IOAN SLAVICI, EVOCAT LA ȘIRIA

IOAN SLAVICI, EVOCAT LA ȘIRIA
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Cine are trecere prin Șiria, atenția îi este atrasă de ruinele cetății medievale, de aroma de vie, de zumzetul istoric al Baronesei Antonia Bohuș, de conacele fiilor ei, dintre care unul adăpostește Casa memorială Ioan Slavici. Călătorul poate observa statuia lui Eminescu, alături de cea a lui Slavici, apoi sus pe platou, bustul lui Ioan Russu Șirianu, al deputatului Sigismund Boldea, a dascălului Nicolae Ștefu ori a medicului Iuliu Traian Mera. În dreapta imensului amfiteatru cultural, sunt plasate statuile lui Horea, Cloșca și Crișan, alături de mormântul lui Ioan Slavici, cu pământ din locul înhumării sale, la Schitul Brazi, de lângă Panciu.  Primarul Valentin Boț, un eminent gospodar și cu sensibilitate culturală, a redat vizitatorilor farmecul Cetății Șiria, prin luminarea nocturnă, amenajarea spațiului din jur pentru serbări populare, asfaltarea, prin pădure, a drumul către Mănăstirea Feredeu, iar întreaga atmosferă mustește de aroma vinului de Mâsca și din colnele șiriene.

Debarasat de sentimentul prudenței și al fricii de a nu spune platitudini și lăsând ambiția să permită gândurilor ascunde să se manifeste, valorificăm șansa de a medita asupra unor texte artistice, semnate de cel mai virtuos scriitor al ținutului nostru, Ioan Slavici. Acesta este generos cu toposul arădean, iar prozele sale cele mai apreciate sunt inspirate din spațiul șirian, zona Ineului și a Lipovei, toposul curticean, cu acea superbă Pădureancă din Zimbru ori cu fermecătoarea Persida din Radna.

Si iată cum ne aflăm la intrarea în textele lui Slavici șirianul, încercând să-l putem rândui cu venerație între bucuriile inimilor noastre ca să ne dăruim lui printr-o lectură sentimentală, în stare să ofere atât măsura erorilor cât și tendința artistului de a intra în competitivitate cu creația.

Ioan Slavici!?! A fost răsfățat de cititori, pentru că a scris cu talent, deși în viața a făcut imprudențe naive chiar spre apusul anilor, a făcut politici fără carieră și altele. De multă vreme, Slavici a străbătut timpul artei literare într-o venerabilă actualitate permanentă. Proclamând admirația de care ne învrednicim față de autorul romanului – nuvelă Moara cu noroc, ne încurajează gândul să înțelegem structura narativă a vreunei povestiri printr-un interes mai oblic față de personaje.

Cel mai ispititor discurs ar fi al Sămădăului și al cârciumarului Ghiță, dar imaginea finală a victimei feminine, Ana, personaj pe care autorul l-a sacrificat din egoism narativ, oferindu-i o funcție închidere a episoadelor, mi s-a părut un viciu suprem. De altă parte, porcarii aceia murdari, cu părul cleios și lucitor, bețivi, chefuitori, hoți și criminali, reușesc să convertească un om moral, dar moale „ca o femeie”, să schimbe spațiul etic, să dea o nouă ordine a lucrurilor. Nuvela cu incidențe evident morale, se
finalizează în episoade tragice. Și ce moarte lipsită total de cavalerism, de eleganță, o moarte brutală, un glonț în ceafă, un cuțit de bucătărie?!!! O moarte fără să implice tragism. O moarte – pretext de închidere forțată a narațiunii.

Scrisul său stă la temelia literaturii române, așa cum am demonstrat în monografia pe care i-am dedicat-o lui Ioan Slavici (Timp și spațiu, Fundația Ioan Slavici, Arad, 2005).

Argumentez că doar prozele sale inspirate din spațiul arădean (Șiria, Ineu, Lipova, Curtici, Zimbru) au valoare de referință, așa cum sunt reconstituite în Moara cu noroc, Pădureanca, Mara, Budulea Taichii, Popa Tanda, basmele culese și prelucrate (Doi feți cu stea în frunte, Florița din codru etc.). Celelalte povestiri „regățene și urbane” (Ceas rău, Hanul ciorilor, Mitocanul, Gogu și Gogușor, Comoara părăsită) sunt texte artificioase, fără fior narativ și lipsite de virtuți literare.

