasul „trâmbițos” al mai multor prelați, mai bogați sau mai slabi cu duhul – ne tot „împuiesc” urechile, capul, mintea cu treaba că toți suntem niște păcătoși (iremediabili?) și e cazul să reflectăm adânc, mai ales cu ocazia celei mai mari sărbători a Creștinătății – Paștele…

Deci, la modul cel mai simplu, așa cum se propovăduiește în biserică pentru tot omul simplu, nerafinat teologic: Iisus Christos – Fiul Omului este cel ce s-a lăsat răstignit pe Cruce spre a răscumpăra păcatele oamenilor. Acceptarea morții umilitoare și sfâșietoare i-a deschis astfel calea Cerurilor: După Adam, este al doilea om care pășește în Rai. Miracolul, miracolelor – quintesența doctrinei creștine – este Învierea din morți. Învierea (dincolo de reminiscențele pre-creștine, păgâne, ale reînvierii naturii, odată cu primăvara) semnifică puterea purificatoare a sacrificiului. Cine, dintre oameni, este oricând gata să se sacrifice pe sine pentru binele celorlalți (i.e., aici, răscumpărarea păcatelor, în primul rând, a păcatului originar)? Un asemenea gest atrage după sine nemurirea, căci numai curățarea de păcate te face nemuritor.

Sunt multe întrebări de pus aici, mai ales în urma unei „iscodiri” logice, raționale… Pentru mine, problema-cheie este chiar cea a păcatului originar. Dumnezeu i-a avertizat pe Adam și Eva: să nu se atingă de Pomul Cunoașterii – dătător de discernământ între bine și rău… Povestea o cam știm cu toții: la incitație șarpelui – simbol al Răului absolut (Diavolul) – Eva îl ispitește pe Adam cu fructul care… „sta-i-ar în gât” (vorba miticilor)… i-a și stat… („mărul lui Adam”). Chestiunea este: ce sens avea ispitirea dacă însuși D-zeu avertizează? Să-l „încerce/testeze” pe om? Test pe care acesta din urmă l-a și picat cu brio… Păi, dacă Domnu’ l-a creat pe om „după chipul și asemănarea sa” (parcă „a noastră” este în textul originar…)? De ce să-l „testeze” înainte de comiterea păcatului? I.e., după avertizare, vine ispitirea. Ce sens au avut toate acestea? Apare marele paradox: ca să „cadă pradă ispitei”, Adam avea nevoie de o decizie; decizia i-o dădea discernământul, dar înainte de a accepta fructul otrăvit al cunoașterii binelui și răului, Adam nu avea discernământ! Chiar și intenția Evei (alungată, și ea, în lumea morbidă a chinurilor facerii) presupunea un discernământ… bine, nu-l avea, dar a acceptat provocarea șarpelui, deci avea discernământ… Crede și nu cerceta! Aici e o mare taină!… Ei bine, eu nu pot sta. De ce este lăsat omul (generic) să comită, mai apoi, păcate în lanț? Pentru a le răscumpăra prin sacrificiul Fiului Omului? Îmi amintesc din Decalog două lucruri: unul de neînțeles iar altul, comic! Primul, e legat de afirmația (conform traducerii): „…căci Eu, Domnul, Dumnezeul tău, sunt un Dumnezeu gelos…” (???), deci D-zeu are slăbiciuni?! Al doilea este de-a dreptul ilar: „Să nu preacurvești/să nu te desfrânezi…”… deci, se poate, to’ași, da’ să nu exagerați… „prea mult”… Probabil de la „a prea-curvi” vin și titulaturile „prea-înaltul”, „prea-sfințitul”, „prea-creștinul” ș.a.m.d. …

Dacă ați privit cu atenție (!) fresca lui Michelangelo din Capela Sixtină (fie pe viu, fie în poze sau filme), ați fi putut observa că degetul lui Adam nu se atinge cu degetul perfect întins al lui Dumnezeu; degetul viitorului alungat din Rai este ușor flexionat. Geniul lui Michelangelo: semnificația este clară – omul are (deja!) liber arbitru, deci poate decide dacă îl atinge sau nu cu degetul pe Creator… Trecând peste faptul că – în acord cu iconoclaștii ! – D-zeu nu poate fi reprezentat, nici măcar vizual, căci ar cădea din demnitatea sa de Absolut, se naște întrebarea ? Este atunci și acolo Adam un decăzut?

