Prizonierii în istorie (III)

Prizonierii în istorie (III)
Ared
Distribuie:
Mod ADHD - Activează-l ca punct de sprijin vizual pentru citit mai rapid și cu mai multă concentrare.

Prizonierii în Africa

Nordul Africii a fost, în antichitate, inclus puterii romane și, ca atare, aici au funcționat instituțiile și legile care guvernau întreg Imperiul. Prizonerii de război aveau aceeași soartă cu a celor de dincolo de Mediterana. În restul Africii, suprafețe întinse erau în stăpânirea triburilor, cu viață primitivă și cu slabe influențe dinafară. Prizonierii proveniți din lupta dintre triburi erau cel mai adesea sacrificați, deși se cunoștea și fenomenul sclaviei, dar era puțină nevoie de sclavi, mai ale pentru triburile migratoare. Au existat însă și state puternice, între care Egiptul încă cu mult înainte de cucerirea romană, apoi Cartagina care s-au ales cu numeroși sclavi în urma războaielor purtate. Regii din interiorul continentului capturau sclavi și îi vindeau în Egipt, Asia și sudul Europei. Unul dintre sclavii vânduți a fost Esop. 

În vremurile antice nu exista un comerț organizat cu sclavi, dar prizonierii luați în cursul luptelor duse de egipteni, libieni, fenicieni cu africanii negri și berberi erau adesea vânduți. Prizonerii africani nu aveau totuși soarta celor vânduți mai târziu în America. Pretutindeni în Imperiul Arab, războinicii africani cumpărați ca sclavi erau repartizați trupelor. Armatele arabe cuprindeau numeroase unități africane. Numeroși sclavi ajungeau chiar în funcții importante. (Jefferson Murphy, Istoria civilizației africane, E. Minerva, București 1981, p 107)

Și în interiorul continentului au existat state puternice precum a fost cel din Axum, (pe platoul Etiopiei). Regele Ezana care s-a urcat pe tron undeva între 320-330, a fost cel care a proclamat creștinismul ca religie de stat, dar care a purtat și  numeroase războaie pentru consolidarea puterii.

„După aceea am ajuns la neamurile Kasu, iar la confluența râurilor  Sida și Takazee am dat o bătălie și am luat mulți prizonieri. Și am ucis și capturat prizonieri, am aruncat oameni în apă și ostașii mei s-au întors vii și nevătămați (…) „Stăpânul cerului mi-a dăruit 214 robi bărbați și 415 robi femei, în total 629 robi, 602 bărbați uciși, 156 femei și copii uciși, în total 758 oameni uciși; totalul prizonierilor și a celor uciși, 1387, prada, 10500 vite, 51.050 oi”. (Jefferson Murphy, Istoria civilizației africane, vol I, Editura Minerva, București 1981)

Nestăpânita lăcomie europeană

Prizonierii proveniți în urma diverselor războaie dintre triburi sau state au devenit cu timpul tot mai mult o marfă, fiind vânduți arabilor de pe coasta de est și portughezilor de pe coasta de vest. Războiul nu se desfășura sub formele eroice și șovine din timpurile moderne și nu viza exterminarea de populații. Nici nu existau armate permanente, specializate, fiecare bărbat era posesor de arme și putea participa la război și, prin urmare, fiecare putea fi luat prizonier, după care devenea marfă. Portughezii au fost primii occidentali implicați în acest tip de comerț, dar apoi au venit și olandezii, englezii etc, în mâna cărora prizonierii aveau o soartă cu adevărat dramatică. Sclavul negru Equiano (n. 1745) povestește despre condițiile de pe vasul cu care a fost transportat în America:

