Chiar acum, Parlamentul european a respins Ghidul care interzicea folosirea cuvintelor Crăciun, Maria și Ioan din limbajul administrativ spre a nu răni sentimentele celor necreștini. Trendul de fanatizare a limbajului continuă în numele expresiei „corectitudinea politică”. Sensul acesteia are desigur o semnificație explicită, dar dezvoltă un înțeles subtil care se strecoară în subconștientul comunităților, a grupurilor și a indivizilor. Uciderea abuzivă a unui negru de către un polițist alb a declanșat vizibilitatea practicilor care ofensează unele minorități, incluse în acronimul LGBTQ+, adică grupuri de lesbiene, gay, bisexuali, transsexuali, transgeni, queeri + alte cele (fetișism, asexuați etc.).
Celelalte grupuri minoritate insultate sunt derivate din culoarea pielii (mai ales negri), din apartenența la o anumită cultură (musulmană), din etnie (țigani) ori din anormalitate nativă/ dobândită (handicap), inegalitatea dintre sexe (feminism), superioritatea determinată de avere etc. Problema nu are de-a face decât tangențial cu ”politicile de stat” și nici măcar cu ideea de „corectitudine”, ci e plantată în exprimare. Limbajul devine, în cazul acestora, o formă de insultare, de ofensare, dezvoltând sensibilități care întrețin discriminarea și aspirația spre egalitate atitudinală. Dreptul la egalitate și tratare ”corectă” a anormalității au stârnit o amplă mobilizare a unor minorități, -chipurile – insultată, împotriva majorității și a devenirii istorice asigurată de aceasta. Unii consideră mișcarea PC (political correctness) o filozofie, alții ”o nouă religie”, „o formă de protest”, o direcție postmodernistă în progresul culturii, o metodă de propovăduire a anormalității, o revoltă de schimbare a ordinii sociale, un marxism mascat (freudo-marxism), o ideologie etc. Universitarul american Raymond V. Raehn: „Corectitudinea politică reprezintă marxismul, cu tot ce comportă acesta: pierderea libertăţii de expresie, controlul gândirii, răsturnarea ordinii sociale tradiţionale şi, în ultimă instanţă, un stat totalitar. În fond, marxismul cultural instaurat de Şcoala de la Frankfurt este mai terifiant decât marxismul vechi, economic, care a ruinat Rusia”.
Diferitele interpretări date expresiei PC, precum și construcția intenționat confuză a acesteia (neavând decât o vagă legătură cu noțiunea de corectitudine și cu conceptul politică) a generat comentarii aproximative și interpretări abuzive. Uneori se referă la rasism, alteori la sexism, fiind generalizate interpretările spre recuperarea „egalitaristă” a oricăror tipuri de minorități. Activiști ai PC-ului pretind legarea conceptului de un comportament „grijuliu, diplomatic, incluziv, inofensiv, multicultural, respectuos, liberal, nediscriminatoriu, nonsexist, imparțial” din partea majorității și a celorlalte entități umane. Această cerință presupune schimbarea mentalității, a comportamentelor oamenilor, renunțarea la istoria și cultura „normalității”, ceea ce înseamnă o altă paradigmă a condiției umane și a existenței umanității.
Pentru că am ajuns într-un impas destul de abstract și mai dificil de înțeles, voi alege câteva argumente faptice din viața publică românească, dar și din cea universală prin exemple evidente. Alcătuirea familiilor din două femei lesbiene ori din doi bărbați homosexuali ar însemna că tolerarea lor administrativă să fie firească și privită cu îngăduință și respect din partea celorlalți. Consecințele asupra educației copiilor adoptați de aceste „familii” nu sunt luate în calcul („familii postmoderne”). Abaterile de la moralitatea publică (poate unele sunt încălcări legislative) solicită o atitudine îngăduitoare, pentru că acestea sunt săvârșite de țigani, negri, handicapați, sexiști, etnici diferiți ori imigranți dintr-o alte culturi. Dreptul „anormalilor” la un comportament atipic, care lezează principiile morale ale „normalilor”, trebuie, spune PC, tratat cu îngăduință și cu grijă, iar statul să emită documente de protecție a acestora.
