PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ (25) | BYE, BYE ST. VALENTINE’S DAY!… WELCOME „BACE” DRAGOBETE!…
[ARGUMENT. Mai toate dicționarele serioase cad de acord asupra ideii că „pălăvrăgeala” este „Discuție despre lucruri lipsite de importanță”. Deci, un fel de vorbărie inutilă… Și totuși întreaga istorie a umanității este punctată – dominant! – de astfel de momente. Când un fenomen „întâmplător” se manifestă repetitiv, enervant de „repetitiv”, atunci el devine necesar!… Cel puțin așa ne spune dialectica: „necesitatea” își croiește drum prin intermediul „întâmplărilor”, la fel cum legitatea obiectivă (statistic-probabilistă) apare în și prin „jocurile hazardului”… Autorul]
1. „Bătrân și neliniștit”…
Azi e zi de vineri și – pe deasupra și 13! (februarie, A.D. 2026). Nu sunt superstițios, dar acum chiar că-mi vine să-mi dau cu pumnii în cap!… Știind că mâine este 14 februarie, recte, St. Valentine’s Day iar peste vreo zece zile bate la ușa românului și Dragobetele, m-am pus, de aseară (după meciul Bistrița – UTA & ”U” Craiova – FCSB), relativ tihnit, pe scris: dacă tot urma obișnuita mea insomnie, măcar să n-o irosesc… Zic „relativ tihnit”, deoarece m-a întristat echipa arădeană și m-am bucurat că miticii lui FCSB nu s-au calificat în sferturile din Cupa României… Pe la vreo 8 și juma’ – astă dimineață – terminai frumusețe de material (nu mă auto-încânt eu, cu una cu două!) și mă pregăteam să-l trimit Redacției de la Critic Arad… O clipă de neatenție (început de senilitate?) și s-a dus dracu’ tot: nici nu mai știu pe ce buton am apăsat pe tastatură și… materialul „s-a e-va-po-rat”… Fără nici o șansă de recuperare! Am crezut că mă lovește damblaua, mai ales că nu e pentru prima oară când „o pățesc”; da’, vorba aia, trebuie să mă uit în „ID.” (pe românește, „buletin”…). Plin de obidă, mi-am umplut urgent bojocii cu o serie de 5 țigări, mi-am băut restul de bere de pe birou (mai am rezerve!) și am încercat să mă calmez, s-o iau da’ capo… poate-poate, apuc să termin până în noaptea ce va urma. Ziua cu ghinion nu se ogoaie: de nervi, de jdemiile de înjurături, de hipertensiune… memoria mi s-a blocat și ea. Nu-mi mai amintesc – în clipa asta! – nimic din ce-am scris; doar că-mi ieșise textul binișor și mă bucurasem… Djaba!…
Și, ca să termin cu această parte introductivă (un lamento!) pe care nu credeam s-o scriu vreodată, bașca, să pun punct la defulările mele turbate, iată o soluție calmantă: îmi revin în minte două chestii: (a) „Dacă dragoste nu e, nimic nu e…”, finalul din „Cel mai iubit dintre pământeni”, romanul-șoc al lui Marin Preda (ecranizarea nu m-a prea convins, deși juca magnificul Ștefan Iordache!); (b) „Tanța și Costel – Iubirea e un lucru foarte mare” (vechi serial pseudo-comic, cu regretații Coca Andronescu şi Octavian Cotescu). Primul este o panoramă cumplită, o oglindă-parabolă a iadului din epoca stalinismului românesc; al doilea este o șarjă umoristică (aparentă!) la adresa regimului Motanului Arpagic; nu cred că „cerberii” – meniți să păzească puritatea ideologică a neamului – nu s-au prins, nu cred că erau atât de idioți, mai degrabă, au aplicat principiul clasic și „pervers” capitalist: „laissez faire, laissez passer…”.
Ce au toate acestea cu tema noastră: Ziua îndrăgostiților și patronul „strămoșesc” al iubirii, i.e., Sf. Valentin & Dragobete? Păi, tema este dragostea, iubirea, ceea ce se ridică în slăvi în aceste zile. Toată lumea recunoaște că dragostea / iubirea reprezintă un sentiment înălțător, profund uman dar „carele” este perisabil, pe măsură. Eu – devenit, din nou, avocatul diavolului – atenționez că mai există și ura; mai mult, dragostea poate degenera în ură dar reciproca nu prea e valabilă, cu rarissime excepții… Oricum, în rândurile care urmează nu voi vorbi despre ură, deși fiorii ei reci încă mă încearcă… după cele pățite; colac peste pupăză (sau invers?) trăim într-o lume, într-o societate unde numai dragostea nu are talon de participare…
2. Au fost, Sf. Valentin și Dragobetele codoși, „pești” sau pețitori?
Să ne punem în context! „Se-ntorc păsările călătoare”? „Vine, vine primăvara / Înflorește toată țara”? Vezi să nu!… Iarna asta a fost și este – încă – șuie… nu cred să ne amintească de „Mais, ou sont les neiges d’antan?” [încă o dușcă de vin… nebotezat, maestre Francois Villon!]. Degringolada climatică va ține până spre aprilie (zice „meteo”). Anul trecut am avut o primăvară foarte „primăvăratică” și s-au dus apoi, naibii cireșii, vișinii, caișii… prunii ‹!!!› (horribile dictu! – mai ales pentru un ardelean). Acum, în buricul Aradului, aud în zori fluierăturile mierlelor iar pe tot parcursul nopții, „serenadele” mârtanilor… în căutare tot de … „iubire”… Nici vorbă să înceapă primăvara, dar și „natura umană” e dezlănțuită… E vreo hibă cu calendarul… ce să caute chemarea la iubire / dragoste, taman la juma’ de februarie? Iar, după zece zile, să ne calce Dragobetele? O fi fost așa – cine știe? – în vremuri imemoriale…
Acum vreo doi ani și jumătate încă domiciliam în dulcea și draga mea Anglie. Începusem colaborarea (exclusivă!) cu Critic Arad. Am relatat despre multe evenimente trăite pe viu în „Perfidul Albion”. Evident, nu mi-a scăpat Valentine’s Day care – mai ales în lumea anglo-saxonă – făcea furori. Era o fojgăială de neînțeles pentru mine. Apucasem în Românica „ceva”, dar nu credeam să asist la o asemenea isterie kitsch… Peste tot inimi, inimioare și inimuțe (de toate culorile!) îmbrăcând cam toate cadourile (obligatorii!), „obligații” reciproce între ambele genuri. Ce am înțeles – „acolo” și atunci – a fost faptul că totul este o afacere formidabil de bănoasă; deh, britanicii sunt neam de mari comercianți: totul e de vânzare, până și dragostea / iubirea… În „acele” zile urmăream pe sticlă și ce se petrecea peste ocean, la yankei: ăia o luaseră de tătului pe arătură. Am relatat „corespunzător”, la vremea sa, experiența trăită, inclusiv istoricul întregii tevaturi. Nu mai revin asupra acestui fapt. Mi-au rămas în amintire doar câteva „constante”. (a) Deși, la origine, Valentine-ul se trage din lumea antică romană, imperialismul nestăvilit al civilizației, culturii și limbii engleze a creat impresia că această sărbătoare „pre-primăvăratică” este tipic anglo-saxonă; (b) adoptarea ei de către multe alte culturi ale mapamondului a fost și o chestie de șansă, dar și urmare a „presiunii” anglo-americane, exercitate cam pretutindeni; priza sa la un public atât de larg se justifică prin conținutul său simplu și accesibil: există un moment în viața fiecărui om, în care să declare iubire / dragoste față de cineva (de obicei persoană / persoane de sex opus ‹!›), i.e., un fel de „teroare a calendarului”; (c) senzația pe care am avut-o (pe lângă cea de „târg generalizat”) a fost asemănarea uluitoare cu „elaborarea” topurilor de muzică (mai ales rock), care prin votul direct al fanilor, stabilea săptămânal hit-ul momentului – number one across the nation…(d) dacă toamna (prea) târzie are loc macabrul dar totuși veselul Halloween, de data asta, Ziua îndrăgostiților – primăvara (prea) timpurie – nu vrea să „sparie”, ci să „veselească” oamenii, să-i îndemne la manifestarea unuia dintre cele mai umane sentimente – dragostea / iubirea (eu, cârcotașul, aș adăuga și calificativul de „efemer”); (e) simbolistica comunicațională a acestui eveniment este deosebit de simplă și accesibilă: ce poate fi mai clar decât atunci când îți pui inima în palmă?, recte, simbolul și sediul tututor sentimentelor generoase (pentru situația opusă, avem, vezica biliară cu fierea corespunzătoare…).
Dar să vedem ce „grăiesc” sctipturile laice…
«Există o credință populară conform căreia Sfântul Valentin este o versiune creștinizată a zeului antic Cupidon, iar sărbătoarea sfântului este o versiune actualizată a Lupercaliei, un festival al fertilității sărbătorit în februarie de către romani. Antichitatea acestei asocieri nu este dovedită de probe. De fapt, „transformarea lui Valentin într-un auxiliar sau paralel al lui Cupidon ca patron al îndrăgostiților” a fost o evoluție târzie, consolidată în anii 1400…» [Wikipedia].
După principiul „verificat” – „câte bordele, atâtea obicele”, Sf. Valentin e sărbătorit azi în diferite colțuri ale lumii, în speță în mediile urbane și nu neapărat la aceeași data. Asistăm totuși la o tendință de uniformizare. «Obiceiurile de Ziua Îndrăgostiților sunt diferite de la o cultură la alta, însă în majoritatea orașelor, cuplurile obișnuiesc să își facă daruri. Printre cele mai comune cadouri sunt cutii cu bomboane de ciocolată și buchete de flori. În anumite Regiuni din Marea Britanie, de Sfântul Valentin, fetele își pun sub pernă frunze de dafin sperând să își viseze ursitul peste noapte. [la noi, flori uscate de busuioc, n.n.]. De Ziua Îndrăgostiților, cuplurile vietnameze obișnuiesc să poarte același stil vestimentar, în culori la fel sau apropiate. În Japonia, ziua de 14 februarie este dedicată bărbaților.[No, așe mă!, n.n. ].Femeile dăruiesc soților sau iubiților ciocolată făcută în casă, iar aceștia le întorc favorul o lună mai târziu, pe 14 martie. În Finlanda, multe cupluri aleg să se logodească sau să se căsătorească pe 14 februarie. De câțiva ani și în România se organizează ceremonii simbolice de Ziua Îndrăgostiților. În Danemarca, bărbații obișnuiesc să le ofere femeilor flori și să le compună poezii de dragoste. Pe vremuri, în mai multe orașe din lume, de Ziua Îndrăgostiților, exista obiceiul de a se aduna mai multe persoane singure în cadrul unei ceremonii. Se scriau bilețele cu numele celor prezenți, iar persoana care era aleasă urma să fie Valentinul/ Valentina pe toată durata sărbătorii.» [ibidem]. Ce aș avea eu de „chibițat” aici? Multe!
Dar, coroborat cu tradițiile de primăvară de la noi, se profilează un „fir roșu”… Când e vorba de muncă, de corvoadă istovitoare, tăt omu’ normal ar fugi ca dracu’ de tămâie… N-ați observat? Toate calendarele – religioase și laice, naționale și internaționale – sunt pline de sărbători! O mulțime de sfinți, tradiții, lighioane, evenimente memorabile etc. se cer sărbătorite, comemorate, pomenite, ridicate-n slăvi ș.a.m.d. Noroc (pentru societate): nu toate sunt și zile libere oficial… Ehe-hei… da’ dacă ar fi așa? Oricum, la orizont ni se arată A.I. și robotica super-avansată… noi, oamenii nu o să mai prea avem ce să facem… trai pe vătrai neneacă (!)… vom sta toată ziulica cu burta la soare… Numa’ că burta „aia” va fi cam goală, sau, cum se spune pe la noi, vom trăi pe „inima goală”!?…
Da, ne plac la nebunie sărbătorile (ar trebui să fim nebuni să nu…)! Venind acum acasă la noi din lumea largă – doar cu gândurile! – iată: din 30 noiembrie până în 7 ianuarie (între doi sfinți – Andrei și Ion) am „belferit” cu sărbătorile de iarnă. N-am apucat să ne tragem bine sufletul, că iacătă, vin sărbătorile de primăvară (dacă se poate, cât mai timpuriu!): după „alogenul” Valentin, în 24 februarie îl avem pe Dragobetele nostru, e drept, ceva mai „metafizic”, cu origini cam incerte, din lumea slavo-balcanică (?) dar, oricum cu amprentă oltenească. Ce contează? Sărbătoare să fie, că amatori sunt destui! Noi, ardelenii, abia așteptăm! Nu trece bine săptămâna și vine 1 Martie-Mărțișor; iar apoi, să te ții! vine 8 Martie, Ziua Internațională a Femeii! Nu o să le iau la răspăr acum, dar (tot din „scripturile laice”) să-i dăm Dragobetelui ce-i a Dragobetelui!
Observați, boieri dumneavoastră, că în ciuda ecartului de 10 zile, nu pot să nu leg Valentine’s Day de al nostru Dragobete. La noi (doar la noi!) există o legătură…
«După 1990, românii au importat din Vestul Europei Valentine’s Day, sărbătorită pe 14 februarie și considerată Ziua Îndrăgostiților. În România, celebrarea Sfântului Valentin a luat amploare datorită comercializării diferitelor produse având această tematică. Au existat însă și contestări ale acestei datini, unele persoane acordând o importanță mai mare păstrării tradițiilor autohtone și, implicit, sărbătorirea zilei de Dragobete la 24 februarie în locul acesteia. Unele publicații sau companii au început să conducă campanii pro-Dragobete, sub sloganul „De Dragobete iubește românește!”. (…) Dragobete este un personaj din mitologia autohtonă, asemenea mamei sale, Baba Dochia (conform unei legende populare ar fi fost fiica regelui dac Decebal). Este cunoscut ca fiind un tânăr zeu care este, de altfel, patronul iubirii și al veseliei.» [ Twinkl]
Este interesantă o posibilă etimologie și apoi, simbolistica, i.e., inima! Nu-i așa, ce mică-i lumea!…
« În ceea ce privește semnificația termenului „Dragobete” se remarcă numeroase explicații, însă cel mai probabil acesta își are originile în substantivul „dragoste”. (…) El poate fi ușor comparat cu zeii iubirii: Eros din mitologia greacă sau Cupidon din mitologia romană. Totuși, spre deosebire de Cupidon, Dragobete nu s-a implicat în cursul relațiilor dintre îndrăgostiți. Conform mitului popular, se spune că el nu și-a folosit puterile pentru a-i face pe oameni să se îndrăgostească, ci doar pentru a binecuvânta dragostea și a susține cuplurile formate.(…) Dragobetele se sărbătorește pe 24 februarie, cu mai puțin de o lună înainte de echinocțiul de primăvară. Această zi nu a fost aleasă întâmplător ca sărbătoare a iubirii, căci biologii spun că atunci începe împerecherea păsărilor necălătoare, statornice. Dacă ne imaginăm două păsări care stau cioc în cioc, spațiul gol dintre ele va forma o inimă. Acesta a și rămas simbolul Dragobetelui la români, prezent în numeroase obiecte din arta populară românească.» [ibidem]. Q.E.D.!
3. În loc de încheiere: amintirile unui ardelean (clujean-arădean) de la Kingsawy House – upon Medway, la revenirea în patria-mumă (Arad-upon Mureș)
Nu mă pot despărți de nostalgia „Perfidului Albion”. Așa cum ați văzut, am încercat să tratez (la pachet!) Valentine’s Day cu șiragul de sărbători de primăvară de la noi… O primăvară care se va lăsa așteptată până prin aprilie… (apud Meteo) … Doamne feri’!
Cea mai faină amintire – de sezon! – din dulcea Anglie, este legată de modul cum i-am învățat eu (personal) pe englezoi cum e cu Mărțișorul… De fapt, în anturajul meu din Kent intrau și alte neamuri (europene, dar și asiatice și africane). Nu știu cum se explică dar noi toți, „acolo”, ne-am înțeles perfect (exceptând engleza, pe care eu o vorbeam după cum am învățat-o acasă, deci Oxford-standard iar „băștinașii” ‹nativii! sic!› o stâlceau de dai în bâlbâială! Chiar așa!
Cu analogia St. Valentine – Dragobete n-a fost nicio problemă. Cu 8 Martie, da! Deși se originează în lumea anglo-saxonă (lupta sufragetelor de pe ambele maluri ale Atlanticului), deși a fost confiscată de bolșevicii ruși, pe britanici îi doare totuși undeva în c…r de Ziua Internațională a Femeii. Let it be!… Cu Mărțișorul a trebuit să explic din greu, cum stă treaba. Cred că am reușit… M-au ajutat și nenumăratele tarabe cu mărțișoare pe care le-am întâlnit în vadul comercial din Chatham, și nenumărații vorbitori (nativi) de limba română. Ce vreți? Româna e a doua limbă străină vorbită în Marea Britanie (mai ales în Zona metropolitană-London, dar și în Kent și… probabil și în alte aglomerări urbane). Nu întâmplător ce cere – oficial! – ca limba română să fie acceptată ca materie de examen (!!!) în școli; evident acolo unde sunt elevi vorbitori de limba română.
Surpriza mea cea mare a fost să văd (de 1 martie și după), pe stradă, multe persoane (mai ales tinere și de gen feminin) purtând „atunci” mărțișoare. Menționez că nu toate erau românce sau din Republica Moldova! Fascinant! Erau de toate națiile! Evident, nu eu am fost „fermentul” dar cred că am contribuit și eu cu ceva… În definitiv e vorba de un gadjet drăguț (mai ales când nu este un kitsch…). Ce frumos! (de data asta, fără ironie…).
M-am gândit să închei cele spuse până aici cu un „banc de sezon”. Am selecționat destule, dar, până la urmă mi s-au părut fade! Așa că mă întorc la acel banc pe care, eu, îl găsesc genial: Valentine’s Day. Un tip intră într-o farmacie. Salută respectuos. Farmacista îi răspunde prompt și sec. „N-avem… s-au terminat!”
No, SERVUS dragilor! Mery and Happy Valentine’s Day!
Citește și:
- mai multe articole din seria PĂLĂVRĂGEALĂ DESPRE CONDIȚIA UMANĂ
