MIRCEA CĂRTĂRESCU, aspirantul, mereu amânat, la PREMIUL NOBEL

Nu demult am publicat o opinie despre cel mai recent roman al lui Cărtărescu, Theodoros, având elemente care-l propulsau între cele mai valoroase apariții editoriale. Comparam romanul cu Cei O Sută a lui Gheorghe Schwartz și mă lamentam, așa cum face scribul, că traiul în Arad și numele evreiesc induc multe deservicii promovăriii celui mai valoros romancier contemporan. Ciclul romanesc Cei O Sută are 11 volume și peste 5000 pagini, a fost elaborat în peste 25 de ani, iar evoluția umanității de la Babilon până în 2045 este țesută în istorie și cultura cu ample descrieri ale evenimentelor, reale și imaginate, cu distilarea unor filosofii mistice și seducătoare prin discreție. Nume de împărați, sultani, regi și regine, filosofi și scriitori, înțelepți și înțelepte se intersectează cu/ între cele 100 de personaje. Arta narativă excelează prin modul diferențiat în care sunt concepute biografiile celor meniți să asigure continuitatea civilizației, sub blânda asistență a evreului Țipor și a bietului scrib, martori direcți și indirecți la evenimentele care tulbură echilibrul evolutiv al umanității. 

Stilul ciclului romanesc devine altul, mai complex, mai poematic și mai criptic în următoarele opt volume de Vocalize, roman scris în diferite game …, minore și majore, muzicale. În fine, Gheorghe Schwartz este un cetățean cinstit, își vede de scrisul său, nu aderă la grupări literare, nu participă la agape și nici nu caută elemente exterioare valorii textelor sale. Acestea singure sunt purtătoare de valori, iar calitatea scrisului este cea mai autentică și cinstită promovare. 

Am fost încântat, poate exagerat de entuziast, de romanul Theodoros a lui Cărtărescu, alcătuind o realitate romanescă tulburătoare, cu numeroase simboluri și ample misterioase încurcături istorice. Stilul pare a-l avantaja, iar Cărtărescu nu ezită să profite de influența sa națională și internațională, de prietenii, întreținute în jurul ICR, încă de pe vremea când acest ICR era condus de Patapievici și de când „intelectualii lui Băsescu” n-au reușit să-și spele din păcatele acumulate, amintindu-i pe Liiceanu, Pleșu, Mihăieș și alți câțiva. 

In ultimul număr al revistei Viața Românească (6/ 2023),

F. Toma publică un interviu cu Cărtărescu, un interviu „despre premii și alți demoni”. Prilejul este determinat de ceremonia acordării la o universitate din California a unui premiu pentru romanul Solenoid. Este întâiul scriitor român premiat, ocupând loc în șir, alături de Marquez, Kundera ori Atwood. „Solenoid, motivează juriul, este o poveste enigmatică despre arta și viața în Bucureștiul comunist, o explorare borgesiană a vieții și a artei în care erup diverse dimensiuni monstruoase în România comunistă”. Menționăm că ediția americană a romanului cărtărescian a apărut cu sprijinul ICR, fiind„obiectul” unei campanii intense de promovare a ICR din New York. „Potrivit ICR New York, presa americană a comentat cartea în termenii cei mai laudativi” (p.3). Se mai precizează că Mircea Cărtărescu a fost recompensat cu cele mai prețioase premii internaționale, iar întrebarea lui F. T. vizează „oboseala globală de troter” a scriitorului motivat să participe la încasarea premiilor. „Nu mai am timp să scriu, când sosesc acasă, îmi fac valiza pentru drumul următor”. Da, spune Cărtărescu cu seducătoare modestie, „premiile nu sunt satisfacții, ci confirmări”. 

Încep să-mi alertez suspiciunea că promovarea lui Cărtărescu, selectat părtinitor, de către ICR-uri înlătură dreptatea binemeritată ȘI de alți scriitori.

Răsfoind presa, mă cutremur, doar citind titluri: „Mircea Cărtărescu, în turneu de promovare în SUA a ediției în limba engleză a romanului Solenoid” (27 martie 2023, www.icr.ro); „Mircea Cărtărescu, cel care a primit aproape un milion de euro de la Institutul Cultural Român pentru traduceri, deplasări și drepturi de autor, se simte exilat în propria sa țară”; „Mircea Cărtărescu, plagiat demascat și demonstrat. ICR-ul lui Patapievici a pompat bani în Humanitas-ul lui Liiceanu pentru un Nobel-ist ratat de la debut” (V. Roncea); „Și nevasta lui Cărtărescu este abonată la banii ICR” (I. Spânu) (nevasta este poeta blonda Ioana Nicolaie, căreia în volumul de la Tescani, Mircea îi răspunde unei provocări în cel mai meschin și pornografic limbaj – „Numai când mi-am băgat botul în s…ei blond, un tip mustăcios…s-a ițit dintre cârlionți și mi-a băgat limba drept în gură” etc.). Criticul Alex Ștefănescu de la România literară comentează că volumul scris (la propriu) pe pielea personajelor dezbrăcate este „O partidă de text în grup”. Recent V. Stan publică un articol care stimulează revolta împotriva unor asemenea practici discreționare. „Moștenirea matelotului pungaș: Cărtărescu, cadorisit din bani publici cu (mult peste) 375 de euro” (Cotidianul, 20 iunie 2023, adică foarte recent). De această dată, șeful ICR, Jicman – cel care a numit-o pe actrița bucureșteană, Catinca Nistor la Londra și a cheltuit sume imense cu închirierea privată (6500 lire lunar) – răspunde că se păstrează arhiva financiară numai pe ultimii cinci ani, din care rezultă că Mircea a participat la 16 delegări pe banii statului, beneficiind de traduceri și publicare de cărți la 37 de edituri, inclusiv din Etiopia, Rusia și Estonia. De această dată, ne convingem că există mult turism în peregrinările de 373 mii de euro ale lui Mircea și Ioana. 

Vedeți de ce nu sunt banii pentru profesori?

Vedeți de ce banii mulți se risipesc în salariile demnitarilor, a celor aproape 600 de parlamentari cu pensiile lor speciale, a ministerelor dominate de sinecuri, la fel ca și primăriile, prefecturile ori consiliile politice. Alte instituții inutile satisfac clientela politică. Cultura, sper, va căpăta un avânt spectaculos, prin noul ministru, doamna Raluca Țurcan, după cum educația va primi noi carate valorice. Ooo, să nu uit concluzia: Par multe fructe putrede în funcționarea Institutului Cultural Român! Mircea Cărtărescu și familia au profitat, așa că titlul articolului nu e decât o etichetă pe o realitate bolnăvicioasă.