La muzeul în aer liber de la Sibiu, în vara lui 2022, prin inițiativa lui Ovidiu Baron, director general adjunct la Muzeul Complexului Național Muzeal ASTRA, un pod acoperit, pus la dispoziția vizitatorilor, a organizat o întâlnire cu poezia a opt scriitori români contemporani.
„Un circuit etnografic, situat între două alei tematice, conectează marea și muntele printr-o deschidere a orizontului pentru stimularea lecturii.’’ – spunea pe scurt domnul Ovidiu Baron, după cum relata Romeo Aurelian Ilie despre evenimentul din 2022 în Revista Planeta Babel din 8 octombrie, 2023.
Printre protagoniștii evenimentului a fost și concitadinul meu, Andrei Mocuța, așa că intru pe pagina lui de FB și scrolez destul de mult până ajung la fotografiile postate atunci. Îmi amintesc că mi-au plăcut. Regăsesc aceeași bucurie senină în imagini. Zăbovesc îndelung peste instantanee. Un raft așezat printre frunze și iarbă. Lavițe, panouri mari, sau trepte de lemn, pe care sunt versuri scrise de mână. ,,Ușile, ușile rămân” – citesc. Lemnul e negru. Literele albe. Contrastul dintre culori și ușa deschisă spre o altă generație, mă cheamă peste pod, unde sunt ei.
Visez câteva minute apoi deschid antologia – Astra Poetic 2022: Escape Bridge 1.
Întâi o răsfoiesc. Mă surprind schițele alb-negru ale Iuliei Teodorescu și ale lui Claudiu Doncuțiu. Fiecare desen în parte, din tușe sigure, deschide imaginației nu doar o lume, ci lumi, cu personaje vii care transmit tranșant gânduri de dincolo de acțiunea hașurată. O întreagă simbolistică a revenirii și a devenirii! Curbele unor gesturi sau liniile frânte demască ascunzișurile naturii umane, le expun și… le iartă, înțelegându-le. Simt că am o comoară în mâini. Citesc cele opt nume: Ovidiu Baron, Ionuț Cheran, Teodora Coman, Borco Ilin, Andrei Mocuța, Savu Popa, Andra Rotaru și Călin Torsan. De pe paginile antologiei iau cuvintele în brațe și fără prejudecăți mă îndrept spre pod. Fac primul pas. Altfel de drumuri. Faine. Destinații la alegere. Mă ghidează Ovidiu Baron:
1 Ovidiu Baron (coord.), Astra Poetic 2022: Escape Bridge, Editura Astra Museum, Sibiu, 2023, 116 p.
„drumurile toate au început să tremure/ ca niște raze subțiri/ și apoi s-au închis” (din Drumuri de raze)
„și s-ar părea că pentru prima dată vezi cu adevărat/ drumul/ așa cum ar fi trebuit să fie de la început/
cheia singurei lumi.” (din Glasuri amestecate)
„la capăt de drum un alt drum ar începe/ însă din doi pași unul îmi e străin/ deodată senin/ prea senin/
(…)/ buzele șoptesc măscări și pleoapele/ se prefac indignate/ tinerețea e undeva pe aici/ dar nu știe
carte.” (din Început de drum).
Număr trei pași. Firească urcare. Felii de adevăr. Ca un monolog în oglindă. La pas cu Ionuț Cheran:
„/…/ A venit un nor și a plouat sub mine. / Vreau să zbor în spațiu ca să ajung acasă. / E gras, dar trebuie
să ne jucăm cu el. / Mă transform în câte idei am./ (…) / Îmi place poezia pentru că înseamnă orice./ Am
știut tot, dar nu mai știu dacă era bine.” (din Copilăria)
„/…/ Viața este viața altora care îți afectează propria / viață./ Mai lasă stresul și pe mâine./ Chiar trebuie
să fac totul în casă?/ Beau prea multă cafea./ Azi îl duci tu la grădiniță./ Totul e conectat, dar nimic nu
curge./ Mi-e dor de liniște./ Vreau ca lucrurile să curgă în mod firesc.” (din Maturitatea)
„/…/ Simt că fiecare zi vine ca o fantomă care e îndrăgostită de mine./ Punct și de la capăt oriunde ar fi./
(…) / Simt un fior care se îndepărtează de mine./ Fiecare respirație e o ieșire spre o nouă posibilitate.”
(din Bătrânețea).
Mă opresc. Pauză de contemplare. Fără puncte de reper e cel mai bine. E libertate cu Teodora Coman:
„consistența lumii nu mai trebuie inițiată ca-n copilăria din / comunism, când tocana subțire ori supa
chioară era / îngroșată cu bucăți de pâine, să devină un singur fel / fiindcă singur înseamnă indistinct, nu
unic.”
„nu cred să existe schimbare fără penitență, / dar penitență fără schimbare, da / (…) / când merg pe loc,
oglinda- perete mă confruntă cu mine /din mai multe unghiuri în același timp. / îi mulțumesc și ei că-mi
ține loc de adevăr./ le sunt recunoscătoare tuturor celor neumane / care nu vor fi inhumane ca mine.”
„/(…) / și speri să se topească și mizeria de sub preș / iar când se va încălzi, redevii bipedul pragmatic,
arogant / pe mâzga lui de tină.”
„cana de ceai îmi ține de cald ca gândul pe care îl urmăresc / cu zâmbet precar./ el reduce decalajul
grotesc./ high ego-zero self esteem.”
