Leprozeria

basil muresan
Distribuie:

 

Orice rezervaţie post-comunistă, mascată în diverse naţiuni, ex-membre ale pactului varşovian, are propria sa leprozerie de lux, cu bolnavii săi de socialism, pe care îi arată, fără mândrie patriotică, copiilor născuţi după 1980. La fel se întâmplă şi cu scrierile perioadei de tristă amintire. Sunt muzee şi arhive ale ororii pe întreg spaţiul est european. Spre a servi drept avertisment, dar şi ca un fel de curiozitate morbidă şi nenaturală. Muzeul figurilor de ceară, încă vii, aduce chiar şi bani la buget şi o anume reconfortare sufletească. Ne-au călărit, acum sunt izolaţi, nu mai trăim cu groaza că vor reveni. Statul are grijă de rezervaţia de monştri. Îi ţine departe de lumea civilizată.

Noi facem, normal, excepţie. Când, la loviluţia română, gaşca de securişti a fost înlocuită de hoarda de lupi comunişti mascaţi în scufiţe capitaliste şi mai puţin roşii, conduşi de cel mai bun vorbitor român de limba rusă, a devenit clar că, la noi, situaţia va fi altfel. Ţara întreagă a devenit rezervaţia foştilor comunişti. Gândiţi-vă puţin. Suntem singura ţară comunistă care şi-a executat dictatorul. Că dacă îi spunem asasinat din raţiuni de stat, e prea mult. Iar stâlpii comunişti au rămas. Şi rămân în continuare. Parcă nu a trecut decât o clipită între scuzele lui Paul Şoloc, la televiziune, şi şocantul „tovarăşe Năstase” al nemuritorului Ion Iliescu. Şi, totuşi, sunt douăzeci şi şapte de ani. Care, în afară de faptul că ne-au îmbolnăvit şi îmbătrânit, nu ne-au adus nimic nou.

Am întâlnit, acum două săptămâni, un om extraordinar, unul din puţinii, prea puţinii, un om care îşi dedică viaţa dezgropării, la propriu, dar şi la figurat, istoriei crimelor comuniste. Printre multe alte poveşti înfricoşătoare şi minunate, una mi-a rămas pe retina sufletului. E vorba de trei anticomunişti, executaţi fără judecată, undeva lângă Braşov, descoperiţi, redaţi familiei şi reînhumaţi în afara cimitirului eroilor. Asta în timp ce călăul lor a fost înmormântat cu onoruri militare, în interiorul aceluiaşi cimitir. Şi mai sunt, atâţia ca el, ştiuţi, dar neprinşi.

Gândiţi-vă puţin. În aceşti ani, aceleaşi figuri. Aceleaşi mumii comuniste apar, jignitor, în faţa noastră. Uitaţi-vă, şi nu neapărat la exemplul generalul Pleşiţă, care-şi dădea poalele securiste peste cap la toate televiziunile care-l primeau. Uitaţi-vă în ograda vecinului. Vă conjur, faceţi-o!  Veţi avea surprize. Mari. Veţi vedea aceleaşi figuri, care vă înspăimântau tinereţea. Aceiaşi compozitori care l-au lins pe Ceauşescu, acum emit păreri şi pretenţii de muzicologi în toată puterea cuvântului. Ziarişti turnători, care au ajuns să aibe imperii media. Procurori ai tribunalelor muncitoreşti, metamorfozaţi în avocaţi de mare succes. Securişti cu mai mulţi bani decât judeţe neinundate ale ţării. Şi toate astea la vedere. Fără nici o grijă. Statul îşi apără călăii. Le-a dat o ţară, să-şi facă mendrele cu ea.

N-are rost să numărăm câte liste cu securişti s-au făcut de la 1989 încoace. Câte demascări, cât circ degeaba. Orice proiect cu acest scop e sortit să moară în faşă. CNSAS-ul e o glumă abjectă, nimeni n-a făcut cu adevărat dreptate. Nimeni nu-i ţine pe oamenii aceştia departe de noi. A trecut, naibii, un sfert de secol, şi îl vedem pe un fost turnător declarând, nonşalant, că-şi face el un partid muncitoresc, că ne-arată el nouă. Îl vedem pe altul, spunându-ne că el ştie ce vorbesc adversarii lui politici, cu cine, când şi de ce. E îngrozitor. Aceleaşi practici, aceiaşi oameni. Doar că nu mai vorbesc rusă, ci engleză, şi germană, şi idiş.

Am aproape patruzeci şi cinci de ani. Generaţiei mele, mie, ne-aţi luat anii cei mai frumoşi. Speranţa de mai bine, dorinţa de normalitate. Suntem la capătul lanţului trofic european. Suntem la fel, ignoranţi şi înfriguraţi, la porţile orientului, căutând ceva, pe cineva să vrea să ne fie tătuc. Am crezut că scăpăm de comunişti, şi acum suntem sclavii corporaţiilor unde directori sunt copiii lor. Şi aveţi tupeul să spuneţi că s-a schimbat ceva în leprozeria asta?

 

 

Categorie: Opinii
Etichete: Basil Muresan, Ceausescu, comentarii, comunism, leprozerie
Distribuie:
Articolul anterior
[BREAKING NEWS cu repetiție] Când porcul se răzbună pe om pentru că a băgat în el ca animalul se numește BOALA PORCULUI SĂTUL și este FENOMEN NAȚIONAL!
Articolul următor
Liviu Tuturici: „Vom retrage sprijinul politic pentru cîteva persoane, vom reclădi partidul, pronind pe principii de meritocraţie. ALDE merge mai departe!”

1 comentariu. Leave new

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Fill out this field
Fill out this field
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Din aceeași categorie

virgil florea

UNIUNEA ISLAMICĂ EUROPEANĂ

Ce titlu de articol mai e și ăsta? N-am auzit de așa ceva. Cel mult știm despre Uniunea Europeană, cea cu 27 state și alte câteva pe lista de așteptare.…
ilica anton

CRITICĂ DE CORDIALITATE POETICĂ

Plecarea lui Nicolae Manolescu, unul din cei patru mari critici ai literaturii române, a scormonit teoria scrisului pentru clarificări privind „critica literară”. Titu Maiorescu emitea întâiul o fermă opinie despre…
virgil florea

AM SUPRAVIEȚUIT…

AM SUPRAVIEȚUIT… Și de data asta. La fel ca în anii trecuți, tot fără dureri. Probabil anestezicul a fost suficient de bine calculat astfel încât noi cu toții să nu…
lizica mihut large

AUTORI ȘI SCRIITORI  

Aradul este, probabil, unul dintre orașele României cu cei mai mulți autointitulați SCRIITORI, confuzia evidentă fiind între aceștia și AUTORII cărților, fie de poezie/ proză/ critică și istorie literară/ literatură…
anton ilica

CE-AM MAI CĂUTAT EU LA JUDECĂTORIE?

Agentul de circulație, Andrei Alb, de la Poliția Ineu, mi-a întocmit Proces – Verbal de contravenție pentru viteza de 167 Km/ oră, pentru care mi s-a suspendat dreptul de a…
bibart coldea pr large

Cui îi e frică de umbra lui Coldea la Arad?

Undeva în Vlaicu, într-un bloc cu patru etaje, vis-a-vis de Eternitatea, conform legendelor există o „bibliotecă” cu vreo mie de dosare. Este un apartament închiriat, în care Coldea și-a depozitat…
virgil florea

TEAMA DE ADEVĂR

Noi, oamenii, avem multe și diferite temeri. Una pe care o socotim a fi cea mai mare este teama de moarte. Nu atât pentru moartea în sine cât pentru ce…