Clarificare introductivă
În ultimul an, am luat o pauză de subiecte care au legătură cu sistemul medical. Și am făcut-o din mai multe motive: de scârbă profundă față de sistem, de frustrarea că oricum nu se va schimba nimic, de dosarele penale aflate în curs de cercetare și pentru a nu fi tentată să-mi scape ceva din anchete astfel încât să le pericliteze etc. Și, poate, din dorința de a dovedi că intenția mea nu a fost niciodată de a denigra spitalul, ci doar de a rezolva anumite situații, de a stopa anumite practici sau de a îndrepta ce se mai poate.
În toată această perioadă m-am rezumat să semnalez situațiile exclusiv către conducerea spitalului, fără a le face publice. Speram, sincer, că va ajuta. Probabil am greșit alegând această variantă și, cu siguranță, i-am dezamăgit pe toți cei care au apelat la mine să le fiu voce. Sunt oameni care au fost umiliți de sistem, unii chiar nenorociți pe viață și unii, din păcate, și-au luat suferința cu ei în mormânt.
Etica medicală
„Voi păstra respectul deplin pentru viața umană de la începuturile sale, chiar sub amenințare și nu voi utiliza cunoștințele mele medicale contrar legilor umanității. Fac acest jurământ solemn, liber, pe onoare!”. – este finalul jurământului lui Hipocrate care ar trebui să călăuzească întreaga viață profesională a medicilor. Acest fragment este cel mai puternic și este esența eticii medicale. Din păcate, în practică, a rămas ceva opțional, o temă de dezbatere strict filosofică.
Cel mai recent caz care readuce în discuție aspecte legate de etică în exercitarea actului medical este cel al unui pacient de 49 de ani, ajuns într-o stare gravă la Spitalul Județean Arad, plin de viermi.
Au curs valuri de indignare pe rețelele sociale, doar că indignarea a fost canalizată greșit, omițând fix esența.
Fiecare și-a identificat vinovații. Majoritatea a decis că autorul articolului este vinovat, că este un nemernic care denigrează spitalul și cadrele medicale care oricum nu mai aveau cum să salveze pacientul. Unii au decis că pacientul și aparținătorii sunt de vină că a ajuns în acel hal. Conducerea spitalului a decis că persoana care a transmis fotografiile către redacție este vinovată, iar acum face anchete interne s-o depisteze și s-o sancționeze. Cadrele medicale se apără, acuză autorul articolului de minciună pentru că, vezi doamne, nu era la UPU era la ATI, că inițial a fost la UPU și ei au avut grijă de pacient. Și toate acestea în condițiile în care problema acestei spețe este cu totul alta.
Și, pentru că am dreptul să clarific orice aspect din moment ce mi-am asumat să fac public acest caz, am identificat și eu „vinovații”
În primul rând, ca să le răspund celor care consideră că pacientul și aparținătorii sunt de vină că a ajuns în acel hal, da, o parte din vină le aparține. Vina lor e completată de cea a serviciilor sociale, omise cu desăvârșire în acest caz. Aceste aspecte ar trebui să fie investigate de polițiști pentru relele tratamente. Pentru că și acest aspect este unul problemă, și scoate la iveală neajunsuri la nivel sistemic.
În al doilea rând, pentru cadrele medicale care susțin că „oricum, nu mai aveau cum să salveze pacientul” se impun clarificări. Da, este evident că acel pacient nu putea fi salvat, orice intervenție i s-ar fi făcut. Doar că, nimeni nu a acuzat cadrele medicale că nu l-au salvat. Singura acuză adusă are legătură cu îngrijirea pacientului, una minimală, de bun simț, care să nu-i încalce demnitatea. Adică, deși nu putea fi salvat, putea fi curățat și igienizat constant, tocmai din „respectul deplin pentru viața umană”.
În al treilea rând, cei care fac referire la pacient ca fiind caz social și caută scuze (unii dintre ei fiind chiar cadre medicale) sunt cei mai de neluat în serios pe acest subiect. Faptul că „era caz social” nu interesează pe nimeni, deloc.
Din momentul în care ambulanța l-a lăsat în UPU, acest om este pacient și atât.
Discriminarea în funcție de categoria/ statutul social al individului, este incompatibilă cu medicina. Cine face asemenea afirmații, trebuie să părăsească sistemul. Nu avem nevoie de ei.
Discuții adiacente despre contribuția lui la CAS, despre cât costă spitalul un caz social, pot fi purtate în alt context, presupun alt tip de decizii la nivel macro, alte prevederi legale etc. În acest caz interesează strict calitatea îngrijirilor care i s-au făcut și dacă i s-au făcut. Pe cadrele medicale nu ar trebui să le intereseze contribuția pacientului la CAS (e problemă administrativă și birocratică), nici dacă are familie sau nu, nici dacă e caz social sau nu, ci îngrijirea pacientului. Punct.
În al patrulea rând, conducerea spitalului, în loc să facă anchete interne pentru identificarea persoanei care a transmis fotografiile către redacție, mai bine ar ancheta aspecte legate de îngrijirile medicale în ansamblu. Acestea lasă de dorit.
Mai bine și-ar tria la sânge personalul –
nu cred că e lipsă de cadre medicale care să-și dorească să intre în sistem. Sunt multe cadre medicale (de pe oricare palier profesional) care „nu au loc” tocmai din motivul că nu ar putea lucra în acest sistem plin de cangrene.
Să pună accentul la încadrare pe calitatea morală și etică a acestora. Să sancționeze orice abatere de la etică, individual. Șă nu mai închidă ochii la asemenea aspecte pentru că, dincolo de ce se poate face din punct de vedere medical, totul se poate face, în primul rând, uman. Niciun pacient nu va muri împăcat cu faptul că a avut tomograf spitalul, dar va muri măcar alinat că în ultima sa clipă a fost lângă el cineva care i-a respectat demnitatea.
Nu în ultimul rând,
celor de la UPU, care s-a dovedit faptul că au fost singurii care au igienizat pacientul și au intervenit atât cât s-a putut, înainte de a-l transfera la ATI II, le prezint scuze pentru formularea ambiguă, din care reieșea că „pacientul a făcut viermi în timp ce aștepta la UPU”.
