De la înrăit anticomunist la pro Stalin interesat și apoi dușman al URSS
Winston Churchill a fost fără îndoială una dintre cele mai importante peronalități mondiale ale secolului al XX-lea. Lordul englez a deținut funcții importante în imperiul care deținea un sfert din lume, de la lord al amiralității, la cea de prim minstru deținută în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, cu rol decisiv în salvarea Insulelor Britanice. Originea nobiliară l-a plasat la dreapta politicii vremii sale și s-a manifestat încă din tinerețe împotriva curentelor de stânga.
Însă Churchill s-a dovedit și un om deosebit de pragmatic făcând cele mai mari concesii pentru interesele imperiului pe care îl dorea salvat de la distrugere. În timpul Revoluției Bolșevice a fost cel mai înrăit adversar al regimului instaurat de extrema stângă comunistă în Rusia. Pe 16 februarie 1919 Churchill îi scria lui Lloyd George: „Ar fi mai prudent să înființăm o comisie militară care să se ocupe de întreaga situație, să pregătească, în funcție de resursele disponibile, un plan de război împotriva bolșevicilor”. (Antony Beevor, Rusia, Revoluție și război civil., p. 268)
Churchill a fost pur și simplu îngrozit atunci când Lyod Gorge a hotărât să retragă ajutorul pentru generalul albgardist Vranghel. Deasemenea, spre frustrarea lui Churchill, Pilsudski, generalul polonez învingător în războiul contra sovietelor din 1920, a refuzat să meargă spre Moscova. „Dintre toate formele de tiranie din istorie – a afirmat Churchill în fața unei asistențe londoneze – tirania bolșevică este cea mai rea, distructivă și degradantă”. (Margaret Macmillan, Făuritorii păcii, p 106)
Reciproca era și ea la fel de virulentă. Pentru bolșevici Churchill era întruchiparea diavolului imperialist. Acest lucru i l-a spus chiar Lenin verișoarei lui, Clare Sherian, care venise la Moscova să-i sculpteze bustul: „Churchill este cel mai mare dușman al Rusiei, Toată puterea curții și armatei sale stă în spatele lui.”. (Operațiunea Barbarosa, p. 357)
Nici Stalin nu-l aprecia mai mult pe Churchill. În vara lui 1944 îi spunea liderului iugoslav Djila: „Pentru ăștia nimic nu-i mai plăcut decât să-și înșele aliații (…) Churchill este genul de om care, dacă-l scapi din ochi, o să-ți fure ultima copeică din buzunar”. (Richard Overy, Războiul Uniunii sovietice, p 443)
O adevărată lovitură diplomatică a fost Pactul de Neagresiune de la 23 august 1939 dintre Germania și Uniunea Sovietică, care a facilitat atacul împotriva Poloniei de la 1 septembrie, pornindu-se astfel războiul în Europa. Churchill a făcut tot posibilul pentru a-l face pe Stalin să se îndepărteze de Hitler, folosind tot felul de strategii, de la diversiune la provocare, de la dezinformare, la transmitere de informații reale. Atunci când a auzit de atacul din 22 iunie 1941 pornit de Germania împotriva Uniunii Sovietice a lui Stalin, prim-ministrul britanic a jubilat, fiind sigur că Germania nu mai poate câștiga războiul. În seara aceleiași zile, Churchill a rostit unul dntre marile sale discursuri din timpul războiului în care a spus că toate vechile divergențe tebuie să dispară în fața imperativului distrugerii nazismului. „Orice stat,, orice om care luptă împotriva nazismului va avea ajutorul nostru (…) Rezultă că vom oferi tot ajutorul posibil Rusiei și poporului rus”. Marea Britanie, la insistența lui Churchill, a semnat, în 12 iulie 1941, la Moscova, o convenție pentru asistență reciprocă, părțile angajându-se să lupte împreună până la victoria finală și să-și acorde sprijin reciproc. Churchill a fost personal la Moscova unde s-a întâlnit la 12 august lui 1942 cu Stalin, pe care cândva îl numise „tâlhar la drumul mare”, în vederea întăririi alianței și pentru detalii în privința furniturilor militare. Churchill l-a întrebat pe Stalin dacă ar putea să-i ierte ostilitatea manifestată atâta vreme. . „Iertarea-i la Dumnezeu nu la mine. Până la urmă istoria este cea care o să ne judece”. (Richard Overy, Războiul Uniunii Sovietice, p. 317)
În 9 octombrie 1944 Churchill s-a deplasat din nou la Moscova, unde s-a întâlnit cu Stalin pentru a hotărî asupra statelor din Europa de răsărit, și a propus așa numitul acord al procentajelor. Astel, el a propus în scris pe o hârtie sferele de influență asupra statele din Europa de sud-est: România; 90 % sovieticii- 10% englezii; Bulgaria 75% sovieticii – 25 % englezii; Grecia 90% englezii – 10 % sovieticii; Ungaria 50-50 la sută, Iugoslavia 50-50%.
În februarie 1945, la Ialta, Churchill și Truman au cedat de facto controlul sovietic asupra Poloniei. Mai apoi la Potsdam, în iulie 1945, s-a hotărât de comun acord între aliații occidentali și sovietici împărțirea Germaniei în două sfere de influență, la fel Berlinul era împărțit în două zone de ocupație; occidentală și sovietică. Inițial, Churchill, care nu s-a lăsat deloc încântat de ocuparea Berlinului de către armata Rusă, le-a ordonat, în primăvara anului 1945, strategilor săi militari să investigheze posibilitatea unui atac al Aliaților împotriva forțelor sovietice din Europa Centrală, folosindu-se, dacă era cazul, de trupe poloneze și chiar germane. (Anne Applebaum, Cortina de fier, p. 80)
Dar, peste doar un an și jumătate, într-un discurs ținut în 5 martie 1946, la Fulton-Missouri în SUA, același Winston Churchill a dat semnalul războiului rece împotriva comunismului sovietic și sateliților săi din Europa de Est: „De la Stettin pe malul balticii la Triest pe cel al Adriaticii, o cortină de fier a coborât asupra continentului. Dincolo de acea linie se află toate capitalele vechilor state din Europa Centrală și Răsăriteană: Varșovia, Berlin Praga, Viena, Budapesta, Belgrad, București, Sofia, toate aceste orașe faimoase și populația lor se află în ce ce trebuie să numesc sfera sovietică și toate sunt supuse într-o formă sau alta nu doar influenței sovietice, ci unui grad foarte ridicat și în multe czuri tot mai intens de control din partea Moscovei”.. (Anne Applebaum, Cortina de fier, p. 80)
Soarta a fost ingrată cu Winston Churchill, cel care a condus Marea Britanie în victoria împotriva Germaniei naziste, pentru că, iată, în timpul conferinței finale de la Potsdam, din iulie 1945, a primit vestea că a fost înfrânt în alegerile parlamentare desfășurate în țară și, culmea, împotiva sa au fost tocmai militarii englezi pe care i-a condus spre victorie.
Foto: Winston Churchill la biroul său, în 1940 / Sursa: Wikipedia
