Este un debut. JASMINA KRNÁĆOVÁ (n. 1999, Nădlac, licențiată în științe economice, ocupându-se de marketing) este vorbitoare nativă de limbă slovacă, folosind un grai specific nădlăcan; a scris romanul despre „miracolele Crăciunului” în dialectul slovac, după care a tradus textul în limba română. Bilingvismul a dat scrierii nuanțe expresive, cu toate că fidelitatea
traducerii înseamnă încorsetare semantică.
Stăpânind corect limba română, intermedierea dialectică nu era necesară, dar, astfel, romanul aparține deopotrivă celor două literaturi: română și slovacă. Dispune de o exprimare clară, corectă, dialogurile au farmec, iar caracterizările sunt clar conturate și esențializate în scheme relevante pentru a limpezi sensul narațiunii. Autoarea intră și iese din text în mod firesc, iar relatarea atmosferei din satul sărac de munte dispune de coordonatele specifice unei comunități deprinsă cu traiul liber, dar și cu dificultățile unei vieții independente în buna gospodărire. Autoarea scanează și insistă asupra coordonatelor educative și morale ale sătenilor, diferențiind oamenii după calități de bună conviețuire, dar și de vicii omenești. Morala colectivă predomină ca sursă de bună educație pentru copii, părinții fiindu-le modele, îngrijindu-se ca aceștia să deprindă obiceiurile de cultura minoră, la traiul cumpănit și la depășirea dificultăților într-un mediu natural ostil.
Romanul MIRACOLELE CRĂCIUNULUI ÎN LINIȘTEA SĂRĂCIEI restituie (prin reamintire și narativitate liberă) o secvență din viața unei familii rurale din satul Bystrá, așezat pe versantul sudic al Munților Tatra din Slovacia. Dorința familiei Furan de a oferi copiilor un Crăciun fericit, așa cum părinții știau de când ei au avut bucuria sărbătorii tradiționale, a devenit un motiv bucurie pentru o familiei săracă, dar harnică, cinstită și iubitoare de liniște sufletească. Satul de munte crea oamenilor dificultăți de trai, fiind izolat în inima muntelui, în perioada zăpezilor copleșitoare. Pamela și Martin își organizează astfel traiul zilnic spre a oferi copiilor (Anastasia, Erika și Paul) o educație în spiritul modelator al iubirii familiale, hărniciei, bunătății, bunei înțelegeri și dragostei. Își creează în jurul gospodăriei o cultură independentă, în care toate cele necesare provin din munca proprie, din organizarea hărniciei și devotamentului pentru creșterea copiilor întru fericirea părinților. Fiecare știe ce are de făcut, iar casa plutea cu multă generozitate într-o atmosferă de bună înțelegere: „adevărata bogăție nu se măsoară în bani, ci în iubire, demnitate și speranță”. Astfel că „femeile țeseau, brodau, coseau haine, coceau produse de casă”, iar „bărbații munceau în jurul gospodăriei, lucrau puținul pământ pe care îl aveau, îngrijeau și creșteau animale în propria curte”. Contactul cu orașul și alte comunități umane a locuitorilor din acest sat uitat de munte era rar, pentru că „vara era greu să treci peste munți din cauza vremii schimbătoare, toamna ploile făceau drumurile aproape impracticabile, iar iarna, zăpezile și troienele blocau orice cale”.
Pamela provenea dintr-o familie săracă, dar „era o femeie frumoasă și înțeleaptă”, avea „un chip delicat și fin, ochi căprui, migdalați”, „părul îi era negru, des, bogat și mătăsos”. La șaptesprezece ani, se căsătorește cu Martin, „un bărbat înalt, impunător”, „cu ochi albaștri”, „umeri mari și lați”, iar „întregul său trup părea sculptat de mâna lui Dumnezeu”. „Frumusețea lui („rară”) era mai presus de orice avere”, căci provenea și el dintr-o familie săracă. Avură trei copii: Anastasia, Erika și Paul, iar familia „înflorea ca un câmp plin cu flori sălbatice”. Părinții se iubeau cu mult drag, sinceritate și acum ca în adolescență, fiind model de comportament și hărnicie pentru pruncii lor.
