Arad, vineri, soare, călduț, plimbare, weekend, timp liber, trafic, dor de vacanță, New York.
Preambulul unei scrieri de vineri, cu foarte puține șanse de a fi citită tot vineri.
Înșiruirea cuvintelor nu este una întâmplătoare, vă rog să mă credeți, însă este atât de legată de titlu încât, cu toată seriozitatea ce aș vrea să cred că o etalez, mă uimește și pe mine.
Să purcedem deci. Mă plimbam prin Arad, chiar în această frumoasă după-amiază de vineri, cu gândul la weekend și la timpul liber pe care-l am în față, împreună cu mârtanul meu care mă așteaptă.
Itinerarul stabilit dinainte m-a (a)dus pe strada Episcopiei, traficul destul de gălăgios m-a făcut să-mi fie dor de vacanță și gândul mi-a zburat spre vacanța absolută, perfectă… dezideratul meu de vreo 10 ani și scuza evitării oricăror ieșiri cu colegii de la serviciu: New York. Și ca orice turist la New York, sătul de trafic nebun și claxoane de mașini, mi-am ridicat privirea spre a contempla… nicidecum zgârie-norii sau clădirile care stau să se prăbușească: mi-am ridicat privirea ca să văd cea mai tare grozăvie minunată pe care am avut vreodată ocazia să o văd.
Fotografiile atașate nu au nicio șansă să diminueze prima impresie a trecătorului care, la fel ca mine, se așteaptă la orice altceva decât acest melanj de… tot ce vrea cititorul să-și imagineze.
Ca niciodată, nu am așteptat să ajung acasă, să stau și să analizez, să formulez, să pun în pagină, să creez un rezultat frumos și elegant. Am așternut cuvintele în timp ce mă deplasam cu mijlocul meu de transport preferat, tramvaiul, și nici cei mai triști călători nu m-au putut distrage de la ce făceam. Tot ceea ce este aici este „la cald”, necenzurat și 100% autentic.
Cititorii mă vor ierta, sper, pentru această îndrăzneală. Încerc să nu mai greșesc în viitor, cu excepția momentelor în care voi fi sub imperiul unor și mai puternice emoții.
Dar cum să nu fiu autentică și necenzurată, față în față fiind pusă cu o asemenea nebunie frumoasă?! Imaginea vorbește de la sine, fiecare își poate imagina ce a fost în mintea creatorului acestui mesaj apocaliptic.
Este oare, el, „nebun”? Dar mai e cineva „normal”? Oricum ar fi, e frumos!
Autoarea dorește să sublinieze admirația și laudă inițiativa celui care a avut această idee aducătoare de curaj în atitudinea ei, nedorind e să comenteze dacă lucrarea este sau nu o formă de artă, însă este convinsă că a fost un efort, au fost idei, a fost o muncă. Pentru autorul reprezentării apocaliptice trebuie să avem respect maxim – după părerea mea.
Pentru că prea puține lucruri ne mai atrag atenția, ne mai fac să ne oprim, să contemplăm, să ne punem întrebări, să căutam răspunsuri.