„Strâmtoarea locului și căldura specifică climatului adăugate la mulțimea celor din interiorul vasului care ședeau atât de înghesuiți încât abia aveau loc să se întoarcă aproape ne sufocau. Asta a produs o abundentă transpirație, aerul a devenit curând irespirabil din cauza mirosurilor scârboase și printre sclavi s-a răspândit o molimă din care mulți au murit, căzând astfel victime ale nestăpânitei lăcomii – cum aș numi-o – a cumpărătorilor. Această jalnică situație a fost și mai mult agravată de rosăturile lanțurilor, care deveniseră acum insuportabile, și nu mai puțin de prezența dezgustătoare a hârdaielor (folosite ca closet), în care copiii adesea cădeau și erau scoși aproape sufocați, iar țipetele femeilor și gemetele muribunzilor dădeau întregii priveliști aspectul unei inimaginabile scene de groază”. (E. Jefferson Murphy, Istoria civilizației africane, p. 121) 

Condamnați la galere

În perioada medievală, berberii din nordul Africii au luat numeroși prizonieri, în urma raidurilor pe Marea Mediterană, pe care i-au transformat în sclavi la galere, iar cei mai bogați, de origine nobilă, au fost oferiți pentru răscumpărare. Sclavii capturați de pirații berberi aveau un viitor sumbru. Mulți mureau pe vase în timpul călătoriei spre nordul Africii din cauza bolilor sau a lipsei de apă și mâncare. De obicei, bărbații erau supuși la muncă fizică grea iar noaptea erau băgați în închisori, numite bagnios, care erau adeseori supraîncălzite și supraaglomerate. Însă, soarta cea mai grea era a celor trimiși la vâsle, pe galere. Vâslașii erau înlănțuiți  și nu avreau voie să-și părăsească postul. Mâncatul, dormitul,  defecația și urinatul se desfășurau în locul în care erau înlănțuiți. Sclavii prizonieri care nu vâsleau suficient de bine erau biciuiți pe spinarea goală. (Lumea, 11 noiembrie 2020, în „Povestea europenilor răpiți de africani”). Unii prizonieri capturați de corsari  aveau însă o soartă mult mai bună, fiind asimilați de societate, ajungând soldați ai sultanului de la Constantinopol, putând avansa  în grad de  ofițeri, chiar cu funcții importante. 

Regele iudaic masacrează creștini

Uciderea prizonierilor, în același timp cu a civililor, avea în multe cazuri și motive religioase, deoarece era inacceptabil să existe și oameni de o altă credință și războiul era nimerit de a se proceda la purificare religioasă. Fanatism au născut toate religiile; creștinii  au suferit din partea musulmanilor, budiștilor, animiștilor, la fel cum și purtătorii crucii au exterminat oameni în numele lui Isus, Domnul Păcii. Spre exemplificare prezentăm un caz puțin cunoscut, în care un rege, iudaic de religie, a persecutat pe creștini, masacrându-i și obligându-i să tracă la religia lui. Suveranul din Himyar (Yemenul de astăzi) îi scrie unui prinț arab la 30 ianuarie 1524 cum a reușit să elimine creștinismul din regatul său. Încă de la urcarea pe tron i-a masacrat pe etiopienii creștini instalați în capitala Zahar, transformându-le biserica în sinagogă. Ulterior a plecat cu o armată de 120 mii de oameni spre Nadjran, marea oază din nordul regatului. După un lung asediu, i-a obligat pe locuitori să capituleze, promițându-le că le va cruța viața. Dar nu și-a respectat cuvântul. A arestat notabilitățile, le-a confiscat bunurile și a ars osemintele episcopului decedat. A dat foc bisericii cu preoți cu tot. 

Eșuând în tentativele sale de a-i converti pe locuitori la iudaism a poruncit să fie omorâți, mai întâi bărbații purtători de arme, apoi femeile. Este pomenit cazul unei femei, frumoasă și bogată, căreia i s-a oferit un răgaz de gândire. În cea de a treia zi, ea a ieșit în piața mare, împreună cu fiicele ei, gătită ca pentru nuntă, și a cerut supliciul suprem. Insultat de una dintre fiice, regele a poruncit să fie stragulate, să i se toarne mamei pe gât sângele lor, apoi să fie și ea ucisă. La sfatul marilor preoți, regele din Himyar i-a iertat pe ceilalți copii, pentru a fi crescuți în religia iudaică. (Magazin istoric, octombrie 1997, p 89)

Tratament sălbatic în lumea amerindienilor

În cele două Americi, prizonierii aveau de îndurat un tratament mai sălbatic decât în Europa creștină. Asta, pentru că acolo funcționau alte principii morale. Lumea indienilor din America era supusă în totalitate zeităților păgâne și manipulată de marii preoți. Erau, cei drept, și prizonieri transformați în sclavi, dar foarte mulți erau sacrificați pe altarele din marile temple spre a-i îmbuna pe zei. Împăratul aztec Moctezuma (secolul XV) continua să se războiască pentru a cuceri noi teritorii și pentru a strânge câți mai mulți prizonieri pe care să îi sacrifice zeului suprem. Dar, iată și o relatare teribilă  din Imperiul Aztec, care arată până la ce proporții nemaiîntâlnite altundeva și la ce cruzimi recurgeau învingătorii împotriva prizonierilor:

„Preoții au înțeles că sosise clipa în care trebuia să fie aduși prizonierii. Aceștia înaintau într-o masă compactă, cuprinzând huaxteci, chichimeci, totonaci. Numărul lor părea infinit de mare. Înaintau încet, în rânduri de câte patru, iar coloana lor avea o lungime de peste șase kilometri. Într-o ordine desăvârșită, ei urcau treptele templului uriaș, până sus, la ultima platformă. Acolo erau așteptați de patru preoți, cu ajutoarele lor. Li se smulgea cămașa, apoi erau trași de păr astfel încât să dea capul pe spate; în momentul acela, un preot, ridicând cuțitul cu tăiș din obsidian, îl împlânta în pieptul victimei, smulgea apoi inima în care viața se mai zbătea încă și o oferea zeului nesățios, în plină lumină a soarelui. Trupul victimei se rostogolea pe treptele celeilalte laturi a templului, cea rezervată întunericului veșnic. În ziua aceea, de solemnă sărbătoare, Ahuizotl (Împăratul aztec)  a sacrificat peste o sută de mii de prizonieri”. (Eric Leconte, „Uimitoarea civilizație aztecă”, Prietenii cărții, București 2000, p. 46)

De obicei, sacrificiile umane se făceau în timpul marilor sărbători dedicate zeilor. În luna a zecea, spre exemplu, era sărbătorit zeul focului prin sacrificii umane, fiind jertfiți prizonieri de război, care erau azvârliți în flăcări pentru îmbunarea bătrânului Huehuetocotl. (Florica Lorint, Georgeta Moraru Popa, Aztecii, p. 80). 

Creștinii omoară prizonierii în America

Creștinii cuceritori  nu s-au lăsat nici ei mai prejos în omorârea prizonierilor, dar fără a recurge la asemenea suplicii. În multe cazuri au intervenit preoții pentru a tempera excesele conchistadorilor. Dar nimeni și nimic nu l-a putut împiedica pe Pizaro, cuceritorul Imperiului Incaș din America de Sud, să provoace un masacru în care au pierit circa 30.000  de indivizi, soldați și civili. Însuși Atahualpa, conducătorul incaș, a fost spânzurat, deși i s-a promis viața în urma trecerii la catolicism. La fel a procedat și Fernando Cortes în Mexicul de astăzi, care, deși a fost bine primit de regele Moctezuma al aztecilor, a ordonat arderea pe rug a căpeteniilor și punerea în lanțuri a regelui. În urma atacului asupra capitalei Tenoctitlan (Actualul Mexico City), după un asediu de trei luni, a fost omorâtă întreaga populație masculină, nu s-au luat prizonieri, în așa fel încât  „ultimul cartier cucerit era plin de cadavre care zăceau unul peste altul ca niște stive de lemne”. („Istoria culturii și civilizației”, Editura Științifică, București 1995, 252). Francisco Balboa, primul european care a văzut Pacificul în 25 septembrie 1513, a luat prizonieri din rândul băștinașilor cu care s-a luptat în traversarea Istmului Panama, pe mulți dându-i hrană câinilor. 

Atrocitățile conchistadorilor

Eruditul umanist, călugăr dominican, episcop și cronicar Bartolome de Las Casas, marele apărător al amerindienilor, insista asupra atrocităților săvârșite de conchistadori:

„Creștinii puneau rămășag pe  cine va reuși să taie un om în două, să-i reteze capul sau să-i scoată măruntaiele cu o singură lovitură de spadă. Apucând pruncii de picioare ei îi smulgeau de la pieptul mamelor și le spărgeau capetele izbindu-i de pietre sau aruncau mamele cu pruncii în râu (…) Ridicau șiruri de spânzurători în așa fel încât picioarele spânzuraților abia să atingă pământul  și spânzurând câte 13 indieni pe fiecare, aprindeau focuri și îi ardeau de vii, spre gloria și slava Mântuitorului nostru și a celor 12 apostoli. Pe unii îi înfășurau în paie uscate pe care le legau de trup, iar apoi le dădeau foc (… ) Dresau niște câini fioroși care când vedeau un indian îl sfâșiau în bucăți într-o clipită. Și fiindcă uneori indienii ucideau câte un creștin, pentru un creștin omorât de indieni creștinii omorau o sută de indieni (…) În regatul Yucatan aflându-se un spaniol cu câinii săi la vânătoare de iepuri și neîntâlnind vânat i se păru că dulăilor li se făcuse foame; luă un copil din brațele mamei și cu un pumnal îi tăie în bucăți brațele și picioarele dând fiecărui câine porția sa de mâncare, după care trupul copilului  îl aruncă să fie mâncat de toată haita”. (Ovidiu Drimba, Istoria culturii și civilizației, p. 329)  

Creștinii s-au bătut și între ei în lungi războaie pentru diferențele de doctrină, din care au rezultat numeroase ucideri și maltratări. Dar despre aceste fapte „creștinești” în reportajul următor. 


Foto: rol ilustrativ / sursa: Google




                               

Categorie: Cultură, Istorie
Etichete: Prizonierii în istorie, razboi
Distribuie:
veterinar arad
Articolul anterior
CRITIC GUEST Vali Șerban: „Dumnezeu fumează țigări pe ascuns”
Articolul următor
INTERVIU Mircea Brad din Annapurna vorbește despre povestea trupei

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Completează acest câmp
Completează acest câmp
Te rog să introduci o adresă de email validă.

Salon Marem
ULTIMELE ȘTIRI

Tribunalul Arad trece la noul sistem informatic ECRIS 5 | Dosarul Electronic Național, temporar indisponibil

0
Tribunalul Arad informează justițiabilii, avocații și ceilalți participanți la actul de justiție că, în perioada 14-15 noiembrie 2026, va avea loc trecerea instanței la noua versiune a sistemului informatic de gestionare a dosarelor, ECRIS 5. Această etapă face parte din procesul de implementare a noului sistem informatic și presupune operațiuni tehnice de migrare și integrare a aplicațiilor utilizate în activitatea instanței. În acest context, pe durata tranziției, precum și în perioada imediat următoare, unele aplicații și servicii electronice ar putea fi temporar indisponibile, cum este cazul portalului instanțelor, unde vor fi afișate date doar până la data de 14.11.2026. De…

Aradul – în buletinul de presă al Poliției | Condamnată pentru trafic de droguri și urmărită național, depistată la Bata; arădean prins în flagrant furând aluminiu; un dosar penal pentru alcoolemie și alte zeci de sancțiuni rutiere