(Autorul acestei cronici iese din povestire și devine analist, cu un punct de vedere despre valoarea textualizării și virtuțile scriiturii autoarei.).

Jasmina Krnáćová domiciliază, acum, în Nădlac, localitate preponderent slovacă din județul Arad, are rădăcini familiale în Bystrá, rămânându-i vie în închipuire sărbătorile Crăciunului cu puterea unui MIRACOL. Scrie romanul familiei Furan, o familie cinstită, care a ajuns în încurcătură din pricina nesăbuinței unui consătean. E punctul culminant al subiectului, determinat de prețuirea pe care acei oameni de la munte o au pentru prietenie, devotament, respect și demnitate. Cum se face că tentația realului reconstituit din amintiri pasionale atinge conturul literaturii? Relatarea pregătirii Crăciunului devine literatură. Jasmina îmbracă haina narativă a Anastasiei, fiica cea mare, care hașurează conturul copilăriei sale prin reconstituirea imaginii unei familii total implicată în educația copiilor prin model de atitudine comportamentală. Mama e o veritabilă educatoare, învățându-și pruncii, prin angajarea lor în activități gospodărești, iar tata e un dascăl grijuliu, acordându-le acestora o dragoste reală și paternă exemplară. E o familie săracă, care compensează lipsurile cu iubirea, buna înțelegere și devotamentul pentru gospodărirea avutului sărac spre a fi copiilor un exemplu de alcătuire a fericirii dincolo de bani și avuție.
Dacă, dragi cititori, sunteți pregătiți pentru continuarea literaturii Jasminei, vom relua rezumatul de la declanșarea „punctului culminant”. Numai așa vom afla, împreună, care sunt „miracolele Crăciunului în liniștea sărăciei”.
Așadar… singurul viciu al lui Martin, stâlpul familiei, e prietenia cu doi săteni: Jano, bărbat căsătorit, dar soț agresiv, înșelător, gelos, bătăuș, și Miŝo, flăcău singur, flușturatic și fără griji. Spre a face bani de Crăciun, cei trei merg cu marfă la oraș. Înnoptează la prietena lui Miŝo, femeie bogată, care poartă în pântece sămânța acestuia și care va determina încercarea lui de a intra în rolul de tată responsabil. Pentru aceasta, are nevoie de bani și fură aur. Poliția îi arestează pe toți trei, amânând, spre disperarea celor din Bystrá, sosirea acasă a bărbaților. Eliberați pe cauțiune, toți banii făcuți pentru Crăciun se duc pe achitarea acesteia. Speranța că familia Furan va avea un Crăciun fericit, așa cum și-l visează Pamela pentru copiii lor se năruie.
Și totuși se produc niște miracole „minunate”. Vecinul le oferă o ladă cu luminițe, în Ajun sunt vizitați de Miŝo, căsătorit cu orășeanca Mirka. Aceștia aduc cadouri pentru copii. Bradul de Crăciun strălucește de frumuseți, luminând în curtea familiei Firan. Minunea cea mare se produce în Biserică, la slujba de Crăciun, unde Mirka naște o fetiță, nășită de Pamela și Martin. Finalul e fericit. Cele mai multe daruri nu sunt cele cumpărate, ci primite sau confecționate. „Adevăratul spirit al sărbătorilor, afirmă Autoarea, se naște în inimi”, așa cum „o poveste emoționantă despre familie, iubire și speranță” merită citită în preajma marii Sărbători a Crăciunului.
Cartea Miracolele Crăciunului în liniștea sărăciei este debutul Jasminei, iar acesta are loc sub zodia reușitei. Deocamdată, „aleargă pe două culoare” lingvistice (limba națională, respectiv graiul slovăcesc nădlăcan). Dincolo de corecta exprimare, Jasmina are talent narativ, utilizează corespunzător subtilitățile artei prozodice, dar mai ales construiește narativul într-o arhitectură modernă, fără epatare, dar cu suficient devotament spre a oferi cititorilor satisfacții ademenitoare. Sfârșitul lecturii lasă cititorului o stare de beatitudine și de liniște sufletească, potrivită pentru frumusețea sărbătorilor creștinești.