Despre Ioan Slavici s-a scris mult, iar activitatea sa multiplă (prozator, publicist, pedagog, reporter, analist politic) a fost interpretată variat în diferite etape ale mentalității generațiilor. O nouă lectură mi-a generat noi puncte de vedere, care confirmă că „lecturile sunt infidele”, că fiecare text citit în momente sufletești diferite își dezvăluie noi fațete interpretative și alte înțelesuri.

S-au consumat multe emoții, unii încercând să identifice geografia și toponimia morii cu noroc, a modelului de sămădău din părțile Ineului, ca și cum scriitorul ar fi fost un reporter descriind o crimă pasională ori o hoție la drumul mare, într-un ținut păduros și pustiit de singurătate. Scriitorul valorifică un pretext, dar îl înzestrează cu imaginație, adăugând exagerări spectaculoase, fiind totuși călăuzit de o idee. Așa că locația morii cu (fără) noroc, care a ars, spune autorul, rămânând niște cruci, poate fi la Bocsig, Chier, Iercoșeni, Mocirla, Buteni, fără relevanță literară și semnificație estetică.

Dacă a avut „o copilărie înspăimântător de fericită”, Slavici a avut o bătrânețe „groaznic de nefericită”. Împovărat de nevoi în vremea războiului, cu o familie numeroasă (doi băieți și patru fete), e acuzat de spionaj și colaboraționism cu autoritățile germane de ocupație și e condamnat – avea 71 ani – la cinci ani de penitenciar. Rostește la proces: „Domnul comisar regal nu e om bătrân ca mine, ci e tânăr, levent, plin de vigoare. Nu e cu toate acestea în stare să ducă-n spinare toate cărțile pe care le-am publicat în românește, istorie, știință, literatură, drame.”

Eliberat, scrie memoriile (Întemnițările mele), amintiri despre scriitorii prețuiți (Amintiri), mărturii (Lumea prin care am trecut), apoi, bolnav, în 1925, se mută la Lavinia, fiica sa mai mare, căsătorită în Panciu. Aici, în apropiere, se află Mănăstirea ortodoxă Brazi de călugărițe, aflată între satele Crucea de Sus, Crucea de Jos, Străoane și Muncelu. Mănăstirea ar fi fost ctitorită, spun legendele, în vremea lui Ștefan cel Mare, de către călugării pustnici Sava și Teofilact. Prădată și arsă, dărâmată de cutremure, abandonată, Mănăstirea – schit a fost, de fiecare dată, reconstruită și extinsă. Schitul a fost ocupat de armata germană (1916), tot ce-a fost lemn a fost folosit pentru încălzire. A fost refăcut, în 1919, și viața monahală a prosperat.

IOAN SLAVICI, EVOCAT LA ȘIRIALângă Biserica veche a Schitului Brazi a fost înmormântat Ioan Slavici, mormânt care a dăinuit până în anul 1960, când a fost desființat Așezământul monahal. Atunci, sicriul cu osemintele lui Slavici au fost mutat în Cimitirul orașului Panciu, iar Primăria Șiria a simulat un frumos mormânt dedicat scriitorului șirian, cu pământ ADUS din Panciu în anul 2014.

Slavici a stat la temelia genialității naționale în proză, după cum a fost Eminescu în poezie, Caragiale în teatru și Creangă în povești. Il iubim pentru că este Slavici, cel mai important scriitor reprezentativ, care a propus literaturii române personaje de tipul lui Lică Sămădău, Ghiță, Iorgovan, Persida, Mara, Simina și Ana.

La Șiria, în sala Casei memoriale Ioan Slavici, evocarea va fi efectuată de mai mulți iubitori de literatură, printre care se află nativul arădean OVIDIU PECICAN, directorul revistei culturale Steaua din Cluj, scriitorul Gheorghe SCHWARTZ, autorul recentului roman ADEVĂRUL MINCIUNĂ.


Articol asociat:

Ioan Slavici în memoria comunității | Evocare literar-istorică și premieră editorială la Șiria



 

Categorie: Cultură
Etichete: Casa memorială Ioan Slavici, Ioan Slavici, Siria
Distribuie:
Articolul anterior
Ioan Slavici în memoria comunității | Evocare literar-istorică și premieră editorială la Șiria
Articolul următor
Habitat B1 continuă atelierele de desen figurativ după model

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Wise
ULTIMELE ȘTIRI

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Condamnată pentru trafic de droguri și urmărită național, depistată la Bata; arădean prins în flagrant furând aluminiu; un dosar penal pentru alcoolemie și alte zeci de sancțiuni rutiere