Concluzia, este și ea paradoxală: prin moarte vom învia. Trecerea în neființă nu înseamnă aneantizare (Nirvana !), dacă ești om fără păcate (ceea ce este imposibil; chiar și pentru D-zeu a fost, în cazul lui Adam și apoi, al Evei…) câștigi nemurirea… după o moarte „sănătoasă”… Și să nu zicem că muierea e dracu’ gol? Păi nu avea dreptate popa ăla, parcă din județul Mehedinți, care cerea să fie pedepsită și victima unui viol (ceva mai „blând”…), nu numai oribilul făptaș masculin… E drept, în jurisprudența contemporană s-a deschis un nou capitol, o nouă specialitate – victimologia! Parol! Ideea de plecare este că și victima unei fapte penale (oricare) își are cumva și partea ei de vină… De aceea, mult adevăr grăiește bancul „- Nevastă-mea e un înger!”… „- Nici a mea nu-i om!”…


În partea a doua (și ultima!) a acestor rânduri, voi aplica paradigma „Paradisului (pardon, Paştelui) pierdut” la ultimele „zbateri politice” ale lumii de azi. Așa cum lasă britanicii să se vadă… Cioburile (de care vorbeam chiar la început) le voi aduna sub deviza Ce n-am avut, dar am pierdut!… Nemurirea – coșmarul de „aur” al omenirii…


Citește și:


 

Categorie: Opinii
Etichete: 1 mai, creștinism, ortodoxie, Pasti
Distribuie:
Articolul anterior
Trei tineri au fost reținuți 24 de ore după o bătaie de 1 Mai, la una dintre căsuțele de la Ștrandul Neptun
Articolul următor
PASTORALA IPS TIMOTEI LA ÎNVIEREA DOMNULUI 2024: DUMNEZEIASCA STRAJĂ

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

UNIUNEA ISLAMICĂ EUROPEANĂ (2)

De fapt, subiectul ar trebui tratat foarte serios și mai ales responsabil de noi, cei care în pofida vârstei înaintate am rămas oarecum pe „baricade”. Chiar dacă nu putem decide,…
ilica anton

CRITICĂ DE CORDIALITATE POETICĂ

Plecarea lui Nicolae Manolescu, unul din cei patru mari critici ai literaturii române, a scormonit teoria scrisului pentru clarificări privind „critica literară”. Titu Maiorescu emitea întâiul o fermă opinie despre…
virgil florea

AM SUPRAVIEȚUIT…

AM SUPRAVIEȚUIT… Și de data asta. La fel ca în anii trecuți, tot fără dureri. Probabil anestezicul a fost suficient de bine calculat astfel încât noi cu toții să nu…
lizica mihut large

AUTORI ȘI SCRIITORI  

Aradul este, probabil, unul dintre orașele României cu cei mai mulți autointitulați SCRIITORI, confuzia evidentă fiind între aceștia și AUTORII cărților, fie de poezie/ proză/ critică și istorie literară/ literatură…
anton ilica

CE-AM MAI CĂUTAT EU LA JUDECĂTORIE?

Agentul de circulație, Andrei Alb, de la Poliția Ineu, mi-a întocmit Proces – Verbal de contravenție pentru viteza de 167 Km/ oră, pentru care mi s-a suspendat dreptul de a…
bibart coldea pr large

Cui îi e frică de umbra lui Coldea la Arad?

Undeva în Vlaicu, într-un bloc cu patru etaje, vis-a-vis de Eternitatea, conform legendelor există o „bibliotecă” cu vreo mie de dosare. Este un apartament închiriat, în care Coldea și-a depozitat…