Dragii (vorba vine) Moșului, acum, că luminilile de la brăduți s-au stins și eu am ajuns, în sfârșit, în Laponia mea liniștită și nebăgată-n seamă tot restul anului, m-am gândit că, așa cum voi mi-ați trimis milioane de scrisori-cerere la care v-am răspuns și eu, cum am putut, să vă scriu și eu o confesiune despre cum mi-am petrecut prima zi de după „apocalipsa veselă” în care voi ați mâncat, ați băut și v-ați simțit, sper, bine… ceea ce îmi doresc și mie, de sute de ani încoace, degeaba.
În drum spre ținuturile veșnic înghețate, am străbătut Aradul de la un capăt la altul… și poate vă e util să știți ce și cum am pățit cu prilejul acestei aventuri, sper, irepetabile.
Primul cartier ales de mine a fost Checheci… mi-am zis să încep cu ăsta că e mult de lucru și tre’ să împac pe toată lumea știind ce obicei are fiecare.
Așadar am început prin casele cămătarilor, cărora le-am lăsat câte o agendă nou-nouță pe 2018, plus un set de pixuri și cursurile bancare cu tot cu dobânzile lunare. Le-am lăsat și un ghid după care să pună camăta, să nu se mai încurce.
Am terminat repede și cu brio la ei, iar următoarea locație a fost la dealerii de droguri. Lor le-am lăsat un cântar, să nu își mai fure clientii și gramul să fie gram, nu 0.60 cât cântărește de la o vreme încoace, dar și o carte: „La Medelini”, cu și despre Pablo Escobar, de care sunt sigur că vor fi foarte încântați, plus niște foițe fine… să ardă mai ușor joint-ul și să nu fumeze cartea.
Terminând și cu ăștia, la următoarele case am lăsat niște guri de canal din fier greu, să nu mai fie nevoiți copiii lor să le fure, iar voi să vă rupeți roțile prin golurile din mijlocul drumului.
Am terminat repede tot cartierul și sunt sigur că le-a plăcut cadourile mele, doar că, ieșind afară de pe ultimul horn, am observat că mi-a dispărut sania cu tot cu reni, așa că am luat un taxi până la următoarea locație: Subcetate.
Aici am întâmpinat puțină dificultate, că ăștia sunt bogați, iar brazii lor îi și depășeau pe ai mei din Laponia!
Neștiind ce să le las, am tras prima dată cu ochiul pe geam să văd și eu ce se discută. „Cine e curva aia care tot îți scrie?” , „Te iubesc foarte mult chiar daca eu am 19 ani iar tu 53, ești sexy moșul meu!” au fost refrenele cele mai des transmise aproapelui, iar auzind asta am crezut instant că suntem mai mulți… uitându-mă mai atent, însă, am văzut că nu era vorba de un concurent al meu, ci de unu mai bătrân decât proaspăta lui amantă/soție… un fel de Moș Crăciun provizoriu. Așa că mi-am băgat mâna în sac și le-am lăsat niște pastile de potență, iar gagicilor le-am tăiat internetu să nu le vină idei să fugă cu vreunul ce face prea multă sală, dar și numere de avocați pentru divorț și partaj, simțind eu că aici nu e atâta dragoste, pe cât interes!
Am luat iar un taxi și pe geamul mașinii am început să arunc în Micălaca, Vlaicu și Grădiște saci cu cârnați, bere și vodkă, iar pentru femei am aruncat fonduri de tenu, baterii externe pentru mobil și alte utilități de scrictă necesitate.
După ce am terminat și cu astea, am oprit la un peco, mi-am luat niște sticluțe mici, le-am dat peste cap și mi-am făcut curaj să merg după sania cu reni ce mi-au șutit-o ăia în Checheci. Am ajuns repede și, numa bine așa amețit, când mi-am văzut sania pe cântar, la fier vechi iar renii erau confundați cu porci, am început să urlu tare (scuze dacă s-a auzit de pe Câmpul Liniștii ceva scandal… dar cred că sunteți obișnuiți), le-am mai dat 2-3 saci cu cadouri din rezerva strategică și, astfel, dovedind că posedă și ei notoriul Spirit al Craciunului, mi-au dat sania și renii înapoi – dar nu înainte să-i dau la ăla cu papagalul 50 de lei și, uneia ce mi-a ghicit în palmă habar n-am ce, 100!
Mi-am luat sania și am zburat peste Arad de aici de sus totul este trist… nu mai intru în amănunte, că nu vreau să mă lungesc… dar prea puțină iubire am văzut, așa că am pus sania pe modul “sport” și am fugit în Laponia sperând că la anul, o fi mai bine.
La anul și la mulți ani!