0
Urmărită național, depistată de polițiștii din Săvârșin La data de 12 noiembrie 2026, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat, în localitatea Bata, o femeie de 39 de ani, din județul Timiș, urmărită național, pe numele căreia magistrații Tribunalul Timiș au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 8 ani, 7 luni și 10 zile, pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Femeia a fost preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea încarcerării. Cercetat pentru furt de aluminiu Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 41 de ani,…

Mai sunt locuri disponibile la Spitalul Județean Arad pentru analize medicale gratuite, în luna noiembrie | Investigațiile se fac pe bază de programare, inclusiv sâmbăta

0
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad informează persoanele interesate că încă mai sunt locuri luna aceasta pentru efectuarea de analize medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Investigațiile se efectuează pe bază de programare, iar documentele necesare sunt actul de identitate, cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau specialist. Pacienții se pot programa online, telefonic sau la ghișeu. „În contextul adresabilității crescute, la începutul anului am modificat programul de lucru al Cabinetului de Analize Medicale, funcțional în regim ambulatoriu: am extins intervalul orar de luni până vineri și am deschis cabinetul și…

Procedura ERCP cu numărul 100, încheiată cu succes de o echipă medicală a Spitalului Județean Arad

0
Miercuri, în sala de endoscopie intervențională, o echipă medicală a Secției Clinice Gastroenterologie a efectuat cu succes procedura ERCP cu numărul 100, pacienta fiind o doamnă în vârstă de 70 de ani. Pacienta a fost diagnosticată cu litiază coledociană – pietre migrate din vezica biliară și blocate în canalul coledoc (care transportă bila către intestinul subțire) – o urgență medicală care poate provoca complicații severe, inclusiv pancreatită acută. Piatra blocată în coledoc trebuia extrasă, iar cea mai indicată metodă de intervenție în acest caz a fost procedura de tip ERCP, fiind minim invazivă pentru pacientă și cu un timp de…

Actualizare 1 TIR plin cu țigări de contrabandă, oprit la Nădlac | Peste 7.300.000 de țigarete netimbrate în valoare de 1 milion de euro care urmau să ajungă pe piață în Vestul țării au fost confiscate | Șoferul a fost reținut

2 comentarii
ACTUALIZARE 1, ora 10.00 | Peste 7.300.000 de țigarete netimbrate în valoare de 1 milion de euro, transportate în baxuri, au fost descoperite de polițiști în tirul oprit în trafic, în apropierea frontierei de la Nădlac, miercuri seara. Țigările erau aduse dintr-o fabrică clandestină din Italia și piața de destinație erau județele din vestul țării. Șoferul, un bărbat din județul Suceava, a fost prins în flagrant și dus la audieri în cursul nopții. Joi, acesta a fost reținut. Editare ulterioară, ora 12.00 | „În urma controlului, în remorcă au fost găsite aproximativ 7.380.000 de țigarete, netimbrate, susceptibile a proveni din…

Șeful împuternicit al Poliției Municipiului Arad, Marius Oancea – declarat inapt la testarea psihologică la concursul pentru ocuparea funcției

1 comentariu
În această perioadă, la nivelul Ministerului de Interne sunt programate o serie de concursuri pentru ocuparea unor funcții vacante, în special funcții de conducere. La nivelul IPJ Arad sunt vizate de concursuri mai multe funcții: cea de șef al Poliției Municipiului, șef Serviciu Investigații Criminale, șef Serviciu Cazier Judiciar Statistică și Evidențe Operative, respectiv Șef Birou I  la Biroul Rutier din cadrul Poliției Municipiului  și Șef Secția 9 Poliție Rurală Sebiș. Până în acest moment, în cadrul acestor concursuri a fost susținută doar proba testării psihologice, în funcție de care candidatul va putea participa și la proba interviului. Pentru funcția de…
unfollow society
DE LA ACELAȘI AUTOR

O (PRIMĂ) MONOGRAFIE DESPRE POETUL ARĂDEAN MIRCEA MICU

0
MIRCA MICU S-A NĂSCUT ÎN VĂRȘAND ȘI A ABSOLVIT LICEUL PEDAGOGIC DIN ARAD Aurel USCA a adunat informații variate (întâlniri, cronici de carte, eseuri, descrierea atribuirii de premii, note de călătorie, poșta redacției, texte de almanah), care, prelucrate, reconstituie activitatea cotidiană și artistică, reflectată în presă a scriitorului Mircea Micu. Extrasele au constituit sursa de documentare pentru Anton Ilica, din care a rezultat o monografie sentimentală despre biografia și opera literară a acestuia. Mircea Micu a încondeiat peisajul literaturii noastre cu poezii, proze, parodii, mărturii despre scriitorii, asemeni „unui boem trist care surâde”. Monografia sentimentală MIRCEA MICU, „ORFAN AL FURTUNII”…

OBSESIILE NOCTURNE ALE UNEI FEMEI: MOLLY BLOOM

0
Scriitorul James Joyce a pătruns în mintea unei femei și a identificat că „o noapte cu Molly Bloom” e mai complexă decât narațiunea iscodită de un mascul excitat de niște nuri provocatori. Ne-o demonstrează analiza elevată pe care Mircea MIHĂIEȘ o realizează în studiul O noapte cu Molly Bloom. Romanul unei femei (2019), personajul lui James Joyce din romanul Ulysses. Amplul eseu de analiză psiho-sexuală identifică 14 înfățișări ale femeii (și feminității), de la Molly evantai, prin Molly impudica ori nocturna, până la Molly grande-bouffe. E o interpretare „multitriunghiulară a gândurilor, acțiunilor și vieții unui personaj”, adoptând două tehnici ale…

BUNĂ DIMINEAȚA, VECINE! (despre cetățenia europeană)

0
  Amintesc încă pe Sadoveanu, cu legenda cosmogonică (Baltagul) pe care Nechifor o rostea pe la praznice. Zicea el că Dumnezeu a pus rânduială şi semn fiecărui neam: pe ţigan l-a învăţat să cânte, neamţului i-a dat şurubul, jidanului – prigonire şi bani, ungurului – fudulie şi petreceri, turcului – prostie şi putere, sârbului – sapa, rusului – beţia etc. iar moldovenilor (pentru întârziere) –doar o inimă uşoară. Oricum, era în urmă cu peste 100 de ani, iar legenda sadoveniană avea aparenţele acelei vremi tulburi. Ce s-a schimbat de atunci vom putea constata. Numai Dumnezeu știe cu adevărat ce se…

OVIDIU BLAJ | 8:28 SAU CE FACI CÂND DAI DE PROBLEME

1 comentariu
Se întâmplă atâtea „chestii” pozitive lângă noi, aici în Arad, fără să le cunoaștem, deși prin semnificația lor ar merita. OVIDIU BLAJ, de la Carmel Print, este un scriitor pasionat de scrieri pentru copii și tineret, atât de necesare pentru lectura cărților din generația școlară. Mulți se întreabă de ce nu citesc elevii. Există în literatură texte potrivite ori fragmente în manuale care să aibă mesaj educațional implicit potrivit pentru ei? Se scriu texte care să trateze chestiuni care să intereseze curiozitatea tinerilor? Răsfoind manualele, constatăm că textele după care învață elevii provin din literatura universală, nerelevante pentru învățarea limbii…

SĂ-L MAI RESPIRĂM PE EMINESCU…

0
Nimeni nu știe cum ar fi arătat o ediție a poeziilor sale, întocmită de chiar Mihai EMINESCU. Întâia apariție în volum a fost organizată și tipărită de Titu MAIORESCU. Au urmat altele, s-au adăugat poezii noi, s-au corectat altele, au apărut postumele, iar, după atâta vreme de aproape un secol și jumătate, cultura română are o ediție integrală a scrierilor antume și postume, alcătuite de Mihai Eminescu. Practic, Eminescu a scris circa 13 ani, din 1870 (etapa în care poezia sa devine „autonomă”) și până în anul 1883 (când se îmbolnăvește). Manuscrisele și cele 44 de caiete, predate de Maiorescu…

CORNEL DRĂUCEAN | „OAMINII ȘI MUIERILE SĂ DIVĂNESC LA ULIȚĂ” – dicționar de cuvinte și expresii micălăcene

0
CORNEL DRĂUCEAN |  „OAMINII ȘI MUIERILE SĂ DIVĂNESC LA ULIȚĂ” (Editura Rebeca, Arad, 2026) Cornel Drăucean, acum cetățean american așezat într-o suburbie a metropolei Chicago, a fost locuitor al Aradului, cu domiciliul în cartierul Micălaca. Pe atunci, oameni foloseau o vorbire înțesată cu ”cuvinte și expresii micălăcene”. Astăzi, Micălaca, integrată în modul de viață citadin, cu un amalgam de locuitori mulți fără ”certificat de micălăcean” (s-a instituit o asemenea departajare!) are ținuta orășenească. Din loc în loc, se mai păstrează case în stilul rural, cu grădini și lătrat de câine, cu pisici și geamuri cu rolete, case cu acoperișuri țiglate,…
Bodyguard Elite
Articolul următor UAV aduce la Arad dezbaterea internațională despre drept și tehnologie Apasă aici pentru a citi
Secret Link