EDWARD NICOLAE LUTTWAK ȘI OPINII ATIPICE DESPRE EUROPA
În Arad, într-o casă de evrei înstăriți, se năștea, în 4 noiembrie 1942, Edward Nicolae Luttwak. Tatăl copilului, Iosif, provenea dintr-o familie bogată de evrei din orașul Arad, iar mama, cu numele Clara, a fost timișoreancă. Familia Luttwak a părăsit România în 1947, cu destinația Palermo, după care, peste câțiva ani, Edward Nicolae se înscrie la Universitatea John-Hopkins din Londra devenind licențiat, în 1964, în domeniul Economiei analitice. Soția sa, Dalya Luttwak, provine din părinți cehi emigranți în Israel – s-a născut în nordul Galileei- și este recunoscută pentru sculpturile sale în metal moale, pentru confecționarea de bijuterii artistice, precum și pentru sculpturile ample sudate, majoritatea regăsindu-se în American University Museum at the Katzen Arts Center.
Familia LUTTWAK se stabilește în Statele Unite (1972), unde Edward este numit consilier la Casa Albă în probleme de strategii economice și militare. Își va desăvârși opera științifică publicând numeroase volume traduse în principalele limbi de circulație mondială (el însuși fiind un excelent vorbitor în română, ebraică, engleză, franceză, italiană, spaniolă, coreeană și chineză).
Volumele sale sunt cercetări în strategia militară și resursele economice: Echilibrul strategic (1972), Echilibrul armelor nucleare (1974), Logica războiului și a păcii (1987), Turbocapitalism (1999), Ascensiunea Chinei vs logica strategiei (2012) etc.
Edward Luttwak este un reprezentant important al diasporei românești, întrucât și-a păstrat cetățenia română, pe lângă cea americană dobândită, fiind un intelectual de elită, cooptat și consultat de către principalele organizații mondiale în problemele păcii și a războiului. Recent, economistul, istoricul, geopolitologul și scriitorul E. N. Luttwank a fost invitat la Universitatea de Vest din Timișoara pentru a i se decerna titlul de Doctor Honoris Causa (noiembrie 2021), prilej cu care a făcut o scurtă vizită în Arad, a dat interviuri și a susținut o alocuțiune universitară. În urmă cu șapte ani (2014), Universitatea de Vest Vasile Goldiș din Arad i-a acordat același înalt titlu academic.
În interviul dat de distinsul strateg militar revistei timișorene Orizont (nr. 12, dec. 2021), câteva idei șochează, deși subsidiaritatea acestora le plasează în sfera logicii condiției umane și a servituților care întrețin psihologia existențială a grupurilor naționale și a umanității: „Războiul a fost forța care a propulsat Europa înainte”. Acum „Europei îi lipsește competiția”, afirmă E. Luttwak. Se poate înțelege din cele două afirmații că, după opinia sa, războiul este o necesitate, creând energii canalizate spre știință, prin descoperiri și invenții remarcabile. Asemenea „energii dinamice” au condus spre construirea de fabrici, catedrale, tehnică, drumuri și poduri etc., animând cercetarea științifică și stimulând dezvoltarea expertizei în cercetarea de vârf. Acum, susține evreul româno-american, „războiul a fost înlocuit de managementul birocratic al Uniunii Europene”. Europa nu se mișcă, stagnează, nu dispune de energie pentru vitalizare, tinerii sunt demoralizați și se gândesc la emigrare.
Provocat de o întrebare despre faptul că totuși războiul e act sângeros, tragic și ucigaș, interlocutorul dă un răspuns diplomatic: „numai războiul asigură competitivitatea”. „În loc să intri în competiție, trimiți oamenii la Bruxelles să manevreze birocrația”. Pledează pentru virtuțile educative ale serviciului militar obligatoriu. Angajarea tinerilor într-un stagiu de pregătire militară devine o școală de educație complexă, dându-le certitudinea bărbăției și maturității. Serviciul militar nu este o experiență traumatică, ci poate deveni o obligativitate pentru competiția dintre tineri, femei sau băieți.
Cartea „Strategia: Logica războiului și a păcii” a apărut la o editură din Timișoara în traducerea românească.
Care ar fi motivația acestui articol?
În primul rând, iată se identifică o personalitate arădeană de elită, a cărei activitate de cercetare are rezonanță mondială.
În al doilea rând, concepția lui E. Luttwak despre strategia dinamizării comportamentelor și a energizării oferite de competiție prin agresiune merită o atenție specială, chiar prin aceea că armata e o școală de maturitate pentru tânăra generație, trecută prin focul unui exercițiu sacrificial de confort și de schimbare a mentalității publice. Propunerea maturizării generației prin cazonare
ar duce la schimbări de comportamente, la stimularea voinței de a depăși cutume, inclusiv de a renunța o perioadă la tabieturi electronice, la asumarea unei discipline, la respectarea unui program nepreferențial și la inocularea sentimentului de validare comparativă a calităților și defectelor. Se dă exemplul unor țări, cum ar fi Finlanda, Elveția, Israel, cu serviciul militar obligatoriu, prin care tinerii câștigă o altă mentalitate de construire a infrastructurii psihice a tinerei generații. Cei care mă vor acuza de manipularea ideilor, le pot răspunde că întotdeauna „ieșirile din confort” sunt inconfortabile, dar productive.