Activiștii PC simt jignire în modul de alcătuire a istoriei, culturii și mentalității, cerând, prin conceptul ”cancel culture”, rescrierea acestora și eliminarea cuvintelor și a însemnelor culturale care le irită comportamentul. Violentarea limbajului în numele ”corectitudinii” exprimării a invadat dicționarele. Persoanele cu handicap devin „cu cerințe speciale”, țiganii sunt numiți „romi”, negri sunt „afro-americani”, imigranții sunt „cetățeni nou sosiți”, „înainte de Cristos” e înlocuit cu „înaintea erei noastre”, sexiștii se ascund încă în cotloanele atracțiilor sentimentale. „Cancel culture” solicită modificarea spiritualității care a contribuit la progresul omenirii. Țiganiada lui Ion Budai Deleanu e operă nedemnă, fiind exclusă de la studiu și dosită în biblioteci, Caragiale va avea o operă subțiată de promovarea proștilor în funcții și a inșilor care practică adulterul, Eminescu va avea opera amputată pentru excesele sale publicistice xenofobe și prin luciferismul visător al unei prințese, Slavici va pierde iubirea dintre Persida și Națl, Rebreanu va fi cunoscut fără violurile din romane și fără textele în care agresează femeia etc. Istoria va fi rescrisă fără războaie, ca să nu deranjeze nici pe ruși ori bulgari, nici pe unguri ori polonezi, nici pe tătari ori turci. În aceeași categorie intră minoritățile religioase, solicitând ruinarea bisericilor cu fastul lor, a meselor și slujbelor creștine, a ritualurilor cristice și a sărbătorilor sfinților, cele dedicate Crăciunului ori Învierii Domnului. Școlile și Universitățile au programe multiculturale, curriculum integrat, disciplinele umaniste sunt înlocuite cu „studii europene”, metoda conversației devine „debate”, lecții se numesc „activități integrate”, iar programele școlare vizează „competențe transversale”.
În unele țări, câte o comisie statală tolerantă a conceptelor PC și CC „curăță” muzee, repertorii de filme, biblioteci și face epurări în creațiile artistice, prin redenumiri ori depozitări mascate: tabloul lui S. Maris „Tânăra negresă” e redenumit „Fata cu evantai”, filmul „Pe aripile vântului” e cotlonit, Hamlet al lui Shakespeare trece în depozit, „Șapte negri mititei”, ”Albă ca zăpada”, ”Cenușăreasa” și alte frumoase texte ale copilăriei sunt prohibite. În incinta unui parc bisericesc din Ierusalim, fecioara Maria e reprezentată în vreo trei ipostaze ca negresă. Astfel, adepții PC și CC cred că apără victimele abuzului din partea unor asupra altora. Fenomenul poartă numele de discriminare negativă, în sensul în care normalității i se impun restricții, iar accidentelor humanoide pretind schimbarea mentalității și tolerarea abaterilor de la moralitate (atâta câtă și cum este), dobândită cu atâta trudă în conduita majorității. Insistența de legalizare a LGBTQ+ pare suspectă, dar, devenind o ideologie, mișcarea poate ajunge la un conflict social și cultural, ce se aseamănă cu mistificări, falsificări ale unor istorii ori opere de artă. Distrugerea normalității e un paradox plin de capcane, în numele unei ”corectitudini” toxice, ornată cu șalvari și frunze de măslin. Nici glume cu milițieni, țărani, evrei, ardeleni, cu Bulă, blonde ori naivi nu vor mai instala râsul între oameni și nici surâsul pentru o bună dispoziție. Omenirea se ferește de piperul presărat pe prăjitură.