0
Urmărită național, depistată de polițiștii din Săvârșin La data de 12 noiembrie 2026, polițiștii Secției 8 Rurală Săvârșin au depistat, în localitatea Bata, o femeie de 39 de ani, din județul Timiș, urmărită național, pe numele căreia magistrații Tribunalul Timiș au emis un mandat de executare a pedepsei închisorii de 8 ani, 7 luni și 10 zile, pentru trafic de droguri de risc și mare risc. Femeia a fost preluată de polițiștii Serviciului de Investigații Criminale, în vederea încarcerării. Cercetat pentru furt de aluminiu Polițiștii Biroului de Ordine Publică au depistat, în flagrant delict, un bărbat de 41 de ani,…

Mai sunt locuri disponibile la Spitalul Județean Arad pentru analize medicale gratuite, în luna noiembrie | Investigațiile se fac pe bază de programare, inclusiv sâmbăta

0
Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad informează persoanele interesate că încă mai sunt locuri luna aceasta pentru efectuarea de analize medicale în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate. Investigațiile se efectuează pe bază de programare, iar documentele necesare sunt actul de identitate, cardul de sănătate și biletul de trimitere de la medicul de familie sau specialist. Pacienții se pot programa online, telefonic sau la ghișeu. „În contextul adresabilității crescute, la începutul anului am modificat programul de lucru al Cabinetului de Analize Medicale, funcțional în regim ambulatoriu: am extins intervalul orar de luni până vineri și am deschis cabinetul și…

Procedura ERCP cu numărul 100, încheiată cu succes de o echipă medicală a Spitalului Județean Arad

0
Miercuri, în sala de endoscopie intervențională, o echipă medicală a Secției Clinice Gastroenterologie a efectuat cu succes procedura ERCP cu numărul 100, pacienta fiind o doamnă în vârstă de 70 de ani. Pacienta a fost diagnosticată cu litiază coledociană – pietre migrate din vezica biliară și blocate în canalul coledoc (care transportă bila către intestinul subțire) – o urgență medicală care poate provoca complicații severe, inclusiv pancreatită acută. Piatra blocată în coledoc trebuia extrasă, iar cea mai indicată metodă de intervenție în acest caz a fost procedura de tip ERCP, fiind minim invazivă pentru pacientă și cu un timp de…

Actualizare 1 TIR plin cu țigări de contrabandă, oprit la Nădlac | Peste 7.300.000 de țigarete netimbrate în valoare de 1 milion de euro care urmau să ajungă pe piață în Vestul țării au fost confiscate | Șoferul a fost reținut

2 comentarii
ACTUALIZARE 1, ora 10.00 | Peste 7.300.000 de țigarete netimbrate în valoare de 1 milion de euro, transportate în baxuri, au fost descoperite de polițiști în tirul oprit în trafic, în apropierea frontierei de la Nădlac, miercuri seara. Țigările erau aduse dintr-o fabrică clandestină din Italia și piața de destinație erau județele din vestul țării. Șoferul, un bărbat din județul Suceava, a fost prins în flagrant și dus la audieri în cursul nopții. Joi, acesta a fost reținut. Editare ulterioară, ora 12.00 | „În urma controlului, în remorcă au fost găsite aproximativ 7.380.000 de țigarete, netimbrate, susceptibile a proveni din…
Wise
DE LA ACELAȘI AUTOR

Paradoxul Winston Churchill

0
De la înrăit anticomunist la pro Stalin interesat și apoi dușman al URSS Winston Churchill a fost fără îndoială una dintre cele mai importante peronalități mondiale ale secolului al XX-lea. Lordul englez a deținut funcții importante în imperiul care deținea un sfert din lume, de la lord al amiralității, la cea de prim minstru deținută în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, cu rol decisiv în salvarea Insulelor Britanice. Originea nobiliară l-a plasat la dreapta politicii vremii sale și s-a manifestat încă din tinerețe împotriva curentelor de stânga. Însă Churchill s-a dovedit și un om deosebit de pragmatic făcând…

Paradoxul Ioan Slavici | Prozatorul și luptătorul naționalist întemnițat și de unguri și de români!