„ceașca și ochii îmi sunt așa cum vreau, / aproape plini / cu ei vă salut din vi(d)ul hiperreal.”
Următorii pași. Ating elemente primordiale. Internalizez. Pășesc cu Borco Ilin:
„Sună-mă înainte să mori / ca moartea ta să moară în mine./ Am acostat cotarca mea obosită / în portul
tău de mlaștină cu cețuri fără livezi,/ ca pe o corabie ce și-a uitat numele./ Nici urmă de năluci, pirați,
negrese și docheri./ Marinarii și-au alungat sirenele, căpitanii și-au înghițit hărțile./ Ancora mea urcă
adânc în țărâna unui cer care nu există,/ tăcerea ta coboară ca un galop al plecărilor din sine” (din
Sună-mă înainte să murim)
„Pe stâlpul de lângă biserică într-un sat de pustă / e lipit afișul cu – se caută poezia, vie sau moartă-/ iar
tu ești vânătorul de recompense./ O vei cruța dacă te va lăsa să o scrii./ Doar că și tu ești pradă pentru
ea-/ ea crede că viața ta îi aparține, / pentru fiecare vers îți taie câte o zi.” (din Pedeapsa izbăvirii)
„Trăiesc ca un stejar mâncat de viu / de privirile negre / a tăietorilor de lemne./ Putrezesc în timp ce mă
înalț / spre un cer care nu există, / doar o plapumă de plumb / în care mi s-au încurcat rădăcinile.” (din
Lemnarul).
Nu pot merge mai departe. E despre Tata. Din spațiu mi se întinde un cordon ombilical. Respir. Oxigenul e de la Andrei Mocuța:
„ai mușcat dintr-un pahar de sticlă / însă ai avut șansa vieții / să fie chiar atunci / tatăl lângă tine / nu te
ceartă / nici nu te sperie / prezența lui calmă / te liniștește / îți țese fără să îți dai seama / o amintire de
neuitat / în timp ce degetele lui / mai ușoare decât aerul / ridică ciobul de pe limbă / înainte să-l înghiți”
(din O amintire de neuitat)
„tata mereu îmi spunea să nu mă grăbesc / atunci când tai iarba / (…) / acum nu mă mai grăbesc / împing
mașina încet / și încerc să îi ascult sfaturile / însă huruitul motorului / îi acoperă vocea / de sub pământ”
(din Mașina de tuns iarba)
„când m-am trezit / nu / era nimeni / care să îmi taie cordonul ombilical / și nimeni care să mă ia în brațe
/ (…) / m-am ridicat în capul oaselor / și am privit prin hublou / întunericul în care pluteam / singur /
legat de un cordon ombilical / care se întindea până / departe spre Pământ” (din 2025).
Intru în cadență de metronom dilatând spațiile cu Savu Popa:
„Uneori / Lași totul deoparte, / Cauți un câmp / Unde există un lan de cânepă / Pe care te întinzi / Fără a
atinge pământul, / Fără a te întreba / Cum de-a prins / Cerul / Forma tăișului / Îmbrățișând / Rana.”
„Când dorm,/ Visul meu / Încearcă stângaci, / În fața oglinzii / Să îmi imite vocea.”
„Dragoste / E atunci când / Liniile din palma mea / Se unesc / Cu cele din palma ta,/ Devenind / Fire de
înaltă tensiune.”
Exersez mersul pe sârmă într-un balans fragmentat, cu Andra Rotaru:
„(…) / cum te port eu pe tine și tu te întinzi ca o pasăre a hăului / putem / sta în semnul crucii, una mai
mică, peste una mai mare / un stol / învață să migreze continuu.”
„(…) / se iese din rană încet, dacă te-ai gândit la ea, fără ea / să îndoi genunchiul și să forțezi laba
întinsă a piciorului / peste vârf. / identitatea ta se contopește cu cea a părților tale. / identitatea ta se
contopește cu cea a grupului./ se iese din rană încet / ieșirea conferă o voce corpului.”
„(…) / bine ați venit într-un depozit de gesturi. se strâng de la / corpurile / vii. unul se întinde, altul sare,
al treilea se învârte, și-ncep / să-mi vină ideile.”
Ajung la celălalt capăt al podului împreună cu ludicul, dar deloc copilărosul – Călin Torsan:
„se repeta / în fiecare zi / așa / după ce-n somn / își numărase / oile / și își visase / rudele, potăile, /
cățelul își urma / nevoile / deci se cerea afară / cu-n lătrat, / punându-ne în gardă / cum că să-i punem /
zgardă.”
„Atunci, / din pat / se deștepta fetița, / se ridica din plăpumi, / din cearșafuri / și din toate / lăsându-și
visele / pe jumătate.”
„Eu aș fi stat / culcat / până la nouă, / dar, / ca un personaj / mai secundar, / mă scuturam / din somn, / ca
fructul pârguit / din ram,/ ca florile de / rouă, / și m-apucam / să fierb / mahmur nebun / câteva ouă /
mari / de mic dejun.” (fragmente din poemul Fetița, cățelandrul, o pisică (și eu, câteodată, cică).)
Ca într-o capsulă a timpului, poezia unei alte generații pulsează la capăt de pod, invitându-ne în sufletul și mintea lor. Și s-au numit ASTRA POETIC 2022: ESCAPE BRIDGE.
Text: Ildiko Șerban (poetă din Arad)