0
Cel mai cunoscut prozator originar din Arad, clasic al literaturii române, om de cultură și militant naționalist este Ioan Slavici. Prin romanele, schițele, memoriile, articolele de presă el s-a dovedit a fi un promotor al limbii și culturii poporului în sânul căruia s-a născut, susținând în același timp unitatea spirituală a românilor de pretutindeni. Chiar prietenia lui cu bucovineanul Mihai Eminescu și cu munteanul Ion Luca Caragiale dovedesc acest lucru. Este binecunoscută activitatea lui în apărarea și promovarea culturii naționale românești din Transilvania în timpul dualismului austro-ungar. Din acest motiv la 25 aprilie 1888, la al cincilea proces de presă…

Cecitatea dictatorilor

0
Dictatorii au lăsat dâre groase și lungi în istorie, provocând la reflecție și dezbatere pe aceia care vor să înțeleagă mecanismele care i-au determinat să aleagă soluții dezastruoase, în total dezacord cu realitatea existentă. Mai ales, în momentele decisive, în care era vorba nu doar de pierderea puterii ci chiar a vieții, au ales total greșit, dând dovadă de cecitate politică. Dar, să exemplificăm prin trei personaje, foarte cunoscute din istoria Europei, dictatori din epoci diferite, care prin indiferența, cecitatea, autosuficiența lor și-au provocat chiar moartea, dincolo de dispariția sistemului lor de putere. Între cele trei personaje sunt multe asemănări…

Despre Iugoslavia, cu regrete târzii

1 comentariu
De ce Iugoslavia a avut un sfârșit atât de tumultuos și violent? Încercăm să răspundem pornind de la originea fenomenelor distructive, perturbatoare care au format caracterele oamenilor, de la interferențele culturale ocazionale și de durată, de la interesele dinafara regiunii care au întreținut conflictele. Pentru celebrul istoric Arnold Toynbee era evident că sursa conflictului se află înafara regiunii: „Introducerea formulei occidentale (a principiului naționalismului) printre acești oameni -scria el în 1922 – a dus la masacru (…) Asemenea masacre nu sunt decât forma extremă a luptei naționale dintre vecini reciproc indispensabili, instigați de această idee vestică fatală”. Ideea națională, devenită…

Prizonierii în istorie (IX)

0
Prizonierii din războaiele civile Un capitol aparte al acestui serial am dedicat tratamentului aplicat luptătorilor capturați în cursul războaielor civile, care au avut loc în Europa, începând cu epoca modernă, până după Primul Război Mondial. Prizonierii din războaiele civile nu erau apărați de nici un fel de reglementări, ei fiind considerați înafara legii, trădători, de către fiecare tabără și, prin urmare, li se putea aplica orice tratament, care a variat însă mult, în funcție de umanismul celor implicați, sau dimpotrivă de ura de care erau animați beligeranții. Războaiele cu un puternic conținut ideologic au fost cu atât mai crude. Au…

Prizonierii în istorie (VIII)

0
Prizonieri în Austro-Ungaria În Austro-Ungaria ofițerii prizonieri primeau soldă și erau scutiți de muncă în timp ce soldații erau repartizați la muncă, mai ales la muncile agricole.. Dintre cei 1,3 milioane deținuți de Austro-Ungaria în ianuarie 1918, în Austria munceau 274 de mii, iar în Ungaria 424 de mii,  imensa lor majoritate în agricultură. (Luchian Deaconu, Otilia Gherghe, Ofițeri români prizonieri de război, op. cit. p.. 20) Au existat însă pentru trupă condiții improprii pentru prizonieri, care au favorizat apariția bolilor mortale. În lagărul de la Ostggyasszonya, din Ungaria, au fost internați 150 mii prizonieri, la o capaciatate de 50…
Wise
Articolul următor Primăria Arad | Ultimele tratamente de dezinsecție împotriva țânțarilor Apasă aici pentru a citi
Secret Link